duminică, 26 ianuarie 2025

The Six Triple Eight

Am văzut un Reel pe Facebook cu un fragment dintr-un film despre care comentariile au fost toate pozitive și emoționante. Acum i-a venit rândul să îl vizionez și într-adevăr este un film extraordinar, dar departe de a fi pe placul cetățenilor americani albi, conservatori.

Se spune că nu trebuie să te întrebi ce face țara pentru tine ci doar ce poți face tu pentru țară. Dar ce te faci când țara, din cauza unor prejudecăți, refuză să acorde recunoștința meritată?

Eisenhower spunea că trupele americane aflate în Anglia în timpul celui de al doilea război mondial au avut probleme din cauză că populația engleză nu era rasistă, așa cum erau soldații americani albi.

Filmul acesta, bazat pe fapte reale, ar trebui să dea de gândit multora.

L-am văzut pe Netflix. 







sâmbătă, 18 ianuarie 2025

”Ce verde era valea mea” - Salariul Groazei

Din ciclul ”Ce prostii am mai visat”

Se făcea că eram urcată într-un camion cu remorcă cu o mulțime de alți călători, cam ca trenurile cu navetiști moldoveni care strigau ”sârmaa, băi!” Și cum mergeam noi așa, agățați care de ce apuca a început să circule un zvon. Până la urmă cineva a confirmat că da, în camion se aflau și două lăzi cu nitroglicerină. Cei care nu știți ce e aia ați trăit degeaba, e cel mai puternic exploziv, sare în aer și de la o adiere cât de ușoară.

Bineînțeles că în secunda doi eram toți jos, căutând un loc sigur în care să ne ascundem și întrebându-ne cu ce să ne acoperim fețele. Cineva găsise o mască precum cele din ”Squid Game” dar fără figură geometrică dar nu am îndrăznit să întrebăm de unde o are.

Undeva pe un delușor patru nemți mult mai înalți decât restul personajelor din vis, se țineau de umeri și cântau ceva. Ei erau șefii și nu le păsa de nimic, ca niște zei.

În faza următoare camionul venea în jos spre noi care eram într-o vale. Drumul era foarte accidentat, ca și cum tocmai fusese bombardat.

Nu a trecut mult și camionul s-a răsturnat cu roatele în sus. Noi eram îngroziți. Nu știu dacă a explodat sau nu pentru că m-am trezit.

Dacă ați avut răbdare să citiți până aici aflați că visul este legat de un film care m-a impresionat foarte tare la vremea lui, Salariul Groazei (1953).

În laboratorul la care am lucrat un timp (până s-a demolat) era cumplit de frig iarna (anul 1969, de exemplu). Am găsit undeva un afiș cu ”Salariul Groazei” și l-am pus pe perete. De câte ori venea șeful, care avea biroul în cu totul altă parte, la căldurică, îmi cerea să îl dau jos dar eu îi răspundeam că afișul exprimă pura realitate. Șeful a devenit ulterior directorul nostru.

Nu a fost nici singurul sediu în care am lucrat, nici singurul șef. Ne spuneau mereu că trebuie să ne mutăm dar eu refuzam locațiile respective, Toată lumea știa că motivul principal era că erau prea ”ultracentrală”.

Până la urmă, din cauza unor demolări succesive sau alte motive am ajuns să lucrez chiar în centrală dar în scurt timp am avut probleme grave cu sănătatea și m-am pensionat. Nu a trecut mult și întreprinderea a dat faliment. 






joi, 16 ianuarie 2025

Agnus de Konstantin Korobov

 Știți desigur că am un fix: tot ce se publică pe internet trebuie să aibă precizat autorul. Unii mai manifestă reminiscențe din comunism considerând că postările sunt ”bun al întregului popor” și se pot da mai departe ca anonime sau, și mai grav, fiind atribuite altcuiva.

Am găsit primul tablou ca anonim la un text interesant. Am apelat la Google Search și am aflat că tabloul este al unui pictor rus, Konstantin Korobov, care mai are și alte opere, cele mai multe întunecate ca mesaj, așa cum și vremurile sunt din ce in ce mai tumultuoase și mai amenințător de negre.

Tabloul se numește Agnus și pictorul a simțit nevoia să atragă atenția că autorul nu este deloc anonim. Unii ar zice că ar trebui să fie fericit că tabloul lui este viral dar, dacă ați citit cu atenție introducerea mea ați înțeles de ce nu este nici măcar mulțumit.

Cât despre interpretarea tabloului, e bine să o căutați în Biblie, și anume în Noul Testament în Ioan 1:29 și Ioan 1:36 sau în Vechiul Testament în Isaia 53:7

”Când a fost chinuit și asuprit, El nu Și-a deschis gura. Ca un miel care este dus la tăiere și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, tot așa nici El nu Și-a deschis gura.”