De când am reușit să posed aparat de fotografiat (aveam 64 de ani, deja am câteva la activ pe care le-am stricat) am posibilitatea să îmi satisfac pasiunea de a fotografia, cum poate ați observat și voi, cititorii mei fideli.
Primăvara este anotimpul care îmi oferă cele mai multe subiecte prin bogăția și frumusețea florilor care mă invită să le imortalizez frumusețea lor pieritoare. De obicei plec de acasă având o temă pe care o urmăresc, dar nu neglijez alte subiecte care m-ar putea interesa.
Tema zilei de azi a fost GLICINA sau Wisteria Poate vă mai amintiți serialul de mare succes ”Neveste disperate”. Nevestele respective stăteau pe Wisteria Lane = Aleea Glicinei.
Strada pe care se găsește această glicină se numește Cernișoara. În curte este și o magnolie splendidă pe care am fotografiat-o la vremea ei. Glicina se întindea inițial pe un conifer foarte înalt și avea o ramură spre gard. Arăta superb dar, după cum am înțeles pe deplin abia acum, planta asta invazivă poate deveni repede o pacoste în grădina omului pentru că sugrumă planta pe care se cațără, în plus poate atenta la temelia casei (chiar a unui bloc) cu rădăcinile ei foarte groase. Mai mult, vrejurile drăguțe și subțirele când e tânără se pot transforma cu timpul în ramuri cu aspectul unei anaconda, care nu e chiar plăcut de privit. În mod sigur de aceea a fost tăiată și a rămas numai ce se poate vedea în fotografiile 9, 10, 11. Dar în aceeași curte, în spate undeva, este altă glicină enormă, cu ciorchini foarte bogați, pe care nu am observat-o până anul acesta pentru că, după ce o fotografiam pe cea din față pesemne nu o mai observam (sau poate chiar nu se vedea de la stradă) și plecam mai departe.
Azi, (văd că deja e vorba de ieri, fiind trecut de miezul nopții) în timp ce fotografiam, un bunic care își plimba nepotul în brațe mi-a atras atenția că pe strada paralelă, Maior Eugen Popescu este o altă glicină cu ciorchini foarte frumoși.
Am pornit vitejește într-acolo și când am ajuns am fost foarte dezamăgită. Privind fotografia veți înțelege de ce:
Dar stați, că asta nu e tot. Mă întrebam dacă nu cumva omul a vrut să râdă de mine dar tot eu mi-am spus că nu e posibil, totul arăta că e un om binevoitor, cumsecade. Și atunci am mai făcut câțiva pași și în fundul unei alei care trecea pe lângă casă, undeva mai departe de stradă, se afla splendoarea. Nu știu de câte ori m-am felicitat că am făcut un efort financiar și am cumpărat aparatul care îmi îndeplinea toate dorințele: să fie de buzunar și să aibă un zoom destul de mare ca să pot fotografia obiecte aflate la mare depărtare. Deja sunt la la doilea de acest tip, un Sony HX60. Cu el am făcut și fotografii de avioane și de lună, vă voi arăta câteva la sfârșitul articolului. 
V-am promis fotografii de avioane și de Crai Nou. Cele de avioane nu sunt chiar foarte reușite. De fapt toate fotografiile mele de ieri suferă din cauză că am plecat prea târziu de acasă și m-a prins crepusculul pe drum.
