miercuri, 30 octombrie 2019

Vederi din Cartier.- Reportaj foto.

De la o vreme am program de făcut pași în fiecare zi. Doctorii recomandă, în unanimitate, să facem cel puțin 30 de minute mișcare pe zi, fie și numai mers cu pas rapid. Asta înseamnă parcurgerea a doi km, lucru mult mai ușor decât pare, mai ales pentru mine, care ani de zile am fost nevoită să merg mult pe jos ca să ajung la serviciu. Îmi și place, deci de când m-am înzdrăvenit, prin strădania doctorilor de la secția de chirurgie de la Spitalul Pantelimon, rareori se întâmplă să nu respect recomandarea aceasta. 

Și pentru că printre alte hobbyuri îl am și pe acela de a face poze vă prezint câteva instantanee din cartierul Militari, zona de lângă Lacul Morii, unde locuiesc de vreo 48 de ani.

Economia duduie, construcțiile înfloresc, locul caselor modeste cu ale lor curți cu bolte de viță de vie și tufe de iasomie deja nu mai este luat de vile somptuoase ci de blocuri semețe.

Poze făcute pe strada Dreptății, partea dinspre Lacul Morii.






Zinnia (Cârciumărese)
Soiul acesta de flori era cel mai des întâlnit în comuna mea în copilărie. Și nu e de mirare, sunt printre cele mai puțin pretențioase flori, rezistând foarte bine la căldura cumplită specifică verilor din Bărăgan și la secetele prelungite, având însă culori vii, plăcute.
În plus apa potabilă se găsește la adâncimi destul de mari și deci florile de lângă, case trebuiau să se mulțumească, cu mai puțină apă. Acum s-a introdus alimentarea cu apă, nu însă și canalizarea.





Bagheera.
Printre pisicile de care avea grijă Doamna, Bedrosian, vecina mea, se număra și un motan cu trei picioare care își petrecea cea mai mare parte a timpului afară, într-o vreme salvându-și viața fugind de colții numeroșilor câini fără stăpân din împrejurimile blocului.Câinii au dispărut de ceva timp și toată lumea e mai liniștită.
Acum motanul se odihnește pe câmpiile Elizee ale pisicilor dar în cartier întâlnesc din ce în ce mai des feline complet negre. Nu mă tem de ele, nu-mi merge nici mai bine nici mai rău ca în zilele în care nu-mi ies în cale.


Omul era țeapăn de beat dar blugii...ei, blugii sunt cât se poate de la modă.
Pastel de toamnă
Nu pot încheia acest reportaj fără să vă arăt câteva imagini cu planta care mă impresionează cel mai mult cu frumusețea ei în fiecare toamnă, iedera.