sâmbătă, 21 mai 2011

Ce credem cã stie mama?

Din folclorul emailistic (mersi, Mihaela)


La 4 ani - Mama stie tot.
La 8 ani - Mama stie multe.
La 12 ani - Mama nu stie tot.
La 14 ani - Mama mea nu stie nimic.

La 16 ani - Mama mea ? Ce stie ea ?...
La 18 ani - Bãtrâna asta a copilãrit cu dinozaurii...
La 25 de ani - Posibil ca Mama sã stie ceva despre asta...
La 35 de ani - Înainte de a decide, vreau sã mã sfãtuiesc cu Mama.
La 45 de ani - Precis ca Mama poate sã mã îndrume...
La 55 de ani - Ce-ar fi fãcut Mama în acest caz ?
La 65 de ani - De-as fi putut sã vorbesc despre asta cu Mama...

Dedicat tuturor mamelor si copiilor din lume.
 
Din fericire copilul acesta mai poate sta de vorba cu mama, insa...deh, varsta, mama nu mai e ce-a fost...

vineri, 20 mai 2011

Leapsha cu poza 84


Daca ati sti de cate ori nu am regretat ca nu aveam aparat de fotografiat cand puneam cate un platou pe masa...pt ca inca dinainte de casatorie am facut o adevarata pasiune pt a prezenta cat mai estetic posibil felurile de mancare, incat la un moment dat sotul meu mi-a spus cu repros "parca ai manca cu ochii, nu cu gura"

In salata de mai sus (salata verde, castraveti, ceapa verde, usturoi verde, branza, masline, oua de prepelita, ulei de masline EV, otet de mere) am pus si cateva cubulete de fileu de hering marinat iar ouale de prepelita le-am taiat in doua ca sa se vada ca am reusit sa le fac asa cum ii plac mamitei, adica cleioase. Stiam cum sa procedez cu ouale de gaina, adica sa le pun in apa rece pe foc, sa astept sa dea un clocot si sa sting focul si sa acopar vasul cu un capac lasandu-le 4 minute pt oua moi, 7 minute pt oua cleioase si 10 minute pt oua tari, apoi sa arunc apa si sa torn apa rece.

Dar cele de prepelita de regula imi ieseau tari sau daca le voiam cleioase imi ieseau nefierte. Acum cred ca am prins shpilul, le pun pe foc direct din frigider in apa rece cu multa sare grunjoasa, le aduc la fierbere, le las fix un minut si imediat le pun in chiuveta unde las sa curga in oala respectiva (de fapt o olita, una de zi :)) jetul de apa rece de la robinet. Rezultatul se vede mai sus. 

Peste pesti (care au fost stropiti din belsug cu zeama de lamaie) am pus ulterior maioneza si am presarat niste capere (aduse din Irlanda, aici multe persoane nici nu stiu cum arata, n-am reusit sa le mai gasesc in magazine) spalate bine sa le mai iasa sarea si apoi i-am servit. Au fost fierti in apa cu legume multe: morcovi, ceapa, mazare verde, fasole verde, cubulete de guluii. Am mai fiert in aceeasi apa niste pestisori mici apoi in supa de legume obtinuta dupa ce am scos si pestii mici am adaugat o cutie de rosii taiate cubulete si un litru de bors, am dat aroma cu multe frunze de leustean. Pestii mici i-am servit separat asezonati cu otet de la muraturi, o sa incerc azi sa fac un mujdei de usturoi. Am servit borsul la urma, ca in Delta.

Cine se rasuceste in mormant

Acum vreo 45 de ani eram studenta la Unversitatea Populara, (care isi avea sediul la Sala Dalles)  cursul de "Arta Filmului" Printre conferentiarii de acolo venea destul de des reputatul critic D. I. Suchianu. Acesta, om bland de felul sau, era f suparat la un moment dat pe un contabil sef si a declarat cam asa "daca mi-ar sta in puteri i-as aduna pe toti contabilii sefi si le-as da foc" Sala a aplaudat cu entuziasm.

Azi am auzit-o o pe contabila sefa de la Teatrul Masca, detasata ca directoare la Sala Dalles, spunand ca Ion Dalles s-ar intoarce in mormant (banuiesc ca a vrut sa spuna s-ar rasuci, ca doar n-a inviat ca sa se inrtoarca inapoi in mormant, dar cum poti avea pretentie de la aceasta contabila sefa sa cunoasca sensul cuvintelor?) daca ar sti ce piesa s-a jucat pe scena prestigioasei sali (nu s-a exprimat dumneaei asa elevat, stati linistiti).

E vorba de o piesa al carei titlu provoaca basici pe pieile portocalii (personal nu agreez prea tare pe cei care fac haz pe seama defectelor fizice) anume "Blonda, Chiorul si Piticul". Cum cine-i chel isi pune mana-n cap se pare ca titlul respectiv a fost un motiv suficient pt interzicerea pe viitor a acestei piese de a mai fi jucata pe scena salii Dalles, ca nu cumva sa se intorca ID in mormant.

Contabila Sefa cu pretentii de critic de arta a explicat la TV ca ea a hotarat sa cenzureze piesa (din nou precizez ca dansa nu s-a exprimat asa ci, in cel mai pur stil de activist de partid PCR, a spus ca a cerut autorului sa schimbe replici din piesa, prea pornografice dupa sensibilul nas al domniei sale) dar cum autorul a refuzat acest lucru a luat decizia incriminata. Asta dupa ce adusese intai niste argumente care, din pdv contabil ar fi stat in picoare, anume ca piesa nu a adus profitul scontat la acea unica si singura (stiu ca e pleonasm, dar vreau sa ma mentin in logica respectivei atotstiutoare persoane, vezi si horoscopul publicat mai devreme) reprezentatie.

Totusi, nefiind un regim comunist, ci doar unul cu pretentii de autoritarism (am decis taierea salariilor, nu sunt de parere ca e necesar un referendum pt capitala, imi pare rau ca nu s-au taiat pensiile, etc, am citat din covantarile --nu e typo, am pus dinadins o in loc de u--de ieri) madama a incheiat discutia avuta prin intermediul moderatoarei cu regizorul spectacolului "mergeti si jucati spectacolul unde vreti, dar nu la Dalles" (adica nu pe mosia dumneaei, adusa de acasa)

N-am vazut piesa, probabil ca nici nu am sa o vad vreodata, nici mie nu-mi place vulgaritatea indiferent unde e afisata, ce m-a deranjat a fost atitudinea contabilei sefe si nu stiu daca Ion Dalles se rasuceste in mormant, D.I.Suchianu insa mai mult ca sigur ca o face daca stie ca o persoana care face parte din clasa de oameni detestata de domnia sa isi da aere de mare cunoscatoare, tiranica, de arta.

Pazea!

Uite ce scrie la horoscopul meu personalizat pt data de 18-20 mai:

Mars (de pe cerul actual) Square Pluto (de pe cerul natal)

You're all sneers, bad attitude and streetwise skills. You're in no mood to take any attitude from anyone, let alone some punks who think they know it all.

Esti toata ranjete dispretuitoare, proasta dispozitie si pricepere de a te descurca in orice situatie (in orice mahala). Nu ai nici un chef sa suporti pe cineva care isi da aere fata de tine (care se poarta rau cu tine) in nici un caz pe golanii care cred ca le stiu pe toate (sau derbedeul care sustine ca le stie el pe toate)

Deci:

No fair trying to convince anyone you're a direct descendant of Vito Corleone. You won't need any help getting them to do your bidding. Be benevolent.

Nu e corect sa-i convingi pe toti ca descinzi direct din Vito Corleone. N -ai nevoie de nici un ajutor sa-i faci sa ti se supuna. Fii binevoitor.

In acelasi timp:

Sun Sextile Asc

It's not that you really believe that you're superior to everyone else -- it's not that at all. After the coup you've pulled off, however, you may begin to privately daydream about how benevolent you'd be if you were to become ruler of the world. Okay, take a breath. Modesty first.

Ei, nu crezi cu adevarat ca esti superior tuturor-- nu, deloc. Totusi, dupa lovitura pe care ai dat-o (e vorba de un succes) poti sa incepi sa crezi in adancul tau cat de binevoitor ai fi daca ai deveni stapanul lumii. OK, respira adanc. Fii modest!

Totusi:

Mars Semisextile Uranus


Do something you've been thinking about for a long time. Whether it's yoga, line dancing or a watercolor class doesn't matter. The point is to try something new.

Fa ceva la care te gandesti de mult. Fie ca e vorba de yoga, dans sau o clasa de desen in acuarela, nu are importanta. Ideea e sa incerci ceva nou (habar n-am ce).

joi, 19 mai 2011

Weird, weird

Astazi  am deschis tarziu calculatorul. Totusi am decis sa hoinaresc putin pe blogurile care acum s-au mutat din stanga in dreapta, odata cu schimbarea templatului. O sa mai dureze pana sa ma dezobisnuiesc sa le caut in dreptul inimii.

Intai am ras cu lacrimi citind despre: Crăcinoza – pentru un efect lifting durabil (de nu te vezi) si mai ales citind comentariile.

Apoi i-am facut o vizita Disei ca sa vad magnolia 

M-am mutat apoi la San Francisco impreuna cu TSK sa vad ce Legamant a facut ea acolo.

Gradinile Thailandeze din Paradisul Verde le-am vazut de ieri, tare mai sunt frumoase.

Dar ce m-a facut sa hoinaresc pe alte meleaguri a fost o postare de-a lui Madelin, si asa am ajuns sa vad, plecand de la niste umbrele ciudate, dar f iinteresante, neaparat sa va duceti sa le vedeti, World's weirdest wedding gowns din care va ofer o mostra:

Bun, acum ca se apropie miezul noptii o sa incerc sa vad al treilea serial asiatic pe ziua de azi (dupa Dong Yi si Trei Regate (ieri in DY s-a pomenit de Liu Bei si ta daa, in aceeasi zi a aparut numitul erou in serialul chinezesc, cateva minute mai tarziu) anume Giant episodul 7.

Din intelepciunea Intaiului Statator al Tarii.

  • Vreti referendum? Lasa ca va dam noi intrebari (despre Referendumul destinat sa se afle parerea bucurestenilor despre organizarea administrativa a orasului)
  • Nu voi admite niciodata ca o minoritate sa conduca o majoritate (despre reorganizarea administrativa a tarii)
  • Sa luam de ex Apa Nova. Are un contract pe 95 de ani si nu s-a plans nimeni. (nimeni inseamna toti bucurestenii care au apa nepotabila la robinete, care vad cum curge apa din tevile sparte zile in sir, care constata ca pe tevi le vin pana si pietricele, etc, etc, Mihai Radulescu a pomenit numai de baltoacele care au invadat orasul dupa ploaie din cauza canalizarii defectuoase)
Sigur mai sunt si alte "perle", cred ca vor fi semnalate de altii.

miercuri, 18 mai 2011

Leapsha cu poza 83

Vazand cum taraste fetita asta papusa pe jos tinand-o de par mi-am amintit ca la varsta de 10 ani am primit o papusa atatt de urata incat imi era  mila de ea si atunci ii faceam rochite frumoase ca sa nu sufere din cauza ca producatorul a fost atat de putin iscusit in redarea trasaturilor fetei.

marți, 17 mai 2011

Intelepciune colectiva: Citate despre Femei si Barbati

Nu stiu cine a facut selectia de mai jos, eu am primit-o prin email. Multumesc Suzeta!

Cu vecinul nu e bine să discuţi nici de nevasta ta, nici de nevasta lui.
    (Ramon Lull)

Bărbaţii care nu le înţeleg pe femei sînt de două tipuri: căsătoriţi şi necăsătoriţi.
  (Jacques Languirand)

Bărbatul e singurul mascul care-şi bate femela. Asta înseamnă fie că el e cel mai brutal dintre toţi masculii, fie că femeia e cea mai afurisită femelă.
   (Georges Courteline)

Femeile au toate defectele: sînt cheltuitoare, sînt bîrfitoare, sînt superficiale şi mai sînt şi frumoase pe deasupra.
   (Paul Morand)

Femeilor le plac bărbaţii plinuţi... în zona portofelului.
   (Kay Ingram)

Dacă vrei ca soţia să te asculte cînd vorbeşti, vorbeşte cu altă femeie. O să fie numai ochi şi urechi.
   (Sacha Guitry)

Ochiul nevestei vede un fir de păr de altă culoare pe umărul soţului, dar nu vede bine uşa de la garaj.
   (Carlo Nell)

Prietenia între două femei e doar un  scurt armistiţiu.
   (Rivarol)

Soţul unei femei care-ţi place nu poate fi decît un idiot.
   (Goerges Feydeau)

Nici o femeie nu crede că iubitul ei ar putea fi inteligent, dar îl laudă precaută, ca să stea liniştit.
   (Drew Barrymore)

Spun unii că e mai bine să faci dragoste decît război, dar dacă aveţi chef de amîndouă, căsătoriţi-vă!
   (Jerry Seinfeld)

Căsătoria provine din dragoste aşa cum şi oţetul provine din vin.
   (Lord Byron)

Sexul este o ocupaţie ereditară. Dacă părinţii tăi nu fac sex, nici tu nu vei ajunge să faci vreodată.
   (Woody Allen)

Femeia ar fi mai fermecătoare dacă am putea să-i cădem în braţe fără să-i cădem în gheare.
   (A. Bierce)

După ce Jean a ucis-o pe Marie, chiar de a doua zi ea a încetat să-l mai înşele.
   (Alphonse Allais)

Cînd un băiat vine şi-ţi ia fata la plimbare te simţi ca un om care dă un Stradivarius pe mîna unei gorile.
   (Jim Bishop)

Căsătoria este o legătură între o persoană care nu-şi aduce aminte niciodată aniversările şi una care nu le uită niciodată.
   ( Ogden Nash)

Când te căsătoreşti ai nevoie de un martor. Ca la orice duel.
   (Sacha Guitry).

Uneori e greu să spui dacă într-o casă conduce bărbatul, femeia, soacra sau bucătăreasa. Totuşi, câinele casei ştie întotdeauna cine e şeful.
   (Marcel Pagnol).

Dragostea e ca duelul: dacă te atinge, te răneşte.
   (Tristan Corbiere)

Când o femeie îţi dăruieşte şi inima, de obicei te obligă să iei şi restul.
   (John Vanbrugh)

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim homosexuali, i-ar fi creat pe Adam şi pe Walter.
   (L. Bryant)

Singura modalitate de ascăpa de ispită este să-i cedezi.
   (Oscar Wilde)

Ca să-şi apere punctul de vedere, avocatul îşi pune roba. Femeia şi-o scoate.
   (Coluche)

O singură căsătorie îl poate face pe un bărbat fericit: cea a fiicei sale.
   (Marcel Achard)

Soţia mea este nepreţuită, dar pe mine mă costă al naibii de mult.
   (Sacha Guitry)

Sunt de accord cu obiceiul care spune că bărbatul trebuie să sărute mâna femeii când o întâlneşte prima dată. De undeva tot trebuie să înceapă.
   (Sacha Guitry).

Statisticile sunt precum costumele de baie: îţi arată ce ştie toată lumea şi îţi ascund exact ceea ce ai fi vrut să afli.
   (Georges Vedel)

Un bărbat nu este complet, dacă nu e însurat. Abia atunci e terminat.
   (Robert Frost)

Dacă te laşi de fumat, de băut şi de femei, nu trăieşti mai mult...doar ţi se pare că timpul trece prea în cet .
   (Clement Freud)

Căsătoria este rezolvarea problemelor pe care două persoane, singure fiind, nu le-ar fi avut.
   (Sacha Guitry)

În materie de dragoste fizică, astăzi, hainele jenează mai mult decât principiile.
   (Philippe Bouvard)

Soarta favorabilă e ca femeia: dacă nu profiţi de ea când îţi iese în cale, mâine n-o mai prinzi, că a avut-o altcineva.
   (Napoleon)

Cine ştie să descifreze privirile femeilor, nu mai are nimic de învăţat.
   (William Shakespeare).

Dacă soţiile ar fi bune, şi Dumnezeu şi-ar lua una.
   (Sacha Guitry)

Bărbatul a fost creat înaintea femeii ca să apuce să spună şi el câteva cuvinte fără să-l întrerupă nimeni.
   (Jules Renard)

Când un bărbat îţi fură nevasta, nu există răzbunare mai bună decât să-l laşi să o păstreze.
   (Sacha Guitry)

Bărbaţii vor să fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor să fie ultima dragoste pentru bărbaţi.
   (Oscar Wilde)

Plăcerea din dragoste ţine doar un moment, durerea din dragoste ţine o veşnicie.
   (Autor necunoscut)

Numai fetele cuminţi îşi ţin un jurnal. Fetele rele n-au timp.
   (Tallulah Benkhead)

Soţul este ceea ce rămâne dintr-un amant, după ce i se extrag anumiţi nervi.
   (Helen Rowland)

Orice femeie poate să mimeze singură că are un orgasm, dar numai cu ajutorul unui bărbat poate să mimeze că este îndrăgostită.
   (Woody Allen)

Sex-appeal-ul este doar 50% meritul femeii. Restul este meritul bărbatului care se uită la ea.
   (Sophia Loren)

Un spectacol de operă este ca o femeie inteligentă: costă mult, e greu de înţeles şi nu poţi spune nimic rău despre el fără să fii considerat mitocan.
   ( Cleveland Amory)

Femeia este u n bărbat cu părul lung şi ideile scurte.
   (Arthur Schopenhauer)

Femeia nu poate trăi fără oxigen, iar bărbatul nu poate trăi fără femei.
   (Pierre Desproges).

Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-un singur punct: nici unii nici alţii nu au încredere în femei.
   (Henri Louis Mencken)

Dacă soţul şi soţia merg împreună pe stradă, cel care merge mai repede e mai supărat.
   (Victor Borge)

Femeile sunt precum pisicile: cad mereu în picioare.
   (John Keats)

Poate că gelozia le plictiseşte pe femei, dar lipsa ei le omoară de-a dreptul.
   (Alfred Capus)

Vă plac femeile geloase sau altele? Care altele?
   (Pierre Doris)

Cînd te însori cu o fată, te însori, totdeauna, şi cu familia ei.
   (Jan Mens)

Bărbaţii care nu au vicii majore au nişte calităţi foarte plictisitoare.
   (Elizabeth Taylor)

Orice bărbat, care vrea să-i facă pe plac iubitei, seamănă cu un urangutan care cîntă la vioară.
   (Honore de Balzac)

Un tată e un bancher personal, de care a făcut rost mama cînd era tînără.
   (Robert Frost)

Cînd o doamnă refuză, trebuie să fie discretă. Cînd nu refuză, bărbatul trebuie să fie discret.
   (Jean Dolent)

E imposibil să ghiceşti cîţi bani are de gînd să cheltuie o femeie.
   (Albert Willemetz)

În dragoste, unii fac, alţii vorbesc. Mai bine tac şi eu.
   (Pierre Desproges)

Cînd o femeie are darul de a tăcea, are precis şi alte calităţi ieşite din comun.
   (Corneille)

The three kingdoms=Cele trei regate-- Serial chinezesc.

Am fost curioasa sa vad primul episod din acest serial mamut (remake al unuia tot mamut, tot f costisitor, facut in 1994) si marturisesc ca m-a captivat. Deja eram curioasa ce e cu aceste trei regate inca de cand am vazut undeva ca Hokusai a ilustrat cartea "The Three Kingdoms" despre care nu stiam nimic si cautand doar Hokusai si Three kingdoms  nu am gasit datele dorite. Acum a fost simplu sa gasesc pe Wikipedia un articol dedicat aceste "Romance of the Three kingdoms" dar f multe date istorice sunt in alt articol, intitulat "End of the Han Dinasty" in care se povesteste cu lux de amanunte cum intre anii 189-220 autoritatea Imparatului Xian a fost slabita atat de tare incat imperiul s-a divizat in trei regate: Cao Wei, Shu Han si Eastern Wu. 

Dealtfel am tras cu ochiul intr-o carte contemporana despre aceste regate si am vazut ca istoricii chinezi cred ca istoria nu e lineara, cum cred istoricii occidentali, ci e ciclica, dupa o peroada in care imperiul era unit si prosper a urmat alta in care s-a divizat, apoi iar s-a unit si tot asa. Se pare ca ei acum considera ca se afla in ciclul unificarii avand in vedere ca s-au reunit cu Hong Kongul si au cucerit Tibetul, nerenuntand nici o clipa la ideea ca Taiwanul le apartine de drept.

Interesant e si articolul despre Istoria militara a celor Trei regate (in engleza)  din care am retinut ca generalul Cao Cao a infiintat un soi de armata ereditara care avea in stapanire pamant pt a se sustine material dar membrii familiei erau militari de profesie si nu se puteau casatori decat tot cu cineva dintr-o familie de razboinici.

Deci serialul difuzat pe TVR2 si TVRHD de luni pana joi la ora 20 e o productie din 2010 care are 90 de episoade a 45 de minute (in versiunea originala are 95 de episoade) titlul original San Guo, si e bazat pe romanul lui Luo Guanzhong  Romance of the Three Kingdoms, care cuprinde atat date istorice, cat si legende si mituri. Romanul povesteste depre o epoca f turbulenta din istoria Chinei, petrecuta intre 169 cand imperiul s-a divizat intre regatele amintite mai sus si 280, cand s-a reunificat.


Main cast

Other cast

Unii din cei care au vazut ambele seriale, cel din 94 si acesta f recent, a inceput sa fie difuzat la ei in mai 2010, spun ca versiunea mai veche ar fi fost mai buna, despre aceasta noua Cristi Tabara a spus ca rivalizeaza cu serialele holywoodiene (n-as zice ca e un atu, dar omul promoveaza si el cum poate postul, doar are nevoie de audienta, probabil ca nu le ajung banii luati de la noi ca taxa obligatorie) comparandu-l cu filmul Troia (pe care nu l-am vazut). 

Cartea lui Luo  Guanzhong e inclusa in Proiectul Gutenberg dar helas, in limba chineza.


luni, 16 mai 2011

Prajitura dietetica de mere pt diabetici

Ideea sa fac aceasta prajitura mi-a venit vizionand o emisiune culinara, nu mai stiu de pe ce canal, poate TVR3, unde cineva arata cum se poate face o tarta de mere pe plita, folosind o tigaie minune. Tigaia arata f asemanator cu oala primita pe puncte de fidelitate de la Cora, din inox solid, careia i s-a dezlipit pe jumatate un maner dupa cateva intrebuintari, noroc ca sotul meu cunoaste pe cineva priceput care a prins manerul cu doua nituri. 

Pt tarta televizata s-au folosit cateva linguri de zahar (2-3, nu-mi mai amintesc exact) care s-au caramelizat, 7 mere taiate in felii mai groase care s-au asezat vertical in vasul cu zahar caramelizat si un aluat de pandispan din 4 oua, 4 linguri de zahar si 4 linguri de faina. Doamna a separat albusurile de galbenusuri, le-a batut spuma cu mixerul tip Bosh, ajutorul a turnat cele 4 linguri de zahar treptat in timp ce mixerul isi vedea de treaba,  apoi cele 4 galbenusuri si cele 4 linguri de faina, tot treptat si tot cu mixerul invartindu-se furios. Apoi aluatul a fost turnat in tigaie (care arata ca o oala mai joasa), i s-a pus capacul si a fost pusa pe plita timp de vreo 10-15 minute. Simplu si rapid.

Numai ca eu folosesc indulcitor pulbere Diamant pt prajituri si acesta nu se caramelizeaza. Asa ca am adaptat reteta, rezultand un fel de tort neornat, astfel: am folosit o cratita clasica emailata de 3l, am tapetat-o cu hartie de copt, am pus cam 100 g unt 80% pe care l-am intins cat mai uniform cand s-a inmuiat, am curatat 8 mere Golden Deliciosus de marime potrivita, mamita le-a taiat in 6 bucati pe fiecare, le-am asezat in cratita in straturi pe orizontala stropindu-le din belsug cu scortisoara, apoi am luat 6 oua (poate era mai bine sa pun numai 4) cumparate in Noaptea Muzeelor, am separat albusurile de galbenusuri, am presarat un praf de sare peste albusuri ca sa se bata mai repede si mai bine (albusurile e bine sa fie reci) am pus arome (esenta de vanilie=vanilina, esenta de rom si cardamom macinat) si le-am batut cu mixerul. 

Cand spuma a fost suficient de tare am adaugat in ploaie in acelasi vas (in timp ce mergea mixerul, n-a fost simplu pt ca eu n-aveam asistent) 6 linguri destul de pline cu indulcitor, cele 6 galbenusuri si 6 linguri rase de faina si am turnat aluatul astfel obtinut peste mere. Am dat totul la cuptor potrivit cam 40 de minute, pana cand o andrea f subtire introdusa in prajitura a iesit curata. Am lasat putin prajitura in cratita dupa ce am stins focul ca sa se odihneasca, apoi am luat-o cu hartie cu tot si am pus-o pe un  platou. Am tras cu grija hartia de sub prajitura. Acum deja nu mai avem nici o bucatica, desi sotul meu nu a vrut nici macar sa o guste.

Ziceam ca ar fi putut fi un tort  pt ca atunci cand era prin clasa 6-a si gazele palpaiau nitel noaptea fiica noastra mai mica a venit acasa f entuziasmata de reteta de tort de mere pe care le-a spus-o profesoara de geografie. A dorit sa o experimenteze in aceeasi zi (noapte). A iesit ceva f bun, reteta semana cu ce am scris eu mai sus, dar s-a folosit zahar, insa eu am banuit ca doamna profesoara avea in ea si o doza de sadism cand a trezit atat interes cu reteta ei, pt ca probabil stia f bine ca in cuptoarele noatre gazele apareau cel mai devreme dupa ora 22.