duminică, 2 august 2009

Ce verde era valea mea Petunii

Prima data am vazut marea intr-o excursie organizata de IASul unde lucra tatal meu. In cele doua zile am mers cu autobuzul de la Mamaia la Mangalia si am facut baie in Mamaia, Eforie (cred ca Nord) si Mangalia.
Insa ce ne-a impresionat cel mai tare, pe mine si pe mamitza, au fost petuniile din Mamaia, mult mai mari si mai frumos colorate decat banalele noastre petunii albe si mov deschis din gradina de acasa. Doar parfumul Reginei noptii de acasa mai putea rivaliza cu frumusetea acelor flori de la mare. De cativa ani am vazut si in Bucuresti petunii frumos colorate, mai ales la balcoane. Chiar si eu mi-am cumparat un ghiveci cu cateva tufe mov, invoalte (cu petale mai multe decat soiul obisnuit) si cu un parfum puternic, care amintea de cel al crinilor imperiali.
In vara asta administratia Strandului Ciurel a impodobit strandul cu nenumarate lazi cu flori, in special petunii. S-au plantat si pomisori decorativi in cutii, dar parca tot petuniile, cu florile lor viu colorate, inveselesc mai tare atmosfera.

joi, 30 iulie 2009

Grafitti de Ciurel




A venit vara, caldura, si familia din Irlanda. Prilej sa mergem din nou la Strandul Crangasi. Prilej de mare uimire, strandul arata mult schimbat in bine, multe flori, verdeata, copaci plantati de curand. Daca si vizitatorii ar fi mai civilizati si ar respecta curatenia, munca si banii investiti... Dar inseamna sa cer prea mult de la locuitorii capitalei noastre dragi.Oricum, e mult mai bine decat anul trecut.

In plus am avut ocazia sa-mi alin dorul de grafitti-le atat de artistice din Cork admirandu-le pe cele de pe zidul de curand inaltat pt consolidarea laturii dinspre sosea a strandului. Iar apusurile de soare sunt uneori magnifice.

miercuri, 29 iulie 2009

Aventura Parc



























Sambata si duminica, de la orele 10 ( exista site pe internet)am pana la 18pm, la 4 km dincolo de Crevedia se afla, intr-un petec de padure, un loc amenajat pt distractii felurite, in care pot veni familii cu copii de diferite varste. Se cheama Aventura Parc si pt noi cea mai interesanta parte a fost cea cu traseul prin copaci, nu f dificil pt privitori, educativ pt copii si antrenant pt adultii care se incumeta sa-l parcurga. La intrare se afla si un restaurant, preturile nu mi s-au parut din cale afara de mari iar mancarea acceptabila, mai ales salatele vegetariene.

Pretul unui bilet pt adulti e e de 40 de lei, pt copii si pensionari se face discount ( 25 lei pt noi, dar preturile difera in functie de varsta copiilor), personalul e asa cum trebuie, adica f indatoritor, e f curat peste tot, inclusiv la toaleta, pt traseul de catarat se face un f atent instructaj, incat orice accident e in afara discutiei, daca vreun copil e mai reticent la coborarea pe tiroliana este incurajat de supraveghetori, singurul lucru neplacut a fost prezenta in numar destul de mare a tantarilor, mai ales dupa orele 17:00.

Ce verde era valea mea Sus la munte la izvor

Nascuta, crescuta la campie, muntii i-am admirat mai des de la distanta, fie de la halta veche, in copilarie si adolescenta, cand in zilele f senine se zarea lantul lor in departare, fie de pe sosea, mai tarziu, mai ales intre Urziceni si Cosereni, dar de la o vreme intre Campia Romana si Carpati se interpune, chiar in zilele senine, o pacla ce ascunde privelistea montana.

Prima data am urcat pe munte la Piatra Neamt, cand aveam 8 ani. Parintii mei, tot oameni de campie, nu prea stiau rosturile turismului si a potecilor marcate, asa ca am urcat pe un jgheab folosit pt coborarea bustenilor taiati. Din fericire pt noi in acel interval nu a coborat nici un bustean, astfel incat aventura a continuat cu o coborare ce ar fi facut cinste si unor alpinisti, pe o panta atat de abrupta incat tatal meu, militar de profesie (dar atunci deja reformat civil) alerga pana la copacul cel mai apropiat in josul pantei si astepta acolo sa ne prinda in timp ce ne desprindeam de copacul de care ne ancorasem pana atunci.

Atat de mare imi era increderea in forta si dibacia tatalui meu incat nu mi-a fost teama nici o secunda, dupa cum nu m-am temut nici cand am pasit, doi ani mai tarziu, de pe un siloz de cereale pe altul traversand pe o barna destul de ingusta. Asa se explica faptul ca, peste ani, cand de-acum eram tanara activanta in campul muncii, tragand usa cu yala dupa mine si ramanand afara am trecut de pe un balcon vecin pe cel al apartamentului in care locuiam cuchirie, odata la etajul zece si alta data la etajul sapte. Cred ca adevarata proba de curaj si incredere au dat-o vecinii care mi-au permis aceasta escalada. E drept ca balcoanele erau separate doar printr-un perete de sticla.

A doua excursie montana am facut-o la 11 ani, cu un grup in care mai era o fetita de 10 ani, mult mai voinica si mai atletica decat mine (cel putin asa imi amintesc eu), care eram pe atunci nefiresc de slaba pt varsta mea (soarta s-a razbunat daruindu-ma cu multe kg in plus dupa ce, prin operatie, mi-a fost indepartata infectia ce s-a hranit din mine ani de zile, desi eram dusa destul de des la doctor, dar daca nu existau antibiotice...sulfamida nu patrundea "la locul faptei"). Restul grupului era alcatuit din adulti.

Din acea excursie imi amintesc extenuanta urcare pe Ceahlau, sfarsita cu trecerea printr-un nor de ploaie care ne-a udat pana la piele, gustul minunat al ceaiului cu rom baut la cabana Dochia si faptul ca n-am inteles deloc entuziasmul farmacistei din sat care a exclamat "mai vreau odata sa repet urcusul acesta, desi a fost greu" (daca pt ea era greu, dar pt mine?)

In timpul liceului, din motive de stramtorare materiala a familiei si a cheltuielilor cu liceul (manuale, gazda, mancare, etc) nu s-a pus problema sa merg in alta excursie decat traditionala naveta cu trenul la Fundata (dinBaragan), pe atunci un lac sarat, unde se faceau tratamente cu namol contra reumatismului (acum lacul nu mai e sarat--i s-au astupat izvoarele sarate cand a fost amenajat, dupa cutremurul din 77-- si deci nu mai are namol), desi nu era amenajat in vreun fel, statiunea cu recomandare similara fiind Amara, aflata nu prea departe, dar Fundata era mai aproape de noi.

In timpul facultatii am mers de doua ori la Predeal, prima data in tabara, si de fiecare data asta s-a intamplat iarna. Am urcat de fiecare data "tot ca nelumea" de la Trei Brazi spre Timisul de jos, traseu dificil si vara, darmite iarna pe zapada. Mi-amintesc insa ca a fost f nostima coborarea pe Valea Jepilor pe "frana nationala" in chip de sanie, noroc ca n-am dat peste vreun ciot ca sa ne sfasie echipamentul si sa ramanem cu "frana" goala-goluta.

A doua oara, intr-oexcursie de ozi, nu ne-am oprit la Timis, ci am continuat pana la Gura Diham. Neantrenata si neechipata ca lumea, am ajuns la tren pe jumatate inghetata si abia respirand, dupa ce eram cat pe ce sa nu ajung nici la cabana, ma oprisem epuizata in fata unei pante destul de abrupte, noroc cu un baietel care m-a incurajat sa urc si cu un coleg care m-a ajutat sa-mi revin in timpul calatoriei de intoarcere cu trenul.

Experientele neplacute legate de urcusul pe munte au continuat in ultimul an de studentie, tot intr-o tabara de iarna, dar fara zapada, cand am facut traseul Sinaia-Busteni si retur umbland pe coclauri si ajungand, la un moment dat, in zona de alimentare cu apa a orasului Sinaia (zona interzisa, desigur, dar nu era nimeni sa ne atraga atentia, de fapt ne ratacisem, pt ca am urmat un timp o carere marcata). Trei zile am avut probleme mai ales cu ridicatul de pe scaun din cauza febrei musculare.

Mai tarziu am mers la Predeal, cu copiii, in masina proprie. Ei au schiat, eu am inghetat. In studentie am coborat cu sania undeva pe Cioplea (nu pe partie, pe o strada), sania s-a rasturnat dar am reusit sa sar din ea la timp, cred ca am scapat fara nici o vanataie. Ca mama n-am mai repetat experienta, nu "cadra" cu noul meu statut. Uite de-aia imi place mie la mare (poate si din cauza ca am nevoie de iod), unde ne-am petrecut cam toate concediile cu copiii.

Din cauza acestor experiente montane n-am inteles bucuria cu care fiicele mele, in special cea mica, intampina orice ocazie de a da cu nasul pe la munte. Trebuie sa recunosc insa ca excursiile in Utah si sejurul in Salt Lake City, oras aflat cam la latitudinea si altitudinea Busteniului nostru, au lasat amintiri mult mai putin extenuante.

In vara asta familia fiicei mai mici a petrecut cateva zile in Piatra Craiului, cu sediul la cabana Curmatura. Au venit f incantati de cele vazute, ca si de felul in care au fost tratati la cabana, unde atat preturile accesibile, cat si mancarea autohtona (telemea direct de la stana din apropiere, mamaliguta cu branza si smantana "de la mama lor") i-au facut sa doreasca repetarea experientei.

Nu la fel de incantati au fost de hotelul Nobilis, de langa Pestera, in apropiere de Moeciu. Preturile acestui hotel de 4 margarete erau comparabile cu ale hotelurilor de 3 stele din Germania (unde au facut o excursie cu bicicletele dealungul Rinului) iar la masa in loc de branzeturi autohtone (ei sunt vegetarieni) li s-au servit tot felul de delicatese pe care le gasesc si alta parte a Europei.

Si mai mult i-a mirat faptul ca s-au cheltuit atatia bani,probabil si din fonduri europene, pt a se construi acest hotel impunator aflat la distanta de orice drum pe care se poate accesa cu masina. Mult mai potrivite li s-au parut pensiunile amenajate de localnici in casutele lor ce se insirau la distante apreciabile una de alta.

N-oi fi eu destul de umblata ca sa fiu mare experta in turism, dar o intreb din nou pe Leana lui Cocosh: -Chiar crezi ca o sa dea navala turistii sa colinde coclaurile patriei daca nu au drumuri pe care sa circule? Si intreb asta pt caa responsabil cu drumurile e tot un coleg de-al dumisale, om cu deja multa experienta in domeniu. Sau poate se bizuie pe promovarea facuta de EBA la parlamentul European (:D)?