Maratonul de patinaj artistic de la Skate Canada a continuat cu o inregistrare de la programul scurt baieti. Deja incepusem sa ma intreb cum de poate rezista Yvonne Ghita sa dea atata din gura, pt eu obosisem sa o ascult, dar ea a facut fata cu brio sarcinei de a comenta tot-tot, ba chiar la un moment dat nu s-a mai auzit Nicolaie Bellu decat vag de tot (probabil inchisese din greseala microfonul) si a comentat numai ea. Elladj BALDE a intrat pe gheata cu mare aplomb si cu tot atata aplomb a picat de cate ori a putut. Rar mi-a fost dat sa vad un program atat de slab la baieti. Se pare ca nu i-a ajutat la nimic ca provine din Rusia, avand mama rusoaica si tata din Guineea. (In timpul studentiei ma intrebau unii sud-americani, colegi ai prietenei mele din Venezuela, daca stiu pe ce continent e Guyana, se mirau ca stiu geografie, cica la ei in tarile de unde proveneau nu se prea invata la materia asta, se asteptau sa zic ca e in Africa, pt ca se face des confuzie intre Guyana si Guineea). Pacat de muzica aleasa, Malaguena. Denis TEN, pe care l-am remarcat inca de la debutul lui si de la care am avut totdeauna mari asteptari, a avut un program mult mai bun decat predecesorii, e drept ca si diferenta de valoare e mai mare dar, asa cum a remarcat si NB a facut greseli pt ca s-a impiedecat dintr-o neglijenta copilareasca. Nici antrenorul lui, Frank Caroll, nu a fost multumit, desi interpretarea Concertului de Rahmaninov a fost buna din pdv artistic. El a castigat Jocurile de iarna Asiatice. Acum ca s-a mai maturizat ii iese din ce in ce mai tare in evidenta figura tipica de coreean, desi reprezinta Kazahstanul. Daca imi amintesc bine are intre stramosi un general coreean. Mi s-a parut ca Daisuke TAKAHASHI a mai slabit, programul sau a fost f bun, si-a imbunatatit mult aspectul artistic dar, asa cum am mai spus si altadata, a facut-o in detrimentul celui tehnic, si astfel nu a reusit sa-l intreaca pe JF. Men - Short Program | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Result Details | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
joi, 3 noiembrie 2011
Skate Canada-Programul scurt- Baieti
Labels:
Patinaj Artistic,
Skate Canada 2011
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Frigiderul poate ucide?
Daca tot am revenit la sportul meu preferat, copy/paste, si incep sa ma bantuie cercetatorii britanici cu descoperirile lor hai sa vedem cum se duce naibii ideea de viata fara de moarte cand deschidem frigiderul.
În frigider se pot afla de 750 de ori mai multe bacterii decât nivelul considerat sigur, printre care salmonela, E.coli şi listeria.
Institutul de Infecţii şi Sănătate Globală din cadrul Universităţii din Liverpool a elaborat o serie de sfaturi pentru consumatori, care să îi ferească pe aceştia de bolile provocate de numeroasele bacterii din frigider.
"Contaminarea se întâmplă instantaneu şi, cu cât mai multe alimente sunt infestate, cu atât şansele de a vă îmbolnăvi sunt mai mari", precizează specialistul.
Frigiderul poate ucide? Ce reguli trebuie respectate pentru a ne feri de bolile provocate de alimente
Deşi frigiderul pare locul ideal pentru păstrarea în siguranţă a alimentelor, acesta poate fi de fapt locul în care bacteriile periculoase se pot ascunde, provocând boli grave.
Conform unui studiu realizat de Agenţia de Standarde Alimentare, un milion de britanici suferă de boli cauzate de infecţiile alimentare, 20 de mii dintre aceştia sunt internaţi în spital, iar 500 de persoane mor din pricina consumării mâncărurilor infestate, informează Daily Mail.În frigider se pot afla de 750 de ori mai multe bacterii decât nivelul considerat sigur, printre care salmonela, E.coli şi listeria.
Institutul de Infecţii şi Sănătate Globală din cadrul Universităţii din Liverpool a elaborat o serie de sfaturi pentru consumatori, care să îi ferească pe aceştia de bolile provocate de numeroasele bacterii din frigider.
- Carnea nu trebuie pusă pe rafturile de sus ale frigiderelor, susţine profesorul Tom Humphrey de la Universitatea din Liverpool, deoarece otrăvirea alimentelor provine de la amestecul de bacterii din anumite produse:
- Diferitele tipuri de brânză ar trebui să stea separat de alte alimente în frigider, precum pateul sau macroul afumat.
"Contaminarea se întâmplă instantaneu şi, cu cât mai multe alimente sunt infestate, cu atât şansele de a vă îmbolnăvi sunt mai mari", precizează specialistul.
- Frigiderele pline sunt periculoase, susţine profesorul Humphrey, care consideră că acestea trebuie să fie curăţate săptămânal.
- Legumele trebuie spălate înainte de a fi puse într-un compartiment separat în frigider, mai precizează specialistul.
- Orezul, cerealele şi condimentele conţin o bacterie responsabilă pentru două din cinci cazuri de intoxicaţie alimentară, care provoacă greaţă, stări de comă şi diaree. Orezul gătit trebuie aruncat dacă a stat mai mult de trei zile în frigider.
- Deşi poate avea aspect şi miros plăcut, mâncarea procesată poate fi periculoasă pentru organism dacă este consumată la mai mult de trei zile de la desigilare.
- Alimentele crude pot face mucegai, iar acesta nu se distruge prin gătire. Aruncaţi orice fructe, legume sau produse lactate dacă prezintă urme de mucegai.
Putem scăpa de bătrâneţe? Savanţii francezi au redat tinereţea unor celule de 100 de ani
Labels:
Comentarii pe tema data,
Sanatate
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Tinerete fara batranete
Printre multele emailuri pe care mi le trimite zilnic Suzeta se numara si cel de mai jos. Mi l-a trimis pt ca stie ca eu nu ma mai uit de mult la Stirile ProTV, si in general suport din ce in ce mai greu ineptiile care se prezinta pe micul ecran sub forma de stiri, printre care din ce in ce mai rar se strecoara si cate o stire veritabila.
Cercetatorii britanici spun ca au descoperit pilula care ne mentine tineri toata viata Medicamentul miraculos, care te va mentine tanar toata viata, poate deveni in curand realitate. Cercetatorii de la Universitatea din Durham au gasit o cale de a incetini imbatranirea, cel putin la nivelul celulelor. Ei cred ca descoperirea lor ii poate ajuta pe oamenii in varsta sa fie mai sanatosi la maturitate si, in acelasi timp, sa-i ajute pe copiii cu afectiunea rara care ii face sa se maturizeze inainte de vreme. Chris Hutchinson a spus: “Suntem intr-un stadiu incipient al descoperirii, insa avem deja dovezi ca are un potential major, iar datorita ei oamenii se vor simti mult mai relaxati si nu vor avea dureri atunci cand vor ajunge la varsta de 70-80 de ani si chiar mai mult.” Profesorul Hutchinson a folosit medicamentul pentru a incetini imbatranirea celulelor prelevate de la copiii cu sindromul care provoaca imbatranirea prematura, o boala genetica care duce la deces inainte de vreme. Copii care se nasc cu aceasta boala nu traiesc mai mult de 21 de ani. In acest caz, medicamentul minune a avut efect. S-ar putea ca acest medicament sa nu-i ajute pe oameni sa traiasca mai mult, insa poate sigur sa le faca viata mai usoara si mai placuta."
Ei, asta e, tinerete fara batranete avem sau vom avea in curand, astept cu interes sa aflu cand vor descoperi cercetatorii britanici si viata fara de moarte. Ce frumoase sunt povestile!
Labels:
Comentarii pe tema data
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Skate Canada-Programul Liber- Perechi
Cea mai grea proba din tot patinajul artistic este fara indoiala cea de perechi, iar programul liber e inca si mai greu. De aceea nu e de mirare ca numarul perechilor care au evoluat la Skate Canada a fost numai de 8. La inceput ni s-au prezentat insa cateva secvente din programul scurt. Tatiana VOLOSOZHAR / Maxim TRANKOV au dovedit ca retragerea lui Stanislav Morozov si trecerea lui pe post de antrenor a fost cat se poate de inspirata, Tatiana fiind mult mai compatibila cu Maxim decat cu propriul sot. Ba chiar si Maxim e mai potrivit cu Tatiana decat cu partenera lui anteriora, Maria Muhortova. TV/MT au dovedit ca sunt cu adevarat artisti ai figuristilor, aruncarile pe orizontala au fost aterizate perfect, ridicarile au fost complicate si dificile dar frumoase, ce mai au meritat notele mari care le-au fost acordate, iar Tatiana a parut ca priveste punctajul obtinut ca pe ceva absolut firesc. Se pare ca muzica aleasa, Bring Me Back To Life by Evanescence, a adus-o pe Tatiana inapoi in viata patinatorilor de frunte ai lumii. Si a inceput programul liber. Paige LAWRENCE / Rudi SWIEGERS din Canada au avut un program destul de slab, cu aterizare la aruncare pe doua picioare, desincronizari, etc. Ce n-am remarcat eu dar a spus NB e ca ei se rotesc in sens invers decat ceilalti patinatori. Yvonne Ghita iar m-a enrvat cu graba ei de a comenta si performanta perechii imediat dupa terminarea programului, NB aproape ca nu mai avea cand sa deschida gura. Totusi NB a laudat indelung scoala canadiana de patinaj, care se pare ca are de unde alege perechi, in timp ce in Europa nr fetelor il depaseste pe cel al baietilor si de aceea, pt a inviora aceasta proba, Comisia Internationala a permis formarea de perechi cosmopolite, care sa aleaga ele ce tara vor sa reprezinte. Totusi baiatul din perechea canadiana provine din Africa de Sud. Castigatorii Skate Canada de anul trecut Lubov ILIUSHECHKINA / Nodari MAISURADZE au avut un program destul de reusit, mie mi-au placut f mult pasii de final, dar si ridicarile, despre care NB a spus ca sunt tare greu de arbitrat, avand atatea schimbari de pozitie si de priza, "e gre usi sa te uiti, dar sa arbitrezi". Apoi NB a continuat spunand ca ridicarile din proba de perechi au elemente de circ, fiind f periculoase si nu odata producandu-se accidente (cum s-a intamplat cu Totmianina care a fost scapata de aprtener de la vreo 2m inaltime de a ramas nemiscata vreo 5 minute pe gheata, pt toti cei din sala trebuie sa fi parut secole, din fericire nu a fost ceva grav si ea a castigat in continuare campionate impreuna cu el) In pauza NB ne-a povestit ca Gh Chiper a fost singurul patinator roman care a participat la un GP (sa nu uitam ca el se antrena in Elvetia) in Franta unde a obtinut locul 3, iar Cornel Gheoghe nu a participat la GP pt ca era alt sistem de notare cand a concurat el si nu se infiintasera GP. Apoi ne-a explicat ca la individual se incalzesc 6 patinatori dar la perechi numia 4 perechi, adica 8 patiantori, ca sa aiba loc pe gheata. Cu toate astea s-a mai intmplat cateodata sa se accidenteze cineva la incalzire si sa nu mai poata concura. Desi au gresit la un moment dat, rusii Tatiana VOLOSOZHAR / Maxim TRANKOV au castigat acest trofeu si NB a explicat de ce, pt ca au avut legaturile intre elemente prin poze, intr-adevar am remarcat ca uneori patinatorii perechi fac unele scurte ridicari ca la dans, acum am aflat ca acestea sunt poze de legatura intre elemenete. Mi-a cam parut rau de chinezi pt ca ei au avut un program perfect, dar nu trebuie sa uit ca TV/ MT erau dupa scurt pe locul 1 iar chinezii pe 4. Maxim parea f obosit dupa terminarea programului si cam nemultumit de cele petrecute pe gheata. Muzica, ascultata si la fete, (candva cineva comenta ca sportivii adesea aleg aceeasi muzica, de parca nu ar mai exista si alte bucati muzicale interesante sau potrivite pt ei, as zice ca e ceva in aer care ii face sa aiba aceleasi preferinte) a fost Black Swan (soundtrack) by Clint Mansell, Petr Tchaikovski Pairs - Free Skating | Pairs - Free Skating | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Result Details | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Rezultatele finale:
|
Pt ca am spus cate ceva si despre programul scurt o sa copiez clasificarea si la acest program.
| Pairs - Short Program | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Result Details | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Labels:
Patinaj Artistic,
Skate Canada 2011
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
miercuri, 2 noiembrie 2011
Skate Canada-Programul Liber- Fete
Eurosport ne face anul acesta un cadou nesperat, ne ofera adevarate maratoane de patinaj artistic cu ocazia Grand Prixurilor deja consacrate de cand s-a introdus noul sistem de notare a performantelor oprin punctaje, astfel incat sportivii pot fi clasificati f usor dupa nr de puncte acumulate in competitiile la care participa, incat cei care lipsesc de la unele evenimente pt a-si economisi fortele pt competii mai importante pot sa aiba surprize neplacute. Patinatorii pot participa la minimum doua GP si la maximum 3, cel putin asa ne-a spus Yvonne Ghita.
La fete au participat 10 patinatoare. Prima intrata in finala a fost Sarah Hecken, din Germania. Este o patinatoare la care partea tehnica este mai bine stapanita decat partea artistica, ea a avut cateva ezitari, a si inceput f prudent dar a evoluat mai bine in partea II-a a programului.
Adriana Desanctis (Canada, locul 5 la Campionatul Canadei) a avut un program inca mai slab executat, a si cazut. Mie mi s-a parut ca a interpretat bine muzica, mi-au placut piruetele ei, dar Nicolae Bellu, mai exigent decat in alte dati, pur si simplu a desfiintat-o "Parca nu a inceput competitia. A avut un program de juniori la sarituri, a alergat de la un element la altul" De altfel in tot timpul GP NB a insistat f mult asupra executarii elementelor de legatura, bineinteles ca si sariturile le-a punctat ca un fost arbitru international ce se afla, spre deosebire de YG care se repezea sa faca ea judecati de valoare, insistand pe aspectul artistic, in loc sa se limiteze la ce se pricepe mai bine, anume sa dea date despre patinatori si competitii, a cam inceput sa ma calce pe nervi din cauza asta, in plus judecatile ei intrau adesea in contradictie cu cele bine argumentate ale lui NB, i-am admirat acestuia din urma rabdarea si politetea de care a dat dovada. In privinta asta Florin Gafencu e mai precis si mai caustic cand e cazul.
Campioana Canadei, Cynthia Paneuff a avut un program mult diferit de cel al compatrioatei sale. Desi a avut destule ezitari, mai ales in partea II-a cand se pare ca a obosit, a avut totusi, cum a remarcat NB, o parte artistica exceptionala, luneca de parca plutea pe gheata, iar intoarcerile s-au incadrat perfect in ritmul muzicii.
Rusoaica Alena Leonova a inceput in forta, cu o combinatie de triple, a avut si o combinatie de tripla cu doua duble, dar din pacate a avut si ceva ratari (Axel simplu in loc de dublu, de ex). Mie mi-a placut f mult cum a interpretat muzica, dramatic, e vorba de "Adagio: Recviem pt un vis". Eu am notat in timpul vizionarii "Si-a aratat adevarata valoare din pdv artistic". NB a remarcat ca interpretarea s-a suprapus perfect pe muzica dar nu a iertat-o pt acel Axel spunand ca e o greseala inadmisibila si ca a dat dovada de neglijenta in ce priveste partea tehnica. Eu am observat mai de mult ca daca sportivii sunt mai tari la partea tehnica si vor sa-si imbunatateasca partea artistica o fac in detrimentul celei tehnice si incep sa faca greseli la care nu te-ai fi asteptat.
Amelie Lacoste a patinat pe melodia "Don't cry for me, Argentina". Inainte de inceperea programului isi tot aranja rochita, mie mi s-a parut ca este un semn de nervozitate, intr-adevar nu a fost confortabil modul in care a evoluat, mai ales din pdv tehnic. Nici macar nu a atacat Lutzul sau Flipul, s-a bazat doar pe sarituri mai usoare, nici acelea prea bune, a avut insa cateva combinatii. Nici piruetele nu i-au prea iesit, plimbate sau lente. Era nemultumita cand a iestit de pe gheata si era normal sa fie asa. NB a remarcat ca are o gratie iesita din comun, ca aluneca, pluteste pe gheata, la pasi a patinat pe un picior, reusind intoarceri dificile (aceste subtilitati pe mine m-au depasit) care indica o buna tehnica de patinaj, dar nu a adunat puncte de la sarituri.
Mie imi place Mirai Nagasu (USA) inca de cand am vazut-o prima data la Campionatul Mondial unde s-a clasat pe locul 4. A patinat pe muzica lui Aram Haciaturian din baletul "Spartacus", muzica bine cunoscuta celor mai in varsta de la noi din serialul englez "Linia maritima Onedin", de care ne amintim cu mult drag. Pt mine a fost o incantare pt ochi, chiar daca a avut si greseli, intre altele o pirueta purtata. M-a impresionat prin gratia si eleganta ei, precum si unduirile bratelor. De altfel ea si AL plecau ca favorite, insa micuta rusoaica Elisaveta Tutmanisheva le-a dat clase tuturor. NB a avut o parere contrara mie, a remarcat ca s-a ingrasat si a zis ca nu s-a intersectat cu muzica. Antrenorul ei, celebrul fauritor de campioni Frank Caroll (ce bine si se tine si ce tanar arata la 73 de ani!) n-a fost deloc multumit.
Pe Uvertura la opereta "Liliacul" de Iohan Strauss a evoluat decana de varsta a GP, japoneza Akiko Suzuki. A avut si ea cateva greseli, dar si piruete mai rapide si mai dificile decat MN. A zambit tot timpul se vedea ca patineaza de drag. Coregrafia f reusita a fost asigurata de unul din titanii antrenorilor (pe langa Nicolai Morozov), cf NB, Pascuale Camerlengo, despre care am tot auzit dar nu-mi amintesc sa-l fi vazut pe banca langa patinatori pana acum, cand in sfarsit s-a intamplat fenomenul. NB a spus ca are mari sanse pt podium, pt ca a acoperit bine gheata si a avut o evolutie mai buna ca la programul scurt.
Din pacate grasuna de Rachel Flatt pur si simplu si-a batut joc de frumusetea de piesa muzicala "Pasarea de foc" de Stravinski (si ce costume frumoase si program pe masura au avut Jana Hohlova/ Serghei Novitsky pe aceasta muzica) ratand cam tot ce se putea rata, a fost un chin sa o vad.
Din fericire compatrioata ei, americanca Ashley Wagner, dupa mine Miss SC, a interpretat minunat "Black Swan" si a fost o lebada neagra gratioasa si eleganta, o surpriza extrem de placuta. Desi a avut o cazatura (care pana la urma o va fi costat, pt ca s-a clasat a treia) a avut cel mai tare program de pana atunci (zicea NB) si a fost aplaudata la scena deschisa. As revedea oricand cu placere programul, desi am ratat retransmisiile ES.
Revelatia acestei competitii a fost Elisaveta Tuktamisheva. Chiar daca nu a executat triplu Axel, pe care il reuseste f bine la antrenamente (doar inca doua patinatoare in lume au mai reusit triplu Axel, ambele japoneze, Midori Ito si Mao Asada) a fost o scumpica in rochita ei rosie ca focul si cu o funda de aceeasi culoare in par, iar sariturile ei au fost inalte, sigure, cu trei combinatii, doua de doua triple si una de tripla cu doua duble. Mie mi s-a parut exceptionala, m-a incantat tot atat de mult ca si Yu Na Kim cand si-a facut debutul la mondiale. Din pacate pana in 2013, cand implineste 16 ani, nu poate participa la campionate, numai la GP. YG ne-a povestit cate sacrificii a trebuit sa faca micuta talentata ca sa se antreneze, cum la un moment dat facea 27 de ore cu trenul ca sa ajunga la Sankt Petersburg, pt ca parintii aveau venituri mai modeste si nu-si puteau permite sa o tina in oras, pana la urma s-a mutat toata familia in SP. NB a fost in extaz, de la KBDP nu a mai vazut pe cineva care sa sara tot, o patinatoare care sa faca totul fara greseala. Tot el a spus cu mandrie ca ET a castigat la Brasov GP de juniori. Ma asteptam dupa asemenea laude sa o vad castigand programul liber, n-a fost sa fie, decana de varsta prevaland in fata junioarei.
| Result Details | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TSS Total Segment Score
TES Technical Element Score
PCS Program Component Score
SS Skating Skills
TR Transitions
PE Performance/Execution
CH Choreography
IN Interpretation
Din fericire au intrat in calcul pt rezultatul final notele de la programul scurt si astfel GP a revenit celei in drept, adica micutei Elizaveta TUKTAMISHEVA
| Ladies | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Result | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Labels:
Patinaj Artistic,
Skate Canada 2011
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Kingdom of the Winds--Carele Cosashe
Unul din pasajele care m-a uinteresat cel mai mult in antologia intitulata "Proza Istorica greaca" publicata in 1970 de Editura Univers a fost cel in care Xenofon, in "Expeditia celor 10 000" povesteste despre lupta dintre Cirus cel tanar, fratele lui Artaxerxe II Mnemon (404-359 BC) ambii urmasi ai regelui pers Darius II (nu "Darius al lui Istaspe", pomenit in Scrisoarea III-a de Mihail Eminescu, acela a fost Darius cel mare, urmas al lui Cirus cel mare). Stiu ca multa vreme am incercat sa-mi imaginez cum aratau "carele cosashe" pe care Xenofon le descrie intr-un scurt pasaj:
"In fata lor, foarte departate unul de altul, se aflau asanumitele care cosashe, prevazute cu coase in prelungirea osiilor, de amandoua partile si dedesubt, spre pamant, ca sa sfartece tot ce intalneau. Intentia persilor era sa le trimita impotriva unitatilor eline (aliatele lui Cirus) si sa iste in ele goluri."
Si iata cum coreenii ii atribuie lui Dae-so inventarea unor care f asemanatoare cu cele persiene, tinand cont de faptul ca aveau osiile prelungite mult in lateral iar pe ele erau fixate un fel de coase, sau sabii sau ce vreti, oricum niste instrumente de sfartecat tot ce intalneau.
Si acum sa vedem cum au scapat elinii, dupa marturia lui Xenofon, de carele ucigase.
"In ce priveste carele, ele aveau sa patrunda fie chiar in randurile dusmanului, fie printre elini, dar fara echipaj. De cate ori le vedeau sosind, elinii rareau randurile; un singur om s-a lasat surprins de ele, pt ca privea la ele uluit, ca si cum s-ar fi aflat intr-un hipodrom; se pare totusi ca si el ar fi scapat teafar, iar ceilalti elini nu au avut nimic de suferit..."
Despre carele cosase mai aminteste Xenofon intr-o alta lucrare a sa, "Educatia lui Cirus", in care este vorba de Cirus cel Mare. si spune ca asa de multumit a fost Cirus (cca.600 - 529 BC) de felul in care s-au folosit aceste care incat ele au ramas in dotarea armatei persane pana in vremea lui Xenofon (n 435BC--mort? catre jumatatea secolului IV)
Cat despre tactica folosita de Mu- Hyool ca sa contracareze carele de lupta ale lui Dae-Soo, primul cuvant care ne-a venit in minte atat mie cat si sotului meu a fost aceea de falanga, nu neaparat de cea macedoneana, a lui Alexandru cel Mare, ci mai degraba cea incetatenita in dictionare in sensul de un corp de armata compact. Iar scuturile lor, pana la pamant, le-am gasit deasemenea descrise de Xenofon ca fiind folosite de hopliti (infanteria grea). E drept ca restul, cu manevrele de rotire a soldatilor la adapostul scuturilor, pare a fi inventia scenaristilor.
Cautand poze din episodul difuzat azi am gasit intr-un forum o istorioara anecdotica despre o batalie dintr-un episod preliminar, zice acolo:
in the opening battle scenes, I took particular note of the enemy leader (the side slinging rocks). This was filmed in the Yellow River area in China, with local Chinese people used as extras for the battle troops, and so forth. The stunt coordinator was Chinese, too. The director soon saw that this Chinese stunt coordinator was so good that they talked him out from behind the cameras into actually playing the part of the attacking leader. And was he good! He was absolutely fantastic, bringing such life and energy to the role. Definite camera charisma, someone who would make a great actor in historicals (and probably other genre, as well). Knowing the background, I was mesmerized by his performance and really enjoyed watching him.
In batalia de deschidere mi-a atras atentia in special conducatorul dusman (partea cu pietrele aruncate aiurea). Aceasta a fost filmata in aria Fluviului Galben din China, cu chinezii din partea locului folositi ca trupe suplimentare, etc. Coordonatorul cascadorilor era tot un chinez. Regizorul a vazut ca acesta e atat de bun incat l-a luat din spatele camerei si l-a pus sa joace rolul liderului (comandantului) dusman. Si ce bun a fost! A fost absolut fantastic, jucandu-si rolul plin de viata si de energie. Categoric are charisma in fata camerei de filmat, sigur va face cariera in filme istorice (si probabil si alte genuri) Stiindu-i provenienta (background-ul) am fost hipnotizata (incantata) de performanta sa si m-am bucurat cu adevarat sa-l vad.
Am tradus ca si cum ar fi vorba de o persoana de sex feminin, pt ca mie asa imi suna textul.
Cineva e de acord cu cele de mai sus si adauga:
the only thing that bothered me is that I do not want to see Il Kuk supposedly hanging hundreds of feet from a rickety swinging bridge and then remember he was actually with his feet on the ground doing the scene really. Took the magic right away.
Singurul lucru care m-a deranjat este ca nu vreau sa-l vad pe Il Kuk chipurile atarnand la sute de metri agatat de un pod de trestie care se tot misca si apoi sa-mi amintesc ca de fapt el era cu ambele picioare pe sol. Pur si simplu s-a dus tot farmecul.
Totusi, nu pot sa nu fiu de acord cu obervatia altcuiva de pe forum care nu e deloc multumit cu actrita care o joaca pe Yeon. Nici mie nu-mi place, ei au actrite mult mai expresive decat printesa asta care "nu stie sa joace, are aceeasi exprsie fie ca e trista, vesela, fericita sau speriata" Si eu cred ca SIK merita o partenera mai buna. Aceeasi persoana nu intelege ce-i trebuia lui SIK sa joace acest rol cand toata lumea il vede inca drept Jumong. Si intr-adevar, e o chestie cam schizofrenica sa-l vedem pe SIK devenit propriul sau nepot, insa cica intr-un interviu SIK a declarat ca dorea de mult sa joace rolul lui Mu Hyool, dar n-a avut ocazia decat dupa Jumong.
In schimb Jung Jin Yeong m-a impresionat prin talentul sau actoricesc, fiind absolut diferit de regele din "The King and The Clown", aici e o persoana care are la inima interesul regatului, in TKTC era un rege scelerat, pe care regele din Dae Jang Geum l-a detronat, pe buna dreptate. printr-o lovitura de palat. Si am scris asta inainte de a da pagina ca sa vad ca exista cineva careia i-a cazut cu tronc regele Yuri.
Dar oricat de mult am admirat performantele acestui actor in productiile amintite mai sus nu puteam cu nici un chip sa-mi amintesc cine era Seo Yong Gi in "Dong Yi" si ce anume facea el in acel serial. Noroc cu Tata Gugal ca mi-a improspatat memoria cat ai clipi, e vorba de seful politiei, care intr-adevar mi-a atras atentia inca de cand se difuza serialul si am constatat ca il stiu bine pe actor. Cica a jucat si intr-o comedie istorica, sub indrumarea aceluiasi regizor din TKTC, un film numit Battlefield Heroes (Pyeongyangseung), in care este vorba despre razboiul dintre Silla si...ta-dam, Goguryeo, din 688, soldat cu infrangerea Goguryeo de catre Silla, dar cica filmul nu ar fi avut succesul de box office (1,7 ml in loc de 2,4 cat spera) sperat in Coreea. si de aceea regizorul s-a retras din activitate. JJY a jucat rolul generalului Yu Shin.
Si pt ca nu stiu cand o sa ma mai mobilizez sa scriu cate ceva despre acest serial o sa-mi vantur o intrebare care ma deranjeaza inca de pe la inceputul serialului: oare nu i-a spus nimeni lui Oh Yoon Ah, care interpreteaza rolul lui Hye Ap ca sufera de boala lui Basedow? Daca nu este tratat la timp hipertiroidismul face persoana care sufera sa ajunga sa aiba ochii"ca sarmamua", am avut o doua colege de serviciu care aveau aceasta suferinta, una s-a tratat la timp si cand, dupa un timp, parea ca ii revenise afectiunea i-am atras atentia si a mers imediat la control si situatia s-a remediat ca prin farmec, pe cealalta am vazut-o mai rar, lucra in alta locatie, si se pare ca nimeni nu a trimis-o la timp la doctor, pt ca ochii ei aproape ca ieseau din orbite.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




















