luni, 31 decembrie 2012

Gala de la Oberstdorf 2012

A devenit deja o traditie sa se organizeze aceasta gala aproape de finele anului...De fiecare data este alt concept, sunt alti invitati. parca anul acesta s-a pus mai mult accentul pe patinajul propriu zis si s-a redus ponderea celorlate elemente de spectacol. Imi amintesc ca intr-un an s-a dat atat de multa importanta celor care au cantat incat nu s-a inteles aproape nimic din numerele de patinaj.

De data asta a fost un solist care mi-a placut f mult, Marcus Engelstätter (traiasca Google care m-a ajutat sa gasesc numele pe care l-a pronuntat Yvonne Ghita, a fost destul de pe faza cu informatiile anecdotice, adiacente patinajului), a carui prezenta a acaparat exact atenita operatorilor atat cat trebuie ca sa nu deranjeze.


Ce place fanilor patinajului artistic este modul cum imbina acesta mai multe domenii artistice, pe langa tehnica de patinaj putem admira interpretarea muzicii, aproape intotdeauna de o f buna calitate, atentia data costumelor si machiajului, coafurii ca si luminilor, cand e vorba de gale.


Gala aceasta a inceput si s-a terminat pe muzica din filmele care l-au avut ca protagonist pe Agentul 007, Bond, James Bond, cum il prezinta autorul cartilor, Ian Fleming (eu il cunosc pe acest agent mai degraba din carti decat din filme) pt ca de la aparitia primului film din serie, avandu-l ca protagonist pe Roger Moore (cunoscut telespectatorilor romani mai degraba ca "Sfantul" din serialul cu acelasi nume) se implinesc 50 de ani.

Prima parte am urmarit-o mai degraba motaind, epuizata dupa ce am decretat, ajutata si de sotul meu care imi cunoaste bine aceasta pasiune, ca  nu mai e cazul sa o menajez pe mamita si sa renunt sa ma mai uit la TV de dragul ei...Are mamita asta a mea un talent deosebit fie sa inchida sonorul, fie sa schimbe canalul, fie chiar sa inchida televizorul, sau lumina ajutatoare (Ruth Rendell zicea intr-un roman de-al sau ca daca te uiti la TV pe intuneric risti sa orbesti, oculista mi-a confirmat aceasta informatie)... De data asta a inchis doar lumina, vazand ca m-am suparat a stat cuminte in pat...Sarmana de ea, nu-i mai arde de nimic de cand s-a prapadit sora mea, dar sta in fata micului ecran ca sa mai uite de durere...

Contrar obiceiului format de cand am blog nici nu am notat cine a evoluat si in ce ordine, incat am sa pomenesc doar numele si cam ce imi amintesc din aceasta parte.

Primii au fost niste sperante ale Germaniei pentru concursurile viitoare de perechi, Annabelle ProlssRuben Blommaert (de data asta traiasca Wikipedia, ca n-am fost in stare sa retin nici numele astea din prezentarea facuta de YG) Mi-a placut f mult fetita, a evoluat intai solo si a avut niste piruete fare frumoase, baiatul m-a impresionat mai putin...Micuta are abia vreo 13 ani, e aproape de aceeasi varsta cu nepotica mea..

Cred ca Sarah Hecken a fost cea care a urmat. Poate am eu o parere preconceputa, dar programul ei nu mi s-a parut prea atractiv. E adevarat ca la gale se folosesc mai mult secventele de pasi decat alte elemente, incat am impresia ca mai mult se plimba pe gheata ca la patinoarul de la mall, dar parca ea a cam abuzat de aceste elemenete. Dar cum eram cam obosita e posibil sa nu fi bagat eu de seama marele ei talent...cand am vorbit de parere preconceputa m-am gandit la faptul ca la europene nu m-a impresionat cine stie ce.

Perechea de dans  Tanja Kolbe / Stefano Caruso,  este vice campioana Germaniei...sincer, m-am bucurat ca nu au participat la gala campionii, Nelli Zhiganshina / Alexander Gazsi, pt ca imi sunt tare antipatici. Adormita cum eram nici ei nu m-au dat pe spate...
                                                       Tanja Kolbe / Stefano Caruso
Cum zic, ordinea in care prezint participantii e aleatoare, imi amintesc ca simpaticii Stefania Berton/ Ondřej Hotárek au avut un program frumos, antrenant, au incercat si o saritura in paralel aproape reusita, cred ca ei au meritat banii dati de spectatori pe bilete (biletele s-au epuizat in doua zile, si s-au organizat locuri direct pe gheata, sper ca acei spectatori au avut incaltari calduroase).
                                                         Stefania Berton/ Ondřej Hotárek
Pe Adam Rippon mi-l aminteam cu o claie de carlionti in cap, acum si-a schimbat lookul, e mai sever, dar triplul Lutz Rippon executat cu ambele brate deasupra capului a fost spectacular, ca de obicei...El a incercat si alte sarituri, mi-a lipsit Cornel Gheorghe ca sa ne spuna numele lor, cred ca n-am sa le invat vreodata, nici macar un Axel nu sunt in stare sa identific...

De Valentina Marchei uitasem cu desavarsire in pauza in care mi-am notat participantii, noroc cu partea II-a. N-am sa inteleg niciodata de ce a avut ea la un moment dat pretenita ca e mai buna decat Carolina Kostner, desi nu imi place deloc de CK e diferenta intre ele , in special la partea artisitica, cea cu ajutorul careia CK a castigat (cam pe moca, dupa parerea mea) o gramada de concursuri. Oricum, se straduieste...

Un program fascunant, mai degraba de circ decat de patinaj, a avut Elisa Angeli, panglicile acelea albastre au fost f de efect. Are fiinta asta niste muschi puternici, fara a iesi disgratios in evidenta, ceva de speriat.

Am introdus un program asemanator sustinut de ea in NY Celebrity Skate 2012. Trebuie doar sa va imaginati ca panglicile sunt albastre si ca exista si niste reflectoare, iar spectatorii sunt mai zgarciti cu exclamatiile...

O pereche care nu cred ca a lipsit vreodata de la gala aceasta, dar nici in primavara, la Bucuresti, la Kings On Ice este Fiona Zaldua/  Dmitri Sukhanov

Cineva a pus pe youtube un videoclip cu evolutia lor la Kings on Ice 2012 Bucuresti 


Sunt, asa cum a subliniat YG, cea mai buna pereche de adagio din lume...ca sa imi reamintesc cu exactitate ce insemna patinaj adagio a trebuit sa caut notiunea in engleza, in romana nu am reusit...Deci Adagio Skating e o forma de patinaj in perechi care consista in special din ridicari spectaculoase, interzise in competitiile de amatori, pt ca sunt prea riscante...Din videoclip va puteti lamuri despre ce e vorba...

Nici campionul Germaniei, Peter Liebers, nu mi s-a parut ca ar fi avut un program care sa iasa in evidenta in vreun fel.

In schimb in dansul perechii engleze Penny Coomes/ Nicholas Buckland am descoperit uneel elemente care mi-au amintit de dragii de Evgheni Platov/ Oksana Grishchuk, si nu e de mirare, doar EP e antrenorul lor. Insa nu cred ca ei vor ajunge vreodata la nivelul rusilor, le lipseste mereu ceva...


Fumi Suguri cred ca a avut un program asemanator cu cel de la Bucuresti, cu o masca pe care la un moment dat o scoate, spre rusinea mea cred ca atunci am adormit deabinelea.


M-am trezit in schimb cand a aparut Brian Joubert cu o fustita de tot hazul, mi s-a parut atat de caraghioasa incat nu m-am mai putut concentra la alte aspecte ale programului, care se vrea un Gladiator, acesta fiind se pare un vis drag lui BJ. E adevarat si ca inca nu si-a intrat complet in forma , sa nu uitam ca a avut probleme de sanatate in timpul campionatului national si astfel Florent Amodio a devenit campionul Frantei. 
Pe Russell Crowe fustita il prindea, ca el nu trebuia sa faca piruete si sarituri pe gheata. Cica GJ a declarat ca si-ar fi dorit sa traiasca pe vremea romanilor si sa fie gladiator. Totusi sa dam Cezarului ce e al Cezarului si sa reamintim ca dragul de el a executat candva trei cvadruple intr-un singur program liber, enervandu-l astfel la culme pe Patrick Chan.

Partea II-a a inceput cu o pereche noua nouta Jennifer Urban/ Panaiotis Polizatkis, daca am inteles eu bine numele lui...JU si-a prezentat numarul ei f romantic si atragator, numit Miss Saigon, puteti vedea in ce consta acel numar aici , chiar insist sa il vedeti pentru ca muzica e superba...si la final au dansat amandoi un pic...Cautand in disperare numele grecului am aflat ca si Yu Na Kim a avut un program pe muzica din muzicalul Miss Saigon, pe care l-a prezentat im mai multe competitii...sigur ca pt coreeanca e mai potrivit acest rol, eroina din muzicalul bazat pe opera Madam Butterfly a lui Puccini este din Asia...

F expresiva mi s-a parut fata din perechea de dansatori Kavita Lorenz / Ievgen Kholoniuk. Interesanta mi s-a parut povestea lui Sarah Hecken despre care YG ne-a spus ca nu s-a calificat pt europenele din ianuarie, de la Zagreb, pt ca a iesit pe locul 3...E adevarat ca si Wikipedia zice ca a iiesit pe 3, la programul liber, dar ca in final s-a clasat pe locul intai...Deci minunei asteia de patinatoare i s-au pus, cica patine in picioare la 18 luni... Ca mama stiu ca la varsta asta copilul nu merge prea bine nici pe teren uscat, darmite pe gheata...YG ne-a spus ca ea a evoluat pe muzica grupului irlandez Script, dar n-am putut intelege numele cantecului...

Pe muzica din finalul filmului Dirty Dancing au evoluat simpatici italieni Stefania Berton/ Ondřej Hotárek, mi-au placut f mult, in special fata...

Haleluia lui Leonard Cohen a fost o surpriza placuta cand a aparut pe gheata Peter Liebers. Deja programul mi s-a parut mult mai atragator. 

"Hallelujah"

I've heard there was a secret chord
That David played, and it pleased the Lord
But you don't really care for music, do you?
It goes like this
The fourth, the fifth
The minor fall, the major lift
The baffled king composing Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah

Your faith was strong but you needed proof
You saw her bathing on the roof
Her beauty in the moonlight overthrew you
She tied you to a kitchen chair
She broke your throne, and she cut your hair
And from your lips she drew the Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah

Baby I have been here before
I know this room, I've walked this floor
I used to live alone before I knew you.
I've seen your flag on the marble arch
Love is not a victory march
It's a cold and it's a broken Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah

There was a time when you let me know
What's really going on below
But now you never show it to me, do you?
And remember when I moved in you
The holy dove was moving too
And every breath we drew was Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah

Maybe there’s a God above
But all I’ve ever learned from love
Was how to shoot at someone who outdrew you
It’s not a cry you can hear at night
It’s not somebody who has seen the light
It’s a cold and it’s a broken Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah

You say I took the name in vain
I don't even know the name
But if I did, well, really, what's it to you?
There's a blaze of light in every word
It doesn't matter which you heard
The holy or the broken Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah

I did my best, it wasn't much
I couldn't feel, so I tried to touch
I've told the truth, I didn't come to fool you
And even though it all went wrong
I'll stand before the Lord of Song
With nothing on my tongue but Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah 


Dar si mai atragator, muzica amintindu-mi de modul cum s-a incheiat Festvalul de folk din Cork din 2010, cu spectacolul de dans Ceili Mor (se citeste Kaili Mor), sustinut de locuitorii orasului, a fost dansul perechii Penny Coomes/ Nicholas Buckland.
 
Valentina Markei s-a fatait pe gheata pe muzica Paulei Abdul. Despre costumele Fionei din perechea  Fiona Zaldua/  Dmitri Sukhanov YG ne-a spus ca sunt asa de sumare ca ar incapea in bagajul de mana , de parca alte costume folosite de patinatori ar avea nevoie de o valiza voluminoasa...Ei au evoluat pe muzica formatiei Scorpions "Still loving you", partea vocala fiind sustinuta cu multa acuratete de Marcus Engelstätter

Time, it needs time
To win back your love again.
I will be there, I will be there.

Love, only love
Can bring back your love someday.
I will be there, I will be there.

Fight, babe, I'll fight
To win back your love again.
I will be there, I will be there.

Love, only love
Can break down the walls someday.
I will be there, I will be there.

If we'd go again
All the way from the start,
I would try to change
The things that killed our love.

Your pride has build a wall, so strong
That I can't get through.
Is there really no chance
To start once again?
I'm loving you.

Try, baby try
To trust in my love again.
I will be there, I will be there.

Love, your love
Just shouldn't be thrown away.
I will be there, I will be there.

If we'd go again
All the way from the start,
I would try to change
The things that killed our love.

Your pride has build a wall, so strong
That I can't get through.
Is there really no chance
To start once again?

If we'd go again
All the way from the start,
I would try to change
The things that killed our love.

Yes I've hurt your pride, and I know
What you've been through.
You should give me a chance
This can't be the end.

I'm still loving you.
I'm still loving you,
I need your love.
I'm still loving you.
Still loving you, baby...



Tot Marcus Engelstätter a interpretat Field of Gold pentru Adam Rippon care ne-a mai facut odata bucuria Lutzului care deja ii poarta numele, cel cu mainile deasupra capului. 

Numarul de circ  a fost asigurat de data asta de Marina Karamysheva (greu i-am mai gasit numele, nu il notasem corect, pesemne tot asa s-a intamplat si cu grecul...) puteti vedea ceva asemanator aici

In ce o priveste pe Fumi Suguri, tot ce imi amintesc si am putut descifra de pe notite a fost ca  azi e ziua ei de nastere...implineste 32 de ani..La Multi Ani!
Brian Joubert a incheiat evolutiile inainte de marea finala, a incercat, fara prea mare succes doua sarituri destul de dificile, se vede ca nu e in forma. Costumul mi se pare ca l-am vazut in primavara, la Bucuresti.
Parada de la final s-a desfasurat in Gangnam Style, dar patinatorilor nu le-a iesit miscarea specifica, era si greu...


miercuri, 26 decembrie 2012

Gandul zilei: Gandire pozitiva si negativa...Ingeri si Demoni...

Primit pe email, de la Suzeta (draga de ea imi trimite multe, nu reusesc eu sa le citesc pe toate). Nu degeaba se insista atat pe gandirea pozitiva...Si se spune ca daca incepi sa gandesti rau vine degraba si necazul...

,Zilnic ne hrănim. Să nu fiti însă socati dacă vă spun că si,,altii"se hrănesc cu noi. Da, noi servim drept hrană altor entităti: îngerilor. Ei iau gândurile noastre bune, sentimentele noastre bune, tot ce ne este inspirat de întelepciune si de IUBIRE. Îngerii ne consideră ca niste ,,copaci"ce produc flori si fructe. Când vin să le culeagă, nu ne rup ramurile, din contră, ne udă, ne îngrijesc, pentru ca noi să dăm fructe si mai zemoase.

Dar...există si „îngeri” de o altă specie, entitătile întunecate, demonii. Si ei trebuie să se hrănească, si se
vor desfăta la oamenii ale căror intentii, sentimentele rele sunt pentru ei niste meniuri copioase: ei le iau astfel toate ENERGIIle si îi epuizează. Nimic nu este mai rău decât să fii devorat de spiritele întunecate, si nimic nu este mai de dorit decât să servesti ca hrană entitătilor celeste. De aceea Initiatii ne spun că trebuie să ne oferim zilnic lui Dumnezeu pentru ca El să se hrănească cu noi. Prin această imagine, ei ne revelă că IDEALUL SPIRITUAL al omului este de a fi absorbit de Dumnezeu pentru a-si găsi în El un lăcas."

Omraam Mikhaël Aďvanhov(1900-1986)

Daily Meditation: Wednesday, December 26, 2012
   
Food - that we must become for the heavenly entities and the Lord
"We eat every day. But do not be shocked if I tell you that we are also eaten. Yes, we are food for other entities – for the angels. They take our good thoughts and feelings, everything in us that is inspired by wisdom and love. The angels think of us as trees that produce flowers and fruit. When they come to pick them, they do not break our branches; on the contrary, they water us and take care of us, to help us give even more succulent fruit.
But there are also ‘angels’ of another kind – dark entities, demons. They too have to find food, and they feast on humans whose evil intentions and negative feelings are delicious dishes for them, and so they rob them of all their energies, leaving them exhausted. There is nothing worse than being devoured by the dark spirits, and nothing more desirable than to serve as food for the heavenly entities. Thus the initiates tell us that we must offer ourselves up every day to the Lord, so that he can feed on us. They use this image to show us that humankind’s spiritual ideal is to be absorbed by the Lord and find our dwelling place in him."

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Moartea Caprioarei Nicolae Labis---Death of the Deer

In timpul secetei cumplite de asta vara si a caldurilor ce au insotit-o am recitat nu odata "Seceta a ucis orice boare de vant/ Soarele s-a topit si a curs pe pamant" De curand prietena mea Anoet (Aneta) Mangu a publicat intr-un comentariu de pe fb o varianta a unei traduceri in engleza a celebrului poem MoOartea Caprioarei... A fost asa de amabila sa ofere si linkul unde exista inca o versiune, le voi copia aici pe amandoua...

Moartea caprioarei

 
Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.
A rãmas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.


Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii mã zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea mã naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.


Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni sã s-adape
Una cate una caprioarele.


Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.


Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.


Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sã nu mai vii, sã nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!


Ea s-arata saltand si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.


Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sã dea gres!


Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.


Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.


Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fãrã vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în maini fãrã sã stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.


Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-mã, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!


The death of the deer

Versions: #1
 
The drought has stifled every feather of wind,
The sun melted down on the earth, left behind
An empty, exhausted, blistering sky,
The buckets come up from the fountains all dry.
More and more over woods fires, fires,
Dance above savage, demoniac pyres.

I follow my father through the bushes uphill,
The fir-trees scrape me, withered up and evil,
Together, we start the deer hunting quest,
The hunting of hunger in the Carpathian forest.
Thirst ruins me. The thin string of water
Drip, drop, from the spout is sizzling on stone.
My temple is throbbing. I walk on another
Enormous and heavy, strange planet alone.

We wait in a place where, from strings of calm waves,
The streams still resound.
When the sun will be set, when the moon will rise, round,
One by one, in a line, up here,
they will come to drink, the deer.

I say “Father, I`m thirsty!” he hushes me at once,
Bemusing water, how clearly you glow!
I`m tied by thirst to the soul meant to die
At an hour forbidden by custom and by law.

The valley rustles with a withered hiss,
Crosswise the sky, a dire twilight lit
the clouds, and far, above the cliff,
blood drips. My chest is red, as if
I wiped my hands of blood on it.

With bluish flames through ferns, as in a dream,
Astounded stars begin to gleam
Sacrifice of my woods, oh, beautiful prey,
How I wish you did not come, how I pray!

She bounces lightly then she stops
And looks with caution through the grass
Her slender nostrils stirred the water
In circles shimmering like brass.

A hazy fear glared deep inside her eyes
I knew that she would suffer;
I knew that she would die,
As she stood there, still, she was the sheer
Myth of the maid embodied in a deer.
White cherry flowers, high above her
The moon was sifting on her fur.
Oh, how I wish, oh, how I pray,
My father`s gun to miss its prey!

The valleys roared. Knelt, in the stream,
She raised her head, as in a dream
She watched the sky, the moon, the stars
Then fell and water gleamed with scars.
A blue bird rushed, in a tree, unknown
The deer`s life has softly flown,
Crying like birds when they depart
And their fall migrations start.

I went to close her eyes, below
So sadly laid her antlers shadow
I startled livid when, suddenly, offbeat,
My father screeched with joy: “Meat, we have meat!
I say “Father, I`m thirsty!” he nods that I may drink.
Bemusing water, how sullenly you glow!
I feel tied by thirst to the soul that died
At an hour forbidden by custom and by law…
But our laws are useless and dead
When our life hangs up on a thread
And custom, law and pity are quickly gone
When sis` is sick and hungry at home.

The smokes comes out of my father`s gun
The leafage in flocks starts to run!
My father kindles a terrible fire
The wood seems now darker and higher!
I pick up from the grass, as in a dream,
A tiny bell with silver gleam,
My father, from the spit rends with his nails
The deer`s heart and her entrails.

You, heart? I`m hungry! I want to live, I wish, although…
Forgive me deer, forgive me virgin-doe!
I`m tired. How tall is now the fire! The woods, how deep!
I cry. What does my father think? I eat and cry. I eat!

"Death Of The Deer" (Moartea căprioarei)

Versions:#2
 
NICOLAE LABIS (1935-1956)

The wind has vanished, killed off by the drought.
The sun has leaked on earth and spilled about.
The sky is hollowed out and hot as hell.
There's nothing left but mud in every well.
And in the forests, more and more one sees
Satanic fires dancing on the trees.


I follow my father uphill through the firtrees
And hideous branches are hurting my skin.
Today we'll be hunting, a deer we'll be hunting,
The hunt of starvation and sorrow and sin.


The thirst overwhelms me. The droplets of water
Are nothing but bubbles when reaching the stone.
My temples and shoulders are one. And I wander
A planet that's leaden, uneasy, unknown.


We're going to stalk in a place where the wellsprings
Still gurgle and burble and babble away.
It's here that the deer come for water at sunset,
When sunlight is waning and moonlight's to stay.


I'm thirsty. My father commands me: "Be quiet!"
How limpid, oh water, you're quivering by!
By thirst I feel bound to the innocent creature
That, laws notwithstanding, is going to die. 


The valley is withered, still gasping with rustle.
Oh horrible evening, oh evening of dread!
The flowing horizon is scarlet and bloody
And even my bosom is eerily red. 


In heavenly clusters resplendent stars twinkle,
While ferns on the altars their blazes entwine.
I pray that you didn't come, wish that you didn't,
You lovely oblation and sadness of mine! 


She sprang into sight at the end of her leaping,
And peered all around her, and listened for sound.
With delicate nostrils she touches the water,
And silvery circles start gliding around. 


A mystery glistens from deep down her eyesight.
I know she will suffer. She'll perish, I know.
I feel I am living the myth of the maiden
Who back in the old times turned into a doe. 


The moonlight reflected with cherry tree blossoms
Her fairylike presence, a radiant spot.
If only my father's old rifle misfired,
If only he bungled and blundered the shot! 


But there was a thunder. She knelt on the pebbles,
She gazed at the stars for a final adieu,
And fell in the water, with blood rushing downstream,
A last intimation to places she knew. 


A blue bird came screaming, shot up from the branches,
And heavenbound soaring he carried to rest
The soul of the doe deer, as when in the autumn
They leave an abandoned and desolate nest. 


I stumblingly shambled and shut down her eyelids,
On eyes whence forever her life would retreat.
I startled and staggered when father with gladness
And joy in his voice uttered: "Now we have meat!" 


I'm thirsty. My father allows me to drink now.
How turbid, oh water, you seem to subside!
By thirst I feel bound to the innocent creature
That, laws notwithstanding, has already died.


But laws have lost their relevance and core,
When life is not a given any more.
Traditions and compassion? Worthless foam,
When sister's ill and dying back at home. 


My father's rifle lets out whiffs of smoke.
Oh my, the leaves are whirling unprovoked!
I see my dad has set some wood aflame.
Oh, never will the forest be the same! 


My hand is feeling something in the weeds...
A little bell my mind just barely heeds.
Now from the grill my father sets apart
The roasted kidneys and the doe deer's heart. 


And what's a heart? I wish to... Just living would be fine.
Oh maiden, please forgive me, you dearest deer of mine!
I'm drowsing. Oh, the darkness! The flames are flying, fleeting.
What is my father thinking? I'm sobbing. And I'm eating!

(1954)
============================
Translation: Paul Abucean
============================


joi, 20 decembrie 2012

Moartea lui Fulger

 Una din poeziile care m-au impresionat inca din momentul in care am citit-o eate Moartea lui Fulger, de George Cosbuc...Mi se pare cu atat mai percutanta acum, cand o vad pe mama mea cat se consuma pt ca i s-a prapadit puiul cel mic...Am cautat si am gasit-o online, o parte din ea o stiu pe de rost, dar nu pe toata.

Ce este remarcabil la acest poem este nu numai stilul cinematografic al povestirii, ci si faptul ca sunt redate cu exacte reactiile psihologice in fata mortii, obiceiurile de inmormantare la romani, ca si o intreaga filozofie de viata si de atitudine in fata mortii, terminandu-se cu acea umilinta crestina atat de propovaduita de religie...pentru ca sa nu uitam ca Fulger era mandru, mama si tatal lui erau mandri de el, dar mandria este unul din cele sapte pacate mortale.

Wikipedia face o trecere in revista a acestor pacate incepand de la Proverbele Regelui Solomon: 

  • Privirea trufașă.
  • Limba mincinoasă.
  • Mâinile care varsă sânge nevinovat.
  • O inimă care scornește planuri viclene.
  • Picioarele care se reped să facă răul.
  • Un martor înșelător care spune minciuni.
  • Cel care seamănă discordie între frați.
Continuind cu scrierile lui Iona Casian:

Si in Divina Comedie a lui Dante sunt amintite aceste pacate capitale:
  1. luxuria (desfrâul/pofta)
  2. gula (îmbuibarea)
  3. avaritia (avariția/lăcomia)
  4. acedia (acedia/descurajarea/apatia spirituală)
  5. ira (furia)
  6. invidia (invidia)
  7. superbia (mândria)
Conform Bisericii creștine, păcatele capitale sunt în număr de 7:

În luna martie 2008, Biserica Catolică a actualizat lista păcatelor capitale, adăugând șapte noi păcate și a publicat lista în ziarul Vaticanului, L’Osservatore Romano: 
  1. Distrugerea mediului înconjurător
  2. Experimentele științifice a căror natură morală este discutabilă
  3. Manipulări genetice care duc la alterarea ADN-ului
  4. Consumul sau traficul de droguri
  5. Injustiția socială care duce la sărăcie
  6. Avortul
  7. Pedofilia
MOARTEA LUI FULGER
Autentificare

Parola? 
Creare album poezii
Publicati poeziile online.
Ultimele adaugari
"Sa-mi spui..."
Introspectie in inalt
Antiprimavara
A fi (actor pe scena vietii)
Fara (uni)forma
Total autori
184

In goana roibului un sol,
Cu frau-n dinti si-n capul gol,
Rasare, creste-n zari venind,
Si zarile de-abia-l cuprind,
Si-n urma-i corbii croncanind
Alearga stol.

El duce regelui raspuns
Din tabara. Si tine-ascuns
Sub straiul picurand de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi
Atata semn de la razboi,
Si-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal strain
L-a fulgerat un brat hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar ros de sange-i albul tort,
Si pieptul gol al celui mort
De lanci e plin.

Sarmanul crai! Cand l-a vazut
Si, cand de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaima-n laturi si-a ramas
Cu pumnii stransi, fara de glas,
Ca un pierdut.

Sa-i moara Fulger? Poti sfarma
Si pe-un voinic ce cuteza
Sa-nalte dreapta lui de fier
Sa prinda fulgerul din cer?
Cum pier miseii daca pier
Cei buni asa?

Dar mane va mai fi pamant?
Mai fi-vor toate cate sant!
Cand n-ai de-acum sa mai privesti
Pe cel frumos, cum insuti esti,
De dragul cui sa mai traiesti,
Tu soare sfant?

Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu parul alb si despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Si tot palatul plin era
De plans cumplit.

La stat si umblet slaba ce-i!
Topiti sunt ochii viorei
De-atata vaiet nentrerupt,
Si graiul stins si-obrazul supt
Si tot vestmantul doamnei rupt
De mana ei!

De dorul cui si de-al cui drag,
Sa-mi planga sufletul pribeag,
Intreaga noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
Sa sar din pat, s-alerg in prag,
Sa te cuprind!

Nu-l dau din brate nimanui!
Inchideti-ma-n groapa lui
Ma lasi tu, Fulgere, sa mor?
Iti lasi parintii-n plans si dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!

Ah, mama, tu! Ce slaba esti!
N-ai glas de vifor, sa jelesti;
N-ai maini de fier, ca fier sa frangi;
N-ai mari de lacrami, mari sa plangi,
Nu esti de foc, la piept sa-l strangi,
Sa-l incalzesti!

Si tu, cel spre batai aprins,
Acum esti potolit si stins!
N-auzi nici trambitile-n vai,
Nu vezi cum sar grabiti ai tai
Radeai de moarte prin batai,
Dar ea te-a-nvins.

Pe piept, colac de grau de-un an,
Si-n loc de galben buzdugan,
Faclii de ceara ti-au facut
In dreapta cea fara temut,
Si-n mana care poarta scut
Ti-au pus un ban.

Cu faclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
In noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vama peste rau.
Merinde ai colac de grau
Pe-un drum de veci.

Si-ntr-un cosciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
Sa fii intreg ce-ai fost mereu,
Sa tremure sub pasu-ti greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Cand vei fi dus.

Mirati si de rasuflet goi,
Vazandu-ti chipul de razboi,
Sa steie ingerii-nlemnit;
Si, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre rasarit!...

Iar cand a fost la-nmormantat,
Toti mortii parca s-au sculat
Sa-si planga pe ortacul lor,
Asa era de mult popor
Venit sa planga pe-un fecior
De imparat!

Si popi, sirag, cadelnitand
Ceteau ectenii de comand
Si clopote, si plans, si vai,
S-ostenii-n sir, si pas de cai,
Si sfetnici, si feciori de crai,
Si nat de rand.

Si ma-sa, biata! Cum gemea
Si blestema, si se izbea
Sa sara-n groapa: L-au inchis
Pe veci! Mi-a fost si mie scris
Sa ma destept plangand din vis,
Din lumea mea!

Ce urma lasa soimii-n zbor?
Ce urma, pestii-n apa lor?
Sa fii cat muntii de voinic,
Ori cat un pumn sa fii de mic,
Cararea mea si-a tuturor
E tot nimic!

Ca tot ce esti si tot ce poti,
Parere-i tot daca socoti
De mori tarziu ori mori curand,
De mori satul, ori mori flamand,
Totuna e! Si rand pe rand
Ne ducem toti!

Eu vreau cu Fulger sa raman!
Ah, Dumnezeu, nedrept stapan,
M-a dusmanit traind mereu
Si-a pizmuit norocul meu!
E un pagan si Dumnezeu,
E un pagan.

De ce sa cred in el de-acum?
In fata lui au toti un drum,
Ori buni, ori rai, tot un mormant!
Nu-i nimeni drac si nimeni sfant!
Credinta-i val, iubirea vant
Si viata fum!

Si-a fost minune ce spunea!
Grabit poporul cruci facea
De mila ei, si sta-ngrozit.
Si-atunci un sfetnic a venit
Si-n fata doamnei s-a oprit,
Privind la ea.

Un sfant de-al carui chip te temi
Abia te-aude cand il chemi:
Batran ca vremea, stalp ramas,
Nascut cu lumea intr-un ceas,
El parca-i viul parastas
Al altor vremi.

Si sprijin pe toiag catand
Si-ncet cu mana ridicand
Sprancenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele rasar:
Nepoata draga! De-n zadar
Te vad plangand.

De cum te zbuciumi, tu te stingi
Si inima din noi o frangi
Ne doare c-a fost scris asa,
Ne dori mai rau cu jalea ta:
De-aceea, doamna, te-am ruga
Sa nu mai plangi.

Pe cer cand soarele-i apus,
De ce sa plangi privind in sus?
Mai bine ochii-n jos sa-i pleci,
Sa vezi pamantul pe-unde treci!
El nu e mort! Traieste-n veci,
E numai dus.

N-am cap si chip pe toti sa-i spui
Si-as spune tot ce stiu, dar cui?
Ca de copil eu m-am luptat
In rand cu Volbura-mparat
Si stiu pe Crivat cel turbat
Ca tara lui.

Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Si toti s-au dus pe-acelasi drum.
Ei si-au plinit chemarea lor
Si i-am vazut murind usor;
N-a fost nici unul plangator,
Ca viata-i fum.

Zici fum? O, nu-i adevarat.
Razboi e, de viteji purtat!
Viata-i datorie grea
Si lasii se-ngrozesc de ea
Sa aiba tot cei lasi ar vrea
Pe neluptat.

De ce sa-ntrebi viata ce-i?
Asa se-ntreaba cei misei.
Cei buni n-au vreme de gandit
La moarte si la tanguit,
Caci plansu-i de nebuni scornit
Si de femei!

Traieste-ti, doamna, viata ta!
Si-a mortii lege n-o cata!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorti,
Dar daca mor, ce grija porti?
Mai simte-n urma cineva
Ca ei sunt morti?

Dar stiu un lucru mai pe sus
De toate cate ti le-am spus:
Credinta-n zilele de-apoi
E singura tarie-n noi,
Ca multe-s tari cum credem noi
Si maine nu-s!

Si-oricat de amarati sa fim
Nu-i bine sa ne dezlipim
De cel ce vietile le-a dat!
O fi viata chin rabdat,
Dar una stiu: ea ni s-a dat
Ca s-o traim!

Ea n-a mai plans, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Si n-a mai inteles ce-a zis
Si nu vedea cum au inchis
Sicriul alb era un vis
Si ea-l traia.

Senini de planset ochii ei,
Vedea barbati, vedea femei,
Cu spaima muta-n jur privea.
Din mult nimic nu-ntelegea;
Si sa muncea sa stie ce-i.
Si nu putea.

I-a fulgerat deodata-n gand
Sa rada, caci vedea plangand
O lume-ntreaga-n rugaciuni.
In fata unei gropi s-aduni
Atata lume de nebuni!
Sa mori razand...

Si clopotele-n limba lor
Plangeau cu glas tanguitor;
Si-adanc, din bubuitul frant
Al bulgarilor de pamant,
Vorbea un glas, un cantec sfant
Si naltator:

Nu cerceta aceste legi,
Ca esti nebun cand le-ntelegi!
Din codru rupi o ramurea,
Ce-i pasa codrului de ea!
Ce-i pasa unei lumi intregi
De moartea mea!

Poemul a fost inregistrat in interpretarea lui Ludovic Antal si cineva a facut un videoclip cu aceasta inregistrare...

duminică, 16 decembrie 2012

Ultimele cuvinte

Mare inventie telefonul mobil...In ultima zi a vietii ei sora mea mi-a telefonat si ultimele cuvinte au fost "o sa vorbim mai tarziu". Am asteptat sa ma sune...spusese ca nu poate vorbi, si abia mai tarziu am aflat ca e la terapie intensiva, si ca i s-a luat telefonul...Plang si ma intreb, oare ce o fi avut sa imi mai spuna?

Surioara, surioara,
Tare este frig afara
Corpul tau e rece-acum
Pentru cel din urma drum...
Niciodata n-o sa stiu
Ce-"o sa vorbim mai tarziu"
Aste ultime cuvinte
Vesnic le voi tine minte...


+ + + + + + + + + + + + + + + + + +

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Decalogul lui Abraham Lincoln.

Vreau sa impart cu voi ceva ce am gasit pe wall-ul unei prietene de pe fb, Lupita, o mexicanca din Chapas. Mi se par f interesante si bine de retinut... chiar daca unele dintre aceste idei va sunt deja bine cunoscute.

Todo lo que una persona recibe sin haber trabajado para obtenerlo, otra persona deberá haber trabajado para ello, pero sin recibirlo. El gobierno no puede entregar nada a alguien, si antes no se lo ha quitado a alguna otra persona. Cuando la mitad de las personas llegan a la conclusión de que ellas no tienen que trabajar porque la otra mitad está obligada a hacerse cargo de ellas y, cuando esta o
tra mitad se convence de que no vale la pena trabajar porque alguien les quitará lo que han logrado con su esfuerzo, eso… mi querido amigo… …es el fin de cualquier Nación."

Dr Adrian Rogers, 1931

Pentru orice lucru pe care il primeste o persoana fara sa fi muncit ca sa il obtina. o alta persoana munceste fara sa primeasca ceva. Guvernul nu poate da nimic cuiva daca inainte nu a luat de la alta persoana. Cand jumatate dintre persoane ajung la concluzia ca nu e nevoie sa munceasca pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ele, sau cand cealalta jumatate crede ca nu e convenabil sa se mai chinuie sa munceasa pt a-i fi luat ce a obtinut cu atata efort...atunci, prietene drag...se ajunge la sfarsitul oricarei natiuni.

Dr Adrian Rogers, 1931


.✿ڿڰۣ(̆̃̃ღ_ღ(̆̃̃ڿڰۣ✿.

"Un pueblo ignorante es un instrumento ciego de su propia destrucción." - Simón Bolivar

"Un popor ignorant este instrumentul orb al propriei distrugeri." - Simón Bolivar

.✿ڿڰۣ(̆̃̃ღ_ღ(̆̃̃ڿڰۣ✿.

"Se puede engañar a algunos todo el tiempo y a todos algún tiempo, pero no se puede engañar a todos todo el tiempo. " - Abraham Lincoln

"Poti sa inseli pe cineva tot timpul si pe toti un timp, dar nu ii poti insela pe toti tot timpul" - Abraham Lincoln

.✿ڿڰۣ(̆̃̃ღ_ღ(̆̃̃ڿڰۣ✿.

DECÁLOGO DE ABRAHAM LINCOLN

1. – Usted no puede crear prosperidad desalentando la iniciativa propia.
2. – Usted no puede fortalecer al débil, debilitando al fuerte.
3. – Usted no puede ayudar a los pequeños, aplastando a los grandes.
4. – Usted no puede ayudar al pobre, destruyendo al rico.
5. – Usted no puede elevar al asalariado, presionando a quien paga el salario.
6. – Usted no puede resolver sus problemas mientras gaste más de lo que gana.
7. – Usted no puede promover la fraternidad de la humanidad, admitiendo e incitando el odio de clases.
8. – Usted no puede garantizar una adecuada seguridad con dinero prestado.
9. – Usted no puede formar el carácter y el valor del hombre quitándole su independencia, libertad e iniciativa.
10. – Usted no puede ayudar a los hombres permanentemente, realizando por ellos lo que ellos pueden y deben hacer por sí mismos.

El decálogo de ABRAHAM LINCOLN, fué promulgado hace más de 150 años y dio pie a la Declaración de los Derechos de las Naciones en la ONU lo que conserva su vigencia.

DECALOGUL LUI ABRAHAM LINCOLN

1. Nu puteti crea prosperitate descurajand initiativa privata.
2. Nu puteti sa il intariti pe cel slab, slabindu-l pe cel puternic.
3. Nu puteti sa ii ajutati pe cei mici, strivandu-i pe cei mari.
4. Nu puteti sa ii ajutati pe saraci, distrugandu-i pe bogati (au incercat asta sovieticii, si se stie unde au ajuns)
5. Nu puteti sa il ridicati pe salariati (sa le ridicati salariul) presandu-i pe cei care platesc salariile (angajatori).
6. Nu puteti sa va rezolvati problemele cheltuind mai mult decat castigati.
7. Nu puteti promova fraternitatea umanitatii, admitand si incitand ura de clasa (se aude, comunistilor?)
8. Nu puteti garanta o  securitate adecvata cu bani imprumutati (asta e pt capitalisti si bancheri, care promoveaza o societate bazata pe imprumuturi)
9. Nu puteti forma caracterul si valoarea oamenilor lipsindu-i de indepedenta, libertate si initiativa.
10. Nu puteti ajuta in permanenta oamenii, facand in locul lor ceea ce ar putea si ar trebui sa faca ei insisi.

Decalogul lui Abraham Lincoln a fost promulgat cu mai bine de 150 de ani in urma si a dat nastere Declaratiei Drepturilor Natiunilor in ONU si isi pastreaza valabilitatea pana in ziua de azi...
✿ڿڰۣ(̆̃̃ღ_ღ(̆̃̃ڿڰۣ✿.

Catren pentru sora mea...

Ti-e bine, sora mea, acolo unde esti?
Ar trebui. Nu te mai chinuiesti...
Te striga mama noastra...n-o auzi
Acolo unde esti cu totii-s surzi...

+ + + + + + + + + + + + + + + + +

joi, 13 decembrie 2012

Aurul si Întelepciunea

Cineva a comentat la un articol al meu dedicat lui Vasile Militaru: 

Poemul Merele de aur e o capodopera! Daca exista undeva publicate versurile acestui poem ar fi o minune!

Pacat ca nu s-a semnat, ca sa ii multumesc personal pentru ocazia de a gasi acest poem, care pare a fi acel poem minunat despre care e vorba in comentariu, cel putin Google asa spune.

Aurul si Întelepciunea

Vasile Militaru

Marele-Împãrat Luminã si-Întuneric Împãrat,
Megiesi cu-mpãrãtia, când a fost si ei sã moarã,
Cu trei zile mai-nainte de, prohod si de sicriu,
Fiecare, cu iubire si-a chemat
Unicul fiu,
Sã-i dea binecuvântare pentru cea din urmã oarã.
Si-amândoi, cu ochii-n lacrimi si cu grai întretãiat:
Fiilor ce-aveau sub soare le-au lãsat câte-o comoarã:

- Fiule, a zis Luminã, eu mã sting si plec departe...
Tu rãmâi pe lume singur...Toate-n lume sunt desarte...
Mostenire, pentru tine, n-am sã las decât o carte...
Iat-o!...Toatã fericirea vei putea prin ea sã sorbi,
Dacã ochii tãi, citind-o pururea, nu vor fi orbi!
Sunt în ea comori de veacuri: vorbe-adânci, vorbe-ntelepte;
Fiecare, la tot pasul, doar spre bine sã te-ndrepte,
Fiindcã vorbele-ntelepte, niciodatã nu te mint
Si-s ca merele de aur, în panere de argint!

- Ah, odorul tatii, zise Împãratul Întuneric;
Azi, când mor, cu fericirea, vreau, pe veci, sã mi te feric...
Iatã-ti las, ca mostenire, un fãrã sfârsit tezaur:
În aceastã raclã neagrã, numai galbeni mari de aur...
E comoarã fermecatã
Prin iubirea mea de tatã...
Galbenul cel de pe urmã, sã-l azvârli mereu în foc
Si, mereu, spre-al tãu folos,
Înmiit, au sã rãsarã, gârlã, galbenii la loc,
Pe când racla fermecatã, cum pãmântul alta n-are,
Sã cuprindã-a ta comoarã, se va face tot mai mare!...

Vorbele acestea zise, firul vietii astfel tors,
Cei doi Împãrati plecarã,
Fiecare plâns de-o tarã,
Dincolo, de unde nimeni, pânã azi, nu mai s-a-ntors,
Iar în ziua urmãtoare, chiar din zorii diminetii,
Cei doi fii pornirã si ei ca sã-si toarcã firul vietii:
Pe stãpânul raclei negre, cu însetãri în pumnul humii,
La fost smuls ca o furtunã, aurul, în largul lumii:
Bolta cerului albastru i-a-nhorito-n mii de sori;
I-a pus vrãji în toatã clipa; sub tot pasul, colb de flori;
L-a purtat pe tot pãmântul: pe cãi largi, pe cãi înguste
Si i-a dat, în fãrã seamãn pân-atunci olocauste,
Tot ce-ar fi putut sã guste!...

Dar cu anii, mergând astfel pe cãrãrile ce mint,
Cu, pe tâmple, tot mai multã promoroacã de argint,
Însetatul, dintr-o datã, rãtãcit pe-al vietii drum
Se simti mâhnit...Pe fire parcã se lãsa un fum;
Nu mai era primãvarã, nu mai era cer senin;
Fericirea de-altã datã începu sã fie chin:
Cântecul îi pãru urlet; stârvuri, florile de crin;
Simti frigul tot mai tare: sorii se stingeau într-una;
Muri cel din urmã soare, apoi stelele si luna;
Întunericul se-ntinse tot mai negru si, curând,
Noapte grea veni sã-i cadã si pe suflet, si pe gând,
Cel care viata o sorbise cu-nsetare,
Otravit de-a ei dulceatã, s-azvârli, plângând, în mare!
Dar, în clipa-ntunecatã, cea mai neagrã dintre toate,
El simti, din valul mãrii cum un brat pe mal îl scoate
Si-n clipita urmãtoare când în fire-a fost sã-si vinã
Vãzu-n fata lui pe fiul Împãratului Luminã:
Cu, pe cap un sfert de soare ca un sfânt din Paradis,
Zâmbitor tinzându-i cartea, cel ce l-a scãpat i-a zis:
- Nu e vina ta...E vina celui care, drept tezaur,
Nu ti-a dat o asa carte, ci izvorul sãu de aur!...
Ia-o si citeste, frate: pentru toate-ti va fi leac,
Precum leac mi-a fost si mie; si-o fi tuturor, în veac...
Ia-o si citeste-ntru-na: azi vei fi mai bun ca ieri;
Vei simti cum prinzi în suflet boarea dulcei primãveri,
Cu miros din lãcrãmioare si din florile de meri!...
Vei simti, din întuneric cum pe toata clipa iesi;
Cum îti înfloresc în Suflet milioane de ciresi;
În a cãror fiecare ramurã omãt de floare,
Cântã, o privighetoare!
Cartea mea e carte plinã
De miresme, de luminã,
Si mai mult îmbãtãtoare decât oricare grãdinã!
Ia-o si citeste, frate...Adevãr grãieste-mi gura!

Si-nchinându-se, Luminã, surâzând, i-a dat
Scriptura.
.......................................................................
Iarã Sufletul-ruinã, adevãr zic si eu vouã:
Prin puterea cãrtii sfinte, s-a trezit la viatã nouã!







miercuri, 12 decembrie 2012

Cruce alba de mesteacan-articol sugerat...

Am cateva prietene care primesc articolele mele in mod automat prin email. Si bineinteles ca primesc comentariile lor tot prin email...si e normal, e mai comod sa apese pe reply decat sa mearga la blog...chiar daca nici nu stiu ce pierd (am acolo si un animalul infiat, o pisicuta, daca era reala de mult ii albeau oasele dupa ce ii sticleau ochii de foame).

Unul dintre aceste comentarii, la Pomii de langa casa Partea V-a arata cam asa:

Shi eu iubesc in mod special mesteacanul, poate  shi pentru ca tatal meu povestea des cat de frumoasa este melodia "cruce alba de mesteacan". Inutil sa-tzi mai spun ca eu nu am auzit niciodata romantza respectiva...
Tatal meu nu a cantat niciodata. Doar povestea despre ea.
Mai tarziu am citit shi retzinut o strofa:

Cate doruri, cate vise,
Cate ganduri necuprinse
Au venit sa mai petreaca-n
crangul verde (?) de mesteacan.

Nu-tzi scriu poezia ca sa porneshti una din anchetele care te-au consacrat (chiar nu vreau sa te pun la treaba), ci fiindca mi-au placut mult versurile shi le spun mereu nepotzilor mei cand ajungem in zona cu mesteceni din Herastrau.

Ei, daca i-au placut asa de mult versurile ce sa fac, ma sacrific si le caut...Stai blanda, scumpa mea, ca n-a durat cautarea decat cateva secunde...

Balada crucii de mesteacăn
Cruce albă de mesteacăn,
Răsărită printre creste,
Cine te cunoaşte-n lume,
Cruce fără de poveste?

Peste braţele-ţi întinse
Din poiana fără flori,
Uneori s-apleacă-n noapte
Cârdurile de corori.

Şi-n tăcerea nesfârşită
Sub arcadele de brad,
Nu s-aude decât plânsul
Cetinilor care cad.

Cruce albă de mesteacăn
Biciuită de furtuni,
Peste lemnu-ţi gol, doar luna
Pune albele-i cununi.

Ca de-o mână nevăzută
Slovele-ţi se şterg de ploaie;
Tot mai mult te bate vremea,
Vânturile te îndoaie…

Şi ca mâine fulgii iernii
Te vor prinde-n a lor salbă,
Şi vei dispărea din lume
Cruce de mesteacăn albă.

Sfântul îngropat sub tine
Cine-l va mai şti de-acum,
Cruce albă, rătăcită
Lângă margine de drum?

Braţele-ţi de vânturi smulse
Se vor pierde pe poteci,
Numai brazda de ţărână
Nu-l va părăsi pe veci.

Oituz, iulie 1917

Din antologia “Aceşti mari poeţi mici”, alcătuită de Mihai Rădulescu

Jean Moscopol - Cruce alba de mesteacan

Asculta mai multe audio diverse 

Iata cum canta si Tiberiu Ceia


Nah, ca versurile prietenei mele nu se regasesc aici. La munca, madam Munteanu, nu te culca pe o ureche.. Nu te culca nu e chiar cel mai bun sfat, avand in vedere ca n-am dormit in noaptea asta, dar nici n-as putea, pt ca fronturile atmosferice bantuitoare prin tara noastra mi-au reinviat o brosita astmatiforma, sau o fibroza pulmonara post radioterapie, dupa alte surse, si daca stau in pat nu mai pot respira...pe scaun clampanind respir f bine...

Ei, si a inceput nebunia...nici vorba de versurile acelea pe Google, Yahoo sau Bing...In schimb, iata ce minune mi-a zambit trist de pe net:

Serghei Esenin

Crangul Drag, Pe Limba-i De Mesteacan

Crangul drag, pe limba-i de mesteacan,
m-a facut altminteri sa gandesc.
Tristi cocori, in carduri lungi cand pleaca,
nu regreta ca ne parasesc.

Ce sa mai regrete? Doar in viata,
marii treceri ii suntem supusi!
Lanul langa iaz, pierdut in ceata,
pururea-i viseaza pe cei dusi.

Singur, intr-a campului tristete,
vad cocori in nori de borangic...
Nu-mi jelesc pierduta tinerete,
din ce-a fost, eu nu jelesc nimic.

Si nici floarea vietii scuturata,
si nici anii scursi fara de rost...
La caldura sorbului vreodata
nimeni n-o sa-si afle adapost.

Sorbul n-o sa-si mistuie ciorchinii,
n-o sa piara al ierbii moale pat...
Cum cad frunze-n poalele gradinii
tristele cuvinte astazi cad.

Dar din ele vremea de-o s-aleaga
doar gramezi ce nu mai folosesc,
spuneti ca, vorbindu-mi, un mesteacan
m-a facut altminteri sa gandesc!

1924

Si daca tot nu am gasit poezia pritenei mele, iata o alta nestemata, romaneasca de data asta:

Nu taia din cruce

Pe-o lespede rece, din greu rasufland,
cu umbre ciudate pe chipul sau bland,
sta frant de-obosela batranul crestin,
dorind sa mai guste un strop de alin.
O clipa-I alearga privirea-napoi,
cu frunzele smulse din arborii goi.
Si vede prin ceata, pe drum de caruti
atatea icoane din anii trecuti…
O viata de zbucium, de mari suferinti,
si totusi de multe si dragi biruinti.
Dar crucea, o clipa lasata acum,
adesea prea grea ii paruse pe drum.
O viata intreaga sa porti pe grumaz
atatea batjocuri si-atata necaz.
Betanii putine si spini indeajuns…
O clipa crestinul se simte patruns.
O clipa in suflet strabat indoieli…
“Gandeste-te bine… Dar daca te-nseli?…
Ce-i viata? Ce-i lumea un larg labirint.
Urechea te-nsala …ochii te mint…
Sa-nduri pentru lume cand lumea nu vrea?
Vai, viata-i prea veche… si crucea-i prea grea.”
Si astfel, c-un umar de cruce proptit,
batranul se lasa de somn biruit.
Si iata, in somnul de truda si-amar,
lumini si imagini in minte-i rasar…
El vede cum ingeri, pe-un varf de copac,
Il cheama pe nume si semne ii fac.
Crestinul trasare. Se uita mirat,
si-ndata porneste sub cruce plecat.
Pe drumul de munte el urca din nou.
Si vantu-I adduce din culmi un ecou…
Dar crucea apasa mai mult, tot mai mult.
In piept da navala un negru tumult.

“Prea grea mi-e povara acum la sfarsit.
Si drumul prea-ngust e si prea povarnit.
Zadarnic ma lupt, ma indemn, ma grabesc,
caci Cerul mereu mai departe-l zaresc.”
Se leagana pasii, avantul e frant.
Batranul crestin e cazut la pamant.
“Mi-e peste putere. Aicea raman.”
Si zace-n tarana sarmanul batran.
“Ehei, mai crestine, se-aude un glas,
prea mare-i povara, prea mult ai de tras…
Ia barda aceasta si taie din lemn!
Nu fi fara minte! Din mila te-ndemn…
Aceasta-i o cruce ce nu poti s-o duci,
caci ea-I cea mai lunga si grea dintre cruci!”
Crestinul asculta indemnul strain.
Apuca unealta ce-l scapa de chin.
Loveste in barna c-un brat de voinic.
Din cruce reteaza un pic… inc-un pic.
O pune pe umar… incearca un pas.
Loveste cu barda in ce-a mai ramas.
Din nou mai incearca. Si-apoi un fior,
sopteste: “Acuma mi-e mult mai usor”
Si-ndata porneste pe cale voios,
cu crucea scurtata urmand pe Hristos…
Pe drum sentalneste cu cete de frati
si-I lasa in urma sub cruce plecati.
Si astfel, degraba, zorind pe poteci,
ajunge la poarta cetatii de veci.
Ce ziduri de iaspis, topaz si iacint!
Ce porti sclipitoare de alb margarint!
Ce noir de stindarde! Ce scari! Ce faclii!
Armate de ingeri cu lanci aurii!
Dar, vai, de la el pan-la porti e un sant
pe care nu-I punte, nici barna, nici lant.
Si striga batranul de taina patruns.
Dar nimeni nu-l vede sa-I dea un raspuns.
Si striga batranul pierdut si livid.
Nu-i nimeni la poarta. Nu-i nimeni pe zid.
Deodata din vale, cu ochi sclipitori,
cu crucea pe umar, vin frati si surori.
Ei vin cu nadejde. O vorba nu spun,
ci repede crucea ca punte si-o pun
Ei trec peste punte, pe poarta patrund,
iar crucea in urma se pierde-n afund.
Batranul ia crucea cu-al doruluio val,
si-ncearca s-o puna si el de pe mal.
Dar crucea-I scurtata … Au toate un rost…
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost!
Crestinii trec santul si intra pe porti.
Ce bine e crucea intreaga s-o porti!
Ce cantec, ce chiot s-aude-n Eden!
Ce largi multumiri intr-un dulce refren!
Ce zboruri de inger! Ce slavi de lumini!
Ce largi curcubee de aur si crini!
Crestinul de-afara, de jale rapus,
cu greu peste sant lemnul crucii si-a pus
si-cearca sa treaca. Un pas … inca-un pas…
O, cat de aproape al Domnului glas!
Un pas… inca unul… Ah, pragu-i deschis!
Dar crucea deodata… se duce-n abis…
Si cade batranul in golul temut…
Rasplata-i pierduta si sceptru-i cazut!

Dar iata…ce taina! El nu stie cum…
pe lespedea rece, la margini de drum,
acolo, c-un umar de cruce proptit,
crestinul acuma din somn s-a trezit.
Dormise o clipa. Si visul ciudat
un somn si-o lumina din Ceruri i-a dat.
Batranul se scoala si simte in piept
o flacara noua si-un dor intelept.
Cu graba pe umeri povara luand,
priveste-nainte cu chipul sau bland
si crucea ii pare aripa spre zari!
Ah, crucea-i intreaga si fara scurtari!…
Acum, el va spune oricui: catre Rai
din crucea credintei nimic sa nu tai!
Cu crucea intreaga, Isus, catre noi,
veni de la Tatal cu sange suvoi.
Si-acum El din lume, ne-asteapta la fel,
cu crucea intreaga sa mergem spre El…”

Scrisa de:Costache Ioanid

O alta poezie, o alta sensibilitate, Constanta Buzea:

Impodobirea cerbului

mugur abur ram în leagăn
pasăre a fraunzei care
va veni din depărtare
să-nverzească un mesteacăn

pentru mine o să treacă-n
vis acest cuvânt de sare
ca zăpezile din soare
să zidească un mesteacăn

şi-o să spună şi-o să tacă
drept tremurător şi mare
cât un nor pe care-l doare
să umbrească un mesteacăn

izbucnind în sine pleacă
frunzele în sărbătoare
zimţi de cer şi nerăbdare
îmblânzind un cerb-mesteacăn 




Foarte citata  (am gasit-o pe un forum cu citate) este o poezie a lui Beniuc pe care a scris-o inainte de a deveni el mare comunist:

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

Si tot pe atunci a scris una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura romana, o copiez aici numai pentru ca o invatasem candva pe de rost:

Ultima scrisoare

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun: « Esti ca oricare”...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.