Eram internată la Institutul Oncologic, etajul III. Mă operasem de cancer la sân cu o zi în urmă. Eram singură într-o rezervă cu două paturi. Doctorii care m-au operat, soții Șaptefrați (ulterior au divorțat și el a răposat) plecau în concediu și nu s-au mai făcut internări în secția lor în acest timp.
Când m-am internat mai era o pacientă, în patul de la perete deci mie mi s-a repartizat cel de la geam. Era foarte incomod din mai multe motive așa că am decis să mă mut, după plecarea ei, în cel de la perete. Ceea ce am și făcut. Dar pe acel pat în loc de o saltea întreagă erau două saltele mai mici, una în prelungirea celeilalte. În locul în care se întâlneau se formase un mic șanț. Nu știu cum a dormit doamna aceea...
Așa că am luat salteaua de pe patul de la geam și am mutat-o la perete. Nu mă durea nimic, mă simțeam plină de energie și bucuroasă că am scăpat de acea tumoră care, ce-i drept, nu mă deranjase în nici un fel dar deja se întinsese spre axilă. Gradul IIIM, acesta a fost diagnosticul. Făcusem deja chimioterapie și radioterapie, nu mai povestesc cum a fost, pentru că am făcut-o altă dată.
Voiam să mut și noptiera dar aceea era din fier și era mult prea grea. Când a venit soțul meu în vizită (stătuse cu mine până seara târziu, împreună cu fetele) a rămas interzis. Pesemne se aștepta să mă vadă zăcând în pat, sfârșită de puteri, cum se întâmplase în ultimele săptămâni de radioterapie iar eu îi ceream să mă ajute să mut noptiera.
Nu a uitat nici până acum (pe 20 iunie se împlinesc 29 de ani) isprava mea. Se putea deschide operația, puteam face o hemoragie (de două ori a fost amânată pentru că timpul de coagulare a sângelui era prea lung) dar eu, sedată puternic să nu simt dureri, nu am avut nimic. Mi s-a explicat mai târziu de către doamna doctor că atitudinea poate face de multe ori diferența între cei care supraviețuiesc și cei care nu.
Le sunt recunoscătoare tuturor cadrelor medicale care s-au ocupat de mine în lungile luni care au dus în final la supraviețuirea mea și bunului. Iisus, pe care aveam impresia că îl văd în fața mea și îmi spune ”De ce îți faci griji? Ești în mâinile mele”. Iar eu îi răspundeam ”Facă-se voia TA!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu