duminică, 15 noiembrie 2015

Nu te apropia de mormântul meu plângând în hohote

Căutând să văd ce au mai postat prietenele mele de pe listă am găsit la una din America Latină o poezie emoționată. Cum mi-e obiceiul am căutat autorul, dar nu am găsit cine a scris exact acele versuri, în schimb am găsit poezia originală și autoarea ei.

Poezia din poză e în spaniolă, cum veți vedea imediat (am și tradus-o în română) dar poezia originală a apărut atât pe You Tube cât și în alte surse drept o incantație amerindiană...Deci am găsit un plagiat parțial, o poezie unică prin sensibilitatea și mesajul pe care le conține și o atribuire falsă. 


Cum zic englezii, enjoy, sau, pe românește ”saltă și te bucură....”


No te acerques a mi tumba
sollozando, no estoy ahí…
Estoy en el viento que te acaricia,
en las plantas que riegas cada día,
en las estrellas que brillan de noche
sobre tu hogar, en la sonrisa de tus hijos,
en los pajaritos los que cantan en tu ventana.
Por eso, no te acerques a mi tumba
sollozando… No estoy ahí…
Estoy en tu recuerdo y tu corazón.


În Română

Nu te apropia de mormântul meu
Plângând în hohote... nu sunt aici...
Sunt în vântul care te mângâie
În plantele pe care le uzi în fiecare zi
În stelele care strălucesc noaptea
Deasupra căminului tău
În surâsul copiilor tăi, în păsările
Care îți cântă la fereastră,
De aceea, nu te apropia de mormântul meu
Plângând în hohote... nu sunt aici...
Sunt în amintirea și în inima ta...


În Engleză

Do not stand at my grave and weep,
I am not there, I am in the wind
which comfort you
In the plants you wet every day
In the stars which shine in the night
above your home
In your kids smile, in the birds
singing at your windows...
so, do not stand at my grave and weep,
I am in your memory and your heart.


Mai jos este videoul despre care am vorbit în introducere.

No estoy allí - Plegaria Indigena

https://youtu.be/9B7WBlE_Cyg



Dicen que esta plegaria es indigena, pero en realidad la autora de este bello poema es 
Mary Elizabeth Frye (1905-2004),  escrito en 1932.

Se spune că incantația e indigenă dar în realitate autoarea acestyi frumos poem este Mary Elizabeth Frye (1905-2004)
The original poem was written in 1932 by Mary Elizabeth Frye (1905-2004) from Baltimore, MD. There are in existence many slightly different versions of the poem. This extremely famous poem has been read at countless funerals and public occasions. The author composed this poem in a moment of inspiration, and scribbled it on a paper bag. She wrote it to comfort a family friend who had just lost her mother and was unable to even visit her grave. This is the only surviving poem of Mary Elizabeth Frye and quite possibly her only poem.


Poemul original a fost scris în 1932 de Mary Elizabeth Frye (1905-2004) din Baltimore, MD. Există multe versiuni ușor diferite ale poemului (eu am găsit doar două). Acest poem extrem de faimos a fost citit la numeroase înmormântări și ocazii publice. Autoarea a compus acest poem într-un moment de inspirașție, și l-a mâzgălit pe o pungă de hârtie. L-a scris ca să aline o pritenă de familie care tocmai își pierduse mama și nu era în stare nici măcar să meargă la mormântul ei. Este singurul poem ce a rămas de pe urma lui Mary Elizabeth Frye și e posibil să fie singurul poem pe care l-a scris.

Do not stand at my grave and weep,
I am not there, I do not sleep.
I am a thousand winds that blow,
I am the softly falling snow.
I am the gentle showers of rain,
I am the fields of ripening grain.
I am in the morning hush,
I am in the graceful rush
Of beautiful birds in circling flight.
I am the starshine of the night.
I am in the flowers that bloom,
I am in a quiet room.
I am in the birds that sing,
I am in each lovely thing.
Do not stand at my grave and cry,
I am not there – I did not die.

Source: http://www.familyfriendpoems.com/poem/do-not-stand-by-my-grave-and-weep#ixzz3rV51Y34V
#FamilyFriendPoems

Mary Elizabeth Frye 1905-2004

În spaniolă

No te acerques a mi tumba sollozando.
No estoy allí. No duermo ahí.
Soy como mil vientos soplando.
Soy como un diamante en la nieve, brillando
Soy la luz del sol sobre el grano dorado
Soy la lluvia gentil del otoño esperado
Cuando despiertas en la tranquila mañana,
Soy la bandada de pájaros que trina
Soy también las estrellas que titilan,
mientras cae la noche en tu ventana
Por eso, no te acerques a mi tumba sollozando
No estoy allí. Yo no morí.


În Română (după poemul în Spaniolă...cel în Engleză e o versiune diferită de cel de mai sus, pe care o veți vedea după traducerea în Română)

Nu te apropia de mormântul meu
Plângând în hohote... Eu nu dorm aici..
Sunt ca mii de vânturi care suflă
Sunt ca un diamant care strălucește în zăpadă
Sunt lumina soarelui  pe boabele (grânele) aurii
Sunt ca ploaia lină de toamnă așteptată
Când te trezești în dimineața liniștită
Sunt cârdul de păsări care ciripesc
Sunt și în stelele ce strălucesc
Când vine noaptea la ferestra ta
De aceea, nu te apropia de mormântul meu
Plângând în hohote...Nu sunt acolo
Eu n-am murit!


Do not stand at my grave and weep
I am not there. I do not sleep.
I am a thousand winds that blow.
I am the diamond glints on snow.
I am the sunlight on ripened grain.
I am the gentle autumn rain.
When you awaken in the morning's hush
I am the swift uplifting rush
Of quiet birds in circled flight.
I am the soft stars that shine at night.
Do not stand at my grave and cry;
I am not there. I did not die. 


http://www.poemhunter.com/poem/do-not-stand-at-my-grave-and-weep/

duminică, 1 noiembrie 2015

Grădina Bunicului

Când credeam că am descoperit toate grădinile interesante din vecini într-o  seară am văzut într-o curte de pe o stradă învecinată o plantă despre care nu eram sigură ce nume are. Am întrebat tânăra care m-a văzut pozând de zor dar nici ea nu știa, și l-a chemat pe bunicul...un om cu adevărat îndrăgostit atât de flori cât și de petecul lui de grădină...

Mi-a spus că e o dalie și a avut una cu flori și mai mari, dar i-a pus bulbii în podul fiicei sale, unde a fost prea cald și s-au uscat...Am mai vorbit multe (mai ales dumnealui) în timp ce soarele deja a apus și de aceea făceam poze...pe care le veți vedea imediat...


 

Evening Primrose, Primula de Seară (de fapt nu e primulă) despre care Dr Song spune că are un parfum minunat...Avea  una și o vecină de la bloc, dar e tristă pentru că primula a fost năpădită de zorele.
Deja lumina era foarte slabă...Sony, dragul de el, a făcut tot ce a putut...rezultatul se vede...Bunicul mi-a povestit că s-a cam luptat cu vinețelele pentru că amenințau să invadeze toată grădina. Mi-a spus și că a avut Regina Nopții movă, dar a pierdut sămânța...Pesemne era un hibrid și s-a segregat, cea albă având caracter dominant...
Îmi pare rău că poza asta nu a ieșit mai clară. Aparține unui ciot de nuc, destul de năltuț, cred că de vreo doi metri...A fost lăsat cu coajă dar pe dedesubt au lucrat carii (ani de zile) și atunci când a căzut coaja a rămas ce se vede, o adevărată dantelă. Dacă nucul mai trăia nu ar mai fi existat grădina. pentru că nucul secretă uvulina, o adevărată otravă pentru alte plante...
 N-am fotografiat chiar toate plantele din acea grădină, de exemplu ”trompeta îngerului”, un fel de datura roză, nu era chiar fotogenică la ora aceea. Nu se putea să nu pozez smochinul, pe care pe moment nici nu îl observasem...

Feriga a fost adusă din pădure de la Cernica acum vreo 40 de ani...
Cam astea sunt toate pozele pe care le-am făcut în Grădina Bunicului.
Dacă aveți cont pe face book le puteți găsi și acolo, repartizate în mai multe postări...




sâmbătă, 24 octombrie 2015

Professor Byung Chul Han

Cum le au unii pe toate...

Prietena mea Jihwa Hong a postat un link la un articol foarte interesant, despre un Profesor (universitar) de Filozofie ș.a. coreean stabilit în Germania Byung Chul Han pe numele lui...

Articolul conține multe citate din lucrările acestuia, cele mai multe despre influiența nefastă a neoliberalismului, promotorul individualismului, asupra relațiilor dintre oameni, în special cele în care este implicat Eros, nu neapărat referindu-se pur și simplu la sex ( se știe că în această privință educația coreeană implică multă discreție).


În articol sunt mai multe poze și mărturisesc că înainte de a da la tradus textul coreean am crezut că e vorba de un frumos actor de cinema.

Dar Wikipedia m-a lămurit că profesorul, a cărui primă profesiune e cea de metalurg, apoi a urmat filosofia și teologia, e autor a 16 cărți. Wikipedia ne prezintă numai trei, care par foarte interesante, deși noi, mai ales cei din generația mea, îndoctrinați cam forțat cu filozofie de stănga, nu mai suntem chiar așa de atrași de această orientare.

Am să copiez acele prezentări în engleză și spaniolă, fără să le mai traduc. Am cam renunțat la asta de când mi-am limitat cam mult prezența pe blog.

In Fatigue Society (original German title: Die Müdigkeitsgesellschaft), Han characterizes today's society as a pathological landscape of neuronal disorders such as depression, attention deficit hyperactivity disorder, borderline and burnout. He claims that they are not "infections" but "infarcts", which are not caused by the negativity of people's immunology, but by an excess of positivity.[4]

Agonie des Eros (Agony of the Eros) carries Byung-Chul Han's thoughts, which he developed in his earlier books Fatigue Society (German: Die Müdigkeitsgesellschaft) and Transparency Society (German: Transparenzgesellschaft), forward and directs attention to one another on the relationship of humans, on desire and love. Based on an illuminating analysis of the characters in Lars von Trier's movie Melancholia, in which Han sees depression and overcoming depicted, he develops – in his usual discursive manner – the image of a society that is increasingly dominated by narcissism and self-reference. Han's diagnosis extends even to the point that he calls the loss of desire, the disappearance of the ability to devote to "the other", the stranger, the non-self. We revolve around ourselves, cramp us in ourselves, unable to build relationships. Even love and sexuality are permeated by this social change: sex and pornography, exhibition and presentation are displacing love, eroticism and desire from the public eye. The abundance of positivity and self-reference leads to a loss of confrontation. Thinking, Han states, is based on the "untreaded", on the desire for something that one does not yet understand. It is connected to a high degree with Eros, so the "Agony of the Eros" is also an "Agony of Thought". Not everything must be understood and "liked", not everything must be made available.

In Topologie der Gewalt (Topology of Violence), Byung-Chul Han continues his alarming analysis of a society on the edge of collapse that he started with ›Müdigkeitsgesellschaft‹ (Fatigue Society). Focusing on the relation between violence and individuality, he shows, that albeit the widespread thesis about its disappearance, violence has only changed its form of appearance and operates more subtly. The martial form of violence gives way to a more anonymous, desubjectified, systemic one, that does not reveal itself, as it is merging with its antagonist – freedom. Through Sigmund Freud, Walter Benjamin, Carl Schmitt, Richard Sennett, René Girard, Giorgio Agamben, Deleuze/Guattari, Michel Foucault, Michel Serres, Pierre Bourdieu and Martin Heidegger, Han approaches his own concept of violence, that finds to work in free individuality. Driven by the only demand to persevere and not to fail, as well as by the ambition of efficiency, we become committers and sacrificers at the same time and get into a swirl of demarcation, selfexploitation and collapse. Han's lucid study of violence offers plenty unorthodox thoughts and is not afraid of critical scrutinizing common in modern society concepts of freedom, individuality and self-fulfillment, bringing to light their shady sides.
Themes

Han has written on topics such as attention deficit hyperactivity disorder, borderline, burnout, depression, exhaustion, internet, love, pop culture, power, rationality, religion, social media, subjectivity, tiredness, transparency and violence.

https://en.wikipedia.org/wiki/Byung-Chul_Han

En su obra La sociedad del cansancio (título original en alemán: Müdigkeitsgesellschaft), Han caracteriza a la sociedad actual como un paisaje patológico de trastornos neuronales, tales como depresión, trastorno por déficit de atención con hiperactividad, trastorno límite de la personalidad y agotamiento (burnout). Afirma que no se trata de "infecciones", sino de "infartos", que no son causadas por un fenómeno negativo de inmunología en las personas, sino por un "exceso de positividad".7

Agonie des Eros (La agonía del Eros) desarrolla el pensamiento del autor ya plasmado en el libro que se acaba de citar y en La sociedad de la transparencia (en alemán: Transparenzgesellschaft), dirigiendo también la atención a temas como las relaciones humanas, el deseo y el amor. Basándose en un análisis esclarecedor de los personajes de la película Melancholia, de Lars von Trier, en la que Han ve depresión y superación, desarrolla en su forma discursiva habitual la imagen de una sociedad cada vez más dominada por el narcisismo y la autorreferencia. Este diagnóstico de Han se extiende incluso hasta lo que él denomina "pérdida del deseo", la desaparición de la capacidad para dedicarse al "otro", al extraño, al no-yo. Giramos alrededor de nosotros mismos, nos restringimos en nuestra mismidad, incapaces de construir relaciones con los demás. Incluso el amor y la sexualidad se impregnan de este cambio: socialmente, el sexo, la pornografía y el exhibicionismo están desplazando al amor, al erotismo y al deseo en el ojo público. La abundancia de positividad y autorreferencia conducen a una pérdida de interacción. El pensamiento, según Han, se basa en la "no oposición", en el deseo de algo que uno no entiende todavía. Se conecta en alto grado al Eros, por lo que la "Agonía del Eros" (título de su obra) es también una "Agonía del Pensamiento". No todo debe ser comprendido y debe "gustar", no todo debe estar disponible.

En Topologie der Gewalt (Topología de la violencia), el autor continúa su análisis alarmante de una sociedad al borde del colapso que comenzó con Müdigkeitsgesellschaft. Se centra en la relación entre la violencia y la individualidad, demostrando que pese a la tesis generalizada de su desaparición, la violencia sólo ha cambiado su forma de mostrarse, y opera de maneras más sutiles. La violencia en forma de guerra da paso a otra, anónima, "de-subjetivada" y sistémica que no se revela, ya que se fusiona con su antagonista, la libertad. A través de Sigmund Freud, Walter Benjamin, Carl Schmitt, Richard Sennett, René Girard, Giorgio Agamben, Deleuze/Guattari, Michel Foucault, Michel Serres, Pierre Bourdieu y Martin Heidegger, Han adopta su propio concepto de la violencia, que define funcionando en la individualidad libre. Impulsados por la única exigencia de perseverar y no fallar, así como por la ambición de la eficiencia, nos convertimos en renunciadores y sacrificadores al mismo tiempo, entrando en un remolino de limitación, autoexplotación y colapso. Este lúcido estudio de Han de la violencia ofrece muchas ideas poco ortodoxas y no teme criticar el sentido común sobre la concepción moderna de la sociedad en libertad, la individualidad y la realización personal, sacando a la luz el lado sombrío del asunto.

En un artículo sobre este autor del diario El País se recogen algunas de sus afirmaciones:

No hay, sin embargo, que confundir la seducción con la compra. «Creo que no solo Grecia, también España, se encuentran en un estado de shock tras la crisis financiera. En Corea ocurrió lo mismo, tras la crisis de Asia. El régimen neoliberal instrumentaliza radicalmente este estado de shock. Y ahí viene el diablo, que se llama liberalismo o Fondo Monetario Internacional, y da dinero o crédito a cambio de almas humanas. Mientras uno se encuentra aún en estado de shock, se produce una neoliberalización más dura de la sociedad caracterizada por la flexibilización laboral, la competencia descarnada, la desregularización, los despidos». Todo queda sometido al criterio de una supuesta eficiencia, al rendimiento. Y, al final, explica, «estamos todos agotados y deprimidos. Ahora la sociedad del cansancio de Corea del Sur se encuentra en un estadio final mortal». En realidad, el conjunto de la vida social se convierte en mercancía, en espectáculo. La existencia de cualquier cosa depende de que sea previamente "expuesta", de "su valor de exposición" en el mercado. Y con ello «la sociedad expuesta se convierte también en pornográfica. La exposición hasta el exceso lo convierte todo en mercancía. Lo invisible no existe, de modo que todo es entregado desnudo, sin secreto, para ser devorado de inmediato, como decía Baudrillard». Y lo más grave: «La pornografía aniquila al eros y al propio sexo». La transparencia exigida a todo es enemiga directa del placer que exige un cierto ocultamiento, al menos un tenue velo. La mercantilización es un proceso inherente al capitalismo que solo conoce un uso de la sexualidad: su valor de exposición como mercancía.8

En relación con el estado de malestar permanente del hombre moderno:

«La forma de curar esa depresión es dejar atrás el narcisismo. Mirar al otro, darse cuenta de su dimensión, de su presencia», sostiene. «Porque frente al enemigo exterior se pueden buscar anticuerpos, pero no cabe el uso de anticuerpos contra nosotros mismos». Para precisar lo que sugiere recurre a Jean Baudrillard: el enemigo exterior adoptó primero la forma de lobo, luego fue una rata, se convirtió más tarde en un escarabajo y acabó siendo un virus. Hoy, sin embargo, «la violencia, que es inmanente al sistema neoliberal, ya no destruye desde fuera del propio individuo. Lo hace desde dentro y provoca depresión o cáncer». La interiorización del mal es consecuencia del sistema neoliberal que ha logrado algo muy importante: ya no necesita ejercer la represión porque esta ha sido interiorizada. El hombre moderno es él mismo su propio explotador, lanzado solo a la búsqueda del éxito. Siendo así, ¿cómo hacer frente a los nuevos males? No es fácil, dice. «La decisión de superar el sistema que nos induce a la depresión no es cosa que solo afecte al individuo. El individuo no es libre para decidir si quiere o no dejar de estar deprimido. El sistema neoliberal obliga al hombre a actuar como si fuera un empresario, un competidor del otro, al que solo le une la relación de competencia».

Me smart...Continuarea articolului de Wikipedia în limba spaniolă oferă părerea profesorului despre marxism și comunism...o părere foarte interesantă...
Han critica la generalización de presiones sobre el individuo, al que se le exige y él se autoexige una actividad constante, una obligación que acaba por sumirlo en la depresión. La sociedad que acoge al ser humano deja entonces de existir y se convierte en una sociedad de la obligación. En su obra La sociedad del cansancio, señala el autor:
La sociedad de trabajo y rendimiento no es ninguna sociedad libre. Produce nuevas obligaciones. La dialéctica del amo y el esclavo no conduce finalmente a aquella sociedad en la que todo aquel que sea apto para el ocio es un ser libre, sino más bien a una sociedad del trabajo, en la que el amo mismo se ha convertido en esclavo del trabajo. En esta sociedad de obligación, cada cual lleva consigo su campo de trabajos forzados. Y lo particular de este último consiste en que allí se es prisionero y celador, víctima y verdugo, a la vez. Así, uno se explota a sí mismo, haciendo posible la explotación sin dominio.10
En relación con este tema, en su artículo "¿Por qué hoy no es posible la revolución?" (07/10/2014), escribió:

”No es posible explicar el neoliberalismo de un modo marxista. En el neoliberalismo no tiene lugar ni siquiera la "enajenación" respecto del trabajo. Hoy nos volcamos con euforia en el trabajo hasta el síndrome de Burnout [fatiga crónica, ineficacia]. El primer nivel del síndrome es la euforia. Síndrome de Burnout y revolución se excluyen mutuamente. Así, es un error pensar que la multitud derroca al empire parasitario e instaura la sociedad comunista. [...] ¿Y qué pasa hoy con el comunismo? Constantemente se evocan el sharing (compartir) y la comunidad. La economía del sharing ha de suceder a la economía de la propiedad y la posesión. Sharing is caring, [compartir es cuidar], dice la máxima de la empresa Circler en la nueva novela de Dave Eggers, The Circle. [...] También en la economía basada en la colaboración predomina la dura lógica del capitalismo. De forma paradójica, en este bello "compartir" nadie da nada voluntariamente. El capitalismo llega a su plenitud en el momento en que el comunismo se vende como mercancía. El comunismo como mercancía: esto es el fin de la revolución.”
 


joi, 22 octombrie 2015

Cum am salvat-o pe bunica mea de la moarte.

Mama mare era pâinea lui Dumnezeu...Rar poți întâlni o femeie mai bună la suflet, mai decentă și mai blândă decât era ea. A răposat la 91 de ani, deși avea șanse să trăiască până la 100 dacă nu o pierdea pe cea mai mică (și mai dragă, cred eu) fiică a ei când aceasta avea vreo 50 de ani...

O îndrăgea pentru că a rămas orfană la 18 ani, într-o vreme când copiii de chiaburi, cum era ea, intrau cu greu chiar și la o profesională, dar ea s-a zbătut și a terminat școala...Acestă mătușă atât de apropiată de vârsta mea (era doar cu 8 ani mai mare ca mine) i-a adus mamei mari (mult înainte de a se prăpădi) o cutie de pateu.

Pesemne că mama mare nu s-a îndurat să o deschidă multă vreme. Când s-a hotărât totuși să o facă m-am nimerit și eu pe acolo. Am observat că ambele capace ale cutiei erau bombate și am implorat-o pe mama mare să nu consume pateul, pentru că e otravă curată...A promis că nu îl mănâncă și au am plecat cu familia la mare.

Când m-am întors mama mare nu știa cum să-mi mai mulțumească pentru că i-am salvat viața. Nu s-a îndurat să arunce cutia, cum am sfătuit-o eu, ci a dat conținutul la pisici, care l-au lins, dar au murit în chinuri...Cutia era categoric infestată cu botulină, una dintre cele mai puternice otrăvuri posibile, pentru care nu există antidot...


N-a murit săraca otrăvită, ci de inimă rea...E dovedit științific că o durere mare sufletească efectiv rupe inima (break heart) și provoacă moartea...

Ironia soartei...fiica ei mai mare, mama mea, și-a pierdut fiica mai mică (și cea mai dragă. zic eu, pentru că îi semăna mult în toate cele, temperament, concepții despre viață, preocupări, etc) tot la 91 de ani dar, fiind impresionată de grija pe care i-o purtam, inima ei a cedat ceva mai târziu, la 92 de ani și jumătate.

miercuri, 21 octombrie 2015

M-am rugat!

M-am rugat! În ziua aceea de 14 Iunie 1990 m-am rugat, văzând furia mulțimii care atacase, împreună cu minerii, sediile PNL și PNȚcd, m-am rugat ”Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac”

Apoi, când am văzut cum sunt atacați cu brutalitate cetățenii cu alură de intelectual (norocul meu că din pdv fizic arătam mai degrabă a FSNistă decât a participantă la demonstrația din Piața Universității) și cum sunt umpluți de sânge m-am întors la serviciu (lucram f aproape de Piața Universității) și mi-am făcut o cruce mare ”Doamne, fă-l pe Iliescu să plătească pentru tot sângele vărsat”

Acum văd că sunt semne că ruga începe să-mi fie ascultată. Sigur, nu numai Iliescu trebuie să plătească. Nu a fost singur nici pe 13 Iunie, nici în zilele următoare. Ca președinte ales, cu un scor, pe bune, la care nici Ceaușescu nu visase, a fost cel mai vizibil. 

I-am auzit și discursul din 14 Iunie dimineața.din Piața Victoriei (eu, care mă trezesc așa de greu dimineața, m-am trezit atunci la ora 5 și am dat drumul la radio, deși eram frântă de obosită după ce asistasem, ca martor direct, la ce s-a în tâmplat în ziua precedentă) când i-a trimis pe mineri ”să facă curățenie în Piața Univesrsității” și pe cel din 15 Iunie 1990.

Dar sunt surprinsă de faptul că se vorbește foarte puțin de Primul Ministru din acea vreme, Petre Roman, cel pe care îl caracterizez simplu ”două vorbe, trei minciuni”. Asta în condițiile în care inginerul minier pe care l-am invitat în laborator să bea apă și să se spele pe față și pe mâini (părea așa de cumsecade, poate și era) mi-a răspuns la întrebarea ”cine v-a chemat?” spunând ”Guvernul, Doamnă, azi noapte”.

Nu se insistă destul, după părerea mea, asupra persoanei care a ordonat închiderea emisiei TVR, lucru care nu s-a întâmplat nici măcar după 22 Decembrie 1989, când pe holurile insituției răsunau împușcături și au murit oameni...
Și mai sunt destui...Pentru mine Gelu Voican Voiculescu a devenit, după luarea cu asalt a Palatului Victoria în Februarie 1990, însăși întruparea Celui Rău, Satana, lucru dovedit în Martie 1990 la Târgu Mureș...

Am avut parte în acea perioadă de atâta adrenalină, cât nu au alții într-o viață întreagă...Cel mai tare mă doare că, deși am scandat, în timpul marsului dedicat eliberării lui Marian Munteanu la o lună după evenimentele din 13-15 Iunie 1990 ”noi venim c-o floare, nu cu bâte și topoare” multă vreme după aceea, orbiți de manipularea și propaganda fesenistă, mulți cetățeni ai acestei țări ne-au considerat pe noi dușmanii țării iar pe ei care scandau ”Noi muncim, noi nu gândim” și ”Nu ne vindem țara” mari patrioți...

luni, 19 octombrie 2015

Știuci rasol cu maioneză

Anul trecut am pus la murat (în oțet) o mulțime de legume și m-am trezit că a venit iulie cu temperaturile lui atât de ridicate, încât începusem să sfârâim chiar ca într-un cuptor, dar încă mai aveam borcane pline. De aceea anul acesta am tot amânat momentul fatidic al acțiunii ”Murături”...până Sâmbătă...

Mă așteptam să găsesc numai rădăcinoasele specifice toamnei avansate...Dar până să ajungem la tarabe Florin m-a convins să intru în pescăria de la Piața Gorjului. Erau acolo rondele de crap novac, fileuri de crap novac (îi cântasem tot drumul lui Florin că am primit un SMS în care cei  de la Cora m-au anunțat că au crap novac la 6, 49 lei, pulpe de pui cu spate la 5,99lei și unt Cora 65% la 2,99lei) și crap novac de Dunăre, carași dolofani, tot de Dunăre și alte bunătățuri piscicole dar mie mi-au rămas ochii la niște știuci.

Florin a încercat să mă descurajeze, pentru că erau cam scumpe, aproape 20 lei kg și văzând că nu reușește a recurs la argumentul suprem ”dar știi să le gătești?” Dacă îmi punea întrebarea asta acum 30-40 de ani înțelegeam dar după mai bine de 4 decenii de bucătărit pentru familie e mai greu de înțeles...Mai trist e că nici Diana nu-și amintește să fi văzut la mine știucă pe masă, deși am avut ocazia să gătesc chiar și știuci prinse de Florin cu mânuța (și lingurița de momeală) lui.

În momentul când am pronunțat ”sigur că da, rasol cu maioneză” fața celuilalt client din magazin, foarte atent la discuția intimă dintre mine și soțul meu, s-a luminat a ”Evrika!”. Imediat ce Forin a comandat două știuci mari s-au auzit următoarele comenzi de la cel puțin alți doi clienți ” știucile acelea”. Am făcut deci prozeliți.

Trec peste partea legumicolă a poveștii și o să copiez de pe face book postarea dedicată evenimentului...nu înainte de a spune că am fiert ceapă, ardei, morcovi asezonați cu fenugreek (se poate și fără) semințe roșii de curry cumpărate de la un magazin oriental în Irlanda (încă aveau aromă când le-am măcinat), dacă nu aveți nu e nici o problemă, puneți sare...eu n-am pus din motive medicale, piper, eninahar, foi de dafin...

După 20 de minute am tras cratița de pe foc, am așteptat să nu mai clocotească și am pus știucile...le-am fiert cam un sfert de oră, întorcându-le la mijlocul intervalului ca să se facă bine pe ambele părți...Am pus oțet aproape de sfârșit, am scos știucile din zeamă și am început dezosarea. 

Mai jos am copiat textul de pe face book. Acum trebuie să am grijă să pun pozele exact în acea ordine

Diana, spuneai că n-ai văzut niciodată la mine știuci rasol cu maioneză. E posibil, prentru că le serveam mai mult la mese festive și tu de multe ori nu ai participat la ele. Dacă nu te grăbești să vii o să te saturi numai cu privitul.

N-am reușit să le ornez pe îndelete, pentru că era pericol să leșine Florin de foame...

Deci am luat legumele din poza nr 3, am stors multă lămâie și am aruncat niște maioneză pe știuca rasol din poza nr 2, am presărat tava cu ardei roșii fierți tăiați fâșii, rondele de morcovi fierți și capere murate (am făcut o excursie specială până la Mega Image de pe malul Lacului Morii, pentru că numai acolo știam că există borcanul mult dorit plin de capere, experiența m-a învățat că multe vânzătoare nu au auzit în viața lor de capere) și am obținut ce se vede în poza nr 3.

In poza nr 5 sunt icrele încă neformate (dacă erau mature le mulgeau pescarii), ficații (am avut grijă să nu fie fierea spartă) și carnea de la capetele știucilor...În poza nr 4 e modul în care cică le-am ornat...

Cum foamea e cel mai bun bucătar Florin a declarat că totul (inclusiv ceapa și restul de ardei care au dat gust rasolului) a fost foarte bun...

joi, 15 octombrie 2015

Nebuloasa din Andromeda

Pentru cei care au citit minunatul roman de Ivan Efremov ”Nebuloasa din Andromeda” iată cum arată acea nebuloasă...
La o oră de materialism dialectic se vorbea despre viitorul omenirii și eu am adus în discuție modul luminos în care a prezentat Efremov viitorul comunist. În momentul acela, în 1964, când începuse un oarecare dezgheț cultural nu îmi era foarte clar cât de utopic era acel viitor.

Am folosit apoi ca antiteză romanele lui H G Wells și modul sumbru în care înfâțișa el viitorul, în special în ”Războiul Lumilor” Din păcate așa cum se prezintă acum situația se pare că viziunea lui Wells era mai corectă...lucru care conduce pe cei profund religioși să vadă în vremea noastră semnele Apocalipsei lui Ioan din Patmos.

Dar citind relatări din alte epoci trecute se pare că perioadele dramatice, cu mari cuceriri de teritorii prin distrugeri de valori materiale și sumedenie de vieți umane, au mai existat și nu de puține ori generațiile acelea au văzut și ele semnele Apocalipsei...

Fotografia am luat-o dintr-o postare a bunului meu prieten de pe face book David Woogon Jung unde am comentat (în engleză) astfel:

One of my favorite books is a SF novel by Ivan Efremov, ”The Nebula from Andromeda”...In it the author shows how beautiful is the Utopia of communism future...Unfortunately this lighted future had to be brought to reality by humans and became a nightmare...The first Christian community were sort of communist but could not survive, especially when the religious life started to be dominated by emperors authority...


Am să traduc pentru cititorii mei fideli care nu știu engleza:

Una din cărțile mele favorite este romanul SF de Ivan Efremov ”Nebuloasa din Andromeda”...Acolo autorul arată cât de frumos este utopicul viitor comunist..Din pacate acest viitor comunist trebuia să fie transpus în realitate de oameni și a devenit un coșmar...Primele societăți creștine erau cumva comuniste dar nu au putut supraviețui (in acestă formă) mai ales când viața religioasă a început să fie dominată (reglementată) de autoritatea imperială.

La poză am comentat așa:


There is a movie but is only a part of a series which never was made because the lead actor died.

https://en.wikipedia.org/wiki/Andromeda_%28novel%29


en.wikipedia.org
About the movie
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Andromeda_Nebula

The Andromeda Nebula (Russian: Туманность Андромеды) is a 1967 Soviet Science fiction film starring Sergei Stolyarov and directed by Yevgeni Sherstobitov at the Dovzhenko Film Studios. The film was originally intended to be the first episode of a series of films but the remaining parts were never ma…
en.wikipedia.org

Cine caută, găsește...am găsit textul în română referitor la roman:

Nebuloasa din Andromeda (rusă Туманность Андромеды) este un roman științifico-fantastic de Ivan Efremov publicat prima oară în 1957. În 1967 s-a realizat pe baza acestui roman filmul Nebuloasa din Andromeda.
Aceasta este o utopie clasică comunistă cu acțiunea într-un viitor îndepărtat. De-a lungul romanului, atenția autorului este axată pe aspectele sociale și culturale ale societății. În carte, există mai mulți eroi principali (un istoric, un arheolog, un căpitan de navă spațială) și mai multe linii ale scenariului.

Nava Tantra, călătorind cu o viteză apropiată de viteza luminii se reîntoarce pe Pământ dintr-o misiune încredințată de Consilul Astronautic în numele Marelui Cerc. Marele Cerc este un sistem de comunicații între lumile locuite din Calea Lactee. În drumul ei, nava Tantra este atrasă de o gigantică stea de fier astfel încât coboară pe o planetă ce se rotește în jurul acestei stele. Aici găsește două nave spațiale, una terestră numită Vela și una necunoscută sub forma unui disc-spiralat. După cercetări, echipajul de pe Tantra realizează că membrii expediției Vela au fost uciși de o rasă de meduze stranii de pe nava extraterestră. Cei de pe nava Tantra încearcă să intre în navă necunoscută, dar pilotul navei, Niza, este grav rănită. În cele din urmă, reușesc să scape de atracția gravitațională uriașă a stelei de fier și pornesc din nou spre sistemul nostru solar.
  • CUVÂNTUL AUTORULUI
  • Capitolul I. STEAUA DE FIER
  • Capitolul II. EPSILON TUCAN
  • Capitolul III. PRIZONIERI AI ÎNTUNERICULUI
  • Capitolul IV. FLUVIUL TIMPULUI
  • Capitolul V. CALUL DE PE FUNDUL MĂRII
  • Capitolul VI. LEGENDA SORILOR ALBAȘTRI
  • Capitolul VII. SIMFONIA ÎN FA MINOR, DE TONALITATE CROMATICA 0.475 MIU
  • Capitolul VIII. UNDELE ROȘII
  • Capitolul IX. O ȘCOALĂ DE CICLUL III
  • Capitolul X. EXPERIENȚA DIN TIBET
  • Capitolul XI. INSULA UITĂRII
  • Capitolul XII. CONSILIUL ASTRONAUTIC
  • Capitolul XIII. ÎNGERII CERULUI
  • Capitolul XIV. POARTA DE OȚEL
  • Capitolul XV. NEBULOASA DIN ANDROMEDA

joi, 8 octombrie 2015

Grand Prix of Figure Skating 2015. Seniors.

 October2 events

            Skate America ISU Grand Prix of Figure Skating 2015/2016 23 - 25 Oct 2015 Milwaukee, WI United States

            Skate Canada International ISU Grand Prix of Figure Skating 2015/2016 30 Oct - 1 Nov 2015 Lethbridge, AB Canada

        November4 events

            Audi Cup of China 2015 ISU Grand Prix of Figure Skating 2015/2016 6 - 8 Nov 2015 Beijing China

            Trophée Eric Bompard ISU Grand Prix of Figure Skating 2015/2016 13 - 15 Nov 2015 Bordeaux France

            Rostelecom Cup ISU Grand Prix of Figure Skating 2015/2016 20 - 22 Nov 2015 Moscow Russia

            NHK Trophy ISU Grand Prix of Figure Skating 2015/2016 27 - 29 Nov 2015 Nagano Japan

        December1 event

            ISU Junior & Senior Grand Prix of Figure Skating Final 2015/2016 Final 10 - 13 Dec 2015 Barcelona Spain

http://www.isu.org/en/single-and-pair-skating-and-ice-dance/series/isu-grand-prix-of-figure-skating

duminică, 4 octombrie 2015

Scurtătura spre fericire = Shortcut to happiness..

Ieri am văzut la TV un film interesant, ”Scurtătura spre fericire”...Așa cum mi se întâmplă de cele mai multe ori, nu am văzut filmul de la început. Deci l-am căutat pe net și am găsit originalul, vorbit în engleză. Filmul este un remake după Diavolul și Daniel Webster care este la rândul lui o adaptare după nuvela cu același nume de Stephen Vincent Benét.

Tema este faustiană. Cum se întâmplă de obicei în filmele americane, remake-ul nu urmărește exact nuvela, ba chiar aș îndrăzni să spun că își ia destulă libertate față de primul film (încă nu am citit nuvela, de fapt o schiță, o am în laptop pentru cândva, când mă voi apuca din nou de citit) care se pare că e o adaptare mai fidelă...în fine cât de fidelă poate fi o adaptare.

Și fiindcă am ajuns aici o să fac o paranteză...cred că deja cititorii mei fideli s-au obișnuit să o iau din când în când pe arătură...S-a realizat cândva o ecranizare fidelă după un roman, e vorba de Thérèse Desqueyroux de Francois Mauriac. Am citit întâi cartea, am uitat aproape tot, apoi am văzut filmul...Boring, boring, boring ar zice englezul și mai ales americanul, căscând o gură cât o șură de atâta plictiseală...

O să fac un alt detour (ocoliș, pe românește) ca să vă spun de ce cred că am fost născută pentru epoca aceasta cibernetică...Am învățat in liceu, parcă la Logică, precum că ar exista două feluri de memorie, cea care reproduce și cea care recunoaște. În mod normal memoria care funcționează cel mai bine este cea care reproduce ceea ce a văzut, auzit, simțit, sau i s-a întâmplat ceva posesorului.

Numai că de la o vârstă această memorie, mai ales cea imediată. începe să se șteargă și atunci trebuie să apelăm la memoria de recunoaștere. Desigur, aceasta nu poate funcționa dacă nu păstrăm rudimente din cealaltă memorie...

Hai să vă spun de ce am făcut acest ocol. Țineam minte destul de bine că titlul romanului ecranizat începea cu Therese. De asemenea că există doi scriitori francezi cu nume de familie destul de asemănătoare încât cineva cu o memorie mai slabă să-i încurce.

Aceștia sunt Andre Maurois și Francois Mauriac. Inițial am făcut o varză dintre cei doi scriitori, spunând că romanul e de Andre Mauriac..Noroc cu Google Search și imensa sa bază de date (undeva, la fundul sacului acesta uriaș de date se află și umilul meu blog, fiindcă nu sunt atât de zgârcită încât să refuz ca și alții să se adape la sursa (în engleză izvor = source) oferită de mine...

Pentru ca varză să fie mai bogată și să aibă un gust mai bun am adăugat la Therese și Raquin,.ducând astfel la alt scriitor francez arhicunoscut, mai ales de noi, cei hrăniți în școală cu artă cu mesaj, contrară celei, ce oroare, artă pentru artă, poate vă amintiți de Emile Zola...Tot Goagăl, săracu, m-a scos din impas.

Recenzia asta am început-o pe face book în engleză...am făcut și acolo un ocol pornind de la observația că nu de puține ori remake-ul e mai interesant și mai palpitant decât originalul...Ziceam acolo că asta s-a întâmplat cu ”Poștașul sună întotdeauna de două ori”. Am văzut întâi remake-ul cu Jack Nicholson și Jessica Lange, și apoi originalul...Mi-a plăcut mai mult cel mai recent...

Nu pot spune același lucru despre ”Dr Jekill și Mister Hide”...Dragul de Spencer Tracy nu era deloc potrivit pentru rolul din acest film, deși mi-a plăcut în toate celelalte filme în care l-am văzut. Filmul original, văzut la Universitatea Populară, cursul de Arta Fimului și prezentat de regretatul D. I. Suchianu mi-a plăcut mai mult...

Aici intervine comoara de informații numită Google....”Dr. Jekyll și Mr. Hyde (titlu original: Dr. Jekyll and Mr. Hyde) este un film SF, de groază, american din 1931 regizat de Rouben Mamoulian. În rolurile principale joacă actorii Fredric March, Miriam Hopkins, Rose Hobart, Holmes Herbert.” (Wikipedia) Ce nu zice articolul în română zice cel în engleză...

”The film is an adaptation of The Strange Case of Dr Jekyll and Mr Hyde (1886), the Robert Louis Stevenson tale of a man who takes a potion which turns him from a mild-mannered man of science into a homicidal maniac. March's performance has been much lauded, and earned him his first Academy Award.”

Nu mai traduc, pentru că deja m-am întins prea mult...Am găsit și date despre remake ”Dr. Jekyll and Mr. Hyde is a 1941 horror film starring Spencer Tracy, Ingrid Bergman and Lana Turner. ”

Există însă și cazuri în care atât originalul cât și remake-ul sunt niște capodopere, deși acțiunea celui de-al doilea film se petrece pe alt continent. E vorba de ”Cei Șapte Samurai” al japonezului Akira Kurosawa și ”Cei Șapte Magnifici”, film american de John Sturges with Yul Brynner, Steve McQueen, Charles Bronson, Eli Wallach turnat în 1960.

Dragul de Google spune că s-a făcut un remake după remake (se întâmplă din ce în ce mai des, de când filmul aproape că încetează să mai fie o artă și devine din ce în ce mai mult un produs de consum, ca berea sau micii noștri) în 2016 de Antoine Fuqua cu Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D'Onofrio, Lee Byung-hun, Luke Grimes, Wagner Moura, Haley Bennett, Matt Bomer, and Peter Sarsgaard.

Ocolul acesta e foarte mic, în engleză, despre actorul coreean amintit mai sus. ”Lee Byung-hun is a South Korean actor. A popular and acclaimed actor in South Korea, he is best known for Joint Security Area, A Bittersweet Life, The Good, the Bad, the Weird, the television series Iris I Saw the Devil, and Masquerade.” Wikipedia

Am găsit filmul pe net (tot Google, dragul de el) și am început să-l vizionez. Dar m-am oprit la un moment dat ca să-l recomand și celor de pe lista mea de prieteni cunoscători de engleză. Recunosc că mă descurc mai greu dacă filmul nu are și subtitrare în engleză...Adică ar avea un fel de subtitrare, dar e mai rău decât traducerea automată în română.

Ziceam că tema e faustiană...Adică e vorba de un contract cu diavolul în care se stipulează că semnatarul va primi, timp de zece ani, ceea ce a cerut, adică succes și tot ce implică el...faimă, bani, femei, laude, fie ele și nemeritate.

Da, scriitorul Jabez Stone are toate acestea, mai puțin timpul necesar să stea de vorbă cu un prieten atât de bolnav încât a murit la scurt timp după ce l-a vizitat și n-a primit de la el decât promisiunea că îi va da bani...

Abia la înmormântarea prietenului își dă seama eroul filmului cât de puțin a primit el pentru sufletul său nemuritor și se decide să dea în judecată diavolul cel înșelător (care aici este o femeie, deh trăim într-o societate care dorește să-și recucerească privilegiile patriarhale)...Angajează ca avocat tocmai pe editorul care i-a refuzat primul sau roman, care se încheie cu afirmația ”fiule, nu există scurtătură spre fericire”

Nu merg mai departe, poate unii deja au văzut filmul, poate alții vor să-l vadă aici https://www.youtube.com/watch?v=p8lF5HVGFkM (dacă mai rezistă pe you tube, având în vedere că e film destul de recent)