Din punct de vedere moral sau religios acest gen de căsătorie e controversat, din punct de vedere material și emoțional e justificat prin multe nedreptăți care s-au produs la decesul unuia dintre parteneri când la durerea de a pierde pe cineva drag s-a adăugat imposibilitatea de a moșteni bunurile create în timpul conviețuirii, ele revenind familiei biologice, chiar dacă familia aceasta de cele mai multe ori a fost împotriva relației făcându-i zile fripte sau chiar renegând supravieșuitorul. Sunt și alte aspecte de zi cu zi când apare necesitatea oficializării relației.
Dar notița mea are un sens mai amplu. Treptat, treptat lumea noastră democratică alunecă spre excese, spre manifestări violente de ură care pot duce chiar la dictatură. Ori nici o dictatură nu e de dorit pentru omul de rând, după umila mea părere.
Acesta este notița:
Mulți dintre cei care militează pentru restrângerea drepturilor unor categorii de populație se pare că uită o lecție învățată încă din antichitate ”Hodie mihi, cras tibi” = ”Astăzi mie, mâine ție”
A fost demonstrată în toate dictaturile de când există istorie. Au ajuns să sufere consecințele chiar și cei mai înverșunați promotori ai violenței împotriva celor pe care i-au perceput ca dușmani. Mă gândesc la Robespierre, la Troțki...și exemplele ar putea continua.
Și acum, pour la bonne bouche, am să vă ofer poezia lui Ion Minulescu de la care am luat titlul pentru articolul meu.
Ion Minulescu
Hodie mihi, cras tibi
În mine,
În tine
Şi-n el
Inima cântă
Şi plânge la fel...
Cântă
Şi plânge
Înfiptă în noi ―
Cântă cu clipa în care ne naştem
Şi plânge cu clipa de-apoi...
Când cântă cu ploaia
Ne-nchidem odaia...
Când plânge cu vântul
Ne-nchidem mormântul
Tustrei, şi, la fel,
Şi-n mine,
Şi-n tine,
Şi-n el!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu