Prima
Noapte a Muzeelor la care am participat a fost și un prilej de
”devirtualizare”..Ne-am întâlnit mai mulți bloggeri, toți tineri,
politicoși și extraordinar de simpatici. Dacă lăsăm la o parte faptul că
eram un fel de ”măgar între oi” a fost o experiență pozitivă, mai ales
că am vizitat și Tezaurul României, aflat la Muzeul de Istorie
Națională. N-am mai încurcat tinerii anul următor și mi-am făcut singură
schema de vizitare, mergând între altele, la Institutul Geologic, unde
se aflau atunci și unele colecții de la Muzeul Antipa. Am rezistat eroic
îmbulzelii, mai ales că nu eram la prima vizită.
Dar cea mai mare realizare din acel an (2010) a fost că am vizitat Muzeul Național de Artă al României. Pentru că în anul anterior au fost prea mulți vizitatori la muzeu 2010 s-a permis vizitarea începând cu orele 16...Și ploua, ploua...M-am gândit că pe acea vreme nu vor fi mulți doritori de cultură așa că mi-am luat umbrela și am pornit voinicește la drum.
Tot atunci era deschisă și expoziția lui Hokusai ”36 Vederi ale Muntelui Fuji”, in fapt ceva mai multe. Muzeul nostru este unul dintre puținele care posedă toate ukiyo-e (gravuri în cerneală pe blocuri de lemn) care compun această serie. Nu am avut voie să facem poze (ba la muzeu parcă era voie, contra sumei de 50 lei, sumă pe care nu o aveam în portofel)...Știam gravurile lui Hokusai de pe net, le-am și descărcat pentru sufletul meu, dar altceva e să le vezi ”pe viu” ca să zic așa, în mărime naturală.
In anul 2012 am văzut că a intrat în circuitul Nopții Muzeelor și Fundația Loventhal...In 2013 soțul meu a planificat o călătorie la Ciochina exact în acea zi (cu sejur de noapte)...In 2014 a intrat în circuit ”Fundația Carol” adică ”Bibilioteca Centrală Universitară” refăcută după incendiul din decembrie 1990, când au ars multe cărți rare (un fel de Fahrenheit 451).
Anul acesta am oscilat între Cimitirul Bellu și Banca Națională a României. Mi-am făcut socoteala că o să vizitez întâi Muzeul BNR apoi Cimitirul, unde era programat un concert de operetă. A fost o socotealaă cât se poate de greșită, aș putea să spun chiar o țeapă. Scria peste tot că vom vedea 3 lingouri de aur dar cum eu nu am venerat niciodată ”Vițelul de Aur” iar Darius Vâlcov avea fix trei lingouri am sperat că voi vedea și altceva în afară de metalul cel prețios. Am văzut, nu-i vorbă, numeroase resurse umane puse în slujba vițelului autohton, precum și trei candelabre care par sărăcuțe în comparație cu cele de la unele biserici, precum și multă, multă marmură. La cimitir oricum am să ajung cândva, sper că nu prea devreme și sigur nu la Bellu.
Dar mai presus de toate am văzut o coadă mult mai mare decât cea de la BCR, dacă ținem seama că la BCR am avut ce vizita, am avut și ghid, am făcut și poze după ce am stat o oră jumătate la rând, În timp ce la BNR am stat 3 ore jumătate la rând (am intrat după miezul nopții, deși programul era până la ora 24:00) pentru 5 minute în care am făcut poze, am fost invitată să văd muzeul pentru că sigur nu voi regreta și am primit și două pliante despre Zona Euro. Încă nu m-am mobilizat să mă înregistrez, De lene aș trimite un email, dar poate ar fi mai bine să mă prezint la fața locului.
La coadă, cum se întâmplă de obicei, am stat de vorbă cu o pereche deosebit de simpatică, ne-am împrietenit, ne-am făcut autobiografia, am făcut schimb de adrese de fb, dar nu am reușit să găsim butonul de add friend, nici ei la mine (era activat numai pt friend of friends) nici eu la ei...
Noroc că vis-a-vis, unde era, nu știu dacă mai este, Bibiloteca Cantrală de Stat (logic ar fi să se fi mutat la Biblioteca Națională) era deschisă e expoziție cu vânzare de bijuterii handmade (artizanale sună câh) și, între altele, niște tablouri de Corina Chirila, care m-au vrăjit.
Seara s-a terminat totuși cu bine pentru că am găsit un taxi liber chiar pe stradă și am ajuns cu bine acasa.
Notă: Abia după ce am văzut ce oră afișează camera foto mi-am dat seama că nu am salvat setarea când am am operat schimbarea orei...Cred că acum e bine, atunci era cu o oră în urmă.
Bucureștiul meu iubit...între Universitate și Strada Lipscani, transformată în acea noapte în Strada BT de Banca Transilvania, care a avut niște acțiuni mai mult de enterteinment decât culturale..
Dar cea mai mare realizare din acel an (2010) a fost că am vizitat Muzeul Național de Artă al României. Pentru că în anul anterior au fost prea mulți vizitatori la muzeu 2010 s-a permis vizitarea începând cu orele 16...Și ploua, ploua...M-am gândit că pe acea vreme nu vor fi mulți doritori de cultură așa că mi-am luat umbrela și am pornit voinicește la drum.
Tot atunci era deschisă și expoziția lui Hokusai ”36 Vederi ale Muntelui Fuji”, in fapt ceva mai multe. Muzeul nostru este unul dintre puținele care posedă toate ukiyo-e (gravuri în cerneală pe blocuri de lemn) care compun această serie. Nu am avut voie să facem poze (ba la muzeu parcă era voie, contra sumei de 50 lei, sumă pe care nu o aveam în portofel)...Știam gravurile lui Hokusai de pe net, le-am și descărcat pentru sufletul meu, dar altceva e să le vezi ”pe viu” ca să zic așa, în mărime naturală.
In anul 2012 am văzut că a intrat în circuitul Nopții Muzeelor și Fundația Loventhal...In 2013 soțul meu a planificat o călătorie la Ciochina exact în acea zi (cu sejur de noapte)...In 2014 a intrat în circuit ”Fundația Carol” adică ”Bibilioteca Centrală Universitară” refăcută după incendiul din decembrie 1990, când au ars multe cărți rare (un fel de Fahrenheit 451).
Anul acesta am oscilat între Cimitirul Bellu și Banca Națională a României. Mi-am făcut socoteala că o să vizitez întâi Muzeul BNR apoi Cimitirul, unde era programat un concert de operetă. A fost o socotealaă cât se poate de greșită, aș putea să spun chiar o țeapă. Scria peste tot că vom vedea 3 lingouri de aur dar cum eu nu am venerat niciodată ”Vițelul de Aur” iar Darius Vâlcov avea fix trei lingouri am sperat că voi vedea și altceva în afară de metalul cel prețios. Am văzut, nu-i vorbă, numeroase resurse umane puse în slujba vițelului autohton, precum și trei candelabre care par sărăcuțe în comparație cu cele de la unele biserici, precum și multă, multă marmură. La cimitir oricum am să ajung cândva, sper că nu prea devreme și sigur nu la Bellu.
Dar mai presus de toate am văzut o coadă mult mai mare decât cea de la BCR, dacă ținem seama că la BCR am avut ce vizita, am avut și ghid, am făcut și poze după ce am stat o oră jumătate la rând, În timp ce la BNR am stat 3 ore jumătate la rând (am intrat după miezul nopții, deși programul era până la ora 24:00) pentru 5 minute în care am făcut poze, am fost invitată să văd muzeul pentru că sigur nu voi regreta și am primit și două pliante despre Zona Euro. Încă nu m-am mobilizat să mă înregistrez, De lene aș trimite un email, dar poate ar fi mai bine să mă prezint la fața locului.
La coadă, cum se întâmplă de obicei, am stat de vorbă cu o pereche deosebit de simpatică, ne-am împrietenit, ne-am făcut autobiografia, am făcut schimb de adrese de fb, dar nu am reușit să găsim butonul de add friend, nici ei la mine (era activat numai pt friend of friends) nici eu la ei...
Noroc că vis-a-vis, unde era, nu știu dacă mai este, Bibiloteca Cantrală de Stat (logic ar fi să se fi mutat la Biblioteca Națională) era deschisă e expoziție cu vânzare de bijuterii handmade (artizanale sună câh) și, între altele, niște tablouri de Corina Chirila, care m-au vrăjit.
Seara s-a terminat totuși cu bine pentru că am găsit un taxi liber chiar pe stradă și am ajuns cu bine acasa.
Notă: Abia după ce am văzut ce oră afișează camera foto mi-am dat seama că nu am salvat setarea când am am operat schimbarea orei...Cred că acum e bine, atunci era cu o oră în urmă.
Bustul lui Eugeniu Carada, primul director al Băncii Naționale a României, era așezat pe un soclu în formă de trunchi de piramidă care, la rândul lui, era fixat pe o bază mai largă, cu colțurile rotunjite. Ansamblul conținea, de asemenea, lucrate în bronz, figuri alegorice și trei basoreliefuri reprezentând momente importante ale vieții acestuia. Elementele de bronz ale grupului statuar au fost realizate de sculptorul francez Ernest Henri Dubois, iar soclul de piatră de sculptorul român Dumitru Mățăoanu
La 14 ani de la moartea lui Eugeniu Carada, survenită în 1910, liberalii au decis să ridice un grup statuar în memoria sa, la intersecția străzilor Lipscani și Eugeniu Carada (până la acea dată numită strada Karagheorghevici), în colțul Palatului Vechi al Băncii Naționale. În cadrul Băncii Naționale au fost propuse două variante: statuie și bust. A fost aleasă varianta în formulă academistă a bustului acompaniat de alegorii, simboluri și reliefuri. Principalii susținători ai variantei au fost liberalii Vintilă Brătianu (ministru de finanțe) și Constantin Bibicescu (directorul Băncii Naționale
Monumentul a fost demolat în 1948[4] (din alte surse în 1952[5], 1953-54[6]) din rațiuni politice și probabil distrus
În lunile august-septembrie 2009 Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a organizat o licitație deschisă cu tema Concept și realizare machetă din material intermediar scara 1/1 a monumentului Eugeniu Carada,
Licitația a rămas fără un rezultat concret.
Banca Națională a României a decis refacerea monumentului pe cont propriu. Pentru realizarea proiectului a fost desemnat sculptorul Ioan Bolborea
Monumentul lui Eugeniu Carada, reconstituit de sculptorul Ioan Bolborea, a fost inaugurat luni 9 septembrie 2013.”
Din http://ro.wikipedia.org/wiki/Monumentul_lui_Eugeniu_Carada_din_Bucure%C8%99ti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu