sâmbătă, 28 martie 2020

Pacient în România - Diabetul și dulciurile

Pentru persoanele cu diabet esențial este să păstreze glicemia în limite normale. Dacă glicemia este crescută pot să apară complicații care să ducă fie la dizabilități, cum ar fi pierderea picioarelor, fie la disfuncții ale organelor interne sau nervilor, ajungând până la deces.

Dar după reacția doctorițelor nutriționiste care m-au îngrijit până acum se pare că mult mai de temut este cazul când glicemia este scăzută, hipoglicemia ducând la comă diabetică.

Încă înainte de a trece la tratamentul cu insulină mi s-a întâmplat să am de câteva ori glicemia scăzută și atunci mi s-a indicat să consum imediat ceva dulce. De regulă se recomandă zahăr sau glucoză pentru că au indice glicemic mare dar eu prefer dulciuri și atunci mi s-a recomandat bomboane.

Cum chiar de ziua mea glicemia a fost sub limita înscrisă în ”Jurnalul de monitorizare a glicemiei” primit de la cabinetul de diabetologie odată cu rețeta de insulină l-am rugat pe soțul meu să-mi cumpere bomboane și merișoare (cranberry). Mere uscate (poame), goji și agrișe aveam deja.

Merișoarele sunt fructe foarte acre și atunci ca să poată fi consumate mai cu plăcere se combină cu ceva dulce, cum ar fi zahăr, sirop de porumb, sirop de arțar, etc.

Și așa aniversarea zilei mele de naștere a devenit ceva foarte plăcut, pentru că mie mi-au plăcut dintotdeauna dulciurile. De atunci glicemia mi s-a reglat iar ce vedeți în poze a rămas în așteptare, cu posibilitatea să nu mai am niciodată nevoie...






Niciun comentariu: