Ziua în care am făcut puncția la sân a fost cea mai grea zi din viața mea. Pentru cine nu știe puncția constă în recoltarea (de obicei cu ajutorul unui ac special) unui fragment de țesut, care pare dubios în urma altor investigații, pentru a se determina natura celulelor, benigne sau maligne. De cel mai multe ori rezultatul este negativ, celulele fiind benigne, dar rămâne un semnal de alarmă.
Acum 28 de ani, cam pe vremea asta, m-am prezentat la cabinetul de ginecologie de la Policlinică pentru că fusesem lovită (neintenționat) de cineva la sân și aveam un hematom care mă durea. Doctorița mi-a dat un tratament și m-a chemat la control. Hematomul a dispărut dar la control a simțit că în locul unde fusese se simțea ceva tare. M-a trimis la Institutul Oncologic Fundeni.
Doctorul de acolo m-a trimis să fac o mamografie și mi-a cerut să îi aduc rezultatul. Doctorița radiologă a explicat unor studenți că pata de pe sânul drept e cam mare, 2 cm diametru, și se văd niște filamente care pleacă din ea. Mie mi-a dat o hârtie pe care scria asta și ”sânul stâng nimic oncologic”. Nu mi-a fost greu să înțeleg despre ce este vorba deși soțul meu încerca să mă încurajeze spunând că nu am de ce să mă îngrijorez.
Chirurgul oncolog mi-a recomandat să fac puncție. Am mers la ginecologie și am întrebat doctorița ce să fac. ”Faceți puncția” mi-a spus ea și să îi aduc ei rezultatul. M-am programat pentru puncție și între timp am mers la Biblioteca Engleză (British Council) unde aveam permis și m-am documentat. Am aflat că putea să fie vorba de un chist și în acest caz se extrage conținutul și lucrurile se rezolvă sau poate fi o tumoră benignă (nodul) sau malignă (cancer) care se tratează în consecință.
Am mers la Institut însoțită de soțul meu și i-am explicat doctoriței care făcea puncția cerința celei de la Policlinică. Mi-a spus că din păcate este o formație dură, nu un chist și să vin pe la ora 13 să iau rezultatul. Soțul meu a plecat la serviciu și eu am rămas singură.
Am așteptat cu răbdare în fața cabinetului doctoriței până pe la ora 14 când am îndrăznit să intru. S-a scuzat că a uitat de mine. Mi-a spus că e vorba de celule maligne dar că din fericire se poate vindeca și mi-a indicat pașii de urmat. Am mai povestit asta altădată, deci acum voi pleca din fața cabinetului și voi ajunge cu amintirile la Policlinică. Acolo așteptau nenumărate paciente care erau programate. Mi s-a promis că voi fi primită și eu când doctorița va avea un pic de timp liber.
Am stat acolo pe un scaun, singură și oarecum năucită așteptând să văd ce am de făcut. Mi-a venit rândul seara târziu. Și această doctoriță s-a dovedit a avea compasiune și m-a încurajat că totul va fi bine.
Totul a fost bine, ca dovadă că acum pot povesti liniștită totul. Deci dragele mele, dacă, Doamne Ferește, primiți o informație de felul acesta nu disperați. Întotdeauna există posibilitatea să supraviețuiți. (Diagnosticul meu a fost dur, cancer gradul III, gradul IV fiind ultim, cu metastaze). De atunci am făcut și alte puncții. Aș minți să spun că nu mi s-a strâns inima de fiecare dată, dar am răsuflat ușurată când rezultatul a fost negativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu