miercuri, 6 iunie 2012

Ray Bradburry

Cine nu a auzit de Fahrenheit 451? Cred ca aproape toata lumea. Sunt insa mult mai putini cei care stiu ca romanul dupa care a fost facut filmul a fost scris de Ray Bradbury. Azi New York Times mi-a trimis un trist Breaking News, RB a murit...Dumnezeu sa-l odihneasca. Stiu ca nu e frumos ce fac, dar o sa copiez mare parte din articolul dedicat lui fara sa il mai traduc.


Ray Bradbury, Master of Science Fiction, Dies at 91, A.P. Says

Ray Bradbury, a master of science fiction whose lyrical evocations of the future reflected both the optimism and the anxieties of his own postwar America, died on Tuesday in Southern California. He was 91.


By many estimations Mr. Bradbury was the writer most responsible for bringing modern science fiction into the literary mainstream. His name would appear near the top of any list of major science-fiction writers of the 20th century, beside those of Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, Robert A. Heinlein and the Polish author Stanislaw Lem.


In Mr. Bradbury’s lifetime more than eight million copies of his books were sold in 36 languages. They included the short-story collections “The Martian Chronicles,” “The Illustrated Man” and “The Golden Apples of the Sun,” and the novels “Fahrenheit 451” and “Something Wicked This Way Comes.”


Though none won a Pulitzer Prize, Mr. Bradbury received a special Pulitzer citation in 2007 “for his distinguished, prolific and deeply influential career as an unmatched author of science fiction and fantasy.”
Mr. Bradbury sold his first story to a magazine called Super Science Stories before his 21st birthday, and by the time he was 30 he had made his reputation with “The Martian Chronicles,” a collection of thematically linked stories published in 1950. 

The book celebrated the romance of space travel while condemning the social abuses that modern technology had made possible, and its impact was immediate and lasting. Critics who had dismissed science fiction as adolescent prattle praised “Chronicles” as stylishly written morality tales set in a future that seemed just around the corner. 

Mr. Bradbury was hardly the first writer to represent science and technology as a mixed bag of blessings and abominations. The advent of the atomic bomb in 1945 left many Americans deeply ambivalent toward science. The same “super science” that had ended World War II now appeared to threaten the very existence of civilization. Science-fiction writers, who were accustomed to thinking about the role of science in society, had trenchant things to say about this threat. 

But the audience for science fiction, published mostly in pulp magazines, was small and insignificant. Mr. Bradbury looked to a larger audience: the readers of mass-circulation magazines like Mademoiselle and The Saturday Evening Post. These readers had no patience for the technical jargon of the science-fiction pulps. So he eliminated the jargon; he packaged his troubling speculations about the future in an appealing blend of cozy colloquialisms and poetic metaphors. 

“The Martian Chronicles” remains perhaps Mr. Bradbury’s best-known work. It became a staple of high school and college English courses, an achievement not without irony; Mr. Bradbury disdained formal education. He went so far as to attribute his success as a writer to his never having gone to college.
Instead he read everything he could get his hands on, by authors including Edgar Allan Poe, Jules Verne, H. G. Wells, Edgar Rice Burroughs, Thomas Wolfe and Ernest Hemingway. He paid homage to them in 1971 in the autobiographical essay “How Instead of Being Educated in College, I Was Graduated From Libraries.” (Late in life he took an active role in fund-raising efforts for public libraries in Southern California.) 

Mr. Bradbury referred to himself as an “idea writer,” by which he meant something quite different from erudite or scholarly. “I have fun with ideas; I play with them,” he said. “ I’m not a serious person, and I don’t like serious people. I don’t see myself as a philosopher. That’s awfully boring.” He added, “My goal is to entertain myself and others.” 

He described his method of composition as “word association,” often triggered by a favorite line of poetry. 

Mr. Bradbury’s passion for books found expression in his dystopian novel “Fahrenheit 451,” published in 1953. But he drew his primary inspiration from his childhood in Illinois. He boasted that he had total recall of his earliest years, including the moment of his birth. Readers had no reason to doubt him. In his best stories and in his autobiographical novel, “Dandelion Wine” (1957), he gave voice to both the joys and fears of childhood. 

As for the protagonists of his stories, no matter how far they journeyed from home, they learned that they could never escape the past.

Raymond Douglas Bradbury was born Aug. 22, 1920, in Waukegan, Ill., a small city whose Norman Rockwellesque charms he later reprised in his depiction of the fictional Green Town in “Dandelion Wine” and “Something Wicked This Way Comes,” and in the fatally alluring fantasies of the astronauts in “The Martian Chronicles.” His father, a lineman with the electric company, numbered among his ancestors one of the women tried as a witch in Salem, Mass.  


An unathletic child who suffered from bad dreams, he relished the tales of the Brothers Grimm and the Oz stories of L. Frank Baum, which his mother read to him. An aunt, Neva Bradbury, took him to his first stage plays, dressed him in monster costumes for Halloween and introduced him to Poe’s stories. He discovered the science-fiction pulps and began collecting the comic-strip adventures of Buck Rogers and Flash Gordon. A conversation with a carnival magician named Mr. Electrico that touched on immortality gave the 12-year-old Bradbury the impetus to become a writer. 

In 1934 the family moved to Los Angeles, where Mr. Bradbury became a movie buff, sneaking into theaters as often as nine times a week. Encouraged by a high school English teacher and the professional writers he met at the Los Angeles chapter of the Science Fiction League, he began a lifelong routine of turning out at least a thousand words a day on his typewriter. 

His first big success came in 1947 with the short story “Homecoming,” narrated by a boy who feels like an outsider at a family reunion of witches, vampires and werewolves because he lacks supernatural powers. The story, plucked from the pile of unsolicited manuscripts at Mademoiselle by a young editor named Truman Capote, earned the 27-year-old Mr. Bradbury an O. Henry Award in 1947 as one of the best American short stories of the year. 

With 26 other stories in a similar vein, “Homecoming” appeared in Mr. Bradbury’s first book, “Dark Carnival,” published by a small specialty press in 1947. That same year he married Marguerite Susan McClure, whom he had met in a Los Angeles bookstore. 

Having written himself “down out of the attic,” as he later put it, Mr. Bradbury focused on science fiction. In a burst of creativity from 1946 to 1950, he produced most of the stories later collected in “The Martian Chronicles” and “The Illustrated Man” and the novella that formed the basis of “Fahrenheit 451.”
While science-fiction purists complained about Mr. Bradbury’s cavalier attitude toward scientific facts — he gave his fictional Mars an impossibly breathable atmosphere — the literary establishment waxed enthusiastic. The novelist Christopher Isherwood greeted Mr. Bradbury as “a very great and unusual talent,” and one of Mr. Bradbury’s personal heroes, Aldous Huxley, hailed him as a poet. In 1954, the National Institute of Arts and Letters honored Mr. Bradbury for “his contributions to American literature,” in particular the novel “Fahrenheit 451.” 

“The Martian Chronicles” was pieced together from 26 stories, only a few of which were written with the book in mind. The patchwork narrative spans the years 1999 to 2026, depicting a series of expeditions to Mars and their aftermath. The native Martians, who can read minds, resist the early arrivals from Earth, but are finally no match for them and their advanced technology as the humans proceed to destroy the remains of an ancient civilization. 

Parallels to the fate of American Indian cultures are pushed to the point of parody; the Martians are finally wiped out by an epidemic of chickenpox. When nuclear war destroys Earth, the descendants of the human colonists realize that they have become the Martians, with a second chance to create a just society.
“Fahrenheit 451,” Mr. Bradbury’s indictment of book-burning in a near-future America (the title refers to the temperature at which paper ignites), is perhaps his most successful book-length narrative. It was made into a well-received movie by François Truffaut in 1966. The cautionary tale of a so-called fireman, whose job is to start fires, “Fahrenheit 451” has been favorably compared to George Orwell’s “1984.” 

As Mr. Bradbury’s reputation grew, he found new outlets for his talents. He wrote the screenplay for John Huston’s 1956 film version of “Moby-Dick,” scripts for the television series “Alfred Hitchcock Presents” and collections of poetry and plays.

marți, 5 iunie 2012

Ce te face să acţionezi?

Hei, de mult nu am mai copiat articole intregi din ziarul Lumina. A fost si el atins de criza si apare intr-un nr f redus de pagini. Dar nu din cauza asta nu am mai copiat, ci pt ca m-am luat cu altele. Mi s-au parut interesante raspunsurile date de psihologul citat de autoare, mai ales ca pagina pe care a aparut articolul se numeste "Sfatul Psihologului" Dar sa purcedem la copiere:

Ce te face să acţionezi?
Cristina Sturzu


Unul dintre motoarele care ne propulsează în viaţă este motivaţia, ce adună sub cupola ei trebuinţele, intenţiile, tendinţele, interesele, aspiraţiile, idealurile care susţin şi întăresc anumite conduite, ori dimpotrivă, le slăbesc sau chiar le împiedică. Psihologul David McClelland, un teoretician al motivaţiei, spune că oamenii acţionează în virtutea a trei motivatori principali. Fiecare dintre aceste tipuri de motivare sunt tot atâtea căi de activare a cortexului prefrontal stâng şi zona centrilor de recompensă, care cresc determinarea şi perseverenţa în a întreprinde o acţiune şi ne fac să ne simţim bine în ceea ce facem.

Primul ar fi nevoia de putere, în sensul influenţării şi impactului asupra altor oameni. McClelland face distincţie între două tipuri de putere: una este egoistă, egocentrică, fără grija cu privire la calitatea impactului asupra celor din jur - caracteristică personalităţilor narcisiste, spre exemplu. Cealaltă este o putere pusă în beneficiul societăţii şi în cazul acesteia recompensa este obţinută prin influenţarea oamenilor în vederea unui bine comun.

Al doilea tip de motivaţie este dat de nevoia de afiliere; recompensa constă în a fi cu oamenii. Aceia care au o astfel de motivaţie sunt propulsaţi de bucuria de a face lucruri împreună cu oameni pe care-i apreciază. Când lucrează împreună pentru un scop comun, persoanele motivate de afiliere găsesc energie în cât de bine se simt atunci când ating scopul împreună. Cei care lucrează foarte bine în echipă sunt conduşi de motivaţia de afiliere.

Al treilea tip de motivaţie este nevoia de împlinire, atingerea unui scop plin de sens. Acelora care au nevoie de împlinire le place să ţină evidenţe, să primească feedback cu privire la ce fac, indiferent dacă aceasta înseamnă să atingă targetul trimestrial sau să strângă fonduri pentru activităţi caritabile. Oamenii care sunt motivaţi de împlinire încearcă întotdeauna să îmbunătăţească lucrurile; ei sunt la curent cu ultimele noutăţi, nefiind mulţumiţi cu nivelul la care sunt la un moment dat. Ei caută întotdeauna să-şi depăşească propriile performanţe.

luni, 4 iunie 2012

To My Lover

To My Lover

When I'll be dead
I'll forgot about you
But our love
Will still be alive

And who knows
When will meet again
You'll recognize me
But I will not.

Nu cautati aiurea autorul. E productie proprie.

Iubitului meu

Cand am sa mor
O sa uit de tine
Dar iubirea noastra
Va ramane vie

Si cine stie
Cand ne vom reintalni 
Tu ma vei recunoaste
Dar eu nu voi sti.

Cultura Comparata

Azi am sa va arat cateva imagini despre care probabil a auzit multa lume, dar poate mai putini le-au vazut alaturate, ca sa le puteti compara mai usor. Imaginile le-am obtinut cu ajutorul Wordpad si Irfan, pt ca nu am programul care ar fi facut treaba asta mult mai usor, adica Photoshop.
Prima imagine e a celor doi "Ganditori": in stanga cel neolitic, descoperit in Dobrogea, la Hamangia, in dreapta cel al lui Rodin. Totusi sursa de inspiratie a lui Auguste Rodin nu a fost in nici un caz statueta multimilenara, ci "Il pensoroso" al lui Michelangelo, care il reprezinta pe Lorenzo di Medici
A doua poza pe care vreu sa v-o supun atentiei contine doua imagini de "Arc de Triumf", unul din Bucuresti, care nu degeaba a fost numit "Micul Paris" in perioada interbelica, si celalalt din Place de Gaule (fosta Etoile) din Parisul autentic.
Nu le mai prezint, macar atata patriotism presupun ca exista in cititorii mei romani incat sa stie care e arcul "proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922 și renovat în perioada 1935-1936. El comemorează victoria României în Primul Război Mondial." (sursa Wikipedia) si care "Comandat de Napoleon Bonaparte în 1806, a fost înălțat în secolul XIX și terminat în 1836" (sursa Wikipedia) Ambele fotografii au fost facute de mine la fata locului.
Aceasta ultima poza are o istorie mai aparte. Cand am vizitat Catedrala Notre Dame din Paris am facut o multime de fotografii si, fiind ocupata sa tot apas pe declansatorul camerei foto nu am fost f atenta la tot ce vedeam. Nici mai tarziu, cand am prelucrat si publicat albumul pe Picasa nu m-am uitat cu atentie la fiecare imagine. Ieri am publicat albumul si pe Facebook si una din prietenele mele din Mexic, pe care o admir f mult pt cultura ei, a comentat: Virgen de Guadelupe. Si atunci am fost izbita de asemanarea dintre imaginea din catedrala si o pictura care imi place f mult, "Dama de las Donas" de pictorul mexican Octavio Ocampo. Totusi prietena mea, desi indragostita de frumos si pictura, nu cunostea operele acestui compatriot al ei, prilej pt mine ca sa imi dau seama si mai bine cata dreptate are Suzeta cand spune "nu se poate 10 la toate" 
Icoana aceasta are la baza una din aparitiile miraculoase ale Fecioarei consemnate de Biserica Catolica. Ea ar fi aparut in 1531 in viziunea lui Juan Diego, un tanar aztec convertit la crestinism, si i-ar fi cerut sa construiasca o biserica. Pentru mai multe amanunte tot Wikipedia e de folos.

duminică, 3 iunie 2012

Solanum Dulcamara





Oricat v-ar parea de curios planta asta, pe care o stiu din copilarie ca fiind f toxica, la noi fiind numita "turbaciunea cainelui", este ruda buna cu alte plante des intalnite in bucatarie: cartoful, rosia, ardeiul, vanata. Intr-adevar, daca priviti cu atentie florile si stiti cum arata plantele in toate fazele lor de vegetatie, nu numai fructele pe tarabe sau la supermarket sau pravalii, puteti observa cat de bine seamana florile astea cu cele ale plantelor mai sus amintite. Culoarea asta este f decorativa si, desi e o buruiana, arata tare frumos prin gradini. 

Interesant este faptul ca, desi continutul in alcaloizi (substante toxice) in legumele amintite mai sus nu e f mare, exista insa persoane sensibile la el si pt acestea nu e deloc indicat consumul, nici macar daca sunt gatite. De asemenea trebuie acordata mare atentie la petele verzi de pe cartofi, deoarece sunt bune indicatoare ale prezentei solaninei, alcaloidul care se gaseste in Solanacee, numele sub care sunt cunoscute platele amintite mai sus. Aceste pete trebuie neaparat indepartate deoarece pot provoca suparari celor ce consuma cartofii. E adevarat ca pt a bloca colinesteraza, o enzima care controleaza activitatea musculara, trebuie sa consumati cantitati industriale de cartofi cu pete verzi, si atunci puteti sa suferiti tremuraturi si zbateri ale muschilor, ba chiar paralizii respiratorii si convulsii.

Unii cercetatori pretind ca solanina ar putea sa duca la reducerea calciului din oase si depunerea lui in tesuturile moi si de aceea nu recomanda consumarea legumelor care ar putea sa o contina de catre cei ce sufera de osteoporoza sau artrita. Totusi alti cerctatori sustin ca rezultatele nu sunt concludente. Un lucru sigur este ca solanina produce si deranjamente digestive.

N-o sa continui cu efectele altei plante din acesta familie, tutunul, pt ca toata lumea stie cat e daunator fumatul, si cat de greu e sa te lasi odata ce ai inceput sa ai acest obicei. O sa recomand numai un link care da mai multe poze si informatii despre planta care da titlul acestui articol, Solanum Dulcamara.

Love is like a shadow=Iubirea e ca o umbra--poezie coreeana

Nu stiu exact cat m-ar fi ajutat in seara asta sa stiu limba coreeana. Spun asta pt ca m-am incapatanat sa caut poezii de Yumiseong. Nu am gasit traduceri in alta limba, le-am gasit doar in coreeana, cu caractere coreene (nu ma intrebati cat si cum am muncit pt asta). Am dorit totusi sa le gasesc pt ca am primit cateva, de la un prieten de pe fb, si mi-au placut f mult. Deja am observat ca poemele sale sunt destul de scurte, dar frumoase, cu toata traducerea imperfecta a lui Google. Am ales sa ilustrez acesta parere cu un poem al carui titlu in engleza este identic cu cel al articolului meu, "Love like a shadow" "Iubirea ca o umbra". Am ales traducerea, facuta de Google Translate, in engleza si nu in romana pt ca experienta m-a invatat ca limba engleza a devenit cam peste tot lengua franca, asa cum era latina in evul mediu in Europa sau pana nu de mult franceza, pe acelasi continent si de aceea traducerile in engleza sunt cumva mai corecte.

그림자 같은 사랑

유미성

낮에도 별은 뜨지만
눈부신 태양빛에 가려
사람들의 눈에 보이지 않듯이


나 언제나 당신 곁에 서 있지만
수많은 사람들에 가려
당신의 눈에 보이지 않나 봐요


나,
밤마다 뜨고 지는 별이 아니라
늘 당신 곁에서 떨어지지 않는
그림자 같은 사랑인데


당신은 보이는 것들만 믿으려 하시는군요
마음 속에 담아두고 보여지 못하는 사랑은
끝내 외면하려 하시는군요


나 그렇게 당신의 그림자 같은 사랑인데...


Love like a shadow

Yumiseong

Tteujiman daytime stars
Blinding in the glare
Just as we invisible people


I stand beside you, but
Many people go
Is that the look in your eyes


Or,
Phases of the moon at night not a star.
Always by your side does not fall
Love is like a shadow


You're beginning to believe only what is visible
Can not put love in the hearts shown dugo
You sound awesome tried to ignore


I (aici cred ca ar trebui de fapt sa fie My) love it is like your shadow ...

Bun, si acum sa arat cam ce am inteles eu (stiu ca din partea mea asta este o impertinenta):

In timpul zilei stelele
sunt oarbe in lumina soarelui
Asa cum si noi suntem invizibili pentru unii.

Stau langa tine, dar
multi trec pe langa tine
si ii urmaresti cu privirea.

sau
Fazele lunii in noptile fara stele.
Sunt mereu langa tine dar nu e iubire
Iubirea e ca o umbra.

Incepi sa crezi numai ce este vizibil
Nu pot sa-ti arat dragostea din inima mea
Pe care tu atat de bine incerci sa o ignori.

Iubirea mea este ca umbra ta...

Admit ca s-ar putea sa fi distorsionat sensul initial al poeziei...si daca exista cineva care cunoaste o traducere reala, rog sa mi-o comunice si mie. 

Si acum asa, doar pt distractie, am sa pun si traducerea lui Google in franceza si, pour la bonne bouche, cea in romana

Amour comme une ombre

Yumiseong

Étoiles Tteujiman jour
L'aveuglement de l'éblouissement
Tout comme nous les gens invisibles


Je me tiens à côté de vous, mais
Beaucoup de gens passent
Est-ce que le regard dans vos yeux

ou,
Phases de la lune pendant la nuit n'est pas une étoile.
Toujours à vos côtés ne tombe pas
L'amour est comme une ombre

Vous commencez à croire que ce qui est visible
Impossible de mettre l'amour dans les cœurs indiquées à gauche
Vous création sonore essayé d'ignorer

J'aime il est comme votre ombre ...

Dragostea ca o umbra

Yumiseong
Tteujiman stele zi
Orbirea în strălucirea
Aşa cum am oameni invizibile

Stau lângă tine, dar
Mulţi oameni merg
Este că aspectul în ochii tăi

sau,
Fazele lunii, la noapte nu o stea.
Întotdeauna de partea ta, nu se încadrează
Dragostea este ca o umbra

Începi să crezi doar ceea ce este vizibil
Nu se poate pune dragoste în inimile prezentate stânga
Sunteţi de sunet minunat încercat să ignore

Imi place, este ca umbra ta ...

Nu pot sa inchei fara sa public textul romanizat (adica scris cu litere latine, nu romanesti cum s-ar putea crede) asa cum il da Google Translate:

geulimja gat-eun salang yumiseong naj-edo byeol-eun tteujiman nunbusin taeyangbich-e galyeo salamdeul-ui nun-e boiji anhdeus-i na eonjena dangsin gyeot-e seo issjiman sumanh-eun salamdeul-e galyeo dangsin-ui nun-e boiji anhna bwayo na, bammada tteugo jineun byeol-i anila neul dangsin gyeot-eseo tteol-eojiji anhneun geulimja gat-eun salang-inde dangsin-eun boineun geosdeulman mid-eulyeo hasineungun-yo ma-eum sog-e dam-adugo boyeoji moshaneun salang-eun kkeutnae oemyeonhalyeo hasineungun-yo na geuleohge dangsin-ui geulimja gat-eun salang-inde...

sâmbătă, 2 iunie 2012

Cover Songs

Inainte de 89, mai ales dupa vizita ciuruitului in China, se zvarcolea nationalismul pe toate canalele media, asta pana cand cultul personalitatii a acaparat totul. Si asa s-a facut ca descopar treptat ca melodii de mare succes in acea vreme nu erau de fapt altceva decat ceea ce, daca am inteles bine, se numeste "cover song", adica un "cantec international", care la noi era cam anonim pt ca deh, la ei exista copyright, poate de aceea circula acum intr-o veselie pe emailuri tot felul de chestii "folclorice"...

Prima data cand am fost socata descoperind cantecul original s-a intamplat cand intr-un film italian se cnta nici  mai mult nici mai putin decat varianta italiana a mult indragitului, cel putin de mine, cantec al lui Ducu Bertzi "M-am indragostit numai de ea". O sa pun mai jos variantele celor doua cantece cu versurile aferente:



M-am indragostit numai de ea 

Eu care voiam intr-una alt şi alt decor 
Eu care spuneam prea lesne şi oricui mi-e dor 
Abia cand a plecat plangand şi n-a mai fost a mea 
M-am indrăgostit numai de ea. 

Eu care veneam acasă c-un suras formal 
Monoton spunand acelaşi monolog banal 
A plecat mi-am zis, sunt liber, dar n-a fost aşa 
O iubeam numai pe ea. 

 Simt că fără ea nu pot respira 
Casa e pustie fără ea 
In ce-aş putea eu să mai cred acum 
Aş da orice s-o mai intorc din drum. 

Am zărit-o pe o stradă pentr-o clipă doar 
Să-i vorbesc şi să m-apropii era in zadar 
Ea care m-aştepta plangand cand eu uitam să vin 
Mă privea acum ca pe-un străin. 

A trecut atata vreme de cand a plecat 
Dar abia acum mi-e dragă cu adevărat 
Abia acum cand locuieşte doar la mine-n gand 
O iubesc mai mult decat oricand. 

Simt că fără ea nu pot respira 
Casa e pustie fără ea 
In ce-aş putea eu să mai cred acum 
Aş da orice s-o mai intorc din drum. 

Simt că fără ea nu pot respira 
Casa e pustie fără ea 
In ce-aş putea eu să mai cred acum 
Aş da orice s-o mai intorc din.... 

Eu care voiam intr-una alt şi alt decor 
Eu care spuneam prea lesne şi oricui mi-e dor 
Abia cand a plecat plangand şi n-a mai fost a mea 
M-am indrăgostit numai de ea. 

Abia cand a plecat plangand şi n-a mai fost a mea 
M-am indrăgostit numai de ea. 
Da da m-am indragostit numai de ea 
M-am indragostit numaï de ea... 

Si acum varinata italiana, in care iubita e deja sotie; Gianni Nazzaro "Mi sono innamorato di mia moglie"

Mi sono innamorato di mia moglie

Io che faccio notte dove non ti mandan via 
io che mangio aria per non stare a casa mia 
con tutte le avventure che il mio cuore ancora accoglie 
mi sono innamorato di mia moglie. 
Io che avevo occhiaie che non si erano mai viste 
io che non avevo il tempo per sentirmi triste 
io che me le son levate tutte le mie voglie 
mi sono innamorato di mia miglie. 

E' la verità 
è la verità 
mai non dire mai la verità 
perché le donne sanno quel che fai 
ma con le donne chi non sbaglia mai. 

E quando stamattina glielo sono andato a dire 
aveva gli occhi esatti di una che non vuol sentire 
e poi mi ha detto scusami ma io ti ho già tradito 
mi sono innamorata e te lo dico. 
E come se mi fosse capitato un incidente 
volevo far chissà che cosa e non ho fatto niente 
comunque più mi brucia e più nessuno me lo toglie 
che sono innamorato di mia moglie. 

E' la verità 
è la verità 
mai non dire mai la verità 
perché le donne sanno quel che fai 
ma con le donne chi non sbaglia mai. 
E' la verità 
è la verità 
mai non dire mai la verità 
perché le donne sanno quel che fai 
ma con le donne chi non sbaglia. 

Io che faccio notte dove non ti mandan via 
io che mangio aria per non stare a casa mia 
con tutte le avventure che il mio cuore ancora accoglie 
mi sono innamorato di mia moglie. 
Con tutte le avventure che il mio cuore ancora accoglie 
mi sono innamorato di mia moglie, 
mi sono innamorato di mia moglie 
mi sono innamorato di mia moglie 

 Al doilea cantec m-a izbit in moalele capului cand i-am auzit varianta instrumentala intr-o interpretare de exceptie, de catre saxofonistul Kenny G (Kenny G - You Raise Me Up) pe Timeline-ul unui prieten drag de pe fb. 

Seamana ca doua picaturi de apa cu "Merit Eu" al lui Aurelian Andreescu:

Merit eu sa fiu iubit 
Tocmai de tine? 
Eu, care am mai gresit, 
Voi sti sa te port in gand, 
Sa nu te uit, sa nu te mint nicicand? 

Merit eu tot ce-mi dai tu 
Cu un cuvant duios ... 
Tot ce e mai frumos 
Merit eu sau tu? 

Merit eu sa fiu iubit 
Tocmai de tine? 
Eu, care am mai gresit, 
Voi sti sa te port in gand 
Sa nu te uit, sa nu te mint nicicand... 

Merit eu tot ce-mi dai tu 
Cu un cuvant duios... 
Tot ce e mai frumos 
Merit eu sau tu? 
Tot ce e mai frumos 
Merit eu sau tu? 

Si varianta originala interpretata de West Life:
 


You Raise Me Up

When I am down and, oh, my soul's so weary, 
When troubles come and my heart burdened be, 
Then I am still and wait here in the silence 
Until you come and sit awhile with me. 

You raise me up, so I can stand on mountains, 
You raise me up, to walk on stormy seas. 
I am strong when I am on your shoulders; 
You raise me up to more than I can be. 

[Instrumental break] 

You raise me up, so I can stand on mountains, 
You raise me up, to walk on stormy seas. 
I am strong when I am on your shoulders; 
You raise me up to more than I can be. 

 You raise me up, so I can stand on mountains, 
You raise me up, to walk on stormy seas. 
I am strong when I am on your shoulders; 
You raise me up to more than I can be. 

You raise me up, so I can stand on mountains, 
You raise me up, to walk on stormy seas. 
I am strong when I am on your shoulders; 
You raise me up to more than I can be. 

 You raise me up to more than I can be.

vineri, 1 iunie 2012

Facebook--Efecte Secundare.

Intai o sa subscriu la o poza care circula, bineinteles, pe Facebook, cu mentiunea ca totusi nu am de gand sa ma mut chiar cu toate bagajele pe Google +, mi-am trimis doar buzduganul acolo. Mi-e cam greu sa ma familiarizez cu regulile lor, un lucru e insa bun, daca primesc cereri de prietenie de la necunoscuti le accept, ca sunt fata buna, dar ii bag in cercul Anyone, sa discute acolo intre ei, fara sa-mi deranjeze prietenii apropiati. Mai am un "buzdugan' aruncat in curtea Netlog, si acolo merg din an in Paste iar pe hi5 l-am bagat in spam pt ca aveam ce se cheama un stalker, poate bineintentionat dar extreeeem de plictisitor. 

Deci stau atat de mult pe fb incat mi-am neglijat pana si emilurile, ceea ce e f rau. Dar asta nu ar fi cel mai grav. Mai grav a fost cand am pus la fiert niste zarzavaturi, cu focul viu, sau mare, cum doriti, si m-am dus "numai un pic" pe fb. SI m-a uitat Dumnezeu acolo. Din fericire nu s-au carbonizat chiar toate legumele, am putut salva o multime apreciabila din ele, totusi...

Alt efect secundar e ca nu prea ma mai uit la seriale sud-coreene (acum e drept ca ma cunosc destul de bine si ma tot intrebam cat o sa ma tina entuziasmul asta pt cultura lor, culmea e ca s-a diminuat cand am inceput sa primesc pe fb cereri de prietenie de la cetateni concreti ai acestei tari) si am o multime incepute, unul foarte de actualitate, am povestit un pic despre el, City Hall. 

Un alt efect secundar e ca am inceput sa am cearcane, care dauneaza grav frumusetii mele native (mai ales ca si asa trebuia multa bunavointa ca sa  o descopar). Din fericire, dupa cum se vede, deocamdata nu dauneaza bloggeritului, poate pt ca la profil am scris ca muncesc ca Blogger, ceea ce si fac. 

Si ca incheiere un fapt divers: am primit un videoclip electoral de la un prieten f bun, blogger fara cont de fb, (din pacate nu pot insera clipul aici, am pus doar linkul) si l-am publicat pe fb cu mentiunea "NUMAI PT BUCURESTENI. Se vede treaba ca prietenii mei bucuresteni umbla pe alte coclauri, nu se catara pe peretele meu (pt neinitiati pe fb exista fie Wall, adica perete, fie Timeline, ceva f complicat dar care mie imi place f mult, pe acestea se posteaza,  adica se publica verzi si uscate, cam ca la radio-sant), pt ca doar un amic din Goa, India, a apasat butonul Like, dar stiu ca el face asta din simpatie, fara sa stie despre ce e vorba, mai procedeaza si altii asa, in alte ocazii...

Margaret Kent

In 2010, cand am calatorit in Irlanda si am participat la Noaptea Culturala am ajuns la un studio in care erau expuse tablouri de mai multi artisti. A fost locul in care m-am simtit cel mai bine, si asta nu pt ca aveau la dispozitie pt vizitatori alune, chipsuri si doua feluri de vin f bune, ci pt ca mi-au palcut intr-adevar tablourile, precum si conversatia cu una din gazde. Am promis atunci ca voi face niste ppsuri, deocamdata ma achit de promisiune cu acesta de mai jos.

LA MULTI ANI, COPIII NOSTRI SCUMPI!

Fotografia nu-mi apartine, imi place insa mesajul, "Copii din toate tarile, fiti prieteni!"
UPDATE...am fost asa de obosita cand am postat asta (deh, nu degeaba am infiintat, fiind gand-la-gand cu toate membrele, "Clubul Bufnitelor") incat am facut doua greseli, pe care le-am corectat acum, mersi Diana scumpa...La Multi Ani!