Martisor

Acesta este martisorul primit anul acesta. De fapt sotul meu mi-a sugerat sa-l pun in cos azi, cand am mers amandoi la cumparaturi la Cora si, stiind cat de atent e sa nu cheltuim prea mult, mi-am dat seama ca e felul lui de a-mi darui un martisor despre care stia precis ca-mi va face placere, mai ales dupa ce i-am spus ca, desi eram necajita ca s-a prapadit sotia varului (si finului, in acelasi timp) am fost totusi placut impresionata de faptul ca la floraria aflata nu prea departe de casa am vazut, pe langa niste f frumoase begonii tuberifere, care aproape ca rivalizau cu cele din Cork, niste ghivece cu ginger inflorit viu si natural (le vazusem doar in poze, am facut si un pps cu aceste flori de ghimbir) si ghivece cu orhidee, dar toate aceste minuni mi s-au parut cam scumpe. Ba chiar am facut si o gafa: am vazut, intr-un ghiveci mai marisor, o orhidee diferita de celelalte, era roz cu flori mai mici dar mai multe, in plus erau mai multe plante in acelasi ghiveci si, lucrul cel mai important, pretul afisat era de doar 15 lei, fata de 90, cat costau celelalte. Am luat jerba, am facut cativa pasi in afara florariei, apoi mi-am zis: "nu mai intalnesc eu un asemenea pret", si m-am intors. Am scos repede cei 15 lei, i-am depozitat in fata vanzatorului care, cu o infinita delicatete m-a anuntat ca 15 lei costa numai ghivecelul, apoi si-a cerut scuze ca m-a derutat facand sa cred ca ofera o asemenea promotie incredibila si mi-a explicat ca e vina lui ca a expus floarea abia sosita fara sa-i afiseze si pretul (s-a exprimat chiar asa). M-am scuzat si eu ca am putut sa cred ca era posibila o asemenea promotie si am pus banii la loc in portofel.

Sotul meu a ascultat povestea, a inteles cat imi doream o floare frumoasa si continuarea am scris-o mai sus. Ramane de vazut daca voi fi in stare sa am grija cum trebuie de minunea asta (n-am avut niciodata o orhidee si nu prea stiu cum s-o ingrijesc, floarea totusi are atasat si un "mod de intrebuintare") Numele plantei este Phalaenopsis.

Pacient in Romania IX

Am promis ca o sa povestesc si despre operatie. Radioterapia s-a terminat in aprilie, pt operatie am fost programata in iunie. A fost nevoie sa mai fac o serie de chimio. Cred ca nu-i nevoie sa spun ca fiecare serie noua de chimio devenea mai greu de suportat, efectele secundare mai neplacute. Nu stiu cum a reusit sora mea, cativa ani mai tarziu, sa supravietuiasca unei scheme de tratament care a constat din efectuarea simultana de chimio si radioterapie.

De fapt cu cat e tumora mai mare, intr-un stadiu mai avansat, cu atat tratamentul e mai agresiv. De aceea se spune mereu ca e bine sa fie detectat in stadiu cat mai aproape de inceput, cand tratamentul radio, de ex, se face dupa operatie, si nu inainte, cum s-a intamplat la mine si la sora mea. Numai ca in stadiile de inceput e si f greu de detectat, bestia de boala nemanifestandu-se deloc pana cand nu e destul de tarziu ca sa poata fi starpita definitiv. De aceea e necesar screeningul, dar asta costa bani, si in perioada de criza nu cred ca se mai gandeste cineva sa aloce bani si pt controlul periodic la san, de ex.

Pt ca f multe persoane, in special femei, fumeaza, am sa povestesc, f pe scurt, si necazul surorii mele. Ea a fumat multi ani, tratandu-se un timp de o bronsita rebela, sau cel putin asa era diagnosticul medicului pneumolog care a tratat-o. Simtindu-se din ce in ce mai rau a urmat sugestia doctoritei de familie si s-a internat in spital, ca sa-si faca analize mai amanuntite. La radiografie nu era prea clar ce o supara la plaman dar tomografia a fost categorica: tumora maligna de gradul IIIb la plamanul stang (sora mea sustine ca tumora infasura artera pulmonara). La biopsia ce a constat intr-o taietura cam pe langa clavicula si introducerea unei sonde cu ocamera de luat vederi (asa am inteles eu) in mediastin s-a descoperit ca si ganglionii erau f iritati.

A mers la IO si asa cum am spus deja, a facut, la recomandarea Dr Dediu, chimio si radio terapie concomitent. La cererea ei i-am tradus o parte din materialul de pe net, nu si partea care spunea ca tumora e inoperabila in acest stadiu (asta mi se spusese si mie inainte de a incepe tratamentul). A reactionat bine si, desi ea isi pierduse speranta ca va supravietui, a fost operata la Spitalul Militar de Dr Horvath. Acest doctor a fost pt multa vreme "the last resort" pt cazuri disperate, pe care nimeni nu voia sa le abordeze, si nu chiar toate operatiile facute de el au fost reusite.

Cea mai dramatica, in cele doua nopti cand am stat cu sora mea in spital dupa operatie mi s-a parut soarta unei micute de trei ani jumatate, pe care eu n-am vazut-o, dar care dupa operatie a fost resuscitata de multe ori, poate de zece ori. Am stat cateva ore de vorba cu mama fetitei, incercand s-o pregatesc pt sfarsitul care parea inevitabil, spunandu-i ca poate e mai bine sa nu se mai chinuie fetita. Ma durea sufletul de durerea ei, dar cred ca am facut ce era mai bine pt nefericita mama, care a intampinat vestea mortii fiicei un pic mai linistita. A plecat acasa si ne-am intalnit in curte a doua zi dimineata cand mi-a cazut in brate plangand "Nu mai avem fetita"

Desi sora mea e oarecum opusul firii mele, fiind f deprimata dupa operatie si primind destul de greu multele vesti despre colegii care se prapadeau unul dupa altul, din diverse motive (greu a fost pt ea si faptul ca sotul i-a fost diagnosticat la randul lui cu cancer la colon, operat cu cateva luni inaintea operatiei ei) si spunand mereu ca urmeaza ea, de peste sase ani supravietuieste cu un singur plaman (tatal nostru, am mai spus, a trait cu un singur plaman din 44 pana in 87, cred ca asta i-a dat sorei mele curaj sa se opereze). Dar pt ea, care e f energica si inimoasa (eu sunt mai "incetinica") e mai greu de suportat faptul ca nu mai poate face treaba ca inainte, ca oboseste f repede.

Bun, sa revin la operatia mea. Dupa jumatatea lunii iunie m-am prezentat la doctorul Sapte frati, cu bagajele facute, gata sa las medicina sa continuie lupta cu perfidul dusman cuibarit in pieptul meu. Prezentarea s-a repetat de trei ori, pt ca de doua ori nu-mi ieseau bine analizele. M-am uitat pe graficul bioritmurilor, primele doua zile cate un ciclu trecea prin punctulde zero.

Pt cine nu stie, japonezii de la ocompanie de transporturi au observat ca exista o legatura clara intre bioritmurile angajatilor si frecvanta accidentelor. S-au facut grafice sinusoidale cu ciclul fizic (23 de zile), emotional (28de zile) si intelectual (33 de zile) constatandu-se ca daca se ia ca punct initial data nasterii cele trei cicluri evoluiaza la fel, adica jumatate de interval sunt deasupra abscisei, manifestandu-se pozitiv, trec apoi prin punctul zero al abscisei si se onduleaza sub axa, manifestandu-se negativ. Daca se suprapun doua puncte de zero omul e mai vulnerabil si mai predispus la accidente, ba chiar s-a verificat ca multe personalitati au sucombat intr-o zi in care s-au suprapus trei puncte de zero. La mine punctele de zero nu s-au suprapus perfect, dar erau f apropiate. Se recomanda sa se tina cont de bioritmuri atunci cand se programeaza din timp o interventie chirurgicala, deoarece pacientul se reface mai repede daca ciclul fizic e in portiunea pozitiva.

Nu-mi amintesc in care parte era ciclul meu fizic atunci, dar pe 19 iunie am intrat in operatie. Nu m-am internat decat in acea zi, erau f multe paciente internate si abia atunci s-a externat dintr-o rezerva o doctorita care se operase de un nodul si care a povestit ca a experimentat decorporalizarea care i-a permis sa vada, de undeva de sus, ce se intampla in sala de operatie. Eu n-am vazut nimic dupa anestezie. De obicei inainte de operatie se face o pregatire, pe langa un istoric al problemelor medicale menit sa se aleaga cea mai buna metoda de anesteziere bolnavului i se dau calmante si chiar somnifere ca sa aiba un somn adanc si sa fie odihnit pt operatie. Cum eu am stat acasa seara dinaintea operatiei am luat un lizadon (care continea o doza mica de ciclobarbital, il aveam la indemana pt o eventuala colica biliara, m-au cam necajit colicile astea din timpul primei sarcini cand, dupa spusele doctorului, fiica mea a "dansat" pe fiere), si un anihistaminic, recomandat de doctor pt alergiile cu care m-am pricopsit in laborator, lucrand cu substante toxice. Am dormit f bine si am asteptat cu calm sa se faca ora 13 si sa-mi vina si mie randul.

M-am trezit la terapie intensiva si am fost f mirata sa o vad pe fiica mea mai mare stand pe un scaun si privindu-ma cu intensitate. De fapt era prezenta toata familia, se pare ca facusera cu totii ture pe holuri asteptand sa ma trezesc din anestezie. Au plecat linistiti acasa pe seara, iar eu am ramas singura, cu perfuzia de ser fiziologic, aka clorura de sodiu, in vena. Dupa operatia de fibrom am baut unlitru de ceai negru, nu stiu cate pliculete au fost puse in el, stiu doar ca am facut o criza de hipertensiune. Tot o criza de HT am facut si acum, de data asta responsabila a fost NaCl. A venit repede un asistent care mi-a masurat tensiunea si mi-a dat o clonidina care mi-a rezolvat rapid problema. Am constatat inca din acea noapte ca pot sa ridic mana dreapta, desi citisem ca dupa operatie trebuie facute exercitii speciale de remobilizare a bratului. Cred ca minunea asta s-a datorat si masajului DO-IN.

A doua zi am mers in salon, unde am uimit colegele (de fapt una a stat cu mine vreo 2-3 zile, cealalta venea doar la pansat, ulterior am stat catevas aptamani singura in rezerva pt ca familia Saptefrati a plecat in concediu si nu s-au mai facut internari pana s-au intors) cu faptulca am facut cateva exercitiide abdomen. As avea si acum nevoie de ele dar doctorul de familie m-a sfatuit sa renunt, din cauza herniei ombilicale.

Si mai stupefiat a fost sotul meu cand a vazut ca dupa plecarea colegei de salon am schimbat nu numai patul (si bine am facut, desi am stat o vreme singura, pt ca patul initial era langa geam si a fost intr-o noapte o ploaie torentiala, care a inundat camera) ci si saltelele. Explicatia era simpla: mi se facusera injectii de calmare a durerii si nu m-a deranjat nimic in timpul transferului. Bine ca nu s-a desfacut cusatura de la operatie. Noptiera insa nu am reusit s-o mut, era prea grea, a trebuit sa faca el lucrul asta.

Sase saptamani cat am stat in spital, (subsemnata, care se trezea cu multa greutate dimineata toata viata ei) m-am sculat devreme, inainte de ora sapte, spre disperarea colegei din ultimele saptamani, pe care o deranjam nu numai noaptea, tragand apa la toaleta din dotarea rezervei, dar si cand ii era somnul mai dulce in timpul diminetii. Dupa operatii (am povestit anterior cum a ajuns sa faca doua operatii una dupa alta) colega a stat mai mult pe acasa, venind numai la pansat.

In camera de baie aveam teoretic si apa calda, practic ne incalzeam apa in sticle de plastic puse pe pervaz, si asa reuseam sa ne facem dusul zilnic, ba chiar sa si spalam cate un lucrusor.
Ininte de a fichemate la pansament imifaceam programulDO-IN, cred ca m-a ajutat f mult.

Din zona taiata se scurge un timp, diferit de la o pacienta la alta, lichid limfatic. Acesta era fie colectat intr-un borcanel prin intermediul unui furtun lung (doamnele ziceau ca-si plimba catelul), metoda incomoda, mai ales pt ca pacientele erau f stresate nu cumva sa sparga borcanelul, fie in pachete speciale de vata infasurata in tifon, peste care se aplica un pansament voluminos. Dr SF folosea metoda pansament. Era mult mai comod pt noi, dar in fiecare zi eram chemate sa ni se schimbe pansamentul si fiecare din noi introducea o suma in buzunarul asistentei,care astfel si-a construit o vila in Militari, destul de costisitoare. La un moment dat asistenta a plecat in concediu si a fost inlocuita de un coleg care ne-a cerut de la obraz sa dublam suma pt ca la Floreasca, la Urgenta, unde si-a internat tatal, se cotiza de cinci ori suma ceruta de el. I-am dublat suma, dar i-am dat-o, la intelegere cu prietena mea care a supravietut si ea pana acum, o zi da si una nu. N-a protestat, pt ca i-am explicat ca sunt de cateva saptamani in spital si ca am avut mari cheltuieli.

Sotul meu venea, pe caldura de foc si in autobuzele f aglomerate,la fiecare doua zile. Aveam masina, dar a decis ca e momentul sa execute personal o renovare a ei profitand de faptul ca eram "consemnata" in spital iar renovarea nu s-a sfarsit decat atunci cand m-am externat. Celelalte colege bucurestene mergeau des acasa, nu si eu. Totusi cred ca a fost mai bine asa, eram mai linistita nemaiavnd grija treburilor casnice, pe care le facea restul familiei. Ba chiar pot spune ca a fost un fel de concediu binemeritat, aveam in sfarsit un fel de garsoniera la dispozitie, numai pt mine, cateva saptamani, nu aveam de gatit, spalat, calcat, facut curatenie, aprovizionare, etc. Aveam aparatul de radio bun prieten,deasemenea carti (atunci am citit Arhipelagul Gulag al lui Soljenitan), Rebus Flacara,preferatul meu pt ca avea careuri dificile, acum m-am reprofilat pe Sudoku, prietena cu care am ramas in relatie, precum si nenumaratele paciente care se operau de noduli si care erau mult mai speriate de soarta lor decat noi, cele cu mastectomie.

Mai exista si vasta curte a spitalului, o adevarata gradina in care am facut intr-o zi un picnic impreuna cu fiica mea mai mica, (ea ma vizita f des, cea mare isi pregatea licenta si avea mai putin timp de vizite) si cea mai buna prietena a ei, tot atat de pasioanata de patinaj artistic ca si mine. Din nefericire aceasta prietena a avut un grav accident de masina imediat dupa ce s-a casatorit, a fost multa vreme in coma si nu stiu daca s-a trezit inca, desi au trecut cativa ani de atunci. Se afla acum in grija parintilor pt ca socrii ei, belgieni, ar fi dorit s-o deconecteze de la aparate. Daca am inteles bine, a fost adusa si operata la creier in Romania, si acum nu mai are nevoie de aparate. E atat de nedrept ce i s-a intamplat!

Mama mea nu a stiut ce diagnostic am, a aflat mult ami tarziu, cand era evident ca sunt o supravietuitoare. M-a mai vizitat sora impreuna cu sotul (cred ca si-ar fi dorit sa vina mai des, a pretins dupa ce s-a operat si ea ca venea la doua zile la mine , ceea ce nu e adevarat pt ca ar fi trebuit sa se invoiasca de la seriviciu si nu se putea), un cumnat cu fiica lui si colega Mariana. Mariana a picat intr-un moment in care am avut mare nevoie de ajutorul ei, se facuse dezinsectie (isi cam faceau de cap gandacii in institut, poate si pt ca primeam mancare de acasa si se pastra mai greu curatenia in timpul zilei, mai ales la etajele de chimio, unde se pusese mocheta, dupa modelul occidental, dar care era mai greu de curatat) si cum eu aveam alergie si la substanta folosita, ea m-a ajutat spaland pe jos, lucru pt care ii sunt recunoscatoare pana in ziua de azi.

S-a intamplat sa se interneze in acelasi timp doua prietene de prin Oltenia. Una din ele era extrem de speriata si sora ei, care era procuroare, m-a rugat sa am deosebita grija de ea. Am incurajat-o spunandu-i ce am citit in carti, ca din 10 femei cu noduli numai una are cancer. Prietena insa o cam deprima si m-a cam suparat la inceput, dar am descoperit curand ca avem amandoua (eu si prietena) multe bancuri in dotare si am ras copios, antrenand-o si pe cea speriata. Bineinteles ca nodulul nu era canceros. A fost internata si o sotie de senator despre care se stia ca fusese sef de Securitate pe judet, doamna era f cumsecade.

Impresionanta a fost o tanara operata de cancer ovarian, pe care o sufocau rudele venite in vizita ca sa-si ia ramas bun inainte de a o conduce pe ultimul drum, cum se face la tara. Sper ca totusi tanara a supravietuit. Dr Cristina, pe atunci Spate frati, mi-a spus la un control ulterior ca e f imporatant, conteaza f mult starea de spirit pt ca ea a vazut bolnave ce aveau tumora de gradul I cel mult si care s-au curatat intr-un an pt ca erau f negativiste. Asta m-a facut sa ma cam tem pt sora mea, care era un fel de chintesenta a negativismului. Sa bat in lemn, pana acum a supravietuit, poate si pt ca are mare incredere in ce ii spune doctora homeopata pe care o frecventeaza, si pe care eu amfost tare suparata acum doi ani jumatate, pt ca ii trata infectia la plamanul ramas prin metode homeopate si a fost nevoie ca sora mea sa treaca prin trei spitale diferite si de un efort deosebit din partea doctoritei de la Elias, precumsi de devotamentul fiicei ei vitrege (a carei mama s-a prapadit tot de cancer) ca sa treaca cu bine peste aceasta incercare.

Au fost si cazuri cand nemernicii de soti au gasit tocmai momentul cand nefericita trecea prin stresanta experienta a luptei cu boala asta cumplita pt a le parasi, unele din ele aveau si copii inca minori. Mi-era tare mila de ele si de copiii lor. Apropo de copii, mie imi plac tare mult copiii si m-am imprietenit nitel cu Stefan Saptefrati, care venea in vizita la parintii lui. Mi-l amintesc ca pe un baiat tare sensibil.

Mi s-a parut ca a fost bine pt moralul celor internati (erau si barbati operati de cancer la san, adica acel rudiment, sfarcul) ca se putea intra in Institut cu destula usurinta, desi au fost vreo 3 zile in care nu s-a permis intrarea "apartinatorilor" decat intr-un anume interval, (cand am spus de invoirea surorii mele m-am gandit la faptul ca era f des chemata sa faca ore suplimentare) dar exista si un revers al medaliei: minoritarii cu sacosele pline de marfuri. Prietena mea descoperise o metoda care ne permitea sa plecam linistite la plimbare fara sa ne temem de intrusi: luam clanta de la usa in buzunar.

Imi facusem conspecte din cartile citite la British Council si astfel am stiut ca din cauza ca s-au sectionat vasele limfatice e bine sa stau cu mana dreapta ridicata la nivelul toracelui sau chiar al umarului pt a preveni retentia de lichid limfatic si umflare a bratului. Deasemenea se recomanda evitarea ranirilor la bratul operat, pt ca exista mare pericol de erizipel. Si acum am emotii cand ma ranesc la dreapta, mai ales ca uneori glicemia depaseste (nu prea mult) limita admisa. Se recomanda ca la recoltarea de sange sau la perfuzii sa se foloseasca celalalt brat, nu stiu ce se fac cele cu dubla mastectomie. Si cand imi masor tensiunea am grija sa folosesc bratul stang. Nu se recomanda sa se ridice greutati cu mana operata (acum, dupa atatia ani, mai ridic, dar ma doare).

Din cauza chimioterapiei venele raman rigidizate si fragile, de aceea evit sa fac prea des analize de sange si tot de aceea am facut flebita si hematoame cand mi s-au facut perfuzii cu fier (compusi de fier, nu cu pulbere sau bare de fier). Nu se recomanda expunerea la soare. In ultimii ani am mai stat la soare cu ocazia muncilor agricole, dar sotul meu incearca sa ma menajeze cat se poate. Totusi am mers intr-o vara la mare, dar am stat aproape tot timpul la umbra.

Cand eram internata am mers si la endocrinologie, am facut cu acesta ocazie inca o scintigrafie de tiroida la Policlinica Spitalului Pantelimon (prima am facut-o la raposatul Brancovenesc). In hol, cum se intampla de obicei, am stat de vorba cu o doamna care era tare suparata pe sora ei care, desi operata de cancer la san in urma cu sase ani, crestea porci in fiecare an si se indopa cu carnea lor. In literatura scria ca sansa de a supravietui cinci ani cu diagnosticul de tumora de gradul III (diagnosticul meu) operata e cam 30%. Mi-am spus atunci ca daca respectiva a supravietuit sase ani mancand carne de porc inseamna ca cei care recomanda transformarea noastra din omnivori in ierbivori nu sunt chiar persoane de incredere. Si in ziua de azi consum zilnic carne, mai mult pui si peste, mai ales la gratar, dar nu dau la oparte sarmalele de sarbatori, carnea de miel sau pastrama haiduceasca. Bineinteles ca legumele si fructele nu lipsesc din hrana zilnica.

O consecinta ciudata a chimioterapiei a fost ca mi s-a incretit parul (parul se onduleaza cand e lipsa de calciu in organism) de parca imi facusem permanent tip merinos. Si nu-mi cazuse chiar tot cand am facut injectie cu farmarubicina! Cand am mers la Comisia de Expertiza pt Certificatul de handicapat (care mi-a fost de folos o singura luna, cand am fost scutita de impozit, pt ca n-am avut si nu am putere sa umblu prin frig tocmai pe la Timpuri Noi ca sa-mi fac dosar) era o doamna careia de asemenea i se incretise parul. Colegele de serviciu ziceau, sper ca in gluma "sa facem si noi chimio, ca sa avem parul cret". Am batut cu putere in lemn, nu doresc nici dusmanilor sa treaca prin ce am trecut eu!

Pt ca am vorbit de scintigrafie am fost trimisa, cam la un an si ceva de la operatie, de oncologa de la sector la Spitalul Municipal sa fac o scintigrafie la oase (in caz de metastaza, Doamne fereste, am batut in lemn, sunt afectate cu predilectie: creierul, plamanii, ficatul si oasele) iar tehnicianul mi-a spus ca a observat ca am reumatism, dar nu tumori. Cam vreo doi ani jumatate am inghitit zilnic cate opastila de Tamoxifen si m-am bucurat cand mi s-a oprit tratamentul, pt ca eu credeam ca am bufeuri din cauza lui. Nici acum nu stau prea bine cu termoreglarea.

Pt a-mi proteja ficatul (consum zilnic cel putin 10 tablete diferite, unele din ele sigur hepatotoxice) iau si pastile de Liv 52, dar ocazional, mai mult cand mananc oua sau beau cafea. Am baut zilnic cafea multa vreme, de la un timp beau mai ales in weekend, pt ca altfel fierea, poate si dincauza tratamentului antiHT si antidiabetic, cam face pe nebuna.

Ei, si cu asta cred ca am spus cam tot ce era mai important in legatura cu experienta mea de, deocamdata, supravietuitoare. Azi am vazut la ProTV un fragment dintr-un film despre o familie in care trei femei plus o f buna prietena a lor au suferit mastectomii si au supravietuit, mi s-a strans inima gandindu-ma ca am fete si nepoata care din cauza mea au un risc crescut (bat in lemn, sper sa ajute) sa se confrunte cu aceeasi problema. Comentariul din off al sotului uneia din eroine (am folosit dinadins acest cuvant) era ca aceasta boala afecteaza nu atat pacientul, cat familia.

Art Love Story

Angel


Beauty Reflexion


Captivate


Beauty in the Mirror


Alone




Changing the Tide


Beauty on the Shore


Tender Moment


Promise for Tomorrow


Evening Light


Blooming Beauty


Tiny Dancer

Garden Treasure


Gazing of the Waves


Golden Moment


Kiss me tender

The Blue Gate


Wonderful World

Memories


Telling Stories

Mon Cheri


Quiet Moment

Ocean Allure


Shyness


Ocean for Two


Sea Breeze


Am spus deja, cand am vorbit despre infamul pps intitulat ALEXANDRU DARIDA & GH ZAMFIR ca erau acolo picturi ce apartineau mai multor artisti. Am descoperit cu totul intamplator, documentandu-ma despre Darida, ca cele mai multe apartineau unui cuplu de pictori f talentati, Michael si Inessa Garmash, din creatia carora se pot vedea mai sus doar cateva din reproducerile aflate pe net, nu chiar cele mai cunoscute. Mai jos se afla traducerea unei scurte biografii a celor doi artisti, asa cum am gasit-o aici Biografia am gasit-o la fel, cuvant cu cuvant si pe alte situri, incat n-am idee cine e autorul.

Michael Garmash s-a nascut in 1969 in Lugansk, Ukraine. A inceput sa picteze la varsta de trei ani si la sase ani a intrat in Lugansk Youth Creative Center. Profesorii lui I-au trimis lucrarile la mai multe expozitii in Ukraina, Rusia, Cehoslovacia and Ungaria. Michael a primit mai multe premii la diverse expozitii : Lugansk Regional Juried Exhibition-1977 (Best Poster), the Competitia Internationala de tineret din Cehoslovacia -1978, si Hungarian International Art Competition of Circus Related Art-1978.

In 1987, a terminat Lugansk State Fine Art College Magna cum Laudae si a inceput sa predea acolo in anul urmator. Din 1989 pana in 1991, a facut armata si in 1992 a inceput sa studieze la St. Petersburg Academy of Art. Michael a absolvit aceasta prestigioasa Academie primul din clasa lui.

1977 a fost un an memorabil. In toate cinematografele din Rusia a rulat un film despre artisti de exceptie, facut de Valueva. In acelasi an a aparut pe prima pagina din revista lunara f citita "Soviet Union". Putini reusesc sa capete o asemenea faima in timpul vietii, cu atat mai putin un tanar.

In timpul studentiei, Michael a inceput sa-si expuna lucrarile in Franta, la galeriile din orase ca Paris, St. Etienne, Avignon, Lion si Marsilia. Michael a exppus deasemenea in Expozitii anuale din St. Petersburg, Russia. In afara de pictura, Michael a excelat deasemenea in crearea de vitralii si a primit omedalie onorifica pt munca lui din Suvorov Military Museum in St. Petersburg.

Inessa Kitaichik s-a nascut in 1972 in Lipetsk, Russia. Inca de mica a excelat balet, gimnastica and muzica. Inessa a urmat la scoala in toate trei disciplinele si dupa ce a terminat scoala de muzica si balet a intrat la Lugansk Fine Art School la 15 ani. La 17 era cea mai buna eleva a Lugansk State Fine Art School.

O LOVE STORY DIN LUMEA ARTEI
In timpul stagiului militar, Michael a revenit la vechea lui scoala intr-o permisie de doua saptamani. In ultima zi de permisie s-a intalnit cu Inessa intr-o statie de autobuz; in ziua urmatoare Michael nu s-a reintors la divizie. Inessa s-a trezit in ziua aceea cu imaginea ei pictata peste tot: pe strada, pe peretii cladirilor si pe zidurile scarii din blocul unde locuia. Michael pictase toata noaptea. A fost arestat intai de politia orasului, apoi a fost dat pe mana politiei militare dar n-a fost pedepsit. (Chiar si personalul militar poate simpatiza cu dragostea adevarata!) Un an mai tarziu, Michael and Inessa s-au intors in aceeasi statie de autobuz. Michael a agatat un buchet de flori de tablita cu numele statiei ca sa marcheze locul unde s-au intalnit si a inceput dragostea lor "la prima vedere". In scurt timp s-au casatorit.

Cei doi au inceput sa picteze impreuna tot in mod spontan. La cativa ani dupa casatorie Michael a inceput sa o picteze pe fiica lor pt un proiect la scoala. Totusi fiica lor de doi ani a gasit pictura cand el nu era acasa si a pictat propria ei versiune. Inessa, nedorind ca Michael sa se supere, a reparat pictura,a impachetat-o si I-a dat-o lui ca s-o predea la scoala. Michael a dat pictura pt evaluare si is-a spus ca e cea mai buna opera a sa. A fost surprins sa vada "noua" pictura si a recunoscut imediat mana sotiei sale.

De atunci Michael si Inessa au lucrat impreuna creind picturi, vitralii, mozaicuri si desene. Au avut expozitii in Suedia, Franta, Rusia, Ukraina, Belgia and Finlanda. Ei continua sa lucreze folosind-o pe fiica lor Polina ca model si ocazional se includ pe ei insisi in compozitiile lor.

Bravo Mihaitza!

Timp de cativa ani de curatenia blocului nostru se ocupa un baiat inimos . Visul lui cel mai mare era sa aiba si el o casa a lui. Pentru asta, desi nu avea pregatire de specialitate si nici prea multa scoala, isi punea in valoare talentul si ce a "furat" de pe la zugravii si pictorii de biserici

carora le-a fost ucenic o vreme, pictand tablouri, cum e cel din poza, dar mai ales icoane.

In blocul nostru, locuit in principal de pensionari, n-a prea avut clienti (eu i-am cumparat tabloul sperand ca am contribuit cu macar o pietricica la implinirea visului lui, desi efortul financiar n-a fost chiar mic pt mine, ce sa-i faci, eu n-am nici un fel de termopane iar tabloul acesta valoreaza mult, mult mai putin decat orice copie de pe tablouri celebre din si mai celebrul bloc de pe Zambaccian). Baiatul, pe numele lui Mihaitza Staicu, spunea ca are un prieten care-l ajuta sa vanda tablourile si icoanele pe internet.

Azi mi-a venit ideea sa ma duc si eu pe nenea Gugal.ro si sa-l caut pe Mihaitza, care nu mai este angajatul nostru. Si l-am gasit, e drept ca intr-un articol mai vechi, din 2005", aici Din pacate n-am gasit nimic mai nou, dar mi-a placut ca numele lui apare printre "cunoscuti creatori". Ii doresc sa-si implineasca visul (ce sa facem, artistii sunt niste visatori) si mai ales, sa picteze cat mai multe tablouri si icoane pe care sa le vanda.

"Vor fi expuse icoane pe lemn şi pe sticlă ale unor cunoscuţi creatori din Bucureşti şi din ţară: Stela Costache, Lucreţia Crăciun, Oana Ştefania Ducu, Fabian Gavriluţiu, Maria Măciucă, Alexandru Popa, Cristina Pui, Mihăiţă Staicu (Bucureşti), Ina Diana Panamarciuc (Galaţi), Valentina Acasandrei (Iaşi), Ioana Gruianu, Valeriu Stoica (Pantelimon, Ilfov) ş.a."

Pacient in Romania VIII

Pentru persoanele care vin prima data aici: daca vreti sa aflati experienta mea de persoana diagnosticata cu cancer va recomand sa cititi intai episoadele VI si VII.

N-am spus in episodul anterior ca sotul meu s-a tinut de cuvant si mi-a cumparat cartonul de prajituri cu frisca promis, bineinteles ca am impartit prajiturile cu fiicele mele, dar cea mare nu a inteles nici pana azi de ce nu a luat el prajituri si pt ele, incat a trebuit sa renunt eu la o parte din ale mele (sunt curioasa cum o sa comenteze ea fraza asta)

Pt ca unul din colegii lui facea studii de termografie pt a constata daca metoda aceasta poate ajuta la detectarea tumorilor (citisem intr-o carte rusesca f interesanta si bine scrisa,-- cred ca se chema Verdictul in romaneste si m-a intrigat ca avea acelasi titluc a una din povestirile lui Kafka--, ca a desoperit ca o alunita din cele negre --melanom--era mai fierbinte decat restul corpului, precis ca era vorba de termografie) Am mers intai la un profesor de senologie, nu i-am retinut numele, regret acest lucru, apoi la policlinica Institutului de Aviatie, unde am facut termografia. Senologul a fost de acord cu diagnosticul lui Saptefrati, doctorita de la Institut nu era sigura ca am metastaze la subrat, ea credea ca mai degraba e vorba de lipom, de aceeasi parere a fost si rezidenta lui Dutulescu, dar D a confirmat diagnosticul lui Saptefrati. Deci am avut si alte opinii, am fost examinata de mai multe persoane autorizate, nu am ascultat o singura parere. Daca eu n-am fost in stare sa detectez prin palpare tumora nici dupa punctie, toate aceste cadre medicale au reusit, experienta si pregatirea lor spunandu-si cuvantul. Termografia nu a fost concludenta in cazul meu, se parea ca am tumori la ambii sani, poate asta s-a datorat faptului asa cum am aflat ca mult mai tarziu de la oncologa de la sector eu, la fel ca alte peste 90% dintre femei, am displazie la sanul ramas.

La prima internare am avut colega de salon o doamna mai in varsta, care statea pe str General Florescu, unde intreprinderea noastra avusese unul din numeroasele sedii. Era mucalita, am facut schimb de multe bancuri, ne-am distrat copios cat am fost colege. Relatia ar fi putut fi incordata daca, dupa ce dumneaei a tinut mortis sa stea la geam, nu si-ar fi dat seama ca salteaua e extrem de incomoda si eu nu as fi fost de acord sa schimbam paturile (era o rezerva de doua paturi). Dansa nu s-a operat pt ca, pensionara fiind, nu avea de unde sa puna in plic cat se spunea ca e "tariful". Parerea mea e ca ideea asta cu "tarif fix" era cam exagerata, nu cred ca i s-ar fi conditionat operatia de existenta plicului. E aici si vorba de mentalitatea bolnavului: daca nu-mi cere/primeste plicul nu mai exista nici o speranta de insanatosire. Pe de alta parte se spunea ca insusi celebrul Arsenie ar fi utilat si modernizat Spitalul 9 din plicurile primite de la bolnavi. Dar inca de atunci la radiografie i-a aparut o opacitate pe plamani, in salonul nostru venea si facea ambulator chimio o doamna care s-a uitat semnificativ la mine cand am auzit asta, mai ales ca acuza si dureri, dar nu am comentat niciuna nimic. Mai tarziu ne-am mai intalnit pe holurile Institutului, nu prea arata bine.

A doua oara am stat intr-un salon de trei. O colega era de undeva din Moldova, o fiinta extrem de energica si muncitoare, spunea ca s-a suparat f tare cand i-a luat foc grajdul si i-au pierit porcii (cealalta colega era de parereca e posibil ca asta sa-i fi declansat cancerul), ne spunea ca sotul mereu o certa "esti nebuna de muncesti atat", ea s-a bucurat ca putem spune bancuri (radeam atat de tare ca a venit cineva de la etajul de sus sa vada de ce radem) si cand ne-am externat, pt ca auzisem ca semintele de dovleac combat cancerul, mi-a trimis, contra cost, cateva kg de seminte din dovlecii cultivati de ea, de-am spart la seminte saptamani intregi pana le-am terminat. Cealalta ,o doamna fina si cocheta, eleganta chiar, facea un tratament experimental, m-a pus sa-i traduc prospectul, erau ingrozitor de multe efecte secundare insirate acolo. Spunea ca a avut o infectie la deget care i s-a urcat la subrat si ca nimic nu reusise sa-i amelioreze starea. Avea un nepot de 6 ani pe care il iubea f mult si un sot care ii era f devotat, se vedea ca se iubeau inca, dupa atatia ani. Nu voia nici macar sa auda cuvantul moarte, era extrem de speriata, ulterior moldoveanca mi-a spus ca a intalnit-o intr-o stare f grava, deabia mai sufla. Daca i-am usurat suferinta macar cu un miligram, sunt multumita.

Cred ca am suportat acceptabil greturile provocate de tratament nu numai datorita zofranului si metoclopramidei ci si pt ca am consumat f multe fructe (o colega de serviciu care ulterior a plecat de la noi avea livada de meri si ne-a vandut f convenabil cateva lazi, mi-au prins tare bine la spital) si ceai de macese culese de mine de pe coclauri (am muncit ceva sa le curat de seminte si puf inainte de a le usca)

Dar pe masura ce trecea timpul si faceam alte serii incepeam sa suport din ce in ce mai greu chimio. N-am sa inteleg niciodata cum rezista o pacienta care venea in salonul nostru (cand am fost internata a treia oara) sa faca tratament ambulatoriu pt ca spunea ca face asta de 8 (opt) ani. Alta, destul de tanara, prietena buna cu prima, tot la ambulatoriu, avea ambii sani extirpati, daca imi amintesc bine, din motive estetice, ceea ce mi s-a parut o prostie.

In timp ce faceam chimio am intalnit si o doamna din Targoviste, ilustratia vie a avertismentului primit dupa punctie, a mers intai la un bioterapeut si a ajuns la Institut intr-o stare destul de grava. Eu ma gandeam ca cele care se vindeca nu mai ajung la institut, dar n-am de unde sa fiu sigura ca se intampla asta. Totusi in perioada aceea m-am imprietenit cu o vanzatoare de la alimentara de langa casa (acum desfiintata) care mi-a imprumutat "Medicamente din farmacia Domnului" de Maria Treben, care cred ca m-a ajutat, pt ca mi-am facut un "cocteil de ceaiuri" inspirat de cartea asta, din care faceau parte, intre altele, ceai de urzica, coada soricelului si galbenele, care cica ar combate cancerul de san. Am vorbit deja de ceaiul de macese.

De asemenea am facut multi ani un program inspirat din DO-IN, o filozofie japoneza, care consta din automasaj, presopunctura si gimnastica, m-a ajutat f mult mai ales la mobilizarea mainii drepte dupa operatie, dar nu ma mai pot mobiliza sa il fac, si pt ca ar trebui sa stau in genunchi, si nu mai pot din motive de artrita sau poate chiar artroza.

In plus o cunostinta de-a mea, adepta lui Sri Mataji, care se pretindea Goddess, ea practica Sahaja-Yoga (nici o legatura cu MISA) si se ruga pt mine impreuna cu toti ceilalti si imi dadea sa ma ung cu niste "apa sfintita". Mi-am exprimat dubiile cu privire la eficacitatea apei respective fata de dr Radu, endocrinologa de la IO si dumneaei a replicat ca "nu se stie niciodata"

A treia oara (dupa radioterapie) in salon mai era o doamna care avea un fiu care lucra la aeroport, pe care o "curta" intens dr D, cred ca din cauza ca circula mult cu avionul la congresele la care participa, dar si pt ca starea ei era destul de grava si ii era mila de ea (dr D e metodist). Sarmana de ea cred ca avea metastaza la oase, se vaita mereu si se intreba daca mai scapa, nu se putea da jos din pat pt ca s-a impiedecat in casa si si-a fracturat soldul, o ajutam noi cand avea nevoie de ceva. Noi, adica eu si o tanara din Calarasi sau Oltenita. Era f grijulie sa se hraneasca bine, pt ca aveam frigider in camera il burdusise cu crenvursti, supa si alte bunatati. Din pacate stomacul ei nu putea retine prea mult bunatatile dupa injectii. Eu, cu hrana mai frugala, n-am vomat deloc.

In martie, dupa ce am fost masurata si tatuata (cateva puncte doar, care indicau aria ce urma a fi iradiata) si am facut si o simulare am inceput lunga serie de cobaltoterapie. Ar fi trebuit sa fac 25 de sedinte, 5 in fiecare saptamana, dar am facut doar 24, pt ca in ultima zi urma sa intre aparatul in revizie si am facut, se pare, doza dubla. Am avut noroc, din nou, de o doctorita f buna si f atenta cu mine (probabil ca asa era cu toate pacientele) dr Preda, sper sa nu incurc numele, care mi-a dat reteta gratuita de vitamina A, ca sa nu mi se arda esofagul, precum si alte tratamente, nu mai tin minte exact ce, parca pastile cu Litiu, spunea ca pt refacerea limfocitelor. Daca chimioterapia am suportat-o destul de usor nu pot spune acelasi lucru despre radioterapie. Pe masura ce trecea timpul ma simteam din ce in ce mai obosita (totusi aveam grija sa ma hranesc bine cu nuci, icre, sfecla rosie si altele recomandate in cartile de la BC, se spune ca nimic din ce ni se intampla nu e lipsit de sens, faptul ca am invatat singura si cu multa usurinta, atat din carti cat si de la TV, limba engleza mi-a folosit din plin, si nu numai o data)

Dar pe masura ce trecea timpul analizele imi ieseau din ce in ce mai proaste, in ultima saptamana atat hematiile, cat si limfocitele si trombocitele erau teribil de putine, cred ca sangele imi era tare spalacit iar organismul nu prea mai avea cu ce se apara. Am si racit la un moment dat si mi-a fost tare rau. Mi s-a intamplat chiar sa adorm, fara sa-mi dau seama, cu ochii in TV. Pt ca trecuse suficient timp de la operatia de fibrom (am citit ca se recomanda extirparea ovarelor dupa o asemenea operatie, pt ca altfel creste riscul de cancer la san, la mine existau deja o multime de factori de risc, nu se poate neglija si faptul ca ma lucrat in laborator cu substante toxice si cancerigene, alfanaftilamina, de ex, faceam eu analizele cu aceasta substanta pt ca mama laborantei care ar fi trebuit sa o manuiasca murise de cancer si riscul ei, am considerat eu, era mai mare decat al meu, avand in vedere ca mama mea traieste bine mersi si azi) am recapatat dreptul la CM si n-am mai mers la serviciu, de altfel cred ca nici nu s-ar fi putut, sotul meu m-a dus si m-a adus cu masina in fiecare zi.

Intr-o zi, pe un ger cumplit, cred ca era chiar 31 martie, masina noastra cam vechisoara (o biata Dacia 1310 care ne-a slujit cu abnegatie din februarie 85 pana acum doi ani jumatate, cand a sfarsit in programul "Rabla" fiind f regretata de sotul meu, care-i cunostea fiecare surubel, e drept ca in ziua in care am luat-o au fost -25C, si a pornit de la prima cheie) a ramas in pana chiar inainte de intersectia sos Fundeni cu Colentina. Sotul meu s-a dat jos din masina, a ridicat capota (atunci am racit) dar nu a reusit sa o pornesca. Atunci parca de nicaieri a aparut un om care i-a spus sa se intoarca la volan, a mesterit ceva cateva secunde si motorul a pornit, apoi a plecat repede spre trotuarul din stanga noastra, nici nu sunt sigura ca ne-a auzit multumirile.

La usa salii unde se afla bomba de cobalt am observat, la inceput pe pielea proprie, ca daca nu i se baga nimic in buzunar Marianei, asistenta, te uita Dumnezeu acolo si intrau inaintea ta toti cei veniti mai tarziu, dar inarmati cu "darul". Dar daca dadeai 500 de lei, asteptai mai putin. Cel mai putin asteptau cei care cotizau cu o mie de lei (nu eu)

Radioterapia a mai avut si un alt efect secundar,oarsura la subrat,f dureroasa si care s-a vindecat cu greu dupa multe cataplasme cu sunatoare, de am patat toate bluzele cu rosu de la florile respective.

Despre operatia propriu zisa, data viitoare.

Pacient in Romania VII

So, am iesit eu din spital, am mai stat prin concedii medicale (grea boala anemia asta, intrasem in spital cu hemoglobina 5 si am iesit cu 10) pana mis-au terminat toate zilele (de CM) permise, am facut si niste fizioterapie din motive de aderente cu care ocazie am aflat de la doctorita in prag de pensie ca: 1. isi face cabinet particular unde ma invita in caz de nevoie, 2. o amarata de pacienta de-a ei, suferinda de cancer, a mers la Comisia de Expertiza de la Constructii (de care tineam si noi, intreprinderea noastra) si, pt ca nu avea in posesie suma ceruta de onor comisia drept spaga i-a fost refuzata prelungirea concediului medical.

De aceasta a doua informatie am avut nevoie neasteptat de repede, cum va rezulta din cele ce voi povesti mai departe. Acum voi spune doar ca dupa ce m-am operat si de cancer la san am avut oarece noroc pt ca Comisia (scuzati cacofonia) incriminata mai sus era in concediu si am fost repartizati noi, cei de la Constructii, la Policlinica Vitan, care pe atunci era inca civila. Am avut grija sa pun cate ceva in plicuri, preventiv, nu prea mult, pt ca gestul conteaza (am fost invinuita pe un blog, in niste comentarii sterse ulterior de cel ce le-a postat, ca de-aia e societatea romaneasca de rahat pt ca niste pacienti de rahat ca mine dau spaga) dar numai oncologului, pt ca la Comisie se facuse ceva scandal si se lasase cu anchete tocmai din motive de spaga (aici nu sunt sigura ca amintirile mele sunt f exacte) dar d-na de la Comisie chiar era f cumsecade si, spre deosebire de "colega" de la Constructii a fost impresionata de soarta mea si mi-a aprobat chiar mai mult concediu medical suplimentar decat cerusem.

M-am intors la lucru si imi amintesc ca ii spuneam unui coleg ca nu m-am asteptat ca aceasta operatie sa ma afecteze atat de mult, ulterior am inteles de fapt ca nu operatia era de vina ca ma refaceam mai greu. Interesant e ca si sora mea a suferit o operatie asemanatoare cam in acelasi timp dar ea s-a refacut mult mai repede (e mai tanara cu 5 ani, si nu are nici copii, deci din acest pdv stress mai mic).

A venit toamna si in curtea noastra a fost rasturnata o mare cantitate de porumb care urma sa fie transportata in porumbar. Noi, fetele, umpleam cosurile, barbatii si sora le carau. La un moment dat nu stiu ce miscare brusca a facut cumnatul meu ca m-a lovit f tare la san. Cred ca el nici nu si-a dat seama ce s-a intamplat, eu insa m-am plans mamei mele ca ma doare rau si mi-e teama sa nu fac mastita precum fetita internata la Spitalul Sahia, despre care am vorbit anterior. Peste vreo doua saptamani m-am dus la Policlinica Sahia, la ginecologie, sa mi se dea un tratament pt vanataia care nu mai trecea si care ma durea din ce in ce mai tare.

Tratamentul a fost eficace, hematomul care se formase a disparut, dar dr Nitulescu m-a trimis la Institutul Oncologic (spunandu-mi ca acolo sunt conditii ca in Occident, avea dreptate doar in parte) pt mamografie, pt ca dedesubt era o formatiune suspecta. O colega care s-a operat de mai multe ori pt ca ii apareau mereu noduli "precancerosi", spunea ea, la san, mi-a recomandat sa merg miercuri la dr Sapte frati, dar m-a avertizat ca e f multa lume la cabinetul lui. Incepusem sa ma cam satur de stat ore in sir la usa cate unui cabinet, sa vad cum intra mereu persoane peste rand iar eu ajung in final in fata unui(ei) dr obosit si tracasat de cati bolnavi a vazut pana atunci. Asa ca m-am dus joi, la alt doctor, care avea mai putine paciente.

Am facut mamografia, am asteptat sa o vada dr specialista in radiografie care le-a aratat unor studenti in fata mea firisoarele, am inteles imediat despre ce e vorba, mai ales ca pe biletelul ce a insotit mamografia scria sanul stang nimic oncologic. I-am spus sotului meu ca sanul drept are ceva oncologic, el a zis sa mai asteptam, poate nu e asa grav, l-am facut sa-mi promita ca daca e cancer o sa-mi cumpere un carton de prajituri cu frisca si ne-am intors la cabinetul de ginecologie. Doctorul mi-a recomandat sa fac punctie si m-a programat pt martea urmatoare.

Auzisem o multime de povesti despre cat de daunatoare sunt punctiile, cum cancerul se dezvolta exploziv dupa ele (e un sambure de adevar in asta, pt ca se strapung vase de sange in care ar putea sa patrunda celule maligne care sa se raspandeasca in fluxul sangvin si sa se insamanteze in alta parte) Asa ca m-am prezentat la dr Nitulescu care mi-a spus "Faci punctia si pe urma vii la mine cu rezultatul".

M-am dus la Brtish Council, unde aveam legitimatie (am renuntat la un moment dat sa o mai reinoiesc pt ca taxa era prea mare pt veniturile noastre) si m-am documentat cum e cu punctia. Am citit ca daca e chist punctia e tratamentul de electie. Am sperat, in ciuda celor auzite la radiografie, ca scap doar cu un chist. N-a fost sa fie, doctorita care a infipt acul cel gros (m-a cam durut) mi-a spus cu parere de rau in glas ca e vorba de o formatie consistenta, dura. I-am strecurat un plic ca rasplata pt promisiunea de a-mi inmana rezultatul analizei (nu se face asa ceva, nu se da rezultatul in mana pacinetului, unele bolnave nici nu sunt incunostiintate care e diagnosticul, depinde de caz).

Sotul meu, care m-a dus cu masina (nu stiu daca o sa-i pot multumi deajuns ca a avut rabdarea si puterea de a ma scuti de lungile calatorii cu mijloacele de transport din Militari pana in Fundeni, mai ales ca iarna 95/96 a fost o iarna grea, in timpul viscolului din 31 martie a cazut avionul de la Balotesti) a plecat la serviciu, eu am ramas de planton pe holuri, asteptand rezultatul analizei. Dupa orele 13 am mers la cabinetul dr Condrea (sper ca acesta e numele corect) despre care am ramas de atunci cu impresia ca a fost sfatuita de ingerul meu pazitor ce sa-mi spuna, desi mai degraba a spus exact ce credea si simtea.

Analiza spunea ca s-au gasit celule maligne. Cred ca discursul dansei a sunat cam asa: "Din fericire cancerul la san se poate vindeca. O sa faceti chimioterapie, radioterapie si operatie. Ati putea merge la naturisti sau bioterapeuti. Nu va sfatuiesc. Am vazut nenumarate cazuri care au ajuns tot la noi, dar intr-o stare mult mai grava" Cumnata care s-a prapadit azi a aflat destul de tarziu, facand o tomografie, ca are cancer cu metastaze. In loc sa mearga imediat la Institutul Oncologic pt tratament (mie mi-a spus ca i-a fost f frica) s-a tratat singura cu comprese cu foi de varza si bitter suedez. O prietena veche ma sfatuia si pe mine sa nu fac alt tratament decat cu foi de varza, dar n-am ascultat-o, si bine am facut.

Cumnata a ajuns pana la urma la Institutul Oncologic, la insistentele fiului ei mai mare. A facut chimioterapie (cu cazutul parului si toate celelalte efecte secundare), apoi s-a operat si o vreme s-a simtit f bine. A fost f optimista, (ba chiar a participat la nunta acestui fiu).pana la un moment dat, cand s-a simtit mai rau si a mers la celebrul Fulga ("un sarlatan, a zis ieri varul meu, i-a luat banii si a infometat-o cu supa de legume pana a slabit --era supraponderala--de era sa cada pe jos si a renuntat") spunandu-mi ca acesta i-a explicat ca trebuie sa renunte la carne, pt ca ii hraneste celulele maligne, care trebuie infometate cu o dieta speciala.

Din nefericire facuse metastaza din nou, a facut "apa la plamani" si s-a simtit ceva mai bine dupa punctie, dar deja de la Craciun folosea morfina pt calmarea durerilor. Am inteles ca avea si o rana urata. Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca.

Eu am plecat cu rezultatul anlizei in buzunar la cabinetul dr Nitulescu. Acolo era o multime de paciente la usa, mie mi-a venit randul pe seara. Am varsat vreo doua din lacrimile pe care mi le tot inghitisem pana atunci (poate e semn de timiditate, rareori plang in public, cand eram copil ma ascundeam in cate un colt si plangeam acolo singura, familia credea ca sunt cam insensibila) si am ascultat cu luare aminte sfatul de a ma duce a doua zi la Policlinica cu plata Batistei, unde consulta si dr Saptefrati. Ar fi trebuit sa pun comprese reci ca sa reduc inflamtia cauzata de punctie, dar nu am avut conditii.

De la servici ma invoisem pt punctie, nu mai aveam dreptul la CM, a doua zi dimineata, dupa ce m-am programat pt dr Saptefrati (dupa orele 13) m-am dus la serviciu. Mi-am facut alt bilet de voie si m-am dus la Batistei. Dr Saptefrati s-a uitat la recomandarea dr Nitulescu, s-a uitat la rezultate, m-a examinat la san (care intre timp se cam intarise pt ca era inca iritat de la punctie) m-a privit cu severitate, si mi-a spus "Stii ce ai" "Stiu" i-am raspuns cu o voce pierita. Diagnosticul: tumora de gradul trei (din patru) cu metastaze la subrat.

M-a trimis la institut, la dr Anghelescu, care era extrem de obosita si parea cam distrata (neatenta) din cauza asta. Am facut analizele recomandate (cred) si m-am dus la cabinetul ambulatoriu pt chimioterapie. Sotul meu a stat cu mine la coada ce parea nesfarsita. Asistenta, care etala cu mandrie multele bijuterii despre care spunea ca le-a achizitionat in timpul lui Ceausescu a zis intai ca nu are medicamente., pt ca nu sunt trecuta pe lista ei, dar ca nu ma trimite acasa dupa ce am stat atat la coada (si aici plicul si-a dovedit utilitatea, si cand ma gandesc cu cata jena si cu cate precautii strecuram plicurile inainte) pt ca va gasi ea undeva niste rezerve. Toata povestea asta m-a stresat f tare, in toate zilele in care am facut chimioterapie la acel cabinet nu eram deloc convinsa ca primesc exact tratamentul care trebuie.
Bineinteles ca m-am documentat pe larg si ce e chimioterapia si "cu ce se mananca" ea.

Am gasit multa intelegere la serviciu (eu as fi vrut sa ma pensionez dupa operatia de fibrom, aveam dreptul la grupa II-a de munca, dar directorul a refuzat sa-mi dea adeverinta pt ca are nevoie de mine, de priceperea si experienta mea) si am fost invoita de fiecare data cand am mers la chimioterapie iar dupa tratament ma intorceam la laborator, pt ca am mai spus ca numai aveam dreptul la CM. Toate astea se petreceau in decembrie 94.

In ianuarie 95, dupa anul nou, am mers la cabinetul dr A, ca sa aflam cu stupoare ca sarmana de ea decedase inainte de Craciun, dupa un puseu de hipertensiune. Nici vorba de obezitate in cazul dumneaei ,era normoponderala, ca si mama unei colege de a fiicei mele, probabil ca in cazul lor stressul a fost fatal. Dupa ce dr Dutulescu s-a certat cu o colega ne-a preluat dansul. E un caz rar de doctor care nu accepta plicuri, a acceptat dupa multe insistente, a doua oara cand am fost internata pt tratament, un Petite Larousse. Dupa operatie, cand se pregatea sa plece in concediu, m-a invitat intr-o camaruta in care avea o multime de pachete de cafea si alte asemenea, a indesat cateva intr-o sacosa si am coborat la cabinet unde a decis, dupa ce a vazut rezultatul analizei anatomopatologice si s-a consultat cu SF,, ca nu mai e nevoie de chimioterapie. A fost una din cele mai fericite zile din viata mea, am urcat cele 3 etaje pana la salonul unde eram internata dansand.

Dar iar am anticipat putin. Inainte de a incepe chimioterapia am facut radiografie la plamani, EKG, ecografie la abdomen, analize de sange. Dr A pusese pe lista de chimio infama farmarubicina, un gen de antibiotic ce are ca efect secundar caderea parului. Mie nu mi-a cazut chiar tot, mamei mele nu i-am spus ce diagnostic am, cand a observat ca am cam putin par am ras (a reactionat f prost cand sora mea s-a taiat la genunchi cazand pe sina de tramvai, a crezut ca i s-a taiat piciorul si de atunci am hotarat sa o menajam si sa nu-i mai spunem toate necazurile noatre, oricum nu prea stia sa fie de partea noastra cand aveam suparari) si mi-a spus mai tarziu ca a crezut ca am vreo boala de piele.

Dr Dutulescu nu numai ca m-a scutit de farmarubicina (ulterior, fiind el plecat la un congres, mergea destul de des la congrese, rezidenta a vrut sa fac si FR, dar am refuzat invocand autoritatea dr D) dar m-a si internat de fiecare data, incat am fost mai linistita ca primesc tratamentul care trebuie.

Colegele de serviciu erau dornice sa afle fiecare amanunt din ce mi se intampla, le-am raspuns la toate intrebarile, (ei, la cele mai indiscrete mai voalat) si le-am lasat sa-mi examineze sanul, care la exterior nu prezenta nici un semn ca e ceva in neregula (pt perversi: era o experienta prin care nu doream nimanui sa treaca, ma gandeam ca daca, Doamne fereste i se intampla vreuneia ceva asemanator, sa nu se culce pe urechea ca nu se vede nimic in afara)

Despre radioterapie si restul in episodul urmator.

Pacient in Romania VI

Azi dimineata m-am trezit speriata dintr-un vis. Se facea ca o matusa ma anunta ca i-a murit sora. Ma culcasem cu gandul la sotia unui var (nora matusii a carei moarte imi fusese anuntata in vis) care se zbatea intre viata si moarte la Spitalul Pantelimon si m-am uitat la ceas, in caz ca visul avea vreo legatura cu starea ei. Era 5:20. Peste cateva ore am fost anuntata ca nefericita nu mai e printre noi. Decedase la 5:30. Ceasul la care ma uitasem eu era de fapt cu 10 minute in urma.

Nu m-am speriat in halul asta nici cand am aflat, dupa punctie, ce fel de celule se aflau in proba recoltata. Cumnata mea de var avea metastaza. si se operase in urma cu cativa ani. Tot de cancer.

Am promis ca o sa scriu candva despre acesta experienta si probabil acum ar fi momentul. Am sa incep prin a spune ca imediat dupa revelionul din 94 am ajuns la Elias mai mult moarta decat vie. Ceea ce eu credeam ca e o dereglare naturala din cauza menopauzei s-a dovedit a fi o metroragie cauzata de un fibrom uterin cat un cap de fat. In literatura se spune ca riscul de a se intampla asa ceva (fibrom) persoanelor care au dus macar o sarcina la termen (la mine au fost doua) e mult mai redus. Literatura se bazeaza pe statistici. omul insa e o invidualitate, inainte de a deveni subiect de statistici si studii medicale. De aceea prognozele medicilor privind sansa de supravietuire a cuiva nu pot fi mai exacte decat, sa zicem, prognozele meteo, indiferent cat de bine studiata e afectiunea respectiva. In cazul cumnatei previziunile au fost f exacte.

Dar sa ma intorc la cazul meu. Dupa ce am fost apta pt operatie pt ca s-au picurat vreo doua pungi cu sange in venele mele (ceea ce imi aminteste de doua ocazii in care m-am oferit sa donez sange si am fost descurajata, prima data la Institutul Hematologic din Str Caracas, cand mi s-a spus sa vin alta data, cand voi fi si platita pt sangele donat, si am renuntat sa devin mercenara, si a doua data la revolutie, cand m-am prezentat printre gloante la Municipal, raspunzand apelului disperat de la TV de a se dona sange si un doctor f bland si f in varsta m-a mangaiat cu duiosie pe obraz si mi-a spus ca nu mai e nevoie, ca au destul sange de la altii mai tineri decat mine) am intrat "la cutit".

Doctorita, destul de tanara, mi-a facut o taietura artistica, exact pe traseul meridianului care trece prin buric (acum chiar langa buric am o hernie care creste incet, dar sigur, a trebuit sa renunt la exercitiile zilnice de abdomen), si m-a anuntat ca nu mi-a extirpat ovarele. Citind mai tarziu rezultatul analizei "produsului" rezultat si consultand ceva literatura medicala mai mult sau mai putin de popularizare am aflat ca n-a fost o idee prea buna, avand un exces de estrogen.

Am stat 3 saptamani in spital la ginecologie ca sa ma refac dupa operatie (intr-o noapte eram doar doua bolnave in salon, amandoua cu nume "geografice", cealalta avea o infectie si se trata cu antibiotice, asistenta a venit si mi-a trantit mie in fesa antibioticul, abia cand cealalta nu si-a primit doza am facut o mica ancheta si am inteles ca se confundasera dosurile si a primit si colega intepatura necesara). La inceput am avut doua "colege de suferinta", ne-am inteles f bine si ne plimbam ca trei gratii (sau greturi) pe coridoarele lungi ca sa ne vindecam mai repede prin miscare, apoi ele s-au externat si eu am ramas sa-mi tratez anemia. Am incurajat cat am putut, impreuna cu alte colege de salon pe o alta care urma sa intre in operatie si era f speriata, dupa cate imi amintesc operatia a decurs cu bine. Am fost uimita cand am afla ce debita o mitomana (era o urma ciudata, alba pe geam, ca si cum un porumbel s-ar fi tavalit prin creta si apoi a venit in zbor si s-a izbit de geam, mitomana sustinea ca a vazut cu ochii ei pasarea cand s-a izbit de geam, dar urma era acolo mult inainte de a se interna ea) o infirmiera de la un spital de psihiatrie,parca de la Urlati, a cam avut probleme pana sa se obisnuiasca cu genul de muzica pe care il ascultam eu la radio,pana la urma ne-am despartit prietene.

Impresionanta era o tanara de 22 de ani care fusese diagnosticata cu cancer ovarian si urma sa faca radioterapie (se pare ca e ceva extrem de dureros) dar a gasit in ea puterea sa o incurajeze pe cea care urma sa intre la operatie.

Pt ca aveam glicemia cam ridicata si inca aveam probleme cu anemia m-am transferat la "medicala" unde am mai stat trei saptamani, intr-un salon de patru. Vecina de pat (avea o sora in personalul spitalului si era tratata cu multa simpatie de toata lumea, dar era f f f bolnava de artrita) era o femeie mai in varsta, painea lui Dumnezeu, facea parte din Oastea Domnului si era cam scandalizata de celelalte doua colege de salon care se rasfatau cu fripturi si bere atunci cand nu umblau cu limba scosa dupa barbati. Colegele au fost inlocuite repede de doua doamne f cumsecade, s-a creat o atmosfera de familie, calda si apropiata. Doamnele nu fusesera niciodata in spital pana atunci si, cum se intampla in asemenea cazuri, ne-am facut fiecare autobiografia si ne-am ajutat una pe alta cum am putut.

M-a impresionat doamna din Bucuresti (cealalta era din Piatra Neamt) prin devotamentul fata de fiica sa, care suferise de poliomielita in copilarie, se deplasa in doua bastonase si avea un Trabant pt care cu greu mai gasea piese de schimb, facuse facultate si mergea zilnic la lucru (intr-o vreme cand unii mergeau cu Mercedesul sa-si incaseze ajutorul social, la care contribuia si aceasta fiica, in ciuda handicapului ei). Am facut tot felul de analize (diabetul mi-a fost diagnosticat mult mai tarziu, prin 2000, de catre doctorita oncologa din policlinica ce aa vut ovreme cabinetul in sediul SpitaluluiMunicipal) si tratament pt spondiloza (am zis ca am multe hibe, nu?). La ORL doctorita (care avea pe birou niste orhidee spendide, verzi, eu nu i-am bagat nimic in buzunarul halatului) mi-a turnat apa oxigenata in urechea operata (cred ca se vedea cu ochiul liber ca nu am timpan), apa a ajuns in urechea interna, la melc, si m-a luat ameteala, dr s-a speriat dar in final totul e bine cand se termina cu bine.

Am promis ca o sa vorbesc despre cancer si vad ca m-am intins cam mult cu "preludiul" incat o sa mai spunca mi s-afacut atunci si un control superficial la san, concluzionandu-se ca totul e OK. Urmeaza povestea propriu zisa, in alt episod.

United, united Europe

Titlul mi-a fost sugerat de refrenul unei melodii castigatoare a Eurovizionuluipe vremea cand in UE erau 12 sau 15 state, depinde de cine e ministrul invatamantului.

Am vazut de curand la BBC o dezbatere care a avut loc la Doha, in Quatar. Subiectul era o motiune care afirma ca "Unitatea araba e moarta si ingropata dupa Gaza". Dezbaterea a fost f animata si interesanta. Contra motiunii au perorat doi ziaristi palestinieni. Ei au afirmat ca reactia strazii, mitingurile de suport pt palestieni care au avut loc, ziceau ei, in 100 de tari sunt dovada ca la nivel popular exista unitate. De asemenea au subliniat rolul satelitilor, al TV in limba araba (dezbaterea a avut loc in engleza si cineva din public a si remarcat cat de curat este accentul englez al vorbitorilor, si avea dreptate) ca si al internetului in informarea maselor largi.

As comenta ca meritul pt aceste tehnologii (cineva a si spus ca se aduc argumente tehnologice in favoarea unitatii arabe) le apartine si acelor state industrializate pe care unii arabi ar prefera sa le vada distruse pt ca sprijina Israelul.

M-a impresionat discursul unui ziarist din Quatar, cred, sau poate Kuweit, (nume n-am sa dau, ca nu le-am retinut, la intelegerea dezbaterilor m-a ajutat si sotul meu cand nu desluseam bine cate un cuvant) care a explicat ca dupa decolonizare la carma statelor arabe au venit persoane care s-au eternizat la putere (el s-a exprimat altfel, dar asta era sensul), ca in statele arabe nu se respecta drepturile omului si ca nu exista democratie.

S-a insistat de mai multi vorbitori pe faptul ca pt a circula dintr-o tara araba in alta e nevoie de vize, care se dau cu oarecare greutate. Atunci noi (eu si sotul) am comentat ca Europa e unita din acest punct de vedere si aproape imediat mai multi vorbitori au subliniat ca in Europa exista mai multa unitate si mai multa libertate decat in tarile arabe. Sotul meu s-a amuzat cand a auzit : "se detesta, se cearta intre ei, totusi europenii sunt uniti".

Unul din tinerii aflati in public a avut o interventie emotionala spunand ca nu e deloc mandru de faptul ca e arab cand Hamas se lupta cu Fatah si Sunni se lupta cu Shia. Mi-a amintit de numeroasele dezbateri de la noi din anii 90 pe tema mandriei de a fi roman. Alti vorbitori ii intrebau cu vehementa pe palestinieni daca in Irak sau Liban exista unitate.

Ziaristul de care am amintit mai sus, care statea la masa prezidiului si avea si valul cu doua cercuri care certifica participarea la pelerinajul de la Mecca a insistat pe faptul ca sunt necesare mari schimbari democratice in lumea araba, poate chiar o revolutie de genul celei din Franta (nu stiu exact la care din revolutiile franceze s-a referit, nu cred ca la Comuna din Paris) fapt care m-a facut sa ma gandesc ca el poate considera ca societatea din lumea araba a ramas la nivelul de acum de mai bine de doua sute de ani, si ca in cazul acesta e optimist in ce priveste mentalitatea unei parti a populatiei din unele state arabe.

Nu s-a suflat un cuvant despre atentatele sinucigase sau teroriste, dar cineva a intrebat retoric daca toate statele arabe recunosc Israelul.

In sala majoritatea femeilor aveau val (esarfa) pe cap, ba chiar o palestinianca ce s-a facut remarcata pt ca a adresat si ea o intrebare celor din prezidiu, arata ca o momaie neagra,pt ca nu i se vedeau decat ochii din vesminte (o fi avut ea motive de a se imbraca asa), dar erau si unele cu capul descoperit. uniibarbati erau imbracati traditional, cei mai multi erau in costum, dar erau si unii imbracati mai informal.

In final s-a trecut la vot (electronic, desigur) si motiunea a fost adoptata cu un covarsitor 77%

La multi ani,iubirea mea!

Acum n ani, in Oravita, se nastea un prunc in familia unor refugiati, ea din Bucovina, el din Basarabia. Dupa numai 3 ani li s-a "sugerat" ca, fiind cadre didactice, ar fi mai bine sa se mute in Moldova (de dincoace de Prut, of course) unde e mare lipsa de personal didactic (pesemne asa viseaza unii sa rezolve acum problema diferentei de pregatire intre sat si oras, ca si lipsa cronica de cadre didactice din unele zone rurale) asa ca s-au imbarcat intr-un vagon de marfa si au plecat, cu catel, purcel si gaini. In timpul calatoriei socrul meu (RIP) s-a luptat cu o vulpe care a atacat gainile din cotet (de fapt catelul si purcelul sunt o figura de stil, nu stiu daca au existat cu adevarat). Calatoria s-a incheiat la Palanca, (atunci sotul meu isi dorea sa stea undeva la campie, sa vada soarele mai multe ore din zi, fara a fiascuns de culmile dinjur) unde au stat cam pana prin anii 60, cand s-au mutat la Moinesti si, in final, la Bucuresti.

As putea spune ca in tot raul a fost si un bine pt ca familia unei surori de-a soacra-mi, ramasa in Banat, a fost deportata in Baragan, unde a urmat tipicul tuturor celor ce au avut aceeasi soarta: si-au facut un bordei, apoi o casa din paianta sau chirpici, nu stiu exact, cu timpul au ajuns cu totii in Bucuresti iar o parte din ei, iesiti deja la pensie, s-au intors intr-o alta localitate din Baragan, dar in cu totul alte conditii.

Sotul meu a "urmat" clasa I de trei ori. Avea patru ani cand a fost luat de mama lui la scoala, sa asiste la ore, pt ca nu aveau cu cine sa-l lase acasa. A fost atent la ce s-a predat si a absolvit cu brio clasa I, dar a repetat anul, din motive de varsta. In alta oranduire i s-ar fi recunoscut meritele si ar fi trecut in clasa urmatoare, nu si in cea in care teoretic toti erau egali. Istoria s-a repetat si in anii urmatori dar a treia oara, desi avea numai 6 ani cand a reinceput scoala si varsta oficiala era de 7 ani, s-a facut o exceptie si a fost trecut in clasa II-a la sfarsitul anului.

A fost premiant pana la sfarsitul facultatii dar, asa cum se intampla adesea, succesul social a fost rezervat unora cu mai mult tupeu si cu mai multe relatii "unde trebuie". Totusi este apreciat la locul de munca pt calitatile sale (a colindat in interes de serviciu pe vreo 3 continente) si continua sa faca munca de cercetare, desi premierul l-ar vrea acasa, din motive de "dreptate sociala".

Alexandru Darida

Carnivale di Venetia

Wisper

Weddind Dream



Memorie venetiana

The Wonder Years



Ganduri de inger



Ultimul trandafir



Lacul lebedelor



Scena de amor

Old Harmony



Visul unei nopti de vara

(Cea mai populara opera a lui Darida)




Meditatie



Carmen

Concertino II



Seara magica

Ieri am primit o porcarie de pps (credeti-ma, nu sunt prea pretentioasa) intitulata ALEXANDRU DARIDA & GH ZAMFIR.pps. Nu stiam nimic despre acest pictor dar am putut observa cu ochiul liber ca ppsul respectiv era un melanj de reproduceri dupa diversi pictori, am recunoscut numai Eyvind Earle, Sandro del Pietro si Brian Adams (pictorul, nu cantaretul).

S-a mai intamplat sa primesc un pps intitulat Salvatore Dali, care nu continea nici o reproducere dupa SALVADOR DALI ci dupa Jim Warren si Vladimir Kush. Culmea e ca am fost acuzata ca fac EU ppsuri care induc lumea in eroare cu Jim Warren, care nu recunoaste ca il plagiaza pe Dali. Pana la urma prietenele si familia au inteles unde e adevarul, dar am muncit ceva pt asta si i-am cam spamat cu ppsuri, pt ca nu puteam renunta la punctul meu de vedere, bine documentat inca din tinerete.

Am gasit pana la urma destul material despre acest pictor,intre altele aici . Am tradus scurta biografie:

”Daca pictura este cea mai clara si mai exacta oglinda a unei perioade date, artistul trebuie sa fie capabil sa treaca printr-o metamorfoza constanta. Imbinand elemente de forme sculpturale abstracte sau "objecte topite" cu tehnica picturii clasice, ma straduiesc sa portretizez nereprezentabilul in forma reprezentabila, creand stil proaspat de avangarda. Gandurile mele merg dincolo de surprafata plata a panzei, dezvoltand gradual, in mod constant, spatii si forme, generand campuri de energie si reducand lucrurile la esenta lor. Musica si arta totdeauna au mers mana in mana in viata mea. Exprimarea sunetului, formei si viziunii intr-un foarte simplu minimalist mod este calea urmata de mine in ultimele picturi.”

Alexandru Darida

Copilaria pictorului Alexandru Darida seamana mai mult cu o poveste decat cu realitatea. Nascut dintr-un tata Italian si omama Romanca, a crescut printre castele de o frumusete ce-ti taie rasuflarea, intr-un orasel din Transilvania, Romania, regiune faimoasa prin faptul ca aici s-a nascut legenda lui Dracula. Imaginatia lui romantica din timpul tineretii si dragostea pt arta a tatalui sau au constituit baza realizarilor sale artistice.

Dupa ce a absolvit Scoala de Arte Frumoase, Darida si-a inceput cariera artistica in calitate de Portretist Oficial al Presedintelui Communist al Romaniei, Nicolae Ceausescu. Nu avea nici o libertate artistica, picta numai ce ii spunea guvernul sa picteze si nu avea voie sa picteze nimic altceva. Desi faptul ca lucra pt Presedintele Ceausescu i-a adus succes in tara lui, se simtea coplesit de restrictiile ce-I erau impuse. A realizat ca trebuie sa scape de tirania comunismului ca sa-si poata urma pasiunea artistica.

Dupa o evadare curajoasa in Italia, Darida era hotarat sa-si urmeze noua libertate artistica. S-a inscris la Benedetti Liberal Academy of Art in Roma si a calatorit intens in Europa de Vest, gasind inspiratie in lucrarile lui Botticelli, Rembrandt, si Modigliani. Apoi, obosit sa tot fie urmarit de guvernul Roman si cu ajutorul Primarului Romei, care era un admirator al artei lui Darida, care avea acelasi nume de familie, a imigrat in United States unde si-a definitivat educatia la Academy of Art in Chicago.
Lucrarile lui Darida sunt expuse, intre altele, in Powerhouse Museum si Sydney Opera House in Sydney, Australia. Arta sa a fost expusa in Galerii Municipale in Romania, Smithsonian Museum in Washington DC, si Museul de Arta in Bucharest, Romania. A primit numeroase premii incluzand Formello-Roma International Prize for Painting, si Award for Excellence in Multimedia Miniatures Show in Romania.

Din http://www.lavonart.com/Merchant2/merchant.mvc?Screen=CTGY&Store_Code am tradus:

Abilitatea lui Darida de a ramane conectat cu copilaria ii permit sa isi translateze viziunea in cromatici de culori de o stralucire bogata si cu o luminozitate reminiscenta a altor lumi. Pictura lui emana din pasiunea pt music si filozofie, si un temperament fara odihna tanjind sa descopere un ideal de puritate care e pe cale de disparitie in secolul nostru. Magnificele picturi ale lui Darida vorbesc partii mai bune a naturii noastre, aratandu-ne calea spre o lume mai stralucitoare, aflata chiar dincolo de orizont, o lume de dragoste universala, pace si intelegere.

Recomand cu caldura sa vizitati aceasta adresa unde veti gasi mai multe informatii corecte si bine documentate despre Alexandru Darida

Intre timp am descoperit, cam din intamplare, ca mare parte din reproducerile din ppsul incriminat mai sus apartin de fapt M&I Germash cf http://www.nesegallery.com/parthenon/agora/shopping.php?pg=-1&s_link=8&pp=-1

Fiind vorba de shopping sunt sigura ca informatiile lor sunt mai corecte decat ale persoanei care a facut varza aceea.