duminică, 23 august 2020

Teme comune în seriale asiatice diferite

Nu știu exact cum s-a întâmplat dar ultimele seriale văzute au avut teme comune.

Și nu vorbesc de eterna ”Cenușăreasă” sau ”Un băiat iubea o fată” dar de teme serioase, unele sociale, altele medicale.

De exemplu tema bullying-ului, a persecutării violente între copii, atât de prezentă și în școlile noastre precum s-a putut constata din numeroasele video-clipuri prezentate pe micile noastre ecrane cu grupuri de adolescente care bat măr câte o biată colegă, am întâlnit-o în multe seriale sud-coreene, dintre care aș enumera ”Good Doctor”și cu efecte mult mai dramatice ”Beautiful Love Wonderful Life”, chiar și în serialul taiwanez ”Behind your Smile”

În ”Beautiful Love Wonderful Life” una din eroinele principale, Kim Cheong-Ah ajunge chiar la o tentativă de suicid din cauza persecuțiilor nemiloase ale unui grup de fete condus de Moon Hae Rang. Ulterior ca polițistă KCA intervine în salvarea unei fete disperate din cauza bullyingului.

”Good Doctor” și Is ”OK to not be OK” au abordat tema integrării în societate a unui personaj autist, în ”Good Doctor” chiar personajul principal. Și așa am aut ocazia să admir din nou cât de talentați pot fi actorii sud-coreeni în roluri dificile.

Iar serialul sud-coreean ”Is OK to not be OK” și cel taiwanez ”Behind your smile” (”Faust's Smile”) au abordat explicit tema ”Romeo și Julieta”. Inteligența scenariștilor a reușit să aducă încă o dovadă a genialității și universalității operelor lui William Shakespeare.

În plus ”Behind your smile”  (”Faust's Smile”) reia și tema izbăvirii prin blândețe și dragoste abordată de un alt mare titan al literaturii universale, Goethe care a tratat-o în binecunoscutul Dr Faust. 

Tema pactului cu diavolul inspirată din Dr Faust a lui Goethe a fost tratată cu inteligență și succes într-un serial sud-coreean ”When the Devil calls you” dar cu accentul pus în final pe puterea căinței personajului principal și a dorinței sale de a îndrepta greșelile trecutului.

Actorii principali din serialele amintite:

Seol In-ah as Kim Cheong-ah in ”Beautiful Love Wonderful Life”

Jo Woo-ri as Moon Hae-rang in ”Beautiful Love Wonderful Life”

 Moon Joo Won as ”Good Doctor”
 Oh Jung Se in ”Is OK not to be OK”
Seo Ye Ji and Kim Soo Hyun in ”Is OK not to be OK” (”Psycho but OK”)
Eugenie Liu and Marcus Chang in ”Behind your smile”  (”Faust's Smile”) 

Jung Kyung Ho in ”The Devil Calls Your Name”


sâmbătă, 15 august 2020

Mermaids by Christian Shloe

 N-aș ști să spun exact de ce dar simt o adevărată fascinație pentru sirene. Am o colecție apreciabilă dar de data aceasta vreau să vă prezint câteva de Christian Shloe care m-au fermecat cu delicatețea trăsăturilor. Sper să vă placă și vouă la fel de mult cât mi-au plăcut și mie.

The Mermaid ́s Pearl 
In the Sea


Mermaid
Treasures
The Kiss
Sea Breeze

Open Sea
Her Ocean
Pearl
Water Palace
The soul is full of longing
Deep Water
Hanami
Water Nymph
Water Garden

marți, 11 august 2020

Pate de vinete cu ciuperci.

De la o vreme gătesc rar și nu e de mirare pe căldurile astea. Dar azi am inventat o rețetă și rezultatul, chiar dacă nu m-a satisfăcut din punct de vedere estetic, a fost chiar peste așteptări.

Să încep cu începutul... În ultima vreme simt tot mai des nevoia să consum salată de vinete cu ceapă. Și cum prepararea în casă e laborioasă prefer să o cumpăr gata făcută, cea de la Gusturi Românești fiind cea mai bună, chiar dacă e cam piperată la preț.

Dar azi mergând în piață am cumpărat de la Carrefour Veteranilor o caserolă cu gălbiori proaspeți (acolo să vedeți preț piperat) și una de ciuperci ”urechi de copac”, despre care auzisem numai de la chinezi. Am mai pus în sacoșă și o pâine împletită din cele care se mănâncă singure și am început să mă gândesc ce aș putea pune pe acea pâine, ceva gătit de mine personal, nu eterna salată de vinete.

Răspunsul a fost simplu: un pate de vinete cu ciuperci. Am cumpărat niște vinete nu prea mari, negre și lucioase de ziceai că sunt date cu lac, ajunsă acasă le-am tăiat cuburi mai măricele și le-am opărit, apoi le-am scurs într-o strecurătoare. Ca să se scurgă mai bine am pus o farfurie pe vinete și în chip de greutate am pus pe farfurie o pungă de făină de 1kg.

Cât s-au scurs am spălat și curățat ciupercile și le-am tăiat bucăți. O parte le-am pus în pungi la congelator. Am tocat o ceapă mare și câțiva căței de usturoi (știți că eu nu dau cantitățile la rețete, ca să puneți voi ingredientele după gust) și le-am înăbușit bine în ceva mai mult ulei de măsline decât de obicei (știți că vinetele ”înghit” mult ulei) apoi am călit ciupercile și la sfârșit am pus și vinetele. 

Am asezonat cu sare, piper și turmeric. Rareori pregătesc o mâncare fără turmeric, are reputația unui ingredient care combate tot felul de boli, între care și cancerul. Se spune că ar avea proprietăți coagulante, dar nu mă tem de ele.

Am gustat o porție mică așa fierbinte, a fost foarte bun, dar am lăsat să se răcească, apoi am dat totul prin blender. Sper că nu am ars blenderul (am reușit asta cu cel al fetei mele când am fost în America). Pateul a ieșit foarte gustos dar cam gri, probabil nu numai din cauza cojilor de la vinete ci și din cauza ”urechilor de copac” care sunt tot negre.

Cred că ar fi foarte bun și cu champinioane, cu vinetele curățate de coajă și cu ulei de floarea soarelui în loc de ulei de măsline (sansa, nu extra virgin). 





sâmbătă, 8 august 2020

Ziua Pisicilor

 Astăzi Facebook-ul s-a umplut de poze de pisici, contribuind și eu din plin la asta. Cum în facultate am fost porecită ”Pisica” e de la sine înțeles că am o adevărată fascinație pentru aceste animale. Dar fascinația nu este împărtășită și de soțul meu încât trebuie să mă mulțumesc cu pisicile altora. Dintre toate cea mai dragă mi-a fost Suzi, pisica fiicei mele mai mari, dar ea nu mai e.

Acum mă consolez cu o pisică fără stăpân, căreia îi place mult să fie mângâiată.


O altă consolare o constituie albumele de tablouri cu pisici. Din ele vă voi prezenta unele care mi se par mai reprezentative. Am să încep cu un tablou de Deborah Julian - Parodii cu pisici