Ce fel de desert dietetic am mai inventat

Aveam un rest de vreo 200g brânză de brănză de vaci în frigider, cam inăsprită la gust, niște lămâi și două ouă, îndulcitor Diamant praf și niște fructe uscate de goji într-un borcan, deasemenea niște arome ( cardamom măcinat, esentă de vanilie și esență de rom). Deja ce am scris seamănă cu etichetele de pe alimentele din supermarket :D

M-am gândit ce aș putea să fac cu ele...O budincă părea o idee bună. Am pus brânza într-un castron de inox (mie îmi plac foarte mult vasele de bucătărie din inox, se curăță foarte usor și nu le sare smalțul sau teflonul în mâncare, din păcate nu pot găsi un wok din inox la un preț convenabil...de fapt nu pot găsi un wok din inox, punct) fără să o scurg, am adăugat coajă de lămâie și arome, cam două linguri de Diamant, un pumn de goji, un ou întreg, am amestecat bine totul și am lăsat câteva ore la frigider, să se înmoaie bine fructele de goji.

N-am mai aprins cuptorul pentru picul meu de budincă, am făcut-o la Bain Marie, adică am pus apă într-o cratiță mai largă, am pus deasupra castronul, am adus apa la fierbere și apoi am dat focul f mic, am pus un capac cum se pune la ciorbă, adică nu am închis ermetic și am fiert cam un sfert de oră, poate un pic mai mult. A ieșit ceva zeamă, pe care am băut-o înainte de a ataca budinca. 

Cred că se poate face cu orice fel de fructe, și se poate folosi zahăr în loc de îndulcitor, pentru cine își poate permite. Dacă fructele nu sunt uscate ar fi bine să se scurgă brânza. Fructele uscate se pot înmuia în prealabil, în timpul acesta se scurge brânza de zer.

Din greșeală în greșeală, la victoria finală

Numai cine nu a făcut niciodată poze (greu de crezut, în vremurile pe care le trăim, să existe multe asemenea specimene) nu știe că se întâmplă destul de des ca pozele să nu iasă reușite, din diferite motive. 

La mine cel mai adesea asta se întâmplă fie pentru că bate vântul, se mișcă animalul (am avut o cameră foto care avea setare specială pentru animale, dar până pregăteam setarea animalul, țuști! dispărea), fie viteza mașinii e prea mare, fie îmi tremură mâna de oboseală, pe la a patru suta poză 

Poza asta în mod normal e o poză defectă, nereușită, ce mai, proastă deadreptul... Dar mie îmi place așa de mult!

Marea cea mare și potopul ei...

Cu milioane de ani în urmă, pe teritoriul patriei noastre era o mare (sau un ocean), numită Tethis. Dar în urma unui cataclism natural, marea aceasta s-a revărsat spre Asia. Cine știe, poate chiar atunci a apărut pe lume, ca să zic așa, lanțul muntos al Himalaei, care cuprinde, dacă îmi aduc eu bine aminte din școală și din lecturile suplimentare, cei mai noi munți de pe pământ, lăsând la o parte vulcanii care nu numai distrug totul în jurul lor, dar chiar uneori cresc aducând la suprafață un sol deosebit de fertil

Că doar nu degeaba, sau din inconștiență, își fac oamenii locuințe pe pantele vulcanilor. Dacă au noroc și monstrul doarme, pot trăi foarte bine din roadele culturilor ce se hrănesc din acel sol. Dacă nu, nu.

Ei bine, există savanți care susțin că dispariția Mării Tethis ar fi provocat chiar acel potop despre care vorbește Biblia. Și aș îndrăzni să spun că dacă pe atunci erau oameni care au văzut fenomenul, aceia știu că despicarea unei mări e un fenomen cât se poate de natural.

Și dacă Dumnezeu și-a adus poporul preferat tocmai acolo ( pe malul Mării Roșii), în acel timp, ca să-l scape de furia (îndreptățită, îndrăznesc să spun) Faraonului, cu atât mai bine. De altfel, când eu protestam că în anumite pasaje din Biblie nu e drept ce li se întâmplă oamenilor, prietenul meu David Woogon Jung, care e (și) pastor mă lămurea că dreptatea Dumnezeească e diferită de cea umană.

Nu știu dacă povestea mea are vreun sâmbure de adevăr, dar piatra aceasta, găsită pe un munte din țara noastră. e o dovadă că măcar existența Mării Thetis nu poate fi contestată.

Lirodendron Tulipifera = Arborele Lalea.

De ani de zile visez la ziua în care voi vedea ”Arborele Lalea” Liriodendron Tulipifera, înflorit. Anul acesta Doctorul Song (unul dintre mulții mei prieteni/e coreeni/e de pe face book) m-a atenționat că în Korea acest pom a înflorit. Mi-am făcut socoteala că noi, fiind la o paralelă mai la mijlocul emisferei, deci mai spre nord, va trebui să mai așteptăm câteva zile, dar nu prea multe.

Într-adevăr, pe 19 am sunat la Grădina Botanică, unde se află pomul lăudat, pe care îl știu încă de când era, ca să zic așa, un fel de adolescent, și am aflat că e în plină floare. Deși nu era deloc indicat să ies din casă pe căldura de foc, peste 30 de grade Celsius la umbră, am ajuns cumva în fața pomului. Am făcut multe poze, desigur, dar aici am selectat pe cele care mi-au plăcut cel mai mult. Doar două erau la o înălțime accesibilă pentru a face și poze macro.

Mai erau acolo în timp ce făceam eu poze și niște fete care fotografiau, întâi o româncă, apoi o străină care se pare că nu s-a descurcat deloc cu accentul meu romglez...pe lângă ce scule aveau ele biata mea ”savonieră” părea o rudă săracă. Probabil pozele lor arată mult mai bine ca ale mele dar dacă eu nu birui cu calitatea sigur înving cu cantitatea.

Bineînțeles că, așa cum mi se întâmplă cam de căte ori fac poze, bătea vântul cu destulă putere, dar nu m-am lăsat descurajată.

Trei lingouri de aur...Noaptea Muzeelor 2015

Am să o iau de la ”Adam și Eva”..Sau pe aproape...

Prima Noapte a Muzeelor la care am participat a fost și un prilej de ”devirtualizare”..Ne-am întâlnit mai mulți bloggeri, toți tineri, politicoși și extraordinar de simpatici. Dacă lăsăm la o parte faptul că eram un fel de ”măgar între oi” a fost o experiență pozitivă, mai ales că am vizitat și Tezaurul României, aflat la Muzeul de Istorie Națională. N-am mai încurcat tinerii anul următor și mi-am făcut singură schema de vizitare, mergând între altele, la Institutul Geologic, unde se aflau atunci și unele colecții de la Muzeul Antipa. Am rezistat eroic îmbulzelii, mai ales că nu eram la prima vizită.
Dar cea mai mare realizare din acel an (2010) a fost că am vizitat Muzeul Național de Artă al României. Pentru că în anul anterior au fost prea mulți vizitatori la muzeu 2010 s-a permis vizitarea începând cu orele 16...Și ploua, ploua...M-am gândit că pe acea vreme nu vor fi mulți doritori de cultură așa că mi-am luat umbrela și am pornit voinicește la drum. 

Tot atunci era deschisă și expoziția lui Hokusai ”36 Vederi ale Muntelui Fuji”, in fapt ceva mai multe. Muzeul nostru este unul dintre puținele care posedă toate ukiyo-e (gravuri în cerneală pe blocuri de lemn) care compun această serie. Nu am avut voie să facem poze (ba la muzeu parcă era voie, contra sumei de 50 lei, sumă pe care nu o aveam în portofel)...Știam gravurile lui Hokusai de pe net, le-am și descărcat pentru sufletul meu, dar altceva e să le vezi ”pe viu” ca să zic așa, în mărime naturală.
In anul 2012 am văzut că a intrat în circuitul Nopții Muzeelor și Fundația Loventhal...In 2013 soțul meu a planificat o călătorie la Ciochina exact în acea zi (cu sejur de noapte)...In 2014 a intrat în circuit ”Fundația Carol” adică ”Bibilioteca Centrală Universitară” refăcută după incendiul din decembrie 1990, când au ars multe cărți rare (un fel de Fahrenheit 451).

Anul acesta am oscilat între Cimitirul Bellu și Banca Națională a României. Mi-am făcut socoteala că o să vizitez întâi Muzeul BNR apoi Cimitirul, unde era programat un concert de operetă. A fost o socotealaă cât se poate de greșită, aș putea să spun chiar o țeapă. Scria peste tot că vom vedea 3 lingouri de aur dar cum eu nu am venerat niciodată ”Vițelul de Aur” iar Darius Vâlcov avea fix trei lingouri am sperat că voi vedea și altceva în afară de metalul cel prețios. Am văzut, nu-i vorbă, numeroase resurse umane puse în slujba vițelului autohton, precum și trei candelabre care par sărăcuțe în comparație cu cele de la unele biserici, precum și multă, multă marmură. La cimitir oricum am să ajung cândva, sper că nu prea devreme și sigur nu la Bellu.

Dar mai presus de toate am văzut o coadă mult mai mare decât cea de la BCR, dacă ținem seama că la BCR am avut ce vizita, am avut și ghid, am făcut și poze după ce am stat o oră jumătate la rând, În timp ce la BNR am stat 3 ore jumătate la rând (am intrat după miezul nopții, deși programul era până la ora 24:00) pentru 5 minute în care am făcut poze, am fost invitată să văd muzeul pentru că sigur nu voi regreta și am primit și două pliante despre Zona Euro. Încă nu m-am mobilizat să mă înregistrez, De lene aș trimite un email, dar poate ar fi mai bine să mă prezint la fața locului.

La coadă, cum se întâmplă de obicei, am stat de vorbă cu o pereche deosebit de simpatică, ne-am împrietenit, ne-am făcut autobiografia, am făcut schimb de adrese de fb, dar nu am reușit să găsim butonul de add friend, nici ei la mine (era activat numai pt friend of friends) nici eu la ei...

Noroc că vis-a-vis, unde era, nu știu dacă mai este, Bibiloteca Cantrală de Stat (logic ar fi să se fi mutat la Biblioteca Națională) era deschisă e expoziție cu vânzare de bijuterii handmade (artizanale sună câh) și, între altele, niște tablouri de Corina Chirila, care m-au vrăjit. 

Seara s-a terminat totuși cu bine pentru că am găsit un taxi liber chiar pe stradă și am ajuns cu bine acasa.

Notă: Abia după ce am văzut ce oră afișează camera foto mi-am dat seama că nu am salvat setarea când am am operat schimbarea orei...Cred că acum e bine, atunci era cu o oră în urmă.

Bucureștiul meu iubit...între Universitate și Strada Lipscani, transformată în acea noapte în Strada BT de Banca Transilvania, care a avut niște acțiuni mai mult de enterteinment decât culturale..

BNR Exterior

Monumentul lui Eugeniu Carada din București a fost dezvelit la 17 februarie 1924, lângă clădirea Băncii Naționale. Monumentul consta dintr-un mic bust de bronz ridicat pe un soclu decorat cu basoreliefuri și figuri alegorice^[1].
Bustul lui Eugeniu Carada, primul director al Băncii Naționale a României, era așezat pe un soclu în formă de trunchi de piramidă care, la rândul lui, era fixat pe o bază mai largă, cu colțurile rotunjite. Ansamblul conținea, de asemenea, lucrate în bronz, figuri alegorice și trei basoreliefuri reprezentând momente importante ale vieții acestuia. Elementele de bronz ale grupului statuar au fost realizate de sculptorul francez Ernest Henri Dubois, iar soclul de piatră de sculptorul român Dumitru Mățăoanu


La 14 ani de la moartea lui Eugeniu Carada, survenită în 1910, liberalii au decis să ridice un grup statuar în memoria sa, la intersecția străzilor Lipscani și Eugeniu Carada (până la acea dată numită strada Karagheorghevici), în colțul Palatului Vechi al Băncii Naționale. În cadrul Băncii Naționale au fost propuse două variante: statuie și bust. A fost aleasă varianta în formulă academistă a bustului acompaniat de alegorii, simboluri și reliefuri. Principalii susținători ai variantei au fost liberalii Vintilă Brătianu (ministru de finanțe) și Constantin Bibicescu (directorul Băncii Naționale

Monumentul a fost demolat în 1948[4] (din alte surse în 1952[5], 1953-54[6]) din rațiuni politice și probabil distrus

În lunile august-septembrie 2009 Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a organizat o licitație deschisă cu tema Concept și realizare machetă din material intermediar scara 1/1 a monumentului Eugeniu Carada,

Licitația a rămas fără un rezultat concret.

Banca Națională a României a decis refacerea monumentului pe cont propriu. Pentru realizarea proiectului a fost desemnat sculptorul Ioan Bolborea

Monumentul lui Eugeniu Carada, reconstituit de sculptorul Ioan Bolborea, a fost inaugurat luni 9 septembrie 2013.”


 Din http://ro.wikipedia.org/wiki/Monumentul_lui_Eugeniu_Carada_din_Bucure%C8%99ti

Și el e stânjenel.

In cartierul meu cu multe blocuri se găsește mai mereu câte o doamnă îndrăgostită de flori care se îngrijește de petecul de verdeață din fața scării. După principiul ”omul sfițnește locul” unele dintre grădinițe oferă o mare bucurie privitorului. Așa s-a întâmplat că așteptam vremea stânjeneilor ca să văd acel stânjenel cu totul deosebit la culoare despre care mi-a vorbit una dintre aceste doamne.

O să încerc să caut și alte poze cu stânjenei. Pe face book am postat destul de multe poze cu flori, încât dacă aveți posibilitatea să-mi vizitați ”peretele„ (o fi venind numele ăsta de la gazeta de perete?) le puteți vedea, pentru că eu am setat ”săvadă tot mapamondul” cum zice soțul meu.
https://www.facebook.com/viorica.munteanu3