joi, 24 ianuarie 2019

Pacient în România: Criza de hipoglicemie.

Vreți să știți cum e o criză de hipoglicemie care trezește din somn? Mi s-a întâmplat ieri. Azi glicemia a fost 78.

M-am trezit pe la 1:30 AM lac de transpirație. Mi-am îndepărtat așternuturile ca să mă răcoresc dar mi-am dat seama imediat că transpirația era rece. Știam bine că e un simptom de hipoglicemie deci am luat imediat aparatul de măsurat. Treizeci și opt!

M-am repezit la cutia cu bomboane de ciocolată și până să calculez câte trebuie să mănânc deja 8 dispăruseră din cutie. Mult prea multe pentru corectarea hipoglicemiei, destule pentru ridicarea tensiunii de la 11,7 cu 5,5, cât arăta aparatul de vreo 3 zile. Acum am 11,1 cu 5,2, deci bomboanele nu sunt o soluție. Probabil am o infecție undeva, și bănuiesc unde. Nu vă neglijați dantura sau gingivita!

Toată ziua am fost cam amețită, și obosită. Imaginați-vă ca am adormit la TV, la transmisia concursului fetelor (program scurt) de la Campionatul European de Patinaj Artistic, cu care încep marile competiții pe an. Totuși le-am văzut pe ultimele șase care au intrat în concurs, precum și pe Zagitova. Azi începând de la 12:30 se transmite pe Eurosport 2 programul scurt la perechi.

Și așa a mai trecut o zi din viața mea agitată

Sper să apuc să vă povestesc despre istoria mea de diabetică. 

 

Un comentariu:

disa spunea...

Ma regăsesc in majoritatea simptomelor. Mersi pentru postare.