Lupta de clasa

De ce cred eu (nu ca ar interesa pe cineva) ca Presedintele ce se crede (si poate si e) lider innascut il uraste pe fostul Premier?

Dincolo de orice considerente politice sau simpla antipatie sta faptul (care probabil zace undeva in subconstient, iar daca ar iesi la suprafata ar fi negat cu inversunare) ca fostul premier are unele calitati care ii lipsesc presedintelui: este inalt, frumos, prezentabil, elegant, educat, manierat si sportiv.

Cei doi par un exemplu de antiteza: unul este om de-al nostru,din topor (de-aia ii reusesc atat de bine baile de multime), celalalt are, cum zic americanii, clasa. Sunt produse ale unor clase sociale diferite, de unde si titlul articolului.

Setari

Fiind nevoita sa o fac pe ITista (fara pregatirea de specialitate) am incercat "sa-mi bag ghearele" cum spune sotul meu, in setarea blogului si am reusit sa incarc partea de jos a fiecarui post cu niste setari imprumutate de pe Feedburner . Una din ele suna f promitator: "Email the author". Dar testand aplicatia am constatat ca emailurile se rataceau undeva in oceanul internetic, dar eu deja ma bazasem pe ea si stersesem formularul de contact (nici nu stie sotul meu cata dreptate i-am dat atunci ca e reticent la stergerea datelor), fara posibilitatea de a-l mai descarca, pt ca nu mai era acolo de unde il luasem.

Dupa lupte seculare ce au durat cateva ore pline de nervi si de dureri de cap am reusit sa mai luminez putin footerul postului si chiar sa incastrez (imbedding) un nou formular de "email the author" (pt cel vechi am aflat de la Feedburner ca trebuia sa introduc un cod, n-am aflat de unde sa-l iau si unde sa-l bag), care are si functie antispam si care se afla in partea cea mai de jos a paginii pt ca nu avea loc in alta parte a sablonului (eu as fi vrut sa apara sub Profil, dar nu s-a putut). Astept felicitari si aplauze :)))) (M-am invatat prost :)))

La multi ani pentru Ioni si Ioane

Sa va dea Domnul numai ganduri bune si bucurii cat cuprinde!

Ecologie a la russe

Cine ar fi crezut ca acest colos cu picioare volatile, acest urs neimblanzit numit Gazprom se gandeste la sanatatea si salvarea planetei?

De ani de zile auzim de incalzirea globala, de efectul de sera, de gaura din stratul de ozon si multe, multe grozavii (cand nu ne goleste buzunarele criza financiara sau nu ne pocneste, Doamne fereste, vreo bomba sau vreo racheta in cap) si cam tot de atata timp se papa bani multi pe simulari si cercetari care sa gaseasca solutia salvatoare.

Si cand colo solutia e atat de simpla: un robinet inchis taman cand, fiind gerul mai aspru s-ar consuma mai mult gaz pt incalzire. Si ce rezulta din arderea gazului metan? Nimic altceva decat apa (care oricum nu se poate recupera) si bioxid de carbon care mareste efectul de sera. Nu mai vorbesc despre faptul ca industria chimica, blamata din rasputeri pt ca otraveste organismele umane cu E-urile ei, e obligata sa-si restranga macar, daca nu chiar sa-si inceteze activitatea.

Cand ziceam ca in epoca de aur s-au dezvoltat industrii care foloseau materii prime din import n-am specificat si gazul importat pe atunci din URSS.

Cand s-au inceput tratativele pt importul gazelor din URSS de catre statele din vestul Europei multe voci au atentionat ca rusii vor putea folosi oricand aprovizionarea cu gaze drept arma politica. S-ar zice "unde dai si unde crapa" dar austriecii deja incep sa simta cat de fundamentate erau acele temeri.

Sa speram ca puseul ecologic n-o sa-i tina mult pe cei ce controleaza Gazpromul, pt ca imi va fi mai greu sa gandesc pozitiv dardaind in casa.

Hai sa-ti arat Bucurestiul noaptea

Duminica seara m-am hotarat sa-mi misc pretioasa persoana afara din cuibusorul cel caldut si, convingandu-mi jumatatea sa ma insoteasca, am pornit in cautare de luminite festive. Jumatatea, indatoritoare, a vanat luminitele de pe la case si blocuri, mai rare decat promisiunile onorate ale politicienilor.

Pe mine insa ma interesa sa fac o comparatie atat cu luminitele Videanului, cat si cu cele ale caror amintiri palesc, din de-acum din ce in ce mai indepartata calatorie pe meleaguri nord americane.

Se intelege ca nu exista comparatie intre bogatia de lumini care se revarsau in America inca nelovita de criza (am vizitat doua parcuri cu tema de Craciun, erau expuse animale alcatuite din luminite, care se si miscau in fel si chip-- din pacate nu avem poze--, exista chiar o strada care-si schimba numele in Christmas Street, cei care doreau sa cumpere o casa acolo erau obligati sa orneze f bogat casa cu tot felul de instalatii, nu mai vorbesc de Templul Mormon in curtea caruia fiecare ramurica a pomilor falnici era imbracata in luminite, apoi fiecare centru comercial avea copacei imbracati in lumini multicolore intre magazine) dar parca imi placea mai mult cum era ornamentat centrul orasului (ma refer aici la perimetrul cuprins intre Piata Unirii, Piata Universitatii, Splaiul Unirii si bulevardele care si-au schimbat de atatea ori numele, incat nu mai stiu cum se cheama) in anii trecuti (si nu sunt vreo fana Videanu sau PDL, dimpotriva).

Ce ne-a impresionat in mod neplacut a fost aspectul de paragina al multor cladiri aflate in acest perimetru, ca si faptul ca fostele magazine de lux s-au transformat in Pris Unic , un fel de KMart autohton. Despre KMart, fratele si mai sarac al Wall Martului, se spunea ca orice marfa ai cumpara de acolo se strica pana ajungi acasa, aluzie la preturile extrem de scazute care adesea se justificau printr-o calitate si mai scazuta.

Dar deh, ce pretentie sa avem, doar e criza (numai ca pt Mosi Craciuni, carnat si tort intrati in cartea recordurilor nu a fost criza) sa zicem mersi ca de bine de rau, cu tot gerul, inca nu inghetam in case ca pe vremea impuscatului, desi nu se stie daca nu vom suferi in curand, sa bat in lemn, de pe urma razboiului gazelor intre cele doua ramuri slave ale trunchiului fostei Uniuni Sovietice. Parca a luat-o cu totul razna lumea in care traim, de nu se mai intelege, vorba ceea, om cu cetatean. Iar razboaiele (cam in 80% dintre ele, cel putin, sunt implicati musulmani, fie ei din Africa sau Asia, ba nu de mult chiar si in Europa) par sa nu se mai sfarseasca.

Daca in secolul trecut regimurile comuniste obligau oamenii sa iasa in strada ca sa ceara pace, acum se pare ca nici un manifestant nu mai doreste pacea, parca au innebunit toti vrand sa se razboiasca cu orice pret (si tare mare mai e pretul platit pt razboaie!)

Dar sa ma intorc la luminite. in afara pozelor ce se pot vedea aici am mai publicat si altele intr-un album.

Ca de obicei calitatea pozelor lasa uneori de dorit (poate mai des decat sunt dispusa sa recunosc), pacatuind si prin numarul mare al lor (in special cele in care am incercat sa surprind cum se schimba culorile in, sa-i zicem, bradul de la Universitate). Dar poate e bine de stiut ca n-am publicat nici jumatate din pozele facute. Cui nu-i place sa nu se uite!

Ultima scrisoare

La scoala am invatat despre Mihai Beniuc ca a scris "Marul de langa drum" si cam atat (sau doar atat mi-a ramas mie in minte). Cand eram in facultate o prietena a descoperit o poezie scrisa de el, "Ultima scrisoare". Mi-a placut enorm si chiar invatasem cateva versuri pe de rost. Totusi zambesc si acum cand imi amintesc sfarsitul poeziei. Voi transcrie poezia asa cum am gasit-o pe http://www.cerculpoetilor.net/poet.php?idp=9 apoi am sa spun de ce zambesc.

Ultima scrisoare

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.
1937

Deci, poezia e scrisa in 1937. Si iata datele lui biografice, de pe acelasi site: Mihai Beniuc (1907 - 1988)

S-a prapadit curand, dupa 51 de ani :))))

Ca in celebrul banc "Daca nu te mariti cu mine am sa mor. Si bietul om a murit dupa 40 de ani)

Fasia Gaza

Dan Selaru a publicat pe aceasta tema un articol care mi s-a parut cat se poate de obiectiv.

Comentariul meu (publicat si acolo) arata asa:

E greu sa se faca pace cand majoritatea musulmanilor ar face orice ca sa stearga de pe fata pamantului statul Israel. Nu comentez cat de legitime sunt actiunile de o parte sau alta (n-as vrea sa fiu mama palestiniana sau evreica pt nimic in lume) dar unele fapte nu pot fi contestate: in timpul celui de-al doilea razboi mondial (cand Anglia era amenintata cu debarcarea nazista si mare parte din Europa era ocupata de trupele hitleriste) englezii au cerut ajutorul arabilor din teritoriile administrate de ei, dar au fost refuzati, evreii conlocuitori cu arabii in schimb, din motive lesne de inteles, au pus mana pe arme si s-au inrolat in armata britanica , crearea statului Israel fiind un fel de recompensa pt aceasta atitudine. Pe de alta parte palestinienii au fost un ferment de violenta pt toate statele arabe care le-au dat adapost, fiind alungate de acolo in urma unor lupte sangeroase, Hamas nu s-a sfiit sa verse sangele propriilor concetateni. Dar din atitudinea israelienilor "ochi pt achi, dinte pt dinte" intelegem mai bine de ce a fost nevoie sa vina Iisus pe pamant si sa propovaduiasca iubirea in locul razbunarii, pacat ca nici macar crestinii nu i-au inteles intru totul invataturile. Mie situatia mi se pare fara iesire, fereasca Dumnezeu sa se intinda valvataia, ca nu suntem chiar atat de departe cat mi-ar place. Articolul mi se pare excelent scris.
05 ianuarie 2009 05:05

Fotografii de pe doua continente

Va mai amintiti faimosul basm "Muzicantii din Bremen"?
In septembrie sotul meu a facut o scurta deplasare in Bremen. In octombrie a fost mai multe zile in Anchorage, Alaska. Abia acum a avut ragazul sa puna pozele pe computerul la care am si eu acces iar eu le-am pregatit pentru publicare. Pozele din Bremen se gasesc aici iar cele din Anchorage aici . In albumul din Bremen pot fi admirati celebrii muzicanti, in mai multe ipostaze.

Ar fi interesant sa se faca o comparatie intre aspectul cladirilor dintre cele doua orase, pt ca se poate vedea f bine diferenta de cultura. In Bremen se vede opulenta baroca, cladirile etaland o bogatie de ornamente, in contrast cu simplitatea pragmatica a celor din Anchorage. Totusi in Anchorage sunt si unele cladiri cu niste curbe interesante. Deasemenea se poate compara soliditatea germana, bazata pe o lunga istorie in acele locuri, si aparenta fragilitate a caselor de pe Main Street din Anchorage.

Marturisesc ca m-a uimit si faptul ca in Alaska era f multa verdeata, poate apropierea oceanului sa fie explicatia, sau poate chiar incalzirea globala. Mi s-a parut ca sotul meu a avut norocul acolo sa prinda vreme mai buna, cu cer mai senin decat cel irlandez, sub care imi petreceam eu zilele atunci. Totusi are un regret, si anume ca nu a reusit sa vada somonii.

Cu haiducul Boc in frunte/ Vom avea victorii multe

Masurile haiducesti anuntate de guvernul Boc, "sa luam de la bogati si sa dam la saraci" s-ar traduce astfel:

Veniti, veniti, veniti cu noi
Sa dam cu pietre in ciocoi.

Si ciocoii nu intarzie sa reactioneze. Intr-o perioada in care pretul petrolului scade veriginos, la noi, datorita masurilor luate de haiduc, creste pretul combustibilului. Vor creste, in avalansa, toate preturile pt ca atat pt producerea marfurilor cat, mai ales, pt transportul lor, e nevoie de combustibil si astfel vor fi loviti in plin nu numai proprietarii de gipane, SUVuri sau Maibachuri, ci si saracii pe care pretinde Boc ca ii protejeaza.

Li se tot plange de mila pensionarilor ca o duc greu, dar cand cei ajunsi la varsta legala de pensionare isi mai carpesc veniturile cu un salariu ca vai de el (pt ca nu mai beneficiaza de sporuri cum ar fi cel de vechime) li se pune alternativa ori/ori, alegeti cum vreti sa crapati de foame, cu pensia sau cu salariul?

Se plang multi ca cei tineri nu sunt atat de bine pregatiti ca cei din "vechea garda" si nu e de mirare, ei fiind exponentii nesfarsitei si nereusitei reforme a invatamantului. Cei nascuti inainte de anii 80 de bine de rau au suportat mai putin inconstanta sistemului de invatamant (sa nu fiu luata drept nostalgica, doar realista) multi dintre ei alcatuind clasa de mijloc, baza oricarui stat dezvoltat, dar ei sunt cei mai loviti de masurile haiducesti, pt ca sa nu ne imbatam cu apa rece crezand ca se vor sacrifica pt binele saracilor detinatorii marilor averi pt ca acestia, cum canta manelista Carmen Serban "au proprietati, dar nu au lichiditati".

Sunt curioasa cate mii de km de autostrada se vor construi din economiile anuntate de haiducul Boc si binecuvantate de tatucul lui.

Torturi, sarbatori, prajituri

Nu-mi pot imagina o masa festiva fara tort sau sampanie. Pentru ca in copilarie parintii mei au avut rareori posibilitatea sa ne ofere asemenea tratatii (totusi, pt a respecta adevarul istoric trebuie sa spun ca mama mea facea niste prajituri extraordinare ---niciodata suficient de multe ca sa astampere pofta mea de dulciuri, a incercat o data tatal meu sa ma faca "sa mi se aplece", sa fac indigestie adica, intr-o calatorie la Calarasi dandu-mi voie sa mananc atatea sarailii cate a fost nevoie ca sa mi se faca rau si sa vomit, au fost cel putin 10, si dupa ce le-am eliminat m-a intrebat daca mai vreau iar la raspunsul meu afirmativ a exclamat doar "ceara ma-tii"--, voi dezvolta subiectul mai jos) am profitat de fiecare ocazie pt a organiza o masa festiva, chiar intr-un an cand eram cat pe ce sa imi exersez talentele culinare pe lumea cealalta din cauza unei hemoragii interne provocata de o supradoza de Piroxicam (recomandarea doctorului). Piroxicamul si-a facut efectul, am scapat in vreo 3 zile de durerea atroce de umar care imi paralizase miscarile incat nu puteam ridica mana mai sus de ureche dar eram cat pe ce sa scap si de viata.

Am citit undeva despre faptul ca intr-o vreme musafirii erau tratati cu o lingurita de serbet si apa rece. Mama mea facea niste dulceturi extraordinare de mure si nuci verzi, deasemenea un minunat serbet de trandafiri dar, din motive independente de vointa ei (urmarile razboiului, apoi greutatea de a intretine o familie de patru persoane dintr-un singur salariu pt ca dumneaei a refuzat sa mearga la munca la colectiv), in cantitati extrem de mici. Din aceste bunatati oaspetii primeau cate o lingurita cu varf, noi copiii doar cateva bobite. Cand am crescut am dobandit un adevarat talent in a descoperi borcanele ascunse (din motive lesne de banuit) si a devora continutul lor. dar despre asta am mai povestit.

Mama mea avea grija sa avem macar saptamanal ceva dulce, cornulete (le urasc acum), minciunele, gogosi (a facut odata o cantitate uriasa, tatitzu a cumparat o ladita de marmelada, imi amintesc si acum gustul gogosilor taiate in doua si facute sandvis cu marmelada, mmm, un adevarat festin), checuri cu nuci (le tinea intr-un dulap in sala de la intrare pe acelasi raft cu oala de lut cu lapte prins, alaturi era cutitul cu care taiam felii de chec si lingurita cu care luam smantana din oala si ungeam checul), rulada cu nuci (preferata mea, probabil iodul care imi lipsea e explicatia), lapte de pasare, crema cu zahar ars, bineinteles cozonaci cu nuca din care eu, ca un copil rau si mofturos ce eram, mancam doar umplutura.

Tortul facut de mama mea era din nuci cu glazura de serbet, gustos si aromat. Am incercat si eu sa fac dulceata de trandafiri, nu mi-a reusit. Atunci cumnatul meu, acum dus pe ceea lume, a avut ideea sa facem serbet din produsul rezultat. Am amestecat pe rand pana ne-au trecut sapte randuri de sudori si a rezultat ceva ce putea fi taiat cu toporul. Soacra mea a povestit mai tarziu experienta ei cu prima dulceata, oarecum asemanatoare cu a mea, lipsind doar ideea geniala cu serbetul, se pare ca am legat prea tare siropul. Ea a remediat ulterior si si-a imbogatit experienta in dulceturi, eu m-am limitat sa fac de cateva ori gemuri devorate de familie in decurs de cateva saptamani, bineinteles inainte de sfarsitul verii, si sirop de zmeura, ba chiar si sirop de muguri de pin. Dar la torturi nu am renuntat cu adevarat niciodata.

Am "produs" in viata mea nenumarate torturi, unele mai reusite, altele mai putin reusite (toate mancate cu pofta de comeseni) dar cand am aflat ca am diabet (diagnostic pus de dr oncolog, o persoana in care am mare incredere si pe care o respect, dr Mirica, n-am ajuns sa ma inrolez in armata de diabetici declarati, pt ca de la o vreme suport cu f mare greutate cozile la cabinetele medicale si mai ales sistemul de intrat peste rand) am fost teribil de deprimata la gandul ca aceasta placere imi e rapita pt totdeauna.

Se intelege ce mare bucurie am simtit cand am gasit Diabetiker Susse marca Diamant, un indulcitor care poate fi folosit si la aluaturi coapte in cuptor.

Dar vreau sa mai povestesc cate ceva despre experientele torturistice prediabetice. Cel mai simplu si mai rapid de facut tort necesita un blat de tort care poate fi cumparat sau preparat din aluat de pandispan (nr egal de oua, linguri de zahar si linguri de faina) un borcan mare de compot, preferabil de piersici dar poate fi si de caise, sau doua cutii de compot de ananas, si multa frisca, eu cumparam cam un kg. Se taie blatul pe orizontala, se insiropeaza cu zeama de compot, se aseaza fructele intre blaturi, se acopera cu frisca, se orneaza dupa gust si imaginatie si voila, tortul festiv e gata.

Cel mai reusit tort era tip buturuga, destul de complicat (doua feluri de crema, una cu nuci pralinate, alta cu cacao, plus o rulada cu nuca macinata) dar merita efortul, pe langa faptul ca era f gustos era si aspectuos cu crema aceea care imita coaja de copac si aranjatul pe platou incat sa para un bustean din care se ramifica un ciot.

Pe vremea cand ziua gazele abia palpaiau in timpul zilei iar noaptea erau ceva mai acceptabile trebuie sa fi sughitat tare profesoara de geografie a uneia din fiicele mele pt ca le-a dat la clasa o reteta de tort de mere (f gustos de altfel) si a trebuit s-o exersez facand marunt din buze.

In martie in familia noastra sunt multe aniversari, intre altele pt ca una din fiice s-a nascut chiar a doua zi dupa aniversarea zilei mele de nastere. Inainte de a ni se goli cuibul faceam doua torturi ocazia aniversarii, cate unul pt fiecare. Nu mai stiu in ce an, pe langa tortul de nuci (nu buturuga) comandat de fiica mea am tinut neaparat sa fac si un tort joffre, dar am gresit ceva la crema, care a ramas lichida, cred ca untul avea prea multa apa pe care nu am reusit s-o elimin. Am luat un castron de jena, am pus un blat pe fundul lui, am turnat siropul care ar fi trebuit sa fie crema si am acoperit cu celalalt blat. N-a ramas nici o bucatica nemancata, din ambele torturi.

Alt tort usor de preparat se face din mere intregi (li se scoate doar casuta cu samburi si se pune in loc unt amestecat cu nuci macinate), aluat ca de pandispan si frisca pt ornat (intr-un an nu am avut frisca si a fost f bun si aspectuos si asa).

De un revelion fiica mea mai mare a luat una din nenumaratele carti de bucate pe care le aveam in dotare, a deschis la tortul piramida si m-a intrebat daca pot sa-l fac. Nu a fost nici o problema, am facut o multime de gogosele de profiterol, le-am asezat in cercuri concentrice, le-am suprapus astfel incat sa formeze o piramida acoperita cu frisca si gata. Alta data am facut un om de zapada din crema de biscuiti (asemanatoare cu cea de la reteta de "salam de biscuiti"), tot la propunerea fetelor.

Pt primele torturi foloseam o crema cu faina (Sanda Marin era de baza), abia mai tarziu m-am "specializat" in torturi mai "sofisticate". Sotul meu mi-a dat o indicatie, care acum mi se pare nostima, atunci cand am facut prima data un tort din care a gustat si soacra mea (si ea era mare specialista in prajituri si dulceturi) "sa faci neaparat ceva bine experimentat ca sa nu gresesti facand ceva nou, nemaincercat". Problema era ca experienta necesara imi lipsea cu desavarsire.

Deci sa recapitulam: am facut torturi cu crema fiarta cu faina, torturi de biscuiti, torturi cu nuci, torturi cu frisca, torturi cu cacao, cu mere, etc.

De cand am diabet am facut doar doua feluri de torturi dietetice: de pandispan cu compot light de ananas si tort de ciocolata cu nuca de cocos, a carui fotografie poate fi admirata mai sus.

Reteta pt tortul de ciocolata e urmatoarea:

Ingrediente pt blat:

8 oua

200g diabetiker susse (se poate folosi zahar tos pt nediabetici)

200g unt (eu am folosit unt 80%, daca se foloseste unt 65% trebuie frecat sa iasa apa si se foloseste mai mult, cca 250g)

200g nuca de cocos rasa, neindulcita (in USA se gasea doar indulcita)

vanilina, esenta de rom

100g ciocolata amaruie (eu am folosit 6 linguri cu varf de cacao, intr-o vreme foloseam cacao de Zaan, acum folosesc una cu o corabie pe cutie)

Pt glazura

4 linguri cu varf de cacao (nu mai stiu cata ciocolata ar fi, cred ca 75g)

100g DS (sau zahat tos pt nediabetici)

4 linguri cu apa (mai multa daca se cere, dar atentie ca amestecul de cacao si zahar sa fie numai putin umezit. Uneori am folosit cu succes sucul lasat de zmeura decongelata sau visine decongelate.

Arome

Off topic: obisnuiam sa fac si ciocolata de casa cu nuci, era f buna, mai fac cateodata ciocolata diabetica dar de la o vreme prefer sa o cumpar de la super/hipermarket, nu e de mirare ca sunt supraponderala, eu dau vina pe problemele, reale de altfel, cu tiroida. Mai faceam si alte feluri de dulciuri, nici nu-mi mai amintesc cate, stiu doar ca crema de zahar ars facuta in Salt Lake City a fost f apreciata de prietenii nostri din Taiwan, de ex.

Sa ma intorc la reteta. Se separa galbenusurile de albusuri. Galbenusurile se amesteca cu restul ingredientelor, se adauga albusurile spuma si se coace intr-o cratita tapetata cu "carta a forno" ("hartie pt copt") unsa cu unt, la foc potrivit, cca 1/2 ora, pana cand o scobitoare infipta in blat iese curata. Se glazureaza cand s-a racit.

Pt glazura se fierbe amestecul de cacao, zahar (diabetic) si apa (anul acesta am folosit zeama deportocala) pana seface o crema groasa, se lasa sa se raceasca putin si se adauga untul treptat (anul acesta m-am grabit, am pus untul prea devreme si untul s-a separat, crema aratand "taiata", am pus crema afara sa se raceasca putin, am frecat cand s-a albit untul dar nu s-a intarit de tot si gata, glazura s-a reparat. Am ornat cu frisca dietetica (400g smantana Dorna 37% la cutie, tinuta la rece, 2 linguri DZ, arome) si felii de mandarina.

Dupa atata colesterol ingurgitat va trebui sa fac muuuulta miscare.

Mai jos sunt doua poze cu "salata de boeuf fara boeuf", salata a la russe adica, vegetariana. Ornamentul din cea de-a doua poza e facut din sfecla rosie.