sâmbătă, 22 februarie 2020

Eu și Dr Kim, RomanticTeacher 2

Hai să vă spun și vouă de ce am râs cu poftă la ultimul episod văzut (14) din Dr Kim Romantic Teacher 2.

Unul din personajele importante din acest sezon este o tânără doctoriță, chirurg cardiac, frumușică și subțirică. Problema personajului este că i se făcea mereu rău fie la disecție, fie în sala de operații.

Ca să combată necazul lua niște pastile care o adormeau. Dr Kim, înțelept cum este, i-a oferit o cutie cu niște pastile care să o ajute, rețetă specială a spus el.

Fata a făcut astfel față cu brio problemelor din sala de operații și chiar a făcut ea însăți niște intervenții grele și importante, chiar și la un șef de clan, care acolo sunt organizați ca o armată.

Dar pastilele s-au terminat și a mers la doctor să ceară rețeta. ”poți să faci și tu rețeta, doar ești doctor” i-a zis Dr. Kim. Ca să nu mai lungesc povestea ea lua fermenți pancreatici. Așa a înțeles și de ce i-a crescut atât de mult pofta de mâncare de la o vreme încât fusese nevoită să renunțe la dietă.

Dacă ați avut răbdare să cititți până aici mai așteptați nițel, că abia acum vine partea nostimă.

După cum știți deja anul trecut am avut mari probleme de sănătate care au început cu câțiva ani în urmă. Nu mai aveam deloc poftă de mâncare într-un timp încât ajunsesem să mă întreb dacă nu sufăr de anorexie. Pentru că slăbeam mult mai mult decât intenționasem mă și vedeam un monstru numai piele și os.

Dar la un moment dat am început să vomit și când am vomitat cu sânge am ajuns la urgență unde mi s-a spus că am ulcer deschis care a ajuns până la pancreas.

Din fericire am primit un tratament excelent și sunt acum într-o formă mult mai bună decât în tinerețe chiar (să bat în lemn, să nu mă deochi). Mi s-a recomandat, între altele, să iau Kreon 10000, adică...fermenți pancreatici.

După vreo lună i-am spus doctoriței de familie că mi-a revenit pofta de mâncare. M-a felicitat și mi-a spus că nu mai trebuie să iau ”creionul” acela dar eu nuuuu... L-am cumpărat fără rețetă și de atunci iau zilnic două pastile, mirându-mă de ce mă îngraș într-una.

Auzind-o pe doctorița din film am râs cu și mai multă poftă, nu numai pentru că bănuiam de mult că i s-a recomandat un fel de placebo, ci și pentru că am înțeles în sfârșit (mai bine mai târziu decât niciodată) de ce mi-a spus doctorița de familie că pot renunța la Kreon.

Motivul pentru care nu am renunțat este că am diabet de tip 2, care apare pentru că pancreasul nu mai produce destulă insulină și cum pancreasul meu a avut de suferit de pe urma ulcerului m-am gândit că așa îl ajut să își revină. S-ar putea ca efectul să fie exact contrar, să îl fi lenevit, dar asta e doar o părere de nespecialist.

Va trebui să învăț lecția, să fiu mai puțin stresată și să ascult sfatul medicului, care sigur știe mai bine.

Și acum, câteva imagini din serial, prima e un fel de poster combinat din ambele sezoane, apoi imagini din sezonul 2 și la final câteva din sezonul 1.






















Și acum cele din sezonul 1








luni, 10 februarie 2020

Femei frumoase în tablouri II

Continui seria tablourilor cu femei frumoase de data asta cu operele unor artiști din culturi mai puțin apropiate de a noastră, unul tocmai din Extremul Orient și anume japonezul Ichiro Tsuruta, dar care a preluat influențe din arta occidentală și altul din Orientul Mijlociu, iranianul Hojat (Hojatollah) Shakiba.

Mai întâi operele lui Ichiro Tsuruta:











Și acum cele ale lui 
Hojat (Hojatollah) Shakiba












marți, 4 februarie 2020

Du Fu ”Mulți au venit să mă viziteze și să-mi aducă vin după ce, beat fiind, am căzut de pe cal”

Câteva opere de artă ale pictorului chinez Yan Meihua mi-au amintit de unul dintre cei mai vestiți poeți ai Chinei care a trăit în secolul 8 (712-770) și anume Du Fu. Deși au trecut atâtea secole de la dispariția sa iată că poemele lui au traversat timpul și au ajuns până la noi. 

Mai ales primul tablou pe care îl puteți vedea mai jos pare să ilustreze exact titlul poemului pe care l-am găsit pe net tradus în engleză ”Many People Come to Visit and Bring Wine After I Fell Off My Horse, Drunk” adică ”Mulți au venit să mă viziteze și să-mi aducă vin după ce, beat fiind, am căzut de pe cal”

Voi încerca să traduc în română ce s-a tradus in engleză aici

Poemul este o adevărată bijuterie, parcă am văzut, în timp ce traduceam, atât goana nebună a poetului, cât și veselia chefului care a urmat după ce a fost adunat cumva de pe jos.

Eu, Du Fu, oaspetele vârstnic al ducelui,
Mi-am terminat vinul, am cântat ca un bețivan și am fluturat o halebardă aurie.
M-am urcat pe cal și deodată mi-am reamintit zilele tinereții.
Potcoavele în zbor au aruncat ploaie de pietre în Cheile Qutang.
Porțile orașului Baidicheng sunt dincolo de norii apoși.
Aplecându-mă, am plonjat în jos 800 de picioare (cca 240m)
Parapetele calcaroase au trecut ca fulgerul, am scăpat din mână frâiele purpurii
Apoi, la est, am ajuns la cornișa de peste stânca golfului.
Râuri, sate și conace s-au ferit din calea ochilor mei.
Cu biciul și zăbala atârnând am ajuns la drumul stacojiu.
Toate zecile de mii de oameni s-au uimit de părul meu argintiu,
Dar eu eram încrezător în talentele mele de călăreț și trăgător ale tinereții mele cu obrajii rumeni.
Cum puteam să știu că, simțind cum îi crapă pieptul, cu copitele alegând ca vântul
Calul în galop, roșu de asudat, respirând aburi de jad
Pe neașteptate se va da peste cap și va sfârși prin a mă răni?
În viață, de multe ori plăcerea te duce spre rușine.
De aceea sunt trist, cum zac pe pilote și perne
Pentru că, fiind la apusul vieții, mă simt și mai stânjenit.
Când am aflat că o să mă vizitați îmi venea să-mi ascund fața.
Cu ajutorul unui băț am reușit să mă ridic, sprijinindu-mă de un servitor.
Then, after we've finished talking, we open our mouths and laugh,
Apoi, dupe ce am terminat de vorbit, noi am izbucnit în râs
Și sprijinindu-mă, m-ați ajutat să trec peste cotitura limpede a râului.
Vinul și carnea iar sunt clădite ca munții
Pornește cheful: strune triste și fluiere brave de bambus răsună.
Împreună ne arătăm apusul soarelui, pentru că nu ne-a mai rămas mult timp
Exclamăm zgomotos, apoi ciocnim cupele cu vinul limpede.
De ce a trebuit să vă grăbiți caii, venind la mine?
Nu vă amintiți de Xi Kang, care s-a îngrijit numai de viață și a murit ucis?

Many People Come to Visit and Bring Wine After I Fell Off My Horse, Drunk
Du Fu

I, Du Fu, the duke's elderly guest,
Finished my wine, drunkenly sang, and waved a golden halberd.
I mounted my horse and suddenly remembered the days of my youth,
The flying hooves sent stones pouring down into Qutang gorge.
Baidicheng's city gates are beyond the water's clouds,
Bending over, I plunged straight down eight thousand feet.
Whitewashed battlements passed like lightning, the purple reins were loose,
Then east, I reached the level ridge, out past heaven's cliff.
River villages and country halls vied to enter my eyes,
The whip hung down, the bridle drooped, I reached the crimson road.
All the ten thousand people amazed by my silver head,
I trusted to the riding and shooting skills of my rosy-cheeked youth.
How could I know that bursting its chest, hooves chasing the wind,
That racing horse, red with sweat, breathing spurts of jade,
Would unexpectedly take a tumble and end up injuring me?
In human life, taking pleasure often leads to shame.
That's why I'm feeling sad, lying on quilts and pillows,
Being in the sunset of my life only adds to the bother.
When I knew you'd come to visit, I wanted to hide my face,
With a bramble stick I manage to rise, leaning on a servant.
Then, after we've finished talking, we open our mouths and laugh,
Giving me support, you help to sweep by the clear stream's bend.
Wine and meat are piled up like mountains once again,
The feast starts: sad strings and brave bamboo sound out.
Together, we point to the western sun, not to be granted us long,
Noise and exclamations, then we tip the cup of clear wine.
Why did you have to hurry your horses, coming to ask after me?
Don't you remember Xi Kang, who nourished life and got killed?









luni, 3 februarie 2020

John Powell pictor american, născut 1930

Mi se întâmplă de multe ori să fiu interesată numai de opera unor artiști, nu și de viața lor pentru că uneori sufletul pe care îl etalează în creațiile lor diferă de fața pe care o arată celor care le scriu biografia.

În cazul lui John Powell, pictor american născut în 1930, tablourile sale, caracterizate printr-o minuțiozitate deosebită în redarea detaliilor dar și prin culorii vii, atractive, m-au intrigat și am dorit neapărat să îi citesc biografia.

Am fost intrigată de bogăția de ceramică, cea mai multă de sorginte asiatică, de o finețe a designului și a desenului extraordinară. Când am văzut serialul sud-coreean dedicat unei ceramiste am căutat pe net imagini cu ceramica aceea minunată de pe micul ecran dar nu am prea găsit.

În schimb în tablourile lui John Powell acestă ceramică este adesea prezentă. Mi-am spus că desigur omul a avut un magazin, o afacere, ceva legat de acest gen de obiecte și nu m-am înșelat.

În timpul serviciului militar artistul a petrecut doi ani în Japonia și cu siguranță s-a îndrăgostit de arta asiatică, pentru că a activat mult timp ca dealer în acest domeniu.

În plus a fost influențat mult și de arta mexicană, lucru care se observă în colorit. Vă prezint aici câteva dintre tablourile sale, doar o mică parte din opera sa găsită pe net.