Asteapta

Stiti cat de "fericita" sunt cand primesc pe email cate ceva f interesant sau pur si simplu frumos , ceva care circula si pe net, dar din care nu stiu cine a omis la un moment dat sa precizeze autorul. Daca Miorita sau Toma Alimosh au devenit de mult folclor e pt ca pe vremuri menestrelii sau cei care colportau pe langa stiri si poezii nu se prea puteau lauda cu stiinta cititului, nici nu se oboseau sa retina autorul, pt ca poemul respectiv suferea pe parcurs nenumarate modificari, deci ei aveau o scuza, cei care tocesc tastele calculatorului nu o au. 

Draga de Virginia iar mi-a trimis o poezie f frumoasa menita pt salvarea sufletului meu, treaba asta s-a intamplat cam de mult insa abia azi i-a venit randul sa vad cine se ascunde sub mentiunea ei " Deocamdata autor necunoscut - daca stie cineva cine este autorul va rog sa mi-l spuneti" (poezia a fost preluata de pe blogul Rodicai Botan ) Pe un forum am gasit alta varianta a poeziei, cu o indicatie pretioasa "e o poezie superba care mie imi place enorm de mult. este tradusa din engleza". 

Am sa trec peste enormitatea multimii sau multimea enormitatii, cum preferati, si o sa va spun ca, desi mi-a luat destul timp tot incercand diverse variante de cautare la un moment dat am strigat "Evrika". Gasisem varianta in engleza, dupa aceea nu mi-a fost greu, dand un alt search, sa gasesc si autorul (sper sa nu se intample ca si cu alta poezie superba, atribuita altcuiva, sper ca nu, am ajuns pana pe la pag 35, dar mai pe sarite si peste tot unde nu scria "Author unknown" era specificat acelasi nume) Din pacate nu am reusit sa aflu (inca) si numele traducatorilor, poate nici n-o sa-i aflu vreodata, pt ca pe internet varianta in romana e inca f putin raspandita, am insa o banuiala ca persoanele (sau poate e numai una si diferenta infima pe care am sesizat-o se datoreaza copierii, cam cum se intampla cu manuscrisele pe vremuri, cand nu exista tiparul si totul se transmitea de la copist la copist) sunt din USA.


Prima varianta am s-o copiez de pe email, a doua de pe un blog unde imi place fontul ales si editarea textului, minus unele inadvertente,  (varianta e aceeasi cu cea de pe forumul amintit mai sus), urmeaza varianta in engleza, publicata inca din 18 Feb 2004. Si in romana cea mai veche publicare a fost pe un forum tot in 2004, mai exact  04-14-2004, 12:43 AM, dar nu a avut ecoul scontat de persoana initiatoare, comentariile sunt in engleza, facute de persoane care nun cunosteau autorul.


ASTEAPTA...

Te-am asteptat cu disperare, cu-nfrigurare si plangand,
Am auzit o voce blanda si iubitoare raspunzand.
Te-am rugat sa-mi dai lumina, calauzire inteleapta,
Cu nesfarsita bunatate mi-ai spus numai atat: ASTEAPTA!
S-astept? Cat sa astept? De ce?
...stateam infrant si ratacit.
Oare e mana Ta prea scurta?
Urechea Ta n-a auzit?
In genunchi a cata oara Te-am implorat un semn sa-mi dai?
Vreau un raspuns la rugaciune!
Spune-mi „mergi” sau spune-mi „stai”.
M-ai invatat sa vin la Tine,
Sa cer, sa cred si voi primi!
Ai promis ca esti cu mine
Sa ma ajuti oriunde-as fi!
Dar ma simteam pierdut si singur.
Strigam...
Tu raspundeai in soapta cu dragoste si cu rabdare:
„copilul meu iubit....ASTEAPTA!
Eram dezamagit si totul mi se parea cumplit, nedrept.
Priveam spre cer cu neputinta... 
Sa mai astept? Dar ce s-astept?
Atunci ai coborat la mine si m-ai privit in ochi, plangeai....
Mi-ai raspuns:”Doreai un semn?
O voce?....atat e tot ce iti doreai?
As fi putut sa clatin muntii,
Sa-ntunec soarele pe cer.
As fi putut s-aprind vazduhul,
Sa-i inviez pe cei ce pier.
Daca ti-as arata intruna ce sa alegi sa-ti fie bine...
Tu ai avea raspuns la toate...
DAR nu m-ai intalni pe Mine.
Nu ai putea sa simti iubirea
Cu care-i inconjor pe sfinti
Nu ai putea primi puterea pe care-o dau celor infranti.
N-ai astepta tacut o raza s-alunge norii disperarii,
Nu ai simti odihna sfanta venita-n urma incercarii....
N-ai sti sa umbli prin credinta,
Nu M-ai vedea ca-s langa tine!
Inima ta cea zbuciumata nu s-ar mai odihni in Mine.
Nu ai cunoaste revarsarea iubirii Mele pe deplin.
Cand Duhul Sfant iti umple viata cu pace si cu har divin.
Daca durerea ta ar tine numai o clipa...n-ai lupta!
Nu ai cunoaste biruinta
Ce poti s-o ai prin jertfa Mea.
S-ar implini visele tale...
Dar dorul Meu s-ar spulbera.
N-as mai putea sa fac din tine o perla in comoara Mea.
Deci fiul Meu, mergi prin furtuna gandind la zilele senine,
Stiind ca cel mai mare dar e sa ma-ntalnesti pe Mine!
Chiar daca nu gasesti raspuns si viata-ti pare prea nedreapta,
Sa-ti amintesti ca-s langa tine
Chiar si atunci cand spun: „ASTEAPTA!”

 ASTEPTARI....

Te-am strigat cu disperare cu-nfrigurare si plangand
Am auzit o voce blanda si iubitoare raspunzand
Te-am rugat sa-mi dai lumina, calauzire inteleapta
Cu nesfarsita bunatate mi-ai raspuns atat....Asteapta.

S-astept? Cat sa astept? De ce..Stateam infrant si ratacit..
Oare e mana Ta prea scurta? Urechea Ta n-a auzit?
In genunchi a catat oara Te-am rugat un semn sa-mi dai..?
Vreau un raspuns la rugaciune, spune-mi "mergi" sau spune-mi "stai".

M-ai invatat sa vin la Tine sa cer, sa cred si voi primi
Ai promis ca esti cu mine sa ma ajuti oriunde-as fi
Dar ma simteam pierdut si singur strigam..Tu-mi raspundeai in soapta
Cu dragoste si cu rabdare:"Copilul meu iubit asteapta"

Eram dezamagit si totul mi se parea cumplit, nedrept
Priveam spre cer cu neputinta..Sa mai astept? De ce s-astept?
Atunci ai coborat la mine si m-ai privit in ochi, plangeai...
Mi-ai spus: Doreai un semn? o voce?...atat e tot ce-ti doreai?

AS FI PUTUT SA CLATIN MUNTII; SA-NTUNEC SOARELE PE CER
AS FI PUTUT S-APRIND VAZDUHUL, SA-I INVIEZ PE CEI CE PIER
Daca ti-as arata intruna ce sa alegi sa-ti fie bine
Tu ai avea raspuns la toate..dar nu m-ai intalni pe mine

Nu ai putea sa simti iubirea cu care-i inconjor pe sfinti
Nu ai putea primi puterea pe care-o dau celor infranti
N-ai astepta tacut o raza s-alunge norii disperarii
Nu ai simti odihna sfanta venita-n urma incercarii...

N-ai stii sa umbli prin credinta, nu M-ai vedea ca-s langa tine...
Inima ta zbuciumata nu s-ar mai odihnii in MINE
Nu ai cunoaste revarsarea iubirii Mele pe deplin
Cand Duhul Sfant iti umple viata cu pace si cu har divin.

Daca durerea ta ar tine numai o clipa...N-ai lupta
Nu ai cunoaste biruinta ce poti s-o ai prin jertfa Mea
S-ar implini visele tale...dar dorul Meu s-ar spulbera
N-as mai putea sa fac din tine o perla in comoara Mea.

Desi fiul Meu, mergi prin furtuna gandind la zilele senine
Stiind ca cel mai mare dar este sa ma intalnesti pe Mine.
Chiar daca nu gasesti raspuns, si viata-ti pare prea nedreapta
Sa-ti amintesti ca sunt cu tine chiar si atunci cand spun: ASTEAPTA

Wait
by Russell Kelfer

Desperately, helplessly, longingly, I cried;
Quietly, patiently, lovingly, God replied.
I pled and I wept for a clue to my fate . . .
And the Master so gently said, "Wait."

"Wait? you say wait?" my indignant reply.
"Lord, I need answers, I need to know why!
Is your hand shortened? Or have you not heard?
By faith I have asked, and I'm claiming your Word.

"My future and all to which I relate
Hangs in the balance, and you tell me to wait?
I'm needing a 'yes', a go-ahead sign,
Or even a 'no' to which I can resign.

"You promised, dear Lord, that if we believe,
We need but to ask, and we shall receive.
And Lord I've been asking, and this is my cry:
I'm weary of asking! I need a reply."

Then quietly, softly, I learned of my fate,
As my Master replied again, "Wait."
So I slumped in my chair, defeated and taut,
And grumbled to God, "So, I'm waiting for what?"

He seemed then to kneel, and His eyes met with mine . . .
and He tenderly said, "I could give you a sign.
I could shake the heavens and darken the sun.
I could raise the dead and cause mountains to run.

"I could give all you seek and pleased you would be.
You'd have what you want, but you wouldn't know Me.
You'd not know the depth of my love for each saint.
You'd not know the power that I give to the faint.

"You'd not learn to see through clouds of despair;
You'd not learn to trust just by knowing I'm there.
You'd not know the joy of resting in Me
When darkness and silence are all you can see.

"You'd never experience the fullness of love
When the peace of My spirit descends like a dove.
You would know that I give, and I save, for a start,
But you'd not know the depth of the beat of My heart.

"The glow of my comfort late into the night,
The faith that I give when you walk without sight.
The depth that's beyond getting just what you ask
From an infinite God who makes what you have last.

"You'd never know, should your pain quickly flee,
What it means that My grace is sufficient for thee.
Yes, your dearest dreams overnight would come true,
But, oh, the loss, if you missed what I'm doing in you.

"So, be silent, my child, and in time you will see
That the greatest of gifts is to truly know me.
And though oft My answers seem terribly late,
My most precious answer of all is still . . . Wait."

Primul search in romana l-am dat cu "Te-am asteptat cu disperare" si am vazut, cum am scris mai sus, ca nu prea circula pe net. Cand am dat insa search cu "Te-am strigat cu disperare" ta, daam, a aparut si "autorul", Ilie Belciu. Poate ca dumnealui e autorul traducerii. El scrie poezii f frumoase, dar nu si pe aceasta. Iata numai una din poeziile scrise de Ilie Belciu:

Rugăciunea de dimineaţă

Dă-mi Doamne mult dorit-a bucurie,
Din zori când soarele î-mi dă de ştire,
C-ai rânduit încă o zi să fie,
Un bun prilej în care numai Ţie,
Să î-Ţi aduc din suflet mulţumire.

Revarsă-mi Doamne ,,Pacea Ta Divină”
Ca roua ce coboară pe câmpie.
Te rog să faci în mintea mea lumină,
Şi de-a fii zi cu nori sau zi senină,
Să-Ţi pot aduce laude numai Ţie.

Aş vrea ca să-mi vorbeşti din prima clipă,
Când ochii mi-i deschid de dimineaţă,
Ca să nu-mi fie truda de risipă,
Nu mă lăsa te rog să plec în pripă,
Ci să aştept ,,Divina Ta povaţă”

Când, ca un nor pe bolta înstelată,
Deasupra mea poveri mari se ridică,
Ajută-mi Doamne să nu uit vreodată,
Că Tu eşti Dumnezeul meu şi Tată,
Şi te-ntristezi când sunt cuprins de frică.

Tu-mi eşti ,,Comoara cea mai preţioasă”
În Univers nu ai asemănare,
Eşti,,Fiinţa cea mai dulce şi frumoasă”
Şi când necazuri grele mă apasă,
Î-mi e deajuns un ,,Strop de îndurare”

Eu nu mă tem de ziua care vine,
Chiar dacă mi-e cărarea-ntunecată,
Dar vreau să ştiu că sunt mereu cu Tine,
Trăind smerit aşa cum se cuvine,
În ,, Voia Ta cea sfântă şi curată”

 

Giant--Putere si Coruptie

Dintre toate serialele sud-coreene vazute pana acum acesta e cel care seamana cel mai mult ca realizare, in special a scenariului, cu cele holywoodiene, fara a-si pierde insa specificul national. Am inceput sa-l vad pt ca a fost difuzat in acelasi timp cu Mary Stayed Out All Night si l-a depasit cu mult ca audiente. Daca am inteles f bine (si am scris la timpul lui) de ce Mary... nu a fost atat de apreciat pe cat ma asteptam am inteles f bine si de ce treptat-treptat Giant a cucerit audientele depasindu-l la un moment dat si pe Dong Yi, desi serialele istorice s-au dovedit pana acum o mina de aur pt cei care le-au produs.

Interesul meu pt serial inintial a fost captat de jocul exceptional al copiilor, in special al lui Yeo Jin-Ku
actorul de 13 ani care a jucat deja in multe filme si seriale si care da clase prin talentul sau iesit din comun actorilor adulti care inlocuiesc copiii din primele episoade. Chiar am fost dezamagita de modul cum arata si chiar cum joaca Lee Beom-Su rolul lui Lee Gangmo adult, parca ii lipseste expresivitatea si profunzimea jocului lui YJK.

Dar inca mai mult am fost dezamagita de alegerea lui Park Sang-Min ca sa joace rolul adultului Lee Seongmo pt ca nu exista nici cea mai mica urma de asemanare intre zveltul si agilul Kim Su-Hyeon

care joaca rolul adolescentului si el. LS adult pare greoi si inexpresiv, in timp ce adolescentul stie f bine sa arate si durerea, si la nevoie siretenia (e drept ca ajutat mult de scenariu si de intorsaturile si rasturnarile neasteptate ale situatiei). Aici e cazul sa fac o observatie: in f multe seriale coreene, in special in cele istorice, dar si in acesta, se pune mare accent pe necesitatea de indura. Orice ti se intampla, chiar si o nedreptate, esti dator sa induri ca sa poti supravietui. Nu stiu de ce mi se pare a fi o trasatura mai degraba crestina decat ce religie or fi avand ei (pt ca daca aici copiii familiei Lee erau crestini nu putem vorbi despre asta in Dong Yi, de ex, unde Cheauna trebuia la un moment dat sa indure despartirea de draga lui DY, Coreea din acel timp fiind confucianista)

O surpriza exteem de placuta am avut cand am vazut cine il interpreteaza pe Jo Minwoo adult. Farmecul artistului m-a facut sa uit ca adolescentul JM era un tip arogant si chiar antipatic in comparatie cu LG, artistul nefiind altul decat frumosul pe care l-am admirat ata de mult in rolul Printului Gaya din Queen Seon Deok, Wool Ya. Pe actor il cheama Joo Sang-Wook. si ma bucur ca aici are un rol principal

Tot in Queen Seon Deok si Damo a jucat un alt artist, Lee Mun-Shik pastrandu-si si in acest serial aerul mucalit, dar si serios si mai ales speriat, atunci cand e cazul. Si pe Yoon Yoo Sun am mai vazut-o in QSD, Jumong, MSOAN. Aici dispare destul de repede din scenariu. Cel care in Lovers a jucat rolul unuia dintre locotenentii lui Ha Kang Jae, Lee Ki Young are aici un rol destul de dubios, al unui sef de "servicii" (un fel de SRI corean, in subtitrare apare ca KCIA, adica Agentia de Informatii Coreeana) razbunator si corupt.

De fapt razbunarea pare a fi cel mai important ingredient in acest serial dar, spre deosebire de Bad Guy, este doar unul din aspectele dramei. Am dat titlul acestui articol Putere si Coruptie pt ca in modul in care sunt descrise cele ce se intampla, chiar daca se specifica de la inceput ca e vorba de o fictiune, mie mi se pare ca e vorba despre ceva cat se poate de verosimil si, helas, extrem de actual la noi.

Reiese din scenariu ca in Coreea anilor 70 coruptia era deadreptul generalizata, ca mituirea sub diverse forme a oficialitatilor era ceva la ordinea zilei, ca lepra, caracatita spagilor prezentate drept "Fond national de Dezvoltare",  in fapt "bani pt partid" ajunsese pana la cel mai inalt nivel, la Presedinte. Hotia in forma cea mai pura, comisa chiar de cel care trebuia sa lupte impotriva contrabandei, politistul care avea sa ajunga in urma acelui furt si a omorului comis in scopul de a pune mana pe lingourile de aur pana la a ocupa, datorita banilor obtinuti in acel fel, la un post important in KCIA se produce inca de la inceputul serialului. 

Dar nu e de neglijat nici congresmenul care decide cine va candida la urmatoarele alegeri pt parlament numai pe baza banilor impinsi de candidati, nici modul in care se fac licitatiile recurgand la spionari reciproce si la implicarea KCIA, nici faptul ca printr-o manevra iscusita se rastorna complet rezultatul licitatiei, nici felul in care se recurge la inchiderea gurii presei prin tortura, nu numai prin intimidare, nici toate mis-masurile legate de dezvoltarea imobiliara a Seulului. Am avut nu odata impresia ca totul se petrece in Bucurestiul zilelor noastre, si nu in Seul, mai ales cand era vorba de rolul primordial al serviciului de informatii in manevrarea vietii politice si financiare a tarii.

Cataif (si pentru diabetici)

Una din zilele cele mai triste ale vietii mele  a fost cea in care doctorita oncologa, bazandu-se pe analizele periodice pe care mi le facea, m-a anuntat ca deja teama mea ca as putea avea diabet a devenit certitudine. Dintotdeauna mi-au placut dulciurile, in special prajiturile de cofetarie si gandul ca voi fi nevoita sa renunt la ele m-a deprimat, nu pt mult timp insa. 

Una din prajiturile mele preferate era cataiful cu frisca. Prajitura consta dintr-o foaie alcatuita din niste taitei ff subtiri, prajiti, un strat de frisca, alta foaie de taitei si o avelina (un mots pus cu poshul, poshul fiind un fel de pungulita taiata la un capat obtinandu-se un orificiu fin in care se introducea un obiect special pt a se obtine forma dorita). Frisca era aromata cu vanilie si prajitura pur si simplu se topea in gura.

Prin anii 80 frisca a devenit "pasare rara", ca multe alte alimente si cataiful a inceput sa dispara din cofetarii. Dupa 89 sotul meu m-a invitat, f bucuros, la o cofetarie turceasca unde se gasea si cataif. Numai ca turcii s-au zgarcit si nu au pus nici un fel de aroma, iar taiteii s-au transformat intr-o fidea fff fina, care amintea de infamii viermisori (vermicelli), paste intrau in compozitia supelor la plic. Numele de viermisori le-a fost dat de italieni tocmai datorita analogiei usor de facut cu aceste detestate vietuitoare. Mi-ar placea sa cred ca lipsa aromelor din prajituri a fost una din cauzele falimentului cofetariei respective.

Am sa mai spun ca imi place tare mult Sana de la Zuzu, e mai dulceaga, mai unctuoasa si mai cremoasa decat altele, dar si mai scumpa, motiv pt care pravaliasii din apropierea blocului in care locuiesc nu o au in galantare, ca sa nu ramana cu ea nevanduta. Asa ca fac o adevarat excursie in cautarea ei (lucru mai greu de facut acum, cand trebuie s-o las pe mamita fara pretioasa mea asistenta in tot acest timp, apropo, si-a revnit f bine dupa noua cazatura si chiar am iesit la plimbare in ultimele trei zile).

Nu stiu cum o fi pt altii, dar eu am magazine prietenoase, in care am mari sanse sa gasesc ce caut, si altele in care sau abia s-a terminat sortimentul respectiv, sau n-au mai adus de mult sau...ce mai, sunt neprietenoase. Unul din aceste magazine prietenoase se numeste Supermarket 29. De curand chiar langa el carciuma f apreciata de cei din cartier a fost inlocuita cu un supermarket nou, in care nu am reusit sa gasesc ce-mi doream, ba chiar mi s-a parut ca are din toate cate putin, dupa umila mea parere marfa putina si proasta. S-ar putea sa fiu subiectiva. Cert e ca azi nu am mai pierdut timpul sa intru la ei, ci m-am dus direct la vechii prieteni, unde exista, bineinteles, Sana mult dorita.

Imi place la ei si raionul cu paste. Acolo am vazut pe un raft ceva pe care scria Kadayif, era vorba clar de cataif, varianta vermicelli. Pt ca mi-a placut cum arata ambalajul, am cumparat o cutie.

Precum vedeti, pastele sunt deja prajite. Motivul pt care lipseste o parte din compozitie e ca mi-a venit ideea sa fac poza dupa ce deja taiasem, cam cu greu, doua portii pt mine si mamita. Nu mai stiam cum se prepara prajitura si oricum nu aveam frisca (nici nu am cautat, pt ca la noi, spre deosebire de Irlanda, nu se gaseste frisca batuta fara zahar) si nici smantana din cea dulce, speciala pt facut frisca. Am decis sa fac experiment folosind in loc de frisca branza cu smantana "Fagaras" marca Monor pt o portie si Sana pt cealalta.

Pt mine am ales Monorul, Zuzu lasandu-l pt Mamita care declara mereu ca-i place iaurtul, incat am botezat Sana iaurt. Sana (cam 200g) am amestecat-o cu o lingura plina cu varf de zahar si am aromat-o cu cateva picaturi de esenta de rom, apoi am pus-o pe portia de cataif. Ulterior s-a dovedit ca era bine sa fi preparat un sirop pt taitei si abia apoi sa pun Sana, pt ca o parte din cataif a ramas "tare ca piatra, iute ca sageata" iar Mamita mai are dantura numai pe maxilarul de jos. Monorul l-am amestecat cu o lingura cu varf de indulcitor "Diamant" si l-am aromat tot cu esenta de rom. Am amestecat un pic de Monor cu cataif si l-am consumat imediat ca sa vad ce gust are, era bun dar cam crantanos (crunchy). Restul l-am pus pe portia de cataif. Am ornat ambele castronase cu capsuni si le-am lasat sa se odihneasca un timp pt ca lichidul din lactate sa inmoaie cataiful.

Pe restul de cataif ramas de la Mamita am maipus un pic de zahar, ceva Sana si pt ca ni s-au terminat capsunile (iar pana la piata am de parcurs peste un km) am ornat cu cateva boabe de afine de cultura (blueberry) din congelator si am pus la frigider pt maine. Pt mine am facut cam acelasi lucru ca mai sus (cataif, Monor, indulcitor, esenta rom) peste o portie noua de cataif, apoi am pus afine. Daca Mamita mai doreste desert de la mine nu e nici o problema, pot sa-i dau, eu nu pot lua de la ea..

Adrian Munteanu

Am aflat despre el de la Nona. Si m-am indragostit iremediabil de modul in care imbraca in cuvinte inefabilul poeziei. Iata o mostra:

DE BUZA CLIPEI S-A LIPIT SĂRUTUL

by Adrian Munteanu on Tuesday, May 10, 2011 at 11:53am

De buza clipei s-a lipit sărutul

Uitărilor, o lance-n trup să-nfigă.

Cum să opresc talazul care strigă

Acoperind cu îndoieli ţinutul?

Doar de-aş simţi cum liniştea irigă

Scânteia tainei aşteptând debutul

Şi numărând stăruitor avutul

Dorinţelor ce-au început să frigă.

În noaptea moale, măcinând cărbune,

Prepar licoarea tare, de absint

A şovăielii ce-n potire pune

Luciri târzii şi tremurat alint.

La steaua spartă duhuri vin s-adune

Mărunte cioburi, lacrimi de argint.

SE SCURGE PRIMAVARA PRINTRE PLEOAPE

by Adrian Munteanu on Monday, April 11, 2011 at 6:10pm

Se scurge primăvara printre pleoape.

Îndoitura ierbii e arcada

Prin care-a defilat şi-a plâns nomada

Bejenie de muguri din hârtoape.

De mult s-a-ntors în trupeşi nori zăpada

Cu fulgul tandru rătăcind pe-aproape.

A prins trufia lanului să-ngroape

Tăceri pustii, însufleţind livada.

Uitând odihna s-au întors albine

În visul frunzei încă nerostit.

Rodeşte veghea tâmplelor în mine.

Un pas târziu în ploi s-a rătăcit.

Miresme crude de-ntomnări blajine

În cerul gurii-aprins au înflorit.

Special pt Diana

Pt ca ai spus ca ti-e dor de iasomie...

Fotografiile au fost facute azi.

Lectie de IT

Poza de ami jos mi-a placut ENORM. Nici nu se putea sa se explice mai bine si mai pe intelesul meu termenii folositi in IT. Numai ca uitasem unde anume am vazut-o, pe care pagina de facebook. Stiam cine a postat-o, chiar i-am cerut ajutorul, dar pesemne ca nu a avut timp sa o caute. Noroc ca Firefox are History, iar eu tenacitate. Ramane sa mai caut niste ppsuri cu animale care mi-au placut mult, dar nu-mi mai amintesc pe care site le-am vazut sau cine le-a postat.

Gelatina cu fructe pt diabetici

In fiecare vara cumpar prea multe fructe. Fructe tip berry: strawberry, raspberry, blueberry, blackberry sau pe romaneste: capsuni, zmeura, afine, mure. Cand eram copil mancam mulberry, adica dude, pt ca se gaseau din belsug si nu costau nimic. acum nu-mi mai vine nici sa ma mai uit la ele. Din capsunile ramase neconsumate fac piureu si il pun la congelator. Celelalte berry si coacazele negre le pun tot la inghetat, dar fara sa le mai prelucrez. Apoi cand am pofta de ceva dulce fac gelatina cu fructe. 

Reteta e extrem de simpla, la un litru de lapte pun trei pliculete de gelatina Dr Oetcker, dizolvate in putina apa rece (cam o cana), pastile de zaharina dupa gust si inspiratie, cam 10-12 din cele nemtesti, care sunt micute, una indulceste cam cat 1/2 lingurita zahar,  si apoi incalzesc totul la bain-marie (am un vas special de fiert lapte, se pot folosi doua vase, unul mai mare in care se fierbe apa si unul mai mic care se introduce in cel mare si in care se pune compozitia). Cand ajunge destul de calda incat daca bag degetul abia suporta caldura (daca sunteti mai dotati si mai pretentiosi puteti folosi un termometru si va opriti la 60 gr C) adaug fructele inca inghetate (pt a grabi inchegarea gelatinei).

Pun mai multa gelatina pt ca fructele de cele mai multe ori lasa zeama. Ieri am pus si cateva picaturi de esenta de vanilie si am folosit zmeura si banane taiate felii subtiri (fireste, bananele nu le-am pus la congelator) alteori puneam portocale taiate felii subtiri, chiar si grapefruituri, capsuni, afine, etc. NU se pun kiwi, acestea au in compozitie ceva care lichefiaza gelatina. Desi nu e diabetica, Mamita consuma cu multa placere acest desert.

Nu, Pagadi!

Zilele astea n-am prea fost in apele mele. Mamita a cazut, nu prea rau, dar destul cat sa ma sperie ingrozitor. Se plangea ca o doare piciorul operat rau de tot si abia mergea, ajutata de cadru. Dar treptat- treptat a reinceput sa mearga ceva mai usor si a inceput sa-mi vina si mie inima la loc. Incat azi, cand am citit ultima postare a Liei si am mers la linkul pus de ea, Povesti pentru copii si am apasat pe butonul desene animate m-au napadit amintiri placute, de cand erau fetele mici si atunci cand erau desene animate la TV strigau cat puteau, "Mama, Tata, veniti repede, desene animate!". Si ne duceam. 

Desenele, din fericire, nu erau dublate, erau amuzante si uneori chiar educative. Printre cele mai nostime erau cele rusesti, cu lupul care arata ca un derbedeu si era vesnic in razboi cu iepurele care arata ca un copil usor naiv si tare vesel, desene care aveau ca lait-motiv "Nu, Zaiats, Pagadi!" Am revazut cu multa incantare cateva si m-am gandit sa pun unul si aici, poate poposeste vreun copil sau cineva care inca nostalgii asemanatoare cu ale mele si-i fac o bucurie.

The Owl and the Pussycat

Am ajuns la articolul care vorbea despre prietenia dintre cucuvea si pisica prin intermediul blogului lui Inah, dar subiectul nu-mi era strain, insa nu-mi mai amintesc pe unde am citit despre el, posibil intr-unul din multele emailuri pe care le primesc zilnic. M-am decis sa spun cateva cuvinte pt ca Daily Mail a publicat si poezia cu titlul The Owl and the Pussycat iar videoclipul cu aceasta tema are deja peste doua milioane de vizitatori, desi e cantat probabil in catalana (dar suna cam ca maghiara) si nu inteleg ce zice.

Acum mai bine de 8 ani, cand ai mei se aflau in State am fost intrebata ce cadou as dori sa-mi aduca Mos Craciun. Am dorit o carte de poezii, jocuri, cantecele si povesti vechi englezesti, "Read to me Granma" si mi-a parut tare bine cand am primit-o. Nepotica avea aproape 3 ani si ne-am distrat amandoua nu numai citind poeziile (eu) ci si dramatizandu-le (amandoua). Preferata noastra, careia ii compusesem si o melodie (desi sunt afona total, am fost singura fata din clasa care nu a fost primita la cor) era taman The Owl and the Pussycat.

Aveam o perna decorativa cu o fata verde, aceea era corabia (o sa copiez mai jos poezia si o sa incerc sa o traduc), ma faceam ca zdranganesc la o chitara, ca sunt ametita de eleganta cucuvelei, etc, iar nepotica spunea "inca o data!" si nu se mai satura sa ne jucam asa. Mai era o poezie pe care imi placea sa o dramatizam, "Shrew and the cangoroo" iar ginerelui ii placea una cu un urs de la circ care facea tumbe. Helas, de atunci ei s-au mutat de mai multe ori si dupa toate probabilitatile cartea s-a pierdut. Se gaseste de cumparat pe net, dar nu ma atrage ideea....

Deci poezia in engleza arata asa:

The Owl and the Pussycat by Edward Lear

The Owl and the Pussy-cat went to sea
    In a beautiful pea green boat,
They took some honey, and plenty of money,
    Wrapped up in a five pound note.
The Owl looked up to the stars above,
    And sang to a small guitar,
'O lovely Pussy! O Pussy my love,
      What a beautiful Pussy you are,
         You are, You are!
What a beautiful Pussy you are!'

Pussy said to the Owl, 'You elegant fowl!
    How charmingly sweet you sing!
O let us be married! too long we have tarried:
    But what shall we do for a ring?'
They sailed away, for a year and a day,
    To the land where the Bong-tree grows
And there in a wood a Piggy-wig stood
    With a ring at the end of his nose,
          His nose, His nose,
With a ring at the end of his nose.

'Dear pig, are you willing to sell for one shilling
    Your ring?' Said the Piggy, 'I will.'
So they took it away, and were married next day
    By the Turkey who lives on the hill.
They dined on mince, and slices of quince,
    Which they ate with a runcible spoon;
And hand in hand, on the edge of the sand,
    They danced by the light of the moon,
          The moon, The moon,
They danced by the light of the moon.

Cucuveaua si pisica de Edward Lear

Cucuveaua si pisica au plecat pe mare

Intr-o frumoasa corabie verde de mazare  (pastaie)

Au luat ceva miere, o gramada de bani

Infasurati intr-o bancnota de cinci lire.

Cucuveaua se uita la stelele din cer

Si canta la o mica chitara

"O, frumoasa pisica, o, pisica, dragostea mea

Ce pisica frumoasa esti,

Esti, esti!

Ce pisica frumoasa esti!"

Pisica i-a spus cucuvelei "Frumoasa zburatoare!

Ce cantec minunat ai cantat!

Hai sa ne casatorim, prea mult am tot amanat

Dar de unde sa luam un inel?"

Si au tot plutit, ani si ani de zile

Pana la taramul  unde creste copacul Bong

Si acolo in padure statea Piggy-wig (purcelusa cu peruca)

Cu un inel in ratul sau,

Ratul sau, ratul sau,

Cu un inel in ratul sau.

"Draga purcel, ai vrea sa-mi vinzi pe un shiling 

Inelul tau?" "Desigur, a zis Piggy.

(aici e un joc de cuvinte, I Will se foloseste si ca raspuns la "vrei sa iei in casatorie...?")

Deci l-au luat si au plecat si i-a maritat (insurat)

Curcanul care locuia pe colina.

Au mancat carne tocata si felii de gutuie

Folosind o lingura de spuma (runcible nu exista in dictionar, asa ca am tradus cum m-a taiat capul, dand apoi un search pe Google am vazut ca m-a taiat bine, daca e sa credem ca desenul din Wikipedia care arata o runcible spoon in forma de lingura de luat spuma ii apartine lui Edward Lear). 

Si mana in mana, pe nisipul plajei,

Au dansat sub clarul de luna,

De luna, de luna,

Au dansat sub clarul de luna.

Eh, din pacate vremurile acelea minunate s-au dus fara intoarcere....

Am gasit si continuarea poeziei cu pisica si cucuveaua, e vorba in ea de copiii animalutelor, poezia e scrisa de Angus Davidson's Edward Lear, am s-o copiez dar n-o mai traduc.

The Children of the Owl and the Pussy-cat

Our mother was the Pussy-cat, our father was the Owl,
And so we're partly little beasts and partly little fowl,
The brothers of our family have feathers and they hoot,
While all the sisters dress in fur and have long tails to boot.
    We all believe that little mice,
    For food are singularly nice.
Our mother died long years ago. She was a lovely cat
Her tail was 5 feet long, and grey with stripes, but what of that?
In Sila forest on the East of fair Calabria's shore
She tumbled from a lofty tree -- none ever saw her more.
Our owly father long was ill from sorrow and surprise,
But with the feathers of his tail he wiped his weeping eyes.
And in the hollow of a tree in Sila's inmost maze
We made a happy home and there we pass our obvious days.

From Reggian Cosenza many owls about us flit
And bring us worldly news for which we do not care a bit.
We watch the sun each morning rise, beyond Tarento's strait;
We go out ------------------ before it gets too late;
And when the evening shades begin to lengthen from the trees
------------------ as sure as bees is bees.
We wander up and down the shore ------------------
Or tumble over head and heels, but never, never more
Can see the far Gromboolian plains ---------------------
Or weep as we could once have wept o'er many a vanished scene:
This is the way our father moans -- he is so very green.

Our father still preserves his voice, and when he sees a star
He often sings ------------ to that original guitar.
--------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------
The pot in which our parents took the honey in their boat,
But all the money has been spent, beside the £5 note.
The owls who come and bring us nows are often ------
Because we take no interest in poltix of the day.)

[from The Faber Book of Nonsense Verse, edited by
Geoffrey Grigson; first published in 1938 in
Davidson's Edward Lear.]

Leapsha cu poza 85

Cei de la Teatrul Masca au afisat si o poveste despre niste indragostiti din Militari care...nici nu conteaza ce zic ei ca au facut nefericitii aia doi (am citit-o mai de mult si am uitat-o, mi s-a parut asa de neverosimila incat nu m-am ostenit sa o recitesc) important e ca acest obicei importat de pe aiurea (am vazut candva un documentar despre un stalp aflat undeva pe un pod, obiectiv turistic, care stalp era gata gata sa se pravale de la greutatea tonelor de lacate puse de multii indragostiti care au trecut pe acolo si in lipsa de copaci si bricege cu ajutorul carora sa-si lase semnatura eterna a trecerii lor prin acel loc au folosit acest mijloc care duce la cresterea negotului chinezesc de lacate) a prins cat se poate de bine si pe acel gard.

Ba nu, important e ca sunt atat de multi indragostiti care doresc sa fie vesnic impreuna!

Vremea irisilor

Cand eram copil stanjeneii nu prea erau bagat in seama de catre vecinele noastre, ba chiar le aruncau rizomii in sant pt ca se inmulteau prea mult. Credeam atunci ca nu pot fi de alta culoare decat albastri. Dar  de cand am vazut prin gradini cat de frumosi pot sa fie (in gradina mamitei sunt si unii pitici, galbeni si albastri, dar nu am reusit niciodata sa ii pozez) am inceput sa ii percep altfel, nu ca pe niste cenusarese ale florilor. Poate o sa va placa si voua cei de mai sus.

Imaginile de mai jos nu mai sunt din gradina ci dintr-un pavilion de expozitii din Herastrau, in care imi place sa intru ca sa admir maiestria celor care fac aranjamentele florale, niste modeste angajate ale parcului. Aranjamentele sunt mereu frunoase, indiferent de florile care sunt de sezon. Pe vremea cand nu aveam camera foto chiar langa unul din pavilioane era o superba bougainvillea inflorita (daca vreti sa stiti cum arata planta asta mergeti pe Slideshare, la Judy) si in pavilion erau mai multe arnajamente nespus de frumoase care folosisera cerngi din acel arbust. Helas, bougainvillea e planta care nu suporta clima de la noi, si a disparut de mult din acel loc. Asa ca ne vom multumi acum cu niste poze cu niste arnajamente cu stanjenei.

LA MULTI ANI!

Iar am intarziat cu felicitarile...Bunicile mele, amandoua Elena pe nume, ar fi meritat mai multa consideratie, Dumnezeu sa le odihneasca. Pe matusa care mi-a fost ca o mama cand Mamita mai statea la casa ei am felicitat-o prin telefon. Pe nepot nu l-am gasit acasa, nici pe prietena fosta colega de serviciu. Iar alta Elena, plecata departe, nu mai vrea sa stie de Romania...Pt Elena cred ca a fost o zi minunata in Paradisul ei cel Verde..Daca am uitat pe cineva, imi cer iertare...

Secretul finlandezilor

Tot pe email am primit si textul de mai jos (multumesc Suzeta), care deja a fost publicat in mai multe locuri, incat nu a fost greu sa gasesc si autorul, si sursa, asta pt ca cel de la care l-am copiat a apelat la prieteni, care s-au dovedit f informati, pt a afla datele necesare:

SECRETUL FINLANDEZILOR

de Carlos Manuel Sánchez

Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume.

Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate nivele de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune economica din anii ’90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie.

Exemplul Nokia. La inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.

De ce este atit de  obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?

07:45 – Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.

09:15 – Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu “scump” din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri… O sala de sport acope rita , un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.

12:00 – Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 – Inapoi acasa, Saili  joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.

18:30 – Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.

20:15 – Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
- “Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca”.
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. “Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”.
- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. “De ce sa risti, cind poti sa studiezi?” Pe aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: “Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor”.
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, “pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data”. Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
- “Ziua de lucru” a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
- “Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da.”

Si pt ca scopul initial al acestui blog era de a fi un aide-memoire  pt articole de pe net care imi plac, am sa copiez articolul original complet in spaniola. N-am sa-l traduc pt ca toata lumea s-a uitat la telenovele si a invatat de acolo spaniola, nu-i asa? Eu am invatat-o fara profesor, pe vremea cand nici nu se stia ce-i aia o telenovela in tara noastra, doar la bulgari am vazut mai tarziu cate ceva, cum ar "Escrava Isaura", dar aia era vorbita in portugheza si probabil, nu-mi mai amintesc bine, dublata in bulgareste. Bun, acum am sa las gluma la o parte. Nu-l traduc pt ca e prea lung si vreau sa apuc sa mai vad cate ceva din Giant, in care un rol important il are actorul care l-a interpretat pe Wol Ya in Queen Seon Deok, daca va mai amintiti serialul...stiti doar cat de mult imi place de frumuselul asta...

Am sa mai adaug insa cate ceva la traducerea de mai sus, nu inainte de spune ca o mare importanta in, trecutul de acum, succes surprinzator al tigrului celtic, Irlanda, l-a avut modul in care s-a dat atentie educatiei:

Finlanda are 5,3 milioane de locuitori. Ziua Independentei este pe 6 Decembrie. Ziaristul spaniol s-a mirat ca desi a cazut intr-o joi copiii nu au avut liber si vineri ca sa aiba 4 zile libere. Daca totusi scoala ar fi vrut sa dea liber vinerea (fiecare scoala are autonomie in stabilirea programului) copii ar fi trebuit sa faca ore suplimentare in avans pt ca sa nu se piarda nici o ora de invatatura. In Spania in asemenea ocazii se dau 4 zile libere fara recuperare.

In Spania manualele scolare costa 200E.

Fiecare masa primita de elevi costa 65 de centi. Unii elevi se plang ca nu le place mancarea, dar o consuma totusi. 

In Irlanda deasemenea se ofera elevilor un pachet gratuit, destul de consistent.

In Finlanda 35% din adulti au studii superioare.

Presedinta tarii provine dintr-o familie de muncitori.

In scoala din Saarnilaakson sunt 400 elevi si 40 profesori, médic, asistent social, psihólog si chiar si dentist (Cand fetele mele invatau in scoala generala exista cabinet dentar in scoala. Si cand am fost eu la liceu exista cabinet medical. acel medic mi-a recomandat sa tratez reumatismul cu vitamina C si vitamina A uleioasa, astfelk am scapat cu inima neatinsa). In fiecare clasa sunt 20 de elevi (in Finlanda, in mod legal nu pot fi mai mult de 24 de elevi intr-o clasa 24). In Spania, in clasa fiului autorului sunt 34. 

In Finlanda meseria de profesor e f respectata, dar pt asta ei trebuie sa munceasca necontenit, pt ca pot pierde acest respect in 20 de secunde. Una din profesoare, de origine spaniola,  castiga 1800E pt 15 ore pe saptamana. Nu este incurajant sa muncesti mai mult pt ca ea plateste un impozit de 10% in timp ce un medic care castiga 5000E da jumatate inapoi la stat (asa se explica atatea gratuitati, zic eu)

In Spania 43 % din elevii de liceu? (Secundar) au repetat cel putin un curs (nu stiu daca asta inseamna ca au repetat anul sau doar au ramas corijenti, pt ca am inteles ca in Finlanda poti sa amani un examen din vara in toamna dar e musai sa-l iei)

In Finlanda e f important studiul limbilor straine. Finlandeza este o limba minoritara (spre deosebire de romana pe care o vorbeste tot continentul, nu-i asa, d-le Socaciu?). Elevii trebuie sa studieze obligatoriu suedeza si engleza, iar germana, franceza si italiana sunt optionale. Dar au un mare avntaj. Filmele si serialele de televiziune straine nu sunt dublate.Toate sunt subtitrate. Copiii se invata de mici sa asculte alte limbi si astfel invata sa citeasca f bine si rapid ca sa nu piarda firul

EL SECRETO DE LOS FINLANDESES
24 horas con uno de los jóvenes de 15 años que triunfa en Pisa
CARLOS CARRIóN

¿Por qué lo habitual en Finlandia es que un adolescente normalito termine Secundaria con notas excelentes, hablando un perfecto inglés y leyendo un libro a la semana, y aquí muy pocos consiguan algo remotamente parecido? Hemos viajado al país mejor clasificado por el informe Pisa para averiguarlo.

Les presento a Saili Sipilä. Tiene 15 años. Vive con sus padres y sus dos hermanos en Espoo, una ciudad de 360.000 habitantes a las afueras de Helsinki. He volado 4.000 kilómetros para conocerlo. ¿Por qué? Por dos razones: porque soy periodista y porque tengo un hijo de la misma edad. Como periodista, quiero saber por qué Saili, un adolescente normalito de Finlandia terminará la Secundaria con excelentes notas, hablando inglés a la perfección y leyendo un libro por semana. Lo típico para un finlandés. Como padre, quiero saber si es inevitable que mi hijo, Manuel, un adolescente normalito, acabe sus estudios obligatorios aprobando por los pelos, chapurreando cuatro palabras en inglés y sin el menor interés por la lectura. Lo típico para un español. ¿Hubiera sido diferente si hubiera nacido en Finlandia? ¿Qué comparaciones entre la educación finlandesa y la española puedo hacer como periodista? ¿Qué lecciones puedo aprender como padre?

Repaso en el avión los resultados calentitos del último informe Pisa, un examen trianual que mide las capacidades de los alumnos de 15 años de 57 países en ciencias, matemáticas y lectura. Participaron 375.000 estudiantes. En España, casi 20.000 alumnos de Secundaria de 686 coles e institutos. Veamos las notas. Ciencias: Finlandia, 1ª, 563 puntos. España, 31ª, 488 puntos. Si el aprobado lo marca la media de los países de la OCDE (491 puntos), ya tenemos el primer suspenso. Matemáticas: Finlandia, 2ª, 548 puntos, a sólo uno de China Taipei. España, 31ª, 480, a cuatro de la media de los países desarrollados. Segundo insuficiente. Lectura: Finlandia, 2ª (547), por detrás de Corea del Sur. España, 35ª (461), protagoniza además el peor descenso en comprensión lectora de los países de la OCDE (485) desde el último informe. Nuestros hijos no entienden lo que leen. A la cuarta línea de cualquier texto se pierden. Muy deficiente.

Tres cates en las tres asignaturas básicas. ¿Qué hacemos? ¿Castigamos de cara a la pared a los alumnos, a los padres, a los profesores, a las autoridades, a todos? Alemania cosechó unas calabazas semejantes hace tres años y la conmoción fue tan mayúscula que los políticos se pusieron las pilas y este año sus estudiantes han aprobado con nota. Aquí, el Gobierno culpa a Franco (la precaria educación de los padres dificulta la de los hijos). Además, la fiesta va por barrios, léase por comunidades autónomas. Los riojanos pueden sacar pecho: están en el grupito de cabeza. Los andaluces deberían ir pensando en las recuperaciones: en mates les gana hasta Azerbaiyán.

Taxi hasta Espoo. Son las siete de la mañana y todavía no ha amanecido. Ni lo hará. No veré el sol durante mi estancia en Finlandia. Cielos cubiertos y noche cerrada a las tres de la tarde. En esta época del año es un país en penumbra y con sus 5,3 millones de habitantes obsesionados en encender cirios, velas y lamparitas. Limosnas de luz. Llego a casa de los Sipilä a tiempo para ser invitado al desayuno familiar. No es lo habitual, porque cada uno suele tomar un bocado por su cuenta, pero ayer (6 de diciembre) fue el Día de la Independencia y la ocasión lo merece. Me sorprende que Saili no tenga puente, pues el festivo cae en jueves. Mi hijo enlazó cuatro días de vacaciones gracias al viaducto de la Constitución. En Finlandia, si una escuela hace puente (los centros tienen autonomía para toman estas decisiones), antes obliga a sus alumnos a salir algo más tarde cada día hasta completar las clases que se hubieran perdido. 


Me descalzo, dejo los zapatos en el recibidor y converso con los Sipilä en calcetines mientras damos cuenta del café, los panecillos, el zumo de bayas y el queso lapón con mermelada. Seppo, el padre, es teólogo y se gana la vida traduciendo la Biblia. Domina una docena de idiomas, entre ellos arameo, copto y árabe clásico. Leena, la madre, es enfermera y trabaja en un hospital. Mikael, el hermano mayor, tiene 18 años y quiere estudiar Arte Dramático en la universidad, pero reconoce que las posibilidades de pasar el corte a la primera son escasas. Joel, el menor, de 12 años, es discapacitado psíquico y acude a un colegio de educación especial. La vivienda familiar es un dúplex de clase media en el centro urbano de Espoo. Lo de ‘urbano’ hay que matizarlo. Un bosque de abetos limita con la casa. «Nos mudamos aquí hace año y medio. El aire es muy puro». Espoo es la segunda ciudad de Finlandia en habitantes y la de mayor porcentaje de población universitaria en un país donde el 34 por ciento de los adultos tiene estudios superiores. «No hay apenas delincuencia. Nuestros hijos pueden pasear de noche con tranquilidad», explica el padre. Y Saili apostilla en un inglés prístino: «Finlandia es segura. Ni sunamis, ni terremotos… Me gusta vivir aquí». Yo les explico que me crié en la calle. Y eso es algo que se ha perdido en España, por los menos en las grandes ciudades. Que los niños puedan jugar al aire libre sin vigilancia.

Las ocho menos cuarto. Hora de ponerse los zapatos y salir camino de las respectivas ocupaciones. Saili coge el bus urbano (no hay autobuses escolares). El billete lo subvenciona el municipio. Por ley, ningún alumno puede vivir a más de cinco kilómetros de la escuela. Podría ir caminando, un paseo de veinte minutos, pero llovizna aguanieve y no le apetece. Saili tiene moto y bicicleta, como la mayoría de sus compis, pero sólo unos pocos desafían al frío en esta época. En el exterior, las instalaciones de la escuela Saarnilaakson dan una impresión espartana, excepto por el césped de los campos de deporte que la circundan. En la entrada no se ve a decenas de estudiantes apurando el primer pitillo de la mañana, como en los institutos españoles. Ni una colilla ni una hoja ni una pintada. «Aquí no se ensucia ni la nieve», me dice el fotógrafo.

En el interior, la limpieza resalta aún más. No hay garabatos en los pupitres ni en los aseos. Todo parece recién estrenado. Saarnilaakson es una escuela pública, como el 97 por ciento de los centros finlandeses, a diferencia de España, donde el 35 por ciento son privados. Por supuesto, es gratuita. Pero el equipamiento es el de un colegio caro en nuestro país. Las aulas disponen de un televisor con pantalla gigante de plasma, acuario de 200 litros con pececitos de colores, cocina con fregadero, medios audiovisuales, aire acondicionado, muchas plantas. Hay un ordenador por cada dos alumnos. Una docena de máquinas de coser en la clase de costura, aparatos de soldar, herramientas de carpintería, esquíes… Un gimnasio cubierto, un auditorio para las clases de teatro y un comedor con autoservicio. Todo en perfecto estado de revista. Los libros de texto son gratis (¡cómo duelen los 200 euros que tengo que desembolsar cada septiembre!), el material escolar es gratis, la comida es gratis. No parece demasiado apetitosa y los estudiantes reniegan, pero la comen. Al Ayuntamiento le cuesta 65 céntimos cada menú: un plato caliente, leche y fruta.
Tanta generosidad me pone los dientes largos. Y cuando Kari Kajalainen, profesor de matemáticas, me explica que si un niño quiere estudiar, puede llegar a ser médico o juez o ingeniero, lo que se proponga, si se esfuerza, aunque su familia sea pobre, pongo cara de incredulidad. «La educación de cada finlandés le cuesta 200.000 euros al Estado, desde que entra en la guardería hasta que sale de la universidad con su título. Es el dinero mejor empleado de nuestros impuestos. La presidenta del país, Tarja Halonen, se licenció en Derecho y proviene de una humilde familia de clase obrera. «Cuando regaño a mis alumnos, les digo que están malgastando el dinero de los contribuyentes». Y otra profesora, Päivi Ketola, me cuenta que los universitarios sólo han de pagar los libros y la comida (2.50 euros en la cafetería de la facultad). El Estado los ayuda a emanciparse con subvenciones para alquilar una vivienda y una paga. Todo el sistema está montado para que los finlandeses se acostumbren a ser autónomos desde bien pequeñitos y se vayan a vivir por su cuenta a los 18 años.


Pero volvamos con Saili, que ha sonado el timbre (las notas de una balada al piano de Erik Satie) y entra en clase. Cursa 9º grado, el equivalente de 4º de la ESO en España. En la escuela de Saarnilaakson hay 400 alumnos y 40 profesores, médico, asistente social, psicólogo y hasta dentista. Y la ratio es de menos de veinte estudiantes por aula (en Finlandia, por ley, no puede haber más de 24). En la clase de mi hijo hay 34. Los compañeros de Saili son formalitos, por lo menos a primera vista. Y es que en el ideario del colegio, además de en la civilización europea y el multiculturalismo (hay clases de historia del islam o del catolicismo, aunque la población es mayoritariamente luterana), se hace un hincapié obsesivo en los buenos modales. Me asombra el respeto reverencial que le tienen a los profesores. «Sí, nos sentimos respetados y valorados por la sociedad. Ser maestro es una profesión de prestigio a la que solo aspiran los mejores. Y no basta con ser muy bueno en tu materia. Debes destacar también a la hora de saber transmitir tus conocimientos. Pero el respeto de los alumnos te lo ganas día a día. En 20 segundos lo puedes perder», explica Mati Karkkainen, docente de ciencias, en la sala de profesores, muy acogedora: un piano, una bandeja con bombones, cafeteras humeantes. Los maestros tienen un buen sueldo en comparación con los españoles, aunque algunos se quejan. Rocío no, desde luego. Esta madrileña imparte clases de español. «Cobro 1.800 euros por 15 horas semanales. El sistema no incentiva que trabajes más. Prefieren repartir el trabajo para que no haya paro. ¿Cómo? Aumentando mucho los impuestos a los que ganan más. A mí sólo me retienen el 10 por ciento. Pero a un médico que gane 5.000 euros le retienen la mitad. Además, tienes derecho a paro toda la vida. Tendría que pensármelo mucho para volver a España».

Ojo, a los niños finlandeses no les gusta el cole. Saili, que saca sobresalientes sin despeinarse, lo considera «demasiado fácil». Sus compañeros, menos brillantes, reconocen que hay que trabajar demasiado. Y Päivi Junkkari, profesora de inglés, recuerda su adolescencia como una etapa ingrata, de mucho sacrificio. «Los alumnos no vienen al colegio a pasárselo bomba. Es un trabajo. Pero saben que todos tienen las mismas oportunidades. Da igual a la escuela que vayan, en el centro de Helsinki o en un pueblo del Ártico. Todas tienen el mismo nivel». Kari Kajainen asiente. «Nos centramos en que la mayoría de los alumnos sean muy competentes. Que el nivel medio sea alto. No es una educación elitista. Preferimos que todos saquen aprobados y notables; que haya alumnos de matrícula no es una prioridad. Y, sobre todo, cuando vemos que alguno tiene problemas, le asignamos enseguida un profesor de apoyo. Tiene clases extra. Estamos muy pendientes y no dejamos que se retrase.»

Los deberes son sagrados. Y está muy mal visto que alguien copie, incluso por los mismos alumnos. Que alguien saque una chuleta es impensable. «En nuestra cultura son muy importantes dos valores: la honradez y el trabajo», comenta Päivi Junkkari. No es casualidad que Finlandia también encabece las estadísticas de transparencia y menos corrupción pública. Kari Kajainen apunta otra peculiaridad nórdica. No hay repetidores. Le digo que en España el 43 por ciento de los alumnos de Secundaria ha repetido curso alguna vez. Y que mi hijo, que siempre se salva al final, tiene incontables oportunidades para aprobar cada asignatura y, aun así, suelen quedarle un par para septiembre. Kajainen pone cara de asombro. «Aquí sólo tienes una oportunidad para aprobar un examen por la misma razón que la vida sólo se vive una vez. Y hay que aprovecharla. Si no apruebas, te quedas una hora más en clase hasta que demuestres que te lo sabes y si no, estudias en verano, pero la promoción es automática».


¿Dónde aprietan más las tuercas? «Sin duda, en la enseñanza de la lengua materna. Somos los primeros del mundo en ciencias y los segundos en matemáticas, pero el mayor reto de enseñar matemáticas es conseguir que los alumnos comprendan lo que leen, el enunciado de los problemas. Por eso lo fundamental es que lean. Y también es muy importante la enseñanza de lenguas extranjeras. El finés es una lengua minoritaria. Los alumnos también estudian sueco e inglés obligatoriamente. Y alemán, francés o italiano como optativas. Pero tienen una gran ventaja. Las películas y series de televisión extranjeras no están dobladas. Todas se pasan con subtítulos. Los niños se acostumbran desde pequeños a escuchar otros idiomas y, además, adquieren destreza lectora. Hay que leer rápido los subtítulos para no perder el hilo del programa», apunta Tuija Yrjö-Koskinen, profesora de inglés. Envidio la fluidez con la que todos hablan el idioma de Shakespeare en la clase de Sailu. E incluso chapurrean algunas palabras de español porque Los Serrano es la serie de moda.

La jornada de Saili es intensiva, de 8 de la mañana a 3 de la tarde. Pero las clases son muy breves: 45 minutos mal contados. Hay un recreo obligatorio al aire libre (los adolescentes se apretujan en la entrada porque en el patio hace frío) y una pausa de media hora para comer. Todo el horario está salpicado de breves descansos que hacen llevadero el día. Terminan frescos. No se los abruma con una montaña de materias. Las carteras son livianas. Se estimula el razonamiento crítico antes que la memorización. Hay clases distendidas, como baile de salón, teatro, arte digital, peluquería, artes marciales, hockey sobre hielo, esquí de travesía, ¡cocina! (Saili y su hermano Mikael aprendieron a cocinar en el colegio y preparan la cena en casa cuando les toca). También primeros auxilios, carpintería, soldadura o música. Los alumnos tocan el violín, la guitarra eléctrica u otros instrumentos, según sus preferencias. Y, sobre todo, se estimula el pensamiento crítico. Se invita a discutir. El sistema español margina el debate y la expresión oral. El alumno toma apuntes pasivamente, bosteza.

Saili vuelve a casa, juega un rato al hockey y hace los deberes. «Tardo de una a dos horas. Luego cuido de mi hermano Joel o cocino si no hay nadie más en casa. A las siete hemos cenado. Me conecto un rato al Messenger si mi padre no está trabajando en el ordenador. O juego a videojuegos de rol y de estrategia. Luego, me acuesto y me quedo leyendo hasta las once. Mis libros preferidos son las novelas de Julio Verne y todos los de Harry Potter. El último lo voy a leer en inglés».

Finlandia presume del mayor índice de lectura de libros y prensa de Europa. Tres veces por semana la familia toma la sauna en casa. «Lo hacemos juntos. Es el lugar donde se comentan las preocupaciones y los proyectos, donde se planean las vacaciones. Siempre buscando el sol. Hemos ido a Madeira, París y Túnez», explica Leena, su madre. Saili todavía no tiene claro qué quiere ser de mayor. «Químico, veterinario o diseñador de videojuegos.» Le pregunto si es feliz. Y me responde sin pestañear que sí.

Carlos Manuel Sánchez 23 de diciembre de 2007.