Când am luat eu foc...

Mi-am amintit cum a fost când am luat eu foc, în laborator. Cu foarte puțin timp înainte auzisem la radio că sondorii români, când era erupție și lua sonda foc, se tăvăleau pe pământ să se stingă.

Am ieșit în mare viteză pe ușă, cu părul încă arzând. lepădând de pe mine halatul care ardea și el, rupând nasturii bluzei ca s-o arunc și pe ea, fără să-mi pese dacă mă vede cineva și dacă judecă în vreun fel ce fac. Ideea era să ajung la pământ și să mă tăvălesc, pentru că ieșisem efectiv dintr-o mare de flăcări.

Afară am văzut că deja nu mai ardeam și m-am întors să dau cu apă rece pe mine, știam deja că e cel mai bun prim ajutor, apoi am dat cu spirt. La spital mi s-a spus că a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut și că asta mă va ajuta să mă vindec mai repede. Asta și tinerețea.

Dar tot am stat 10 zile în spital și mi-a luat mai mult de o lună ca să se vindece toate arsurile.

Ce verde era valea mea - Marele viscol din februarie 1954.

Îmi amintesc cum treceam direct peste garduri să ajung la școală, cum stăteam cu lampa aprinsă în casă ziua namiaza mare pentru că geamurile erau acoperite de zăpadă, că ne dădeam cu sania pe derdelușul de pe casă până-n stradă...

Viscolul a început în 4 februarie, cam în jur de 20 martie am plecat la București, treceam printre adevărate ziduri de zăpadă, cel puțin cât trenul.

Un unchi era concentrat în armată, i s-a terminat stadiul chiar atunci, a venit, împreună cu un camarad, 100 km pe jos prin viscol, ghidându-se după calea ferată...

Tatăl meu lucra de acasă (nimic nou sub soare) făcea niște devize și se plângea că i-au înghețat genunchii stând la masă, pe scaun, deși soba duduia. Norocul nostru că aveam acces din casă la cămara unde erau depozitate lemnele.

În București armata a fost baza, vai de sărmanii soldați... ei făceau tunele prin zăpadă, ei aprovizionau populația cu alimente ducându-le în ranițe, pe schiuri.

Mai târziu, la inundațiile catastrofale din anii 70 tot armata... care atunci era obligatorie.

 ”Anul 1954. Din Arhiva Agerpres. O locomotivă cu aburi, la intrarea în Gara de Nord după marele viscol din luna februarie. Foto Dumitru Covaci”

The Bull and The Bear

Once upon a time there lived a bear in a cave deep in the woods. Nearby was a meadow in which a farmer kept his cattle — and one large, ferocious-looking bull. Each day the bear hid at the edge of the woods, watching the bull. The bear was known as the strongest, most fierce creature for miles around. No other beast in the forest dared to tangle with him. As the bear watched the bull peacefully gazing, he wondered which one of them would win a test of strength. He thought about this for many days. Then one morning he decided to challenge the bull to a fight to the finish.

The bull had just chomped down on a fresh clump of clover when he looked up and saw the bear barreling across the meadow toward him. He stopped chewing. The red flag of danger popped up in his head. The bear skidded to a halt in front of him. The bull lowered his head menacingly, his sharp horns aimed right for the bear’s throat. For long moments they stood in place — eyeball to eyeball — neither one of them moving. Finally the bull grew tired of the stare-down and asked, “What do you want, Bear?”

“I want to fight you,” growled the bear.

“Why?” asked the bull.

“Because, I want to prove that I am a stronger and better fighter than you are.”

The bull laughed. “I thought you really wanted something. You can’t possibly win against me. I have sharp horns that can cause terrible injuries.”

“And my claws are sharp and quick,” the bear shot back. “I have defeated many an enemy — anyone who would harm my cubs or take away my mate. I am the king of the forest!”

“Then go back to the forest,” the bull bluntly advised. “This is the meadow.”

The bear blinked in surprise. “I beg your pardon…”

“I mean, what’s the point of me fighting with you?” the bull asked. “What would that prove? We are not enemies. I have not harmed your cubs or taken your mate.”

“It would prove that I am the strongest.”

“Okay,” said the bull, smiling. “I’ll buy that. You are strongest. Now leave and let me graze in peace.”

“Just one cotton-pickin’ minute. What do you mean by that?” The bear raised a club-like paw. “I will tear you to shreds. Defend yourself.”

“What you do is up to you,” the bull answered calmly. “But if you do, what will all your friends — the ones who are watching us right now — think about you?”

“They will think that I am the strongest,” yelled the frustrated bear.

“I don’t think so. I do not choose to fight you just because you choose to fight with me. I would only fight to defend one of the cows in my care. If you attack one of them, then I’d be obliged to give you a good lashing.”

“I can’t attack them,” protested the bear. “They can’t fight back. There would be no victory to it.”

“Exactly,” answered the bull. “But what if you did? And what if I should try to defend them? What if something should happen to me? Who would protect them then? You? Would you trust me to protect your cubs if something happened to you? What would happen to your family if you lose the fight?”

“I never thought of that,” said the bear.

“Go back into the woods, Bear,” said the bull as he turned to walk away. “Live in peace. And I will stay in the meadow and do the same.”

The bear turned toward the woods. He had come spoiling for a fight — to prove which one was the strongest. But he had learned an important lesson from a very wise bull. In peace, there are no losers.
*****************************************
Starting a quarrel is like breaching a dam; so drop the matter before a dispute breaks out. (Proverbs 17:14 NIV)

Micul dejun din ziua de Crăciun.

Activitatea mea online se bazează în principal pe postări pe Facebook. Dar pentru că acele postări sunt greu de accesat după vreo câteva zile prefer să le transcriu aici și să le etichetez, astfel încât să le găsesc oricând doresc să le revăd. În plus cititorii mei de pe blog nu sunt neapărat membri Facebook 

Nu sunt eu dacă nu postez poze cu mese festive. Masa asta a fost atât de festivă cât s-a putut, cu numai doi participanți. Am cumpărat, am pregătit, am așezat câte ceva, cât să ne ajungă, am socotit eu, până pe la anul nou, dar cred că se va termina totul mai devreme.

Mai jos sunt poze din albumul intitulat ”Vedere Generală”.

Am început, ca de obicei, cu preparate din pește. Am cumpărat niște salată de icre de știucă pe care le-am împachetat în alge marine prăjite în ulei de măsline și ceai verde ajunse în țara noastră direct din Coreea de Sud, cumpărate online. Algele le-am tăiat fâșii, pentru că erau ambalate ca foi cam ca cele chinezești pentru sushi.

Într-o revistă de la Mega Image am găsit o rețetă intitulată pompos pate de somon afumat, de fapt o pastă (pate este termenul franțuzesc) din somon, brânză-cremă Philadelphia, hrean și smântână, asezonată cu mărar. Am văzut cum se face într-o emisiune la Paprika TV.

Pentru că soțului meu îi place mult macroul afumat am făcut și o pastă de macrou cu cartofi fierți, ceapă echalotte și un pic de unt., totul dat prin blender.

Ca legume am folosit ardei dulci umpluți cu brânză cu verdețuri dintr-o cutie unde scria ceva în germană, ardei iuți grecești umpluți cu cremă de brânză pe pat de valeriană, precum și ciuperci și andive cu maioneză Hamker, pentru că e cu îndulcitori și nu cu zahăr, ca alte mărci. Nu mai fac demult maioneză în casă pentru că de regulă mi se taie, se pare că e în legătură cu activitatea tiroidei.

Brânzeturi și alte preparate animale.

Casiera de la Cora a observat că-mi plac brânzeturile franțuzești. Are dreptate, deci am pus pe masă Brie, Camembert, brânză cu mucegai bleu și, ca să fie și o notă autohtonă, niște telemea de capră (între noi fie vorba, am o bănuială că și telemeaua asta ar fi importată) înconjurată de roșii ”cherry prunișoare” (mă amuză denumirea asta) care sigur sunt de import.

Cei care concep masa de Crăciun alcătuită strict din preparate autohtone să nu comenteze.

Pe platoul de salamuri și cârnați sunt mai multe feluri de salam: de bibilică, prepeliță, fazan, bizon, cerb, mistreț și cârnați de căprioară cu trufe. Sincer, papilele mele gustative nu sunt atât de rafinate încât să fi putut face diferența și nu cred că voi mai repeta această experiență care a golit o bună parte din buzunarul meu.

În schimb pateul de ficat de gâscă și pui de la Capricii și delicii s-a dovedit un deliciu, împreună cu ouăle de prepeliță și ornamentele aferente.

Aș fi preferat să fac un platou cu ouă de prepeliță amestecate cu mozzarella în formă de bile, pentru că mi s-ar fi părut amuzant să încercăm să ghicim care ce este înainte de a le băga în gură dar se pare că unul din efectele pandemiei a fost reducerea importului de acest sortiment din Italia, sau poate a lipsit numai din zona în care am căutat eu.

În fine, mie mi se par foarte aspectuoase micile ovale de brânză presărate cu verdețuri ș.a. numite Aperifrais, pe care le găsesc de regulă la Mega Image, puse pe un pat de salată Lollo Bionda.

Masa s-a încheiat cu un tort dietetic concepție proprie, soțul meu a servit și niște cozonac cumpărat de el, totul udat cu un pahar de vin roze.

Pentru tort am făcut un pandișpan din 4 ouă, înlocuind cele 4 linguri de zahăr cu Stevia praf. Rețeta e foarte simplă. Se freacă gălbenușurile cu îndulcitorul până cresc în volum, se adaugă treptat 4 linguri nu prea pline de făină, arome, se bat albușurile spumă și se adaugă la restul compoziției mai mult învelindu-le decât amestecând energic. Se coace la foc potrivit cam 25 de minute.

Am făcut o cremă de mascarpone (125 g) și Philadelphia cu două linguri de stevia și când s-a răcit blatul l-am uns cu cremă pe laturi și am făcut un fel de coroană pe margini. În golul rămas am pus zmeură congelată care până a doua zi a lăsat ceva zeamă care a însiropat cumva blatul. Pe margine am decorat cu felii de ananas.

La final am pozat ce a mai rămas după ce am gustat câte un pic din fiecare preparat și am mai compactat platourile.

Am intitulat eu articolul ”Mic Dejun” dar cred că nu e nici nenorocire dacă o să vă prezint și ce am avut la prânz.

Masă de Crăciun fără sarmale e ca... vă las pe voi să completați.

Friptura a fost mușchiuleț de porc împletit, dar am uitat să-i fac poză, acompaniată cu medalioane de legume de la IKEA (cartofi, broccoli, praz).

Cabernet Sauvignon e preferatul meu de peste o jumătate de secol iar ”vinul fermentat în această sticlă” de la Zarea e de fapt șampanie, dar nu mai e voie să se folosească acest nume.

După cum se vede nu am reușit să terminăm tortul.

Scrisori, scrisori

Am găsit scrisoarea asta pe un grup cu specific umoristic. Nu știu cine e autorul, experiența îmi spune că nu ar fi persoana care a postat-o. Dar îmi aduce aminte de o altă scrisoare, din Canada, ”A newfie mother's letter to her son”, care a fost tradusă și adaptată în română ca ”Scrisoarea unei mame blonde către fiul ei”.

Scrisoare din armată

Dragă mamă și tată,

Mă simt foarte bine aici! Sper că și vouă acasă, lui Gheorghe, Ion, Petru, Lenuța, Florica și Ana, vă merge la fel de bine.

Spuneți-le lui Gheorghe și Ion că în armată este minunat și să se înroleze și ei neapărat, înainte să se ocupe toate locurile.

La început mi-a fost mai greu, fiindcă trebuia să stau în pat până la ora 6, dar m-am obișnuit.

Mai spuneți-le lui Gheorghe și Ion că nu trebuie să-și facă decât lor patul și încă câteva fleacuri înainte de micul dejun. Nu tu muncă în grajd, hrănit de animale, tăiat lemne, făcut focul.

Micul dejun este mai ciudat: sunt tot felul de sucuri, chifle, dulceață, müsli, dar niciun cartof, carne, șuncă, cârnați și varză, așa cum mâncăm noi acasă. Dar poți să le mănânci porția unor orășeni care beau doar cafea.

Nu mă miră că orășenii nu pot merge așa repede și departe. După un marș de câteva ore, au bășici la picioare și se întorc în unitate cu camionul. Și nu au mers decât cum ar fi la noi de acasă la poștă.

Peisajul este frumos, dar din păcate foarte plat.

Acum o să râdă Gheorghe și Ion: am primit laude pentru tragere la țintă! Nici nu știu de ce. Cercul negru din centru este mult mai mare decât un cap de șoarece și nici măcar nu se mișcă. Și nici nu trage înapoi, ca frații Tudosă de peste deal. Unde mai pui că trebuie să te întinzi comod pe o saltea și să aștepți până trag și ceilalți (o veșnicie).

Cel mai mult îmi plac antrenamentele de luptă corp la corp. Dar trebuie mare atenție la orășeni, că se rup repede. Doar cu Ionuț am probleme, l-am pus jos doar o singură dată. Cred că din cauză că eu am 1,80 m și 80 kg, iar el 2 m și 130 kg. Oricum, este mult mai ușor ca acasă când scapă taurul nostru la vaci și trebuie să-l bag înapoi în grajd.

Vă îmbrățișez cu drag,

Fiica voastră, Anuca Scrisoarea canadiană tradusă și adaptată în română ca ”Scrisoarea unei mame blonde către fiul ei”:

Dragă fiule,

Îţi scriu aceste rânduri ca să ştii că îţi scriu. Dacă primeşti această scrisoare, înseamnă că a ajuns cu bine. Dacă nu o primeşti, atunci să mă anunţi pentru a ţi-o mai trimite încă o dată.

Îţi scriu încet pentru că ştiu că tu nu citeşti prea repede.

Acum câteva zile tatăl tău a citit că marea majoritate a accidentelor se petrec la o distanţă de un kilometru de casă. De aceea, ne-am hotărât să ne mutăm mai departe. Noua casă este minunată. Are până şi maşină de spălat, dar nu ştiu dacă merge. Ieri, am băgat lenjeria în ea, am tras de manetă, şi de-atunci n-am mai văzut-o.

Vremea pe aici nu e foarte rea. Săptămâna trecută n-a plouat decât de două ori. Prima oară, ploaia a ţinut 3 zile, iar a doua oară patru zile.

A propos de vesta pe care o vroiai, unchiul Petre mi-a spus că dacă o trimitem cu nasturi, cum sunt ei grei, o să coste mai mult, aşa că am tăiat nasturii şi ţi i-am pus în buzunar. Să ştii că în sfârşit l-am îngropat pe bunicu', l-am găsit când ne-am mutat. Era în dulap din ziua în care a câştigat la "De-a v-aţi ascunselea".

Să-ţi mai zic şi că alaltăieri ne-a explodat bucătăria, iar tatăl tău şi cu mine am „zburat" din casă. Ce emoţie! A fost pentru prima dată după mulţi ani când tatăl tău şi cu mine ieşim împreună undeva. A doua zi a venit şi doctorul să vadă dacă suntem în regulă, şi mi-a pus un tub de sticlă în gură. Mi-a zis să nu vorbesc zece minute. Tatăl tău s-a oferit să cumpere tubul acela.

Şi dacă tot vorbim de taică'tu, te anunţ că şi-a găsit de lucru, e foarte mândru de asta. Lucrează peste aproape 500 de oameni. L-au angajat să tundă iarba în cimitir.

Trebuie să-ţi spun că sora ta Julia, care s-a căsătorit cu soţul ei, a născut în sfârşit, da' nu ştim încă sexul copilului. N-aş putea încă să-ţi spun dacă eşti unchi sau mătuşă. Într-o zi, taică'tu a întrebat-o pe sora ta Lucia dacă mai este însărcinată. Lucia i-a răspuns că da, în 5 luni de-acum. Pe urmă taică'tu a întrebat-o dacă e sigură că e al ei. Ea i-a spus sigură că da. Ce fată sigură, câtă mândrie! Aşa fată, aşa tată!

Vărul tău Paul s-a căsătorit şi el nu demult. Şi-acum se roagă în fiecare zi în faţa soţiei lui. E fecioară! Dimpotrivă, pot zice şi că nu l-am mai văzut pe unchiul Vasile, ăla care a murit anul trecut... Cel mai rău e fratetu' ăla mic, Ionuţ. A încuiat maşina şi a lăsat cheile înăuntru. A trebuit să se ducă până acasă să aducă dublura ca să ne scoată pe toţi de acolo. Bine, fiule.

Nu pot să-ţi trec adresa pe plic pentru că n-o ştiu. De fapt, ultima familie care a locuit aici a plecat cu numerele pentru a le pune la noua adresă. Dacă o vezi pe Margareta, transmite-i salutările noastre. Dacă n-o vezi, nu-i spune nimic.

Mama ta care te adoră,

Antoneta

P.S.: Aveam de gând să-ţi pun nişte bani, dar deja am închis plicul.

Originalul:

A newfie mother's letter to her son

I am writing this slow because I know you can't read too fast. We don't live where we did when you left. Your Dad read in the paper that most car accidents happened within twenty mile of home, so we moved. I can't send you the address as the last Newfie family that lived here took the numbers with them for their next house so they wouldn't have to change their address.

This place has a washing machine, but the first day I put four shirts in it, pulled the chain and haven't seen them since.

It rained only twice last week - three days the first time and four days the second.

About the coat you wanted me to send you. Aunt Sue said it would be a little too heavy to send in the mail with them heavy buttons, so we cut them off and put them in the pockets.

We got a bill from the funeral home and it said that if we didn't make the last payment on Grandma's funeral, up she comes.

About your sister - she had a baby this morning. I haven't found out whether it's a boy or a girl, so I don't know if you are an aunt or an uncle.

Your Uncle John fell in the whiskey vat. Some men tried to pull him out, but he bravely fought them off and drowned. We cremated him and he burned for three days.

Three of your friends went off the bridge in their pick-up. One was driving and the other two were in the back. The driver got out - he rolled down the window and swam to safety. The other two drowned - they couldn't get the tailgate open.

Aunt Mabel is knitting you some socks. She would have sent them by now, but I told her that you had grown another foot since she last saw you, so she has to knit another one.

Not much more news this time. Nothing much has happened.

Love,
Mom

Newfie (also Newf or sometimes Newfy) is a colloquial term used by Canadians for someone who is from Newfoundland. Some Newfoundlanders, particularly those from the city of St. John's (the capital of Newfoundland) consider "Newfie" as a slur used by American and Canadian military forces stationed on the island.

Mai știm ce sărbătorim pe 25 Decembrie?

Covidul ăsta nenorocit, pe lângă suferințele fizice pe care le provoacă celor care au nefericirea să aibă parte de el, e gata-gata să producă mutații și în sufletele oamenilor.

Am văzut o postare pe face book cu link spre un articol cu un titlu foarte interesant: ”Mai spuneți-le și despre Iisus, să nu creadă că pe 25 Decembrie îl sărbătorim pe Moș Crăciun”

Și mi-am dat seama că, stând închiși în case cea mai mare parte a timpului, dacă ne uităm la publicitatea de la televizor avem mari șanse să uităm ce s-a întâmplat acum mai bine de două mii de ani în Ierusalim.

Să uităm că ”ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” a fost înlocuit de ”iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți” și ”dacă cineva îți dă o palmă pe obraz, întoarce și celălalt obraz”

Eh, poate partea cu iubirea pe care a revărsat-o și o revarsă necontenit Iisus asupra noastră mai este cât de cât înțeleasă, acceptată și aplicată de unii, dar am mari dubii că este în stare creștinătatea să o aplice pe cea cu întorsul obrazului. 

Mai știe cineva cum de s-a răspândit așa de mult creștinismul în lume la începuturile sale? La Materialism Dialectic și la lecțiile de istorie din timpul comunismului ni s-a spus că sclavii au acceptat cu ușurință promisiunea eliberării de suferințele de pe pământ prin iluzia ajungerii în rai și că în acest fel religia a constituit pentru ei un fel de opium care le-a încețoșat mințile.

Eu cred că nu numai promisiunea aceasta i-a făcut să adere și să răspândească religia creștină ci și faptul că Sfântul Petru a avut un vis extraordinar. Iisus a spus că el nu a venit să schimbe legea (cele 10 porunci de pe Muntele Sinai, am înțeles eu) dar legea iudaică avea multe restricții și reglementări, mai ales în cazul hranei, care poate nu conveneau celor cărora li se propovăduia noua religie.

În plus Vechiul Testament spunea că Dumnezeu (Iahve, Adonai, Savaot, Elohim și multe alte nume) a făcut legământ numai cu evreii să îi ajute în toate cele dacă îl adoră numai pe EL. Dar celor cărora li s-au adresat apostolii erau de multe alte neamuri. Iisus nu a făcut neapărat deosebire între neamuri (cum mai fac astăzi mulți pretinși creștini) și a făcut un nou legământ, care este Noul Testament.

Visul lui Petru, dacă mi-l aduc bine aminte, este că pe o fața mare de masă erau așezate multe și felurite bucate, unele permise de VT, altele nu. Și el a înțeles că asta înseamnă că la masa Domnului Nostru Iisus Christos se pot așeza și înfrupta toate neamurile, indiferent de rasă, gen, stare socială.

Pavel este, înțeleg eu, cel care, ca fost soldat roman, a organizat primele comunități și i-a învățat să trăiască împreună. Poate că singurul lucru adevărat în ce privește ideologia comunistă este că primele comunități creștine au fost de fapt ceea ce le spune numele: organizații comuniste, dar care au avut la bază adorarea lui Dumnezeu, Iisus Christos ca Fiu al Lui și Duhul Sfânt care îi unea în conștiință, lucru ulterior negat de ideologii comuniști moderni.

Deci să-l lăsăm un pic pe Moș Crăciun să răsufle oleacă și să ne amintim că acum mai bine de două mii de ani s-a coborât pe pământ Lumina Lumii în chip de prunc sfânt.

Am să vă prezint o serie de tablouri dedicate nașterii lui Iisus. Voi afișa întâi lista cu numele tablourilor apoi imaginile. Dar înainte am să vă arăt care îmi place mie cel mai mult. E un tablou pictat de Rogier Van Der Weiden. Mi se pare cel mai spiritualizat.

01. Unknown Master, Nativity Scene in Castelseprio (9th century)

02. Unknown Master, Nativity Scene in Cappello Palatina Palermo (1150)

03. Giotto di Bondone, Nativity Scene in the Lower Church of San Francesco d’Assisi (1304 und 1306)

04-Duccio di Buoninsegna - The Nativity with the Prophets Isaiah and Ezekiel

05. Unknown Master, Byzantine Fresco in the Peribleptos-Church Mistra, Greece (mid-14th century)

06. Gentile da Fabriano, Adoration of the Magi (1423)

07. Rogier van der Weyden, Bladelin Triptych (1445-48)

08. Francesco di Giorgio Martini, Nativity (1460)

09. Piero della Francesca, Nativity (1470-75)

10. Hugo van der Goes, Portinari Altarpiece (c.1475) Detail

10. Hugo van der Goes, Portinari Altarpiece (c.1475)

11. Geertgen tot Sint Jans, Birth of Jesus (1484-90)

12. Lorenzo Costa, Nativity (1490)

13. Sandro Botticelli, The Mystical Nativity (1500-1501)

14. Jan Gossaert, The Adoration of the Kings (1510-15)

15. Albrecht Altdorfer, Nativity (c.1513)

16. Matthias Grünewald, Concert of Angels and Nativity (1515)

17. Pieter Bruegel the Elder, Anbetung der Heiligen drei Könige (1564)

18. El Greco, The Nativity (1603-05)

19. Michelangelo Merisi da Caravaggio, Nativity with San Lorenzo and San Francesco (1609)

20. Georges de La Tour, L’adoration des bergers (c.1645)

21. Rembrandt, Adoration of the Shepherds (1646)

22. Nicholas Poussin, Nativité (c.1653)

23. Arthur Hughes, Nativity (1857-58)

24. Paul Gauguin, Geburt Christi, des Gottessohnes (1896)