Cu ceva timp în urmă un domn care m-a văzut făcând poze s-a lăudat că la el la bloc sunt multe flori mult mai frumoase. L-am întrebat unde e blocul și mi-a răspuns că pe strada ”Dealului”, dar sunt mai multe străzi cu acest nume.
Eu știam doar de două, una pe numele ei ”Dealul Țugulea”, alta practic o parcare între străzile ”Dreptății” și ”Dealul Țugulea”. M-am decis să caut grădina mult lăudată întrebându-mă dacă nu cumva am să mă întorc acasă cu sacul gol.
Am pornit căutarea pe ”Dealul Țugulea”, porțiunea dinspre strada ”Dâmboviței”. Am descoperit că sunt 3 străzi paralele cu numele ”Dealului”. Nu m-am mirat deloc, într-o nuvelă polițistă publicată în ”Colecția Știință și Tehnică” prin antichitatea revistei se spunea că în cartierul Pantelimon erau vreo 16 străzi cu același nume, Petrescu.
Am stat aproape de acel cartier, la capătul Vetrei Luminoase, doi ani, la o mătușă. Între timp casele lui Petrescu s-au naționalizat și străzile aveau nume diferite. La noi numele indicând o formă de relief, din care cu timpul au rămas doar vagi urme, nu s-a mai considerat necesar să se schimbe numele.
Abia pe a treia stradă (toate sunt foarte scurte) am descoperit și grădina. Îmi deșert aici sacul cu pozele rezultate.