Până acum am cumpărat arpacaș ca lumea, curat, cu grâu din lanuri ierbicidate, cu un conținut moderat de amidon. De data asta am folosit niște arpacaș pe care intenționa soțul meu să-l folosească pentru consum propriu.. Era bine dacă îl lăsam lui... Adică nu era bine, că își spărgea dinții în semințele tari ca piatra...Nu am reușit să identific ce gen de ierburi au conviețuit cu grâul care pesemne se voia ecologic. Nu-i vorbă că semințele arată frumos, ca niște mărgelușe.
Grâul propriu zis mi-a creat multă nesiguranță. mă întrebam dacă nu e de fapt orez. S-a dovedit după fierbere că era chiar grâu. Cred că soiul Bezostaia, pe care ni-l vârâseră pe gât sovieticii în anii 50, 60, cu bob mic și producție de cel mult 3 tone la ha...în locul celui cu bob mașcat, autohton...Se cultiva mai mult la fermele Gostat...știu toate astea de la tatițu care an de an era delegat în campania de recoltare..
Ar fi fost bine dacă odată ales și fiert nu ar fi dovedit că are un conținut de amidon mult mai mare decât grâul obișnuit, încât nu mi s-a legat coliva nici cu multele nuci măcinate, nici cu biscuiții Petit Beure măcinați...Până la urmă am pus-o așa moale cum era într-un castron, am decorat-o cât de frumos am putut și am împărțit-o pe toată...păstrând pentru uzul propriu niște grâu ”dres ” cu tot ce trebuie pentru colivă. Am folosit ca arome coajă de lămâie, praf de cardamom, esență de rom și esență de vanilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu