”To Kill A Dragon” film sovietic 1989

Vă mai amintți când ne uitam la bulgari pentru că nu aveam ce vedea la noi în cele două ore de transmisie TV pe zi? Ce filme, ce seriale am văzut atunci!

După 90 deși televiziunea română a transmis și ea o parte din serialele văzute la bulgari am continuat să urmărim un timp bulgarii, profitând de faptul că aveam  încă antena specială.

Atunci am văzut un film fantastic, sovietic, plin de aluzii la istoria destul de recentă a Estului Europei. Era vremea Glaznostiului și începuseră să se producă filme mai ”adevărate” decât cele precedente.

Din păcate nu am văzut filmul de la început (mi se întâmpla și mi se mai întâmplă des la TV) și nu știam nimic despre film, nicimăcar titlul. L-am căutat de atunci prin reviste, apoi pe Google, dar nu reușeam să am nici un rezultat. 

În noaptea asta, după ce am  închis browserul m-am gândit că trebuie să găsesc cumva cheia spre acel film ascuns și am găsit-o, încă nu știu prea bine cum, pe Wikipedia, pe list cu filme sovietice. 

Știam că e vorba de un dragon în film, care apare atât la început cât și la sfârșit, ca un simbol al țarismului. Filmul se cheamă în engleză ”To Kill A Dragon” iar în rusă ”Убить дракона”

Am căutat și filmul online, l-am găsit cu subtitrare în engleză (oi fi făcut eu 10 ani de rusă și înțeleg cam 70% din ce citesc în această limbă dar tot engleza rămâne de bază) dar cu un clenci...dă numai o parte, cât să facă privitorii curioși apoi cere înregistrare. N-am verificat dacă cere și taxă, probabil că da. 

https://sovietmoviesonline.com/fantastic/293-ubit-drakona.html

Ulterior am găsit pe you Tube filmul cu caption, adică subtitrări în engleză.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=10&v=qGbN7cUgJlo

O replică memorabilă chiar la începutul filmului este ”El menține ordinea” Dragonul, bineînțeles.

Mie mi s-a părut că deși e încadrat la fantezie și are scene care țin de comedie este de fapt o lecție despre autoritarism, ipocrizie (mai ales a istoricilor) deruta celor salvați din sclavie care nu știu ce să facă, cu libertatea care le-a fost dăruită, despre stupizenia oamenilor de rând care se bucură când vine un dictator, un tătuc (Stalin), care le spune ce au de făcut, despre faptul că istoria e ciclică iar copiii, care nu prea au avut ce învăța de la părinții lor în materie de democrație se lasă înșelați de aparența de ordine oferită de ideea dragonului, plecând departe de meleagurile natale sub faldurile unui steag care are un dragon pe el (un nou Țar, e ușor de ghicit azi despre cine e vorba, era mai greu în 1989.

Scenariul este o adaptare a piesei ”Drakon” scrisă de Evgeny L. Schwartz 

Games of Thrones, Surse de inspirație, Sezoanele 1-7

Am trecut cam repede de primele 6 serii din Game of Thrones și e posibil ca, în hățișul de personaje și situații să fi pierdut pe drum unele subtilități, cum ar fi cea cu vedeniile lui Bran și acel copil mic al surorii lui Nedd Stark, care cică e Jon Snow, care tocmai a declarat în S7 Ep3 că nu e un Stark. 

De fapt aș vrea să trec în revistă evenimente și realizări istorice care au inspirat pe scenariști. Primul ar fi focul grecesc, folosit de Tyrion Lannister în bătălia navală. După câte știu formula acelei substanțe care pârjolea navele inamice nu a fost descoperită de urmașii lor nici până acum.

Efectele speciale, mai ales cele create de computer, au adus la viață, ca să zic așa, Colosul din Rhodos, printre picioarele căruia treceau corăbii destul de mari, dar care n-a avut viață lungă (sic) pentru că s-a prăbușit în urma unui cutremur.

Zidul de gheață dincolo de care se află dușmani nemiloși a fost clar inspirat de Marele Zid Chinezesc, dar, ca să câștige ce lipsea din grandoarea celui real l-au făcut extrem de înalt. 

Arderea pe rug a vrăjitoarelor în timpul Evului Mediu a fost inspirația pentru pedepsirea vrăjitoarei care l-a readus la viață pe Khal Drogo, dar numai ca un înveliș gol. 

Incursiunile hoardei tătare (de fapt mongole) cu marii cuceritori Gingis Han și Timur Lenk (Șchiopul) sunt aplicate la Dochrati. 

Despre dragoni ce să mai spun, Sfântul Gheorghe e admis de iconografia creștină că a învins un balaur, aka dragon. 

Cele trei învieri din serial sunt inspirate nu atât de Învierea Mântuitorului cât de legendele care au circulat și mai circulă despre vrăjitorii afro-americani care produc zombi, ca și despre cercetările blestemate ale alchimiștilor. 

Totuși eu cred că Jon Snow, care până acum e cel mai pozitiv personaj din serial, care ne înduioșează prin trista lui copilărie de bastard orfan și ne-a impresionat prin coloana vertebrală de o verticalitate greu de găsit printre muritori ca și prin loialitatea lui și capacitatea de își imagina viitorul, este privit ca un Redeemer, un Mesia, un Mântuitor pentru rasa umană, păcătoasă până în adâncul măduvei.

Prin profilul său moral și inteligență ar fi cel mai îndreptățit să devină Regele Regatelor Unite ale...teritoriilor din Westeros și de peste mări, menit să învingă marele dușman al rasei umane, Regele Nopții, Night King, a cărui postură mi-a amintit pregnant de Regele Orcilor din LOTR.

Și dacă în Tolkien primejdia cea mare venea din Est, din Mordor, aici vine din Nordul Îndepărtat. Dacă teoria că primii invadatori ai Americii au fost de rasă mongolică și au coborât pe continentul american dinspre Nord, după ce au trecut de ceea ce acum e strâmtoarea Behring,  se înțelege de ce autorii americani ai serialului (și a lui George R.R. Martin, autorul cărții ”Song of Ice and Fire”, baza serialului) au ales acest punct cardinal.

Fotografiile sunt luate de pe net.

Tyrion Lannister, Daenaryes Targaryen, Sandor Clegane (The Hound), Jon Snow 

 Cersei și Jamie Lannister

Game of Thrones Soundtrack - Relaxing Beautiful Calm Music Mix

Track list:

00:00:00 Goodbye Brother
00:03:04 I Am Hers, She Is Mine
00:05:18 Dark Wings, Dark Words
00:08:06 Two Swords
00:09:56 The Real North
00:11:39 When The Sun Rises In The West
00:14:16 Kill Them All
00:16:43 The Night Is Dark
00:19:36 Victory Does Not Make Us Conquerors
00:21:10 Winterfell
00:23:49 Mother Of Dragons
00:26:20 I'm Sorry For Today
00:28:28 The North Remembers
00:30:57 House Of The Undying
00:35:54 A Golden Crown
00:37:30 You Are No Son Of Mine
00:41:56 I Only See What Matters
00:43:17 A Raven From King's Landing
00:44:27 I Paid The Iron Price
00:47:42 Mhysa
00:51:31 You Know Nothing
00:54:49 The Old Gods And The New
00:57:24 King Of The North
00:58:48 You'll Be A Queen One Day
1:00:20 We Are The Watchers On The Wall
1:01:54 Kingslayer
1:05:02 Forgive Me
1:07:29 Heir To Winterfell
1:09:39 A Bird Without Feathers
1:11:36 I Have To Go North
1:12:56 The Children
1:15:35 For The Realm

Castanopsis sieboldii (구실잣밤나무)

Când am făcut pozele acestea în Grădina Botanică nu aveam idee cum se numește pomul, dar cum mi s-a întâmplat nu odată, din nou unul dintre prietenii mei coreeni cu serioase cunoștințe botanice a postat ceva ce mi-a fost de ajutor.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=407596916308402&id=100011742902680

Prietenul meu face o descriere a pomului și apoi povestește o carte scrisă de laureatul Premiului Nobel, Oe Kenzaburo numită "Children of Two Century Years". Am să copiez ce scrie prietenul meu despre carte așa cum a tradus Google (foarte bine după părerea mea)în Engleză. Acum o să vă spun numai că în carte eroii, 3 copii, se ascund într-o scorbură a unui copac din acesta vechi de o mie de ani și constată că dorințele lor cele mai puternice de a se întâlni cu cineva le sunt îndeplinite.

În insula Jeju (care a fost declarată în urma unui vot popular una dintre cele 7 minuni ale naturii) au fost plantați acești castani (de fapt Wikipedia în franceză spune că ar fi mai degrabă neam cu fagul, fructele lor fiind comestibile) dar florile lor nu miros prea frumos și sunt iritante încât pomii vor fi scoși și înlocuiți cu palmieri (clima de acolo e bună pentru palmieri)

”Nobel Literary Award winner Oe Kenzaburo has a growing novel called "Children of Two Century Years" that combines the folklore story of the forest with fantasy.
The three brothers and sisters, who were sent to their father's hometown forest village for the summer vacation, visited the world 120 years ago and 80 years later and interacted with the people at that time and worried about past, present and future.
This work, which is a reflection of the 'new person', shows through the eyes of children what we are now thinking about and how we should go together.
In this novel, when you enter a hollow hole in the bottom of a thousand-year-old chestnut tree and wish for your heartfelt wishes, it appears as a legendary tree to meet someone you want to meet.”

Articolul în franceză:

https://fr.wikipedia.org/wiki/Castanopsis_sieboldii

Castanopsis sieboldii est une espèce d'arbres sempervirents du genre Castanopsis au sein de la famille des Fagaceae.

Ces arbres de 15 à 20 m de hauteur et avec un diamètre de tronc de 1 à 1,5 m présentent de nombreuses caractéristiques typiques des Fagaceae. Ses feuilles, généralement persistantes et coriaces, possèdent une cuticule bien développée.

La floraison a lieu au début de l'été. Les fleurs sont unisexuées. Les fleurs mâles jaunes sont des chatons érigés. Les ovaires des fleurs femelles petites jaunâtres, produisent une graine chacune mais réunies en grappes.

Le fruit est un calybion, une sorte de fruit en capsule typique des Fagaceae. Le calybion ressemble à un gland ovoïde ou trigonal; la cupule (la capsule) est dure comme celle de la faîne.

Fructe de pseudo castan.

Partir, c'est mourir un peu

Iată un citat care e pomenit deseori  ca anonim, intrat deja în folclor, nu numai internautic, dar chiar și în multe alte împrejurări. L-am găsit într-o postare a Miei Ferguson, o persoană de mare cultură, care îl îndrăgește enorm pe Vincent Van Gogh. 

”"Partir, c'est mourir un peu” = ”Mori un pic atunci când pleci”

Netul e plin de comori. Am găsit într-un articol al răposatului George Pruteanu o traducere în limba română a lui Tudor Arghezi, făcută în stilul inconfundabil al poeticii sale: 

RONDELUL DESPĂRŢIRII

La orice despărţire murim cîte puţin.
Te simţi mai singuratec, mai strein.
E un adio dragostei lăsate,
un cântec îngânat pe jumătate,

Un doliu-al legămîntului făcut,
Zăbranicul nădejdii jurate la-nceput,
o amintire goală-a zălogului pierdut.

Te-ai despărţit odată, ca din glumă,
cu-o-mbrăţişare parcă şi postumă.
La fiece plecare, pînă la cea din urmă,
cîte ceva din tine, rămas întreg, 
se curmă.

Rondel de l'adieu - Song of Farewell, from 'Seul (Alone)", 1890 

by Edmond Haracourt, French poet, writer, composer and journalist (1856-1941)

(the English version is posted below) 

"Partir, c'est mourir un peu,
C'est mourir à ce qu'on aime:
On laisse un peu de soi-même
En toute heure et dans tout lieu.

C'est toujours le deuil d'un vœu,
Le dernier vers d'un poème;
Partir, c'est mourir un peu,
C'est mourir à ce qu'on aime.

Et l'on part, et c'est un jeu,
Et jusqu'à l'adieu suprême
C'est son âme que l'on sème,
Que l'on sème en chaque adieu:
Partir, c'est mourir un peu."

Song of Farewell

"To part is to die a little
To die to what we love
One leaves a little of one's self
In every hour and in every place

It is always the mourning of a wish
The last verse of a poem
To part is to die a little
To die to what we love

And one leaves, and it's a game
And until the final farewell
With one's soul one makes
One's mark at each goodbye
To part is to die a little."

Pe Arghezi l-am îndrăgit abia după ce am terminat liceul, când am găsit cărți ale sale în care erau publicate și poeme sau proză în alt registru decât ”Peizaj” cu ”Ia-l pe ciocoi ca hreanul și dă-l pe răzătoare” (deși unii din parveniții gen Dinu Păturică ai lui Nicolae Filimon din ”Ciocoii vechi și noi ”  îmbogățiți în zilele noastre ar merita asta) sau ”Testament” (care e mai ușor de înghițit) cu care ni s-au amărât zilele în școală.

Fotografii: Portulaca Grandiflora (Trandafir de Piatră), Grădina Botanică București 19 iulie 2019

Games Of Thrones, Rains of Castamere

Am terminat episodul 6 din Sezonul 4 Games Of Thrones. Deși nu-mi place faptul că e foartă multă violență explicită precum și multe scene erotice în care toate femeile care joacă în ele își dau jos textila cu o rapiditate demnă de filme porno, totuși încă sunt curioasă să aflu ce i-a mai fătat mintea acestui scriitor pervers, George R.R.Martin, și celor care au compus scenariile.

Bănuiesc că odată cu înaintarea spre finalul serialului spectatorii au început să se plictisească de atâta violență încât scenele horror gen ”à la guerre comme à la guerre” s-au mai rărit. Au apărut în schimb altele care ar trebui să ne facă să medităm asupra loialității față de un rege nebun și imprevizibil, gata să ducă țara și lumea la ruină pentru o toană (cred că știți la cine mă gândesc, sper că nu va fi chiar așa) asupra rolului religiei în societate și ce se întîmplă când acest rol este exacerbat până la fanatism.

Ca să nu mai scriu fraze interminabile o să fragmentez temele supra cărora trebuie să medităm. În privința religiei se vede cu ochiul liber că autorul s-a inspirat din cruzimea cu care au tratat inchizitorii pe cei despre care ei credeau că sunt eretici. Ba chiar la un moment dat apar referiri la cathari, de exemplu, atunci când armata lui Daenarys e formată din unsullied, neprihăniții.

Melissande e o fanatică desăvârșită, care rămâne insensibilă la suferința umană urmând cu inflexibilitate ceea ce ea crede că îi cere Zeul Focului (pe care l-aș asimila cu Baal) și iată cum se aduce o contrapondere monoteistă la zeii vechi și noi. Tot de domeniul religiei țin și acei copaci speciali la care se roagă sălbaticii și așa intră în scenă și religia celților.

Sunt abordate și probelemel de organizare socială, cu referire la perioada de trecere dintre sclavagism și feudalism pentru că, nu-i așa, mulți zic că acțiunea s-ar petrece în timpul Evului Mediu. Cred că nu întâmplător cea care eliberează oamenii din sclavie și încearcă să introducă justiția socială vine din Est. Dar ca tot ce vine din est ea aduce foc, pârjol, prăpăd prin dragonii care cresc și devin mai fioroși și mai nemiloși cu fiecare episod.

Despre ”justiția” autoritară nici nu e nevoie să mai vorbesc, s-a aplicat de atâtea ori în viața reală încât știm bine cum se poate manifesta și ce urmări are.

Există niște scene atât de sinstre încât mă cutremur mereu când le văd, cele dintre Ray Snow și modul diabolic în care îi anulează personalitatea lui Theon Greyjoy.

Este greu să găsesc un personaj pozitiv în acestă încâlceală de scene care se petrec în mai multe locații ale lumii create de Geroge R.R. Martin și aglomerată cu zeci de personaje încât de fiecare dată când schimbă locația îmi pun întrebări de genul ”Unde e asta?” ”Cine e personajul acesta și de ce apare acum? etc.

Preferatul meu este Tyrion Lannister, dar nu știu cât va mai fi ținut în viață pentru că farmecul serialului este dat de răsturnările, mai mult sau mai puțin naturale, ale situației, ca și de faptul că lasă spectatorii agățați de un firicel între speranță și groază.

La început am fost oripilată cât de puțin valorează viața personajelor pentru autor, întebându-mă cine o să mai moară în episodul acela și/ sau dacă infamiile personajelor cu adevărat diabolice vor fi pedepsite și altfel decât prin moarte.

Este însă interesant că nici un personaj nu e liniar, nici unul nu e, ca să zic așa, fără păcat. Două dintre păcate au fost definite ca de neiertat în decursul serialului , unul e cel de a-și lua singur viața și celălat de a ucide pe cineva venit în vizită, căruia i-ai oferit ospitalitate și siguranță sub acoperișul tău.

N-am spus încă nimic despre poligamie, prezentată în culori mult mai sumbre decât în cazul lui Tom Green din Utah, cel care le asigura existența celor 5 neveste și 27 de copii din banii primiți ca ajutor social și mai era și foarte mândru de asta.

N-am zis nici cum s-au ilustrat ravagiile ce le poate produce nașterea unui copil din incest, deși aici ar mai fi de discutat, pentru că al doilea copil a ieșit bun, cel puțin deocamdată...

Am ”copt” toate astea în minte până acum dar de fapt la sfârșitul episodului 6 mi-au rămas în auz sunetele cântecul de rău augur ”Rains of Castamere” care vorbește despre Reynes de Castamere, cu un leu roșu ca emblemă a casei , the proud lord care a fost învins de Tytos Lannister, cu un leu auriu ca emblemă.

Tot neamul lui Reynes (de unde jocul de cuvinte, rain, ploaie și Reynes, numele lordului) a fost trecut prin sabie iar castelul i-a fost ars. Acum holurile castelului sunt goale și nu mai e nici un suflet să audă ploaia. Aici aș zice a e o referire la ”Războiul celor două roze” care s-u luptat pentru tronul Angliei in 1455–1485 House of Lancaster (hello!) cu trandafirul roșu ca simbol și House of York cu trandafirul alb ca simbol.

Cântecul, scris de Ramin Djawadi and George R. R. Martin , zice așa:

And who are you, the proud lord said,

that I must bow so low?

Only a cat of a different coat,

that's all the truth I know.

In a coat of gold or a coat of red,

a lion still has claws,

And mine are long and sharp, my lord,

as long and sharp as yours.

And so he spoke, and so he spoke,

that lord of Castamere,

But now the rains weep o'er his hall,

with no one there to hear.

Yes now the rains weep o'er his hall,

and not a soul to hear.

Vocea gravă a solistului trupei The National, Matt Berninger se potrivește extrem de bine cu toată atmosfera serialului.

https://youtu.be/f88jtwkoP2w

The Lannisters

Tang Weimin

Am petrecut câteva ore foarte plăcute pe net căutând opere ale pictorului chinez Tang Weimin, născut în 1971 in Yong Zhou, Hunan Province din China. 

El povestește în jurnalul său cum la cinci ani a văzut pe cineva desenând un porc care părea viu. Asta l-a determinat mai târziu să studieze arta la Guangzhou Academy of Fine Arts, după ce a întâlnit-o pe soția lui, și să devină un pictor consacrat. Până atunci fusese funcționar guvernamental, dar ea l-a sprijinit să urmeze cariera artistică.

Talentul i-a fost apreciat când a cucerit premiul doi la testul numit “Charles B. Wang” pentru acordarea de bursă. Lucrarea premiată apare în mai multe surse ca fiind ”Girl with fan” dar eu am găsit numai ”Woman with an Elegant Fan” care este prima imagine din acest album. 

A doua imagine o reprezintă pe soția sa într-un costum specific dinastiei Tang. De fapt soția sa, Yuping Wang pe numele de fată (nu știu dacă și la chinezi se păstrează numele de fată după căsnicie, ca în Coreea) i-a fost model pentru foarte multe tablouri. În a treia cred că e tot soția lui.

În biografiile lui Tang Weimin scrie că el a studiat și s-a inspirat și din arta pictorilor europeni. Deși majoritatea covârșitoare a tablourilor sale reprezintă costume etnice (el are multe costume tibetane, dar să nu uităm că Tibetul a fost anexat de China relativ recent, e drept că înainte de a fi anexat Rusia Crimeea) sau elegante chinezești iată aici dovada inspirației unuia dintre tablourile sale, celebra fată cu cercelul din perlă a lui Johannes Vermeer Van Delft

Tomasz Alen Kopera

Tomasz Alen Kopera este un artist polonez suprarealist. Câteva din tablourile sale circulă pe net ca anonime. De când am învățat să caut mai în amănunt pe Google ce mă interesează l-am descoperit și vreau să vă arăt și vouă ce m-a impresionat mai mult în opera sa.

Tablourile lui sunt fie luminoase, pozitive, fie întunecate, chiar monstruoase. Eu, ca ființă mai mult pozitivă, am ales pentru voi o selecție din cele luminoase. Mai trebuie doar să spun că el declară că are inspirație doar pentru imagini, lăsând la latitudinea privitorului să aleagă un nume.

Primul pe care l-am îndrăgit a circulat, și probabil încă mai circulă, pe net ca anonim. Are o frumusețe aparte, mai mult spirituală. Eu l-am intitulat ”Noi doi și-o umbrelă. Îmi dau seama că titlul e cam banal dar are o explicație simplă, îmi amintește de un cântecal răposatului Dan Spătaru, din generația mea. 

Pe DS îl știu încă din studenție, când avea concerte fie la Casa de Cultură a Studenților, fie în Aula Universității, cu cântecele lui Mario Marini. Unii strâmbau din nas, ”MM e un cântăreț de mâna șaptea, dar cântecele sale se pliau bine pe vocea lui DS. În plus era încă Prim Secretar PRM Gheoghe Gheorghiu Dej și nu începuse să fie exacerbat naționalismul, ba chiar dimpotrivă, încât DS cânta în limba italiană.

Dar m-am depărtat de tema mea. Iată cum arată tabloul lui TAK

Și cântecul lui Dan Spătaru, cu versurile sale:

Tu, eu și-o umbrelă, 
Tu, eu ne plimbăm, 
Cerul ca o acuarelă, 
Nu ne vede sub umbrelă
Când ne-mbrățișăm.

Pic, pic, pic, pic, pic
Ce mai plouă
La nesfârșit.
Pic, pic, pic,
Nu ne pasă nouă,
Fiindcă ploaia ne-a unit.

Tu, eu și-o umbrelă,
Tu, eu ne plimbăm,
Pe sub panza de mătasă,
Tu esti parcă mai frumoasă,
Când ne sărutăm.

Tu, eu și-o umbrelă,
Tu, eu ne plimbăm,
Cerul ca o acuarelă,
Nu ne vede sub umbrelă
Când ne-mbrățișăm.

Pic, pic, pic, pic, pic
Ce mai plouă
La nesfârsit.
Pic, pic, pic,
Nu ne pasă nouă,
Fiindcă ploaia ne-a unit.

Tu, eu și-o umbrelă,
Tu, eu ne plimbăm,
Pe sub pânza de mătasă,
Tu esti parcă mai frumoasă,
Când ne sărutăm.



Am să vă arăt tablourile care mi-au plăcut mie cel mai mult. Întâi cele inspirate de natură. După cum v-am spus deja, le puteți numi cum vă place.

Acum am să vă arăt ce am numit eu îngeri.

 

Urmează cele care au ca temă focul, nu neapărat cel al iubirii.

 Am găsit și câteva imagini ale scării spre cer.

Am mai selectat unele cu teme diverse.

Pe cea de mai sus am numit-o ”Cele patru anotimpuri”

Am păstrat acestă imagine la urmă pentru că din prima secundă în care am văzut-o am știut de unde s-a inspirat. O să vă arăt imediat după poză.

E vorba de Flaming June, by Fredrick Lord Leighton (1830-1896). Deh, cum spune Ecclesiatul ”Nimic nou sub soare”