Azi am împlinit 31 de ani. Felicitările, masa și dansul vor avea loc abia mâine, când ni se va reîntregi mare parte din familie.
Mi se spune mereu că arăt mai tânără decât vârsta care rezultă din buletin. Și cum să nu fie așa când pe 19 Iunie 1995, când cei doi doctori Șaptefrați, Valeriu (fie-i țărâna ușoară) și Cristina au îndepărtat tumora care se cuibărise în sânul meu, permițându-mi astfel să încep o nouă viață.
Viață în care o veche dorință pe care o aveam din primul an de serviciu, aceea de a fi pensionară, s-a începlinit. Mama mea avea obiceiul să spună ”Dumnezeu le aranjează pe toate”. A fost și ăsta un aranjament de care nu am a mă plânge, dimpotrivă.
Dar înainte de a mă plânge de ceva trebuie să reînnoiesc mulțumirile pentru echipa care a contribuit la tot ce mi ms-a întâmplat, începând cu doctorița de la policilinica Sahia, care m-a trimis la Institututl Oncologic, continuând cu toți cei care s-au ocupat de mine într-un fel sau altul în timpul chimio și radio terapiei și apoi cu doctorița care m-a monitorizat timp de cinci ani după operație.
Dorința mea cea mare este ca, dacă se poate, să fie cât mai puțini oameni care să se lupte cu asemenea monstru iar cei care au avut nenorocul să aibă de a face cu asta să sufere cât mai puțin și să supraviețuiască ani mulți, cât de mulți se poate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu