Mi-am amintit cum a fost când am luat eu foc, în laborator. Cu foarte puțin timp înainte auzisem la radio că sondorii români, când era erupție și lua sonda foc, se tăvăleau pe pământ să se stingă.
Am ieșit în mare viteză pe ușă, cu părul încă arzând. lepădând de pe mine halatul care ardea și el, rupând nasturii bluzei ca s-o arunc și pe ea, fără să-mi pese dacă mă vede cineva și dacă judecă în vreun fel ce fac. Ideea era să ajung la pământ și să mă tăvălesc, pentru că ieșisem efectiv dintr-o mare de flăcări.
Afară am văzut că deja nu mai ardeam și m-am întors să dau cu apă rece pe mine, știam deja că e cel mai bun prim ajutor, apoi am dat cu spirt. La spital mi s-a spus că a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut și că asta mă va ajuta să mă vindec mai repede. Asta și tinerețea.
Dar tot am stat 10 zile în spital și mi-a luat mai mult de o lună ca să se vindece toate arsurile.
