duminică, 30 noiembrie 2008

Dragul meu vecin din Militari

Nu stiu exact cate voturi ai luat de la altii, dar pe mine m-ai convins. Am pus stampila pe numele tau. Sunt un pic cam sceptica daca e suficient, dar sper ca atunci cand veti fi iar la guvernare nu ma veti dezamagi.

Si mai am o bucurie: dupa cat scandal face Vadim Tudor nu cred ca au fost prea multi in colegiul nostru care sa-l fi preferat.

Dupa cum n-am inteles ce demon a indemnat-o pe ADI sa aleaga chimia ca "specialitate" a ei n-am sa inteleg ce cauta pupincuristul celei de mai sus in cartierul in care stau.

M-am saturat

M-am saturat cand am un necaz sa mi se spuna: "Tu esti tare, esti puternica, n-ai nevoie de un umar pe care sa plangi!"

Si daca nu sunt tare? Daca dau dovada de slabiciune? Nu mi se iarta in veci.

M-am saturat, cand ma supara cineva sa mi se spuna "Tu esti de vina pt ca ai fost prea draguta (sau prea familiara, dupa caz) cu persoana"

Si daca eram uracioasa si mojica era mai bine pt mine? Ca pt acea persoana sigur nu.

M-am saturat ca atunci cand incerc sa impartasesc supararea mea si altcuiva sa mi se spuna :"De ce nu ai tinut asta numai pt tine? De ce sa necajesti si pe altii cu problemele tale?"

Dar daca tin numai pt mine problemele care ma supara ceilalti sunt mai fericiti? Sunt eu cumva cea mai rea fiinta din lume atunci cand caut o bruma de intelegere sau chiar consolare?

Daca cineva a crezut ca acest post e despre alegeri, pacatul lui...

vineri, 28 noiembrie 2008

Irlande I'll Miss You

Cum as putea incheia seria fotografiilor din Irlanda altfel decat cu una din obsesiile mele, publicand adica un album (inedit) in care se pot vedea, in una din poze, cuvintele din titlu, care exprima exact ce simteam atunci cand, in avionul care parasea Dublinul pt a se indrepta spre Bonn, priveam inca odata, prin hublouri, verdele pamant al Irlandei.

IRLANDA, MI-E ATAT DE DOR!

Obsesii

Trebuie sa spun de la inceput ca pozele din aceste albume nu sunt inedite (inedit= nepublicat pana acum), asta pt ca persoanele f ocupate sa nu mai piarda timpul cu ele.

In timpul sejurului in Irlanda am urmarit anumite teme: grafitti si pictura murala (nu va speriati, nu le republic, sunt si asa prea multe, dupa cum mi s-a reprosat in particular), avioane (in acelasi mesaj particular mi s-a spus, citez: "observ o gramada de poze postate in plus, aiurea, care din punctul meu de vedere strica ansamblul, ca de exp. vreo 6 cadre cu un avion pe cer, care poate fi vazut pe orice cer", bineinteles ca semnatara mesajului n-a incercat niciodata sa fotografieze macar un avion ca sa vada cat de greu e, ca doar avionul nu sta locului pe cer sa-l pozez eu), copii in uniforma (uneori am cerut voie mamelor sa le pozez copilul, nu am pus poze cu nepotica pt ca nu-mi da voie mama ei), muncitori (unul chiar mi-a zambit si mi-a multumit dupa ce l-am pozat), muzicanti de strada (la inceput m-am jenat sa-i fotografiez, de aceea apar mult mai putini decat am dorit) si last but not least Estuarul Douglas River (in acest album sunt unele poze inedite), identificat ca atare destul de tarziu si pe care il vedeam zilnic de la fereastra, am o neimplinire ca n-am ajuns pana acolo.

Florile din gradina casei.

Ar fi trebuit sa inchei postul anterior asa: Dedic acest album lui Miqui, cu toata consideratia.

Albumul care urmeaza il dedic Dianei, care a comentat (in particular) ca albumul Flori si Copaci contine poze care ar putea fi folosite pt calendar. Ma indoiesc ca in albumul de fata ar fi asemenea poze, dar daca se straduieste...

Oricum pozele au o valoare sentimentala pt ca, desi casa e inchiriata, florile au fost semanate si ingrijite de fiica mea si familia ei. Pt tunderea gazonului (care se vede mai bine in albumul cu Faika) plateste proprietareasa, iar pe cel care executa asemenea operatii il veti vedea in curand in alt album.

Florile sunt aici

Faika

Faceti cunostinta. Ea e Faika.

Dupa mai bine de o luna de cand nu mai vine la mine cand scriu la calculator, cersind mangaieri si undivided atention, mi-e tare dor de ghemotocul asta mic, atat de jucaus si de curios.
N-am vazut in viata mea o pisica 9de fapt e doar un pui) atat de curioasa. isi vara boticul ei mic peste tot, vrea sa vada ea tot, sa stie ea tot.

Daca n-ar fi atat de departe poate ar deveni candva o buna sotie pt Miqui al Liei. Are totusi un defect: nu prea stie sa se dea elegant jos de pe casa si risca sa o pateasca candva. De fapt a si patit-o odata, a zacut cateva zile de am crezut ca o s-o pierdem.

Dar vorba lunga saracia omului (d-aia nu sunt eu bogata), cine vrea mai multe poze cu Faika si prietena ei poate merge aici.

Carti primite si date

Am auzit de lepshe, dar nu prea stiu cu ce se mananca. totusi asta despre carti parca m-ar tenta, deci am preluat-o de la Vlad si poate o s-o primeasca Ciupercutza sau Dono (as vrea eu) Stropi de fericire (ca tot mi-a cerut schimb de linkuri si nu mi-a raspuns nimic, despre multumesc ce sa spun, na ca l-am facut de rusine), si celelalte prietene (si prieteni)de pe blogroll.

Cat despre carti date si luate, cum am mai scris ,ne-am dus cu sacosa, eu si una din fiice, la Albitza sa le dam copiilor basarabeni, profesoarei nu i-a venit sa creada ca le dam gratis. Am vazut pe urma unele din ele in piata, din fericire nu impachetau nimic in ele, venisera "rusii" sa faca un ban. Dar am mai trimis printr-o prietena la Liga Studentilor (in 90) si alte carti, tot pt fratii nostri (socrii mei erau basarabeni).

Am daruit colegelor cele mai frumoase carti pt copii ca sa se bucure si copiii lor, cand am avut eu nepotica n-am mai gasit carti asemanatoare, erau unele cu ilustratii superbe, n-am retinut numele artistului. Am primit de curand Rama si Oxford English Dictionary, am daruit Engleza fara profesor unei vecine si alta editie, tot Engleza fara profesor, unui nepot, ar mai fi, poate, si altele.

Pt ca imi plac albumele cu reproduceri de pictura am primit multe (dar am si dat, e drept ca nu chiar cadou, ci in semn de recunostinta la doctori). Dar recunosc ca mi s-a intamplat si sa nu mai dau in mod deliberat inapoi cateva (f putine) carti, una a fost "Vin ploile" a lui Erich Maria Remarque, alta era de Aldous Huxley.

S-a intamplat ceva cu totul ciudat, am avut o carte umoristica, f bine scrisa, de un autor german, despre ce inseamna sa fii tatic, am dat-o cuiva imprumut si am recapatat-o dupa f f f f f multe insistente, dar imediat dupa aceea am imprumutat-o altcuiva si dusa a fost, nu m-am mai intalnit cu ea nici in vis.

Mi s-au si furat carti, pe unele le-am recuperat, pe altele nu. Cel mai rau imi pare de o antologie de texte pt copii, nu pt texte ci pt ilustratii, erau intre altele, doua zebre de Vasarely si o reproducere dupa Juan Miro.

Nu pot sa spun, precum Vlad, ca am primit chiar toate cartile pe care le am (helas, nici nu pot sa pretind ca le-am citit pe toate),desi am primit o parte din biblioteca unor prieteni cand au emigrat in Canada, dar cele mai bune carti pe care le-am citit le-am imprumutat de la biblioteca, incepand de la cea din satul in care mi-am petrecut copilaria (dar am si cumparat carti de la cooperativa cu oua furate din cuibar), continuand cu bogata biblioteca a Liceului Matei Basarab (cand a luat foc liceul o parte din carti au avut de suferit), cu bilioteca de la camin, apoi de la facultate (carti de specialitate), BCU, IDT, biblioteca de cartier si in final British Council.

Acum, de cand cu internetul citesc mai putin de pe hartie, mai mult de pe ecran. Si tot pe ecran daruiesc la randul meu elucubratiile ce-mi izvorasc din creier.

joi, 27 noiembrie 2008

Impresii de campanie. Electorala.

Orice campanie implica o lupta. Fie cu morile de vant http://google-viorica.blogspot.com/2008/11/ce-verde-era-valea-mea-cum-am-candidat.html , fie cu boala http://google-viorica.blogspot.com/2008/06/13.html .De data asta ma lupt numai cu publicarea pozelor facute in Irlanda.


Dar din cand in cand, din turnul meu de fildes tapetat cu poze, mai trag cu ochiul sau urechea la zanganitul, mai mult verbal, dar si pugilistic, al campaniei actuale. Ba chiar mi se intampla, iesind pe usa, sa ma impiedic de o gramajoara de materiale electorale portocalii. Primul impuls a fost sa le fac cocolos si sa le arunc la cos. Pe urma mi-am zis: " ce vina are hartia?" Le-am luat frumos si le-am pus pe caloriferul de pe scara blocului, sa se mai coaca. Si mi-am amintit cum au justificat unii esecul lui Nastase la prezidentiale: prin supraexpunere. Si cum agresivitatea portocalie se manifesta si prin supraexpunere....


Seful galbiorilor e induiosator cum face el planuri guvernamentale pt anii ce vin, de parca ar avea lipit de turul pantalonilor, cu acel adeziv care unea pe vecie cele doua bucati de coada de lopata (nu de topor) scaunul de premier.

Imbujoratilor le-a mai venit inima la loc dupa disperarea care ii cuprinsese acum 4 ani vazand ca ugerul gras al Uniunii Europene le scapa nemuls printre degete (intre timp s-au repliat, ca doar politica e politica iar afacerile afaceri, profitul nu cunoaste limite partinice) si s-au aliat din nou cu "solutia imorala" si se vad deja carmuind tara, indiferent de ce zice Marinarul Sef.


Romanii ocrotiti de Dumnezeu nu mai incap pe usa de cata dreptate duc in brate iar Romanii cei mari ameninta in dreapta si in stanga, doar doar i-o lua cineva in seama.


Verzii striga, cum altfel, in pustiu (dupa atatea defrisari) iar popularii (parca) cred ca am uitat cum se gudurau ei pe langa rosiori la legerile trecute.

UDMR (ar trebuit alb la mijloc, dar fondul, nu fontul, nu ma lasa) e convins ca si in anul 3168 va face parte din guvern, datorita profesionalismului, seriozitatii si devotamentului pt patria muma.

Bun, in conditiile astea eu, hac, cu cine votez? Am sa ascult indemnul lui Tudor Chirila si am sa votez raul mai mic. Si cum sunt pensionara iar pensia mi s-a marit de curand....

Dar stai, parca vine criza! Ce-o sa se mai aleaga din pensia mea? Dar din promisiunile tuturor politicienilor?

Vorba lui Caragiale: "Din aceasta dilema nu putem iesi".

Picasa Web Album

Inainte de a spune cate albume am mai publicat de ieri pana azi (si sunt multe) am sa incerc sa dau cateva detalii tehnice despre fotografii si postarea lor (iar o sa-mi zica fiica-mea madam multemedia, cum a vazut ea intr-o reclama f nostima).

Inainte de toate am sa spun ca pt fotografii adevarati o poza buna trebuie sa surprinda multe detalii si, cel putin teoretic, sa contina multi pixeli. Intr-adevar o poza cu putini pixeli are un aspect mai aspru, dar, asa cum am citit pe blogul lui David Pogue (n-o sa dau linkul aici) nr de pixeli nu e esential pt claritatea pozei. In plus dimensiunea ocupata pe disc de poze cu multi pixeli creste considerabil.

Pe scurt, o poza de 7MB sau chiar numai de 4MB nu e neaparat mai artistica sau mai clara decat una de 1,2MB (aceasta e setarea aleasa de mine) dar daca dimensiunea pozei e mai mica incap mai multe fotografii pe cardul de memorie (eu am primit unul cu capacitatea de 468MB, cu experienta capatata am facut cadou fiicei, nepoatei si ginerelui meu un card de 1GB).

Totusi, pt publicarea gratuita a pozelor dimensiunea de pe camera este f mare, Picasa (care apartine de Google) ofera numai 1024MB, iar Flickr (care aprtine de Yahoo) e si mai restrictiv limitand nr albumelor la 3 intr-o luna iar nr pozelor la 200 (nu stiu daca luna urmatoare poti pune alte poze gratuit, eu am renuntat la serviciile lor cand au inceput sa-mi ceara in mod insistent bani). Exista si alte oferte de publicare gratuita a pozelor dar eu sunt multumita cu Picasa.

Multumirea are drept motiv si faptul ca am invatat repede sa gestionez modul de publicare. Am observat, deschizand alte albume, ca pozele de dimensiuni mari se incarca f greu si ma plictisesc daca vreau sa vad mai multe. Am ales ca dimensiune a pozelor publicate maximum 100KB (rareori depasesc, mai mult din neatentie), mai ales ca programul de redimensionare folosit e Irfan 4.0. Nu pot sa le multumesc indeajuns inimosilor specialisti care fac un adevarat act de binefacere punand la dispozitia tuturor amaratilor un instrument atat de util.

Microsoft are propriul program de vazut si prelucrat poze, ACDSee, dar il livreaza numai contra cost, in plus e destul de greoi de folosit. Destul de greoi din acest punct de vedere e si Picasa dar are multe alte avantaje, principalul fiind posibilitatea de a ordona pozele in albume inainte de ale publica, precum si viteza de incarcare.

Eu am publicat pana acum 73 de albume (si mai am in stoc) nu mai reusesc sa contabilizez cate poze sunt in total, pot spune ca pe travel discurile mele (alta inventie minunata, pt ca am un calculator cam vechi si cu capacitate mica, nu se compara cu cele care au memorie de 100GB) am cel putin 6GB numai cu poze din aceasta calatorie, iar Picasa ma anunta ca am consumat 37,53% din cei 1024MB alocati.

Acum e adevarat ca mi-e cam teama sa nu ajunga criza si in acest domeniu si sa ni se limiteze accesul la minunile internetului noua, celor care de fapt suntem niste cersetori.

Si acum atentie, incep sa pun linkuri catre albumele publicate (multumesc Diana pt ca m-ai invatat cum s-o fac in mod mai elegant, chiar daca mai gresesc).

Albumul cu poze din 17 octombrie poate fi gasit aici , cel cu poze din 18 octombrie poate fi gasit aici , impresiile la cald din acele zile le gasiti in Jurnal http://google-viorica.blogspot.com/2008/10/jurnal-de-calatorie-cork-19-octombrie.html , albumul cu poze din 20 octombrie este aici , iar impresiile sunt http://google-viorica.blogspot.com/2008/10/jurnal-de-calatorie-cork-20-octombrie.html . Am mai publicat ieri si un album, sa zicem cu grafitti, desi e vorba mai degraba de pictura murala, cu poze facute in Shandon, am vazut scara din autobuz si am mers in alta zi pe jos special ca sa le pot poza, albumul poate fi vazut aici .

Azi iar am dat dovada de harnicie si am publicat niste albume mai voluminoase (se apropia finalul sejurului si mise parea ca mai sunt atatea lucruri interesante, in special de detaliu) cu ar fi cel din 21 octombrie, cand am facut o lunga excursie cu tel final portul si docurile lui (de fapt docurile sunt mai in aval, le-am vazut din tren cand am mers la Fota, eu am pozat cheiul si silozurile) care poate fi vazut aici , am scris despre aceasta excursie http://google-viorica.blogspot.com/2008/10/jurnal-de-calatorie-cork-22-octombrie.html , de asemenea am publicat pozele facute in ultima excursie aici si darea de seama http://google-viorica.blogspot.com/2008/10/jurnal-de-calatorie-cork-24-octombrie.html , am mai descoperit, redimensionand pozele facute cu matza, pe care le voi publica mai tarziu, niste poze facute pe 1 septembrie, publicate aici .

Mai am de publicat din pozele facute in Irlanda (pt cei interesati pozele cu familia nu le pun pe net) vreo 8 albume, de dimensiuni mai reduse, cu niste obsesii de ale mele, dar si ultimul album cu grafitti, care are un mesaj drag inimii mele.

marți, 25 noiembrie 2008

As vrea

As vrea sa am mii de degete cu care sa sterg lacrimile celor necajiti.
As vrea sa am mii de brate cu care sa imbratisez pe toti cei care se simt singuri si nefericiti.
As vrea sa am mii de ochi sa pot vedea toate minunile lumii acesteia.
As vrea sa am mii de urechi cu care sa aud toate melodiile incantatoare.
As vrea sa am o inima uriasa in care sa incapa toti cei ce merita sa fie iubiti.

Dar ce monstru as fi daca mi s-ar indeplini toate aceste dorinte!

Cred ca e mai bine sa fiu doar un om care se bucura de viata si se intristeaza numai atunci cand e cazul.

Albume cu Grafitti si Pictura Murala

Printre temele urmarite atunci cand faceam fotografii un loc important l-au ocupat grafittiurile si pictura murala, de aceea am doua foldere doldora de fotografii din care am scos mereu cate putin spre publicare. Azi am hotarat sa las un singur subfolder nepublicat, veti intelege mai tarziu de ce, sau poate veti ghici daca veti reciti ce am scris pe 19 octombrie.

Intre timp, publicand un album intitulat Copiii salveaza lumea am inteles atat cauzele crizei financiare actuale (mai exact cine se face vinovat de producerea ei) cat si care e solutia.

E f simplu, chinezii au descoperit secretul de mii de ani, se gaseste in orice manual de Feng Shui. Scrie acolo ca daca lasi ridicat capacul de la toaleta, robinetele sa picure si usa de la WC deschisa toata agoniseala se duce pe apa Sambetei (ma rog, ei vorbesc numai de apa, doar la noi e sambata vinovata, la ei indicatia din Feng Shui se aplica in toate zilele saptamanii). Acum spuneti si voi: cam cati barbati din lumea asta mare lasa jos capacul de la toaleta dupa ce se usureaza? Ei, si asa am descoperit vinovatii de criza financiara.
Acum solutia e la indemana oricui: Instalatorul Polonez sa repare toate clantele de la usile salilor de baie si sa inlocuiasca toate garniturile defecte; nevestele, fiicele, mamele, surorile, iubitele, amantele sa plesneasca toti barbatii de cate ori lasa capacul ridicat si gata, bunastarea se va reintoarce in toate casele.

Am mai publicat alte 4 (patru) albume: unul mai bogat cu peste 100 de grafitti ,unul cu pictura murala si grafitti , unul numai cu pictura murala si unul numai cu grafitti.

Data viitoare voi publica din nou albume din excursii dar mai am albume cu teme. Iar pe cei care se indoiesc de valabilitatea solutiei gasite de mine pt criza mondiala ii invit sa vada ce etichete am pus acestui articol.

Albume cu fotografii de suflet

Cand inca mai mergeam la serviciu traversam, in drumul spre casa, un mare maidan creat de Ceausecu prin celebra miscare a mainii. Avea planuri mari cuplul prezidential, intre altele se zvonea ca vrea sa darame blocurile noastre (chiar la strada exista si acum niste foste fundatii ale unor blocuri ramase pe vecie in stadiu de proiect). Maidanul acela era vesnic plin de gunoaie dar cand veneam seara mergand spre vest, cu ochii la minunatele culori schimbatoare ale apusului, care pictau cerul in cele mai suave nuante de roz, mov, portocaliu pal, argintiu, etc in acele putine si mult prea trecatoare momente mi se umplea sufletul de o negraita frumusete si uitam de tot uratul dimprejur. Iar daca mai aveam norocul sa fie pe cer si "aripile de ingeri", cum le spuneam in sinea mea norilor ciro-stratus, atunci clipele de fericire erau depline. Singurul regret era ca nu aveam o camera foto sa imortalizez, in mod imperfect, desigur, acele clipe.


In Cork am reusit, zic eu, sa surprind cateva apusuri spectaculoase, dar senzatia aceea de frumusete circulara a apusului innorat vazut cu ochiul liber nu am putut s-o cuprind in albumul Apus de soare.


Cu rasaritul de soare n-am prea fost prietena dealungul vietii, nefiind tip "ciocarlie", dar in Cork am fotografiat spre est niste cadre cu soarele aproape de rasarit, pe care le-am pus si pe ele intr-un album.



Am scris in jurnalul de calatorie ca vedeam mereu avioane trecand destul de jos pe deasupra, am incercat de multe ori sa le fac poze, uneori am si reusit, in albumul cu apus de soare s-au ratacit doua din ele. Poate candva o sa fac un album numai cu poze de avioane. Bineinteles ca avioanele nu stateau pe loc sa le fac eu poze, uneori, mai ales daca era cerul senin, eram convinsa ca am facut o poza reusita dar cand s-o vad era doar albastrul cerului pe ecran.



Ca sa raman la poze de suflet am publicat si un album cu singura biserica in care am intrat, St Francis Church. Am pozat cateva icoane, erau mult mai multe dar nu voiam sa deranjez prea tare credinciosii care venisera sa se reculeaga acolo. Unele poze cu vitralii sunt mai neclare, probabil ca difuzia luminii e explicatia.



Pt ca tot am vorbit de clipe fericite am citit la Vlad despre o leapsha care ar fi plecat de la Tudor Chirila : "Trei momente pe care aş vrea să le retrăiesc" . Eu n-as mai vrea sa retraiesc nici un fel de momente si am scris un scurt comentariu in acest sens:

<Cat despre retrairi, ca una mai traita decat multi dintre voi adevar adevarat va zic voua sa fiti atenti ce va doriti, sa nu se implineasca. Frumusetea vietii tocmai in asta sta, ca nu mai putem retrai intocmai si la fel nici momente fericite si nici nefericite, ca daca ne-am invarti mereu in bucla precum Groundhogul ala ne-am plictisi de moarte, dar si de viata.>

luni, 24 noiembrie 2008

Mare Ti-e gradina...

Stiati ca exista o orhestra care canta din legume? Nu e nici o gluma, orhestra se numeste The Vienna Vegetable Orchestra (asta e, cum nu stiu germana informatia am gasit-o in engleza) si consta din 11 muzicieni, un inginer de sunet si un artist video, cum spune Morgen Jahnke, intr-un articol, s-a format in 1998 si de atunci a lansat doua CD si a dat concerte in Europa si Asia. Daca cineva e curios sa stie cum suna orhestra sa mearga la Geekygourmet , unde va afla si ca dupa concert spectatorii sunt serviti cu supa de legume (nu din instrumente, desigur).
Mie mi-a placut grozav videoclipul.

Si mergand la situl Morgen Jahnke al carui link l-am pus mai sus am gasit un link la umor despre matematicieni. Trec peste faptul ca e localizat in Utah, unde am locuit de doua ori cate sase luni, si o sa traduc una din multele glume:

Un matematician, un fizician si un inginer calatorind prin Scotia au vazut pe fereastra trenului o oaie negra pascand.
"Aha", a zis inginerul, "observ ca oile scotiene sunt negre".
"Hmm", a zis fizicianul "vrei sa zici ca unele oi scotiene sunt negre"
"Nu" a zis matematicianul. "Tot ce stim este ca exista cel putin o oaie in Scotia si ca cel putin o latura a acelei oi e neagra"

Ce verde era valea mea Alegeri 1987, dar nu numai

Pentru ca uninominalele bat la usa n-am sa vorbesc despre acele alegeri care mi-au influientat in mod direct viata, ci despre celelalte.

Nu mai stiu in ce an am votat prima data, stiu ca era in timpul studentiei (normal, doar am implinit 18 ani, varsta legala de votare, in anul intai). Mi-amintesc destul de vag cum s-au petrecut lucrurile, cert e ca ca stateam la Grozavesti. Intr-o dimineata au venit niste tovarasi in camin, ne-au adunat si ne-au manat ca pe o turma (n-aveam mai multa constiinta sociala decat suratele ce pasteau pe campuri, cu toata "educatia" facuta in scoala la orele de socialism stiintific---am trecut prin acea materie precum gasca prin apa---si mai apoi tot la socialismul ala, dar numai atat pt ca, avand programa extrem de incarcata in anul II, cand tot centrul universitar se delecta cu economia politica, am fost scutiti pe vecie sa incercam sa ne bagam in capete aberatiile lor) undeva in spatele regiei de tutun (Fabrica de tigarete), ne-au incolonat si ne-au pus sa asteptam sa intram in cabinele de votare.

Habar n-aveam pe cine si de ce trebuia sa votam, era doar o "actiune" ce trebuia bifata. Am stat un pic la acea coada absurda si am ajuns repede la concluzia ca bicicleta mea inexistenta putea circula f bine si fara boii pe care mi i-ar fi luat daca nu votam la prima ora a diminetii (sa nu votam era "out of question", nu mai stiu cu ce ne-au amenintat dar era ceva f serios). Am plecat la matusa care era pt noi, nepotii din provincie, ca a doua mama, si m-am prezentat la sectia de votare tarziu dupa amiaza. Nu va puteti inchipui ce calda primire mi s-a facut, cat erau de amabili si de zambitori cei ce faceau parte din comisia electorala, pt ca se pare ca numai votul meu mai lipsea ca sa poata raporta ca s-a votat 100% si ca astfel pot pleca si ei linistiti acasa, fara nici o sanctiune ca nu si-au facut datoria de a ne convinge de utilitatea votului respectiv.

A doua oara a fost un pic mai complicat. Deja eram "in paine" de mai bine de doi ani, avusesem si un accident (am luat foc, poate mai tarziu am sa vorbesc pe larg si despre asta) si-mi schimbasem cu aceasta ocazie locul de munca. Toate bune si frumoase, numai ca locul meu nou de munca nu prea exista decat in statele de plata, aveam eu o camera la dispozitie pt viitorul laborator de analize, dar nici o dotare, nici un aparat, nici vorba de vase de sticla, reactivi si ce mai face parte din parafernalia unui asemenea loc de munca. O sa ziceti ca era bine ca ma plateau, atata doar ca salariul era f mic.

Nimeni, (nici unul din muncitorii din intreprindere mai ales) nu intelegea de ce ma enervam eu ca merge atat de incet amenajarea laboratorului ("Se poate domnisoara sa vreti sa incepeti repede sa munciti? Nu va e bine asa, cu un program mai lejer?" ma intrebau muncitorii). Nici eu nu intelegeam de ce nu se pot procura unele materiale pt ca nu ceream cantitati industriale, care puteau fi incadrate in nu stiu ce paragraf contabil , de ce trebuia sa cheltuim mai multi bani decat era necesar ("Nu putem procura materialele cerute de dvs pt ca sunt prea ieftine" era una din explicatiile carora nu le gaseam nici o logica), intelegeam oarecum ca alte materiale nu puteau fi procurate pt ca nu erau prevazute in plan, dar nu intelegeam cine ar fi putut face acel plan cand eu eram singura chimista din toata intreprinderea, deci singura specialista.

Ca sa n-o mai lungesc, cand s-acerut de la partid sa se dea oameni pt campania elctorala sefii au strigat "evrika", pe langa cei doi functionari de care se puteau dispensa exista si aceasta a zecea roata la caruta intreprinderii, chimista fara laborator. Degeaba am protestat eu ca astfel se intarzie nepermis de mult darea in folosinta a laboratorului, a trebuit sa ne prezentam la Sfatul Popular sa ne luam noua slujba (platita de intreprindere, of course) in primire. Am reusit atunci o performanta nerepetata ulterior: sa ajung la Sfat, trei zile la rand, exact in minutul care se fixase pt intalnire.

Am facut atunci munca de teren, am mers din casa in casa si din bloc in bloc, undeva pe langa Spitalul Matei Bals (parca asa se cheama acum) sa verificam daca listele electorale sunt bine intocmite. Orice inceput e greu, ceilalti colegi au fost trimisi inapoi la bipurile lor, numai eu am fost trimisa la o scoala sa asteptam ca, de data asta, sa vina oamenii sa verifice daca sunt corect inscrisi in listele electorale. Cum e lesne de inchipuit mai mult somam, noroc ca-mi place sa citesc si astfel stateam eu la scoala in timp ce ceilalti colegi de "campanie" isi faceau cumparaturile (se gasea destul de greu carne, de ex, se statea la cozi lungi, abia mai tarziu au inceput sa curga banii luati imprumut de Ceausescu si sa se umple galantarele magazinelor de marfuri, dar minunea n-a durat prea mult, din motivele stiute).
In ziua votului am fost invoita sa merg la sectia la care aveam buletinul (nu stateam la acea adresa, ma luase o familie prietena in spatiu ca sa-mi fac buletin de Bucuresti, dar stateam in gazda, ca nu puteam numi chirie acel aranjament). Puteam linistita sa nu ma obosesc, nu eram trecuta acolo pe lista (culmea ironiei).

Daca am mai votat sau nu dupa aceea nu are nici o importanta, dar a venit tumultuosul, pt mine, an 1987 (dar din motive diferite decat ale muncitorilor protestari din Brasov) despre care mi-am propus de mult sa vorbesc. In acel an am avut trei decese in familie, unul nedrept, pt ca s-a prapadit cea mai mica dintre surorile mamei mele, celelalte doua s-au amanat ani de zile, zic amanat pt ca atat tatal meu cat si mama mare aveau o sanatate atat de precara incat imi sarea inima din piept de cate ori suna telefonul de teama sa nu se anunte moartea unuia din ei. Decesul tatalui a survenit noaptea, telefonul a sunat la ora 3, ani de zile m-am trezit la ora trei, adormind cu destula greutate la loc.

Tot la trei luni am avut cate o inmormantare, cea a mamei mari a avut loc in iulie. Laboratorul se mutase de cativa ani din Banu Manta, (care a si intrat in demolare si apoi constructie de blocuri la scurt timp dupa ce ne-am mutat) in strada Laboratorului. De data asta amenajarea a durat mult mai putin. Mesterul care a trebaluit acolo imi spunea "Doamna, de aici o sa iesiti la pensie" (in ciuda tovarasilor doar invatatoarele si unele profesoare erau "Tovarasa", celelalte femei din marele camp al muncii erau doamne, inclusiv femeile de serviciu).

N-a fost sa fie, in timpul uneia din numeroasele vizite de lucru din capitala s-a ratacit o musca in masina tovarasului (asa e legenda), EL a dat din mana s-o alunge si buf, toate casele din zona laboratorului au fost doborate peste noapte, ulterior s-a aflat ca nu exista un plan de sistematizare pt acea zona si pana s-au facut planurile (cred ca multi arhitecti au facut nopti albe) cartierul arata ca dupa bombardament, asta luni de zile.

Asa s-a intamplat ca atunci cand m-am intors de la inmormantare camioanele asteptau in curte sa ne transporte calabalacul. Daca pt birouri s-a gasit imediat spatiu laboratorul a fost surghiunit intr-un depozit, noi am taiat toata vara frunze la caini (erau din belsug in curte, si frunze si caini) iar intreprinderea a platit nu numai salariile noastre (eram in socialism, deh, nu se facea sa ne dea afara, toate laborantele venisera in laborator, supranumerar, cu pile grele si trebuiau cumva platite, singura de care poate s-ar fi putut dispensa din acest pdv eram eu, dar eram deja o apreciata sefa de laborator) ci si analizele care acum se faceau in alta parte, la un pret mai ridicat.

Si astfel subsemnata, impreuna cu cateva laborante, a fost din nou trimisa la o scoala, in campanie electorala, dupa ce o luna am sortat cartofi (pe piata nu se gasea tubercul de cartof, fetele care veneau la sortat inventasera niste metode extrem de ingenioase de furat cartofi, marturisesc ca si eu am inventat cateva, incepuse sa ma apuce frica nu ca voi fi prinsa, supraveghetorii au fost bine baraiti la cap de moi --adica eu--ca e nedrept sa nu ni se dea voie sa cumparam macar doua kg de cartofi din depozit sa dam la copii, cand afara nu gaseam nimic, ci de faptul ca incepuse sa-mi placa sa fur, din fericire schemele au incetat sa functioneze la un momentdat si am rasuflat usurata).

Scoala era pe str Ramnicu Sarat, intr-un cartier de blocuri. Am observat ca multe apartamente erau neocupate, administratorii ne spuneau ca nu vrea nimeni sa plateasca intretinerea pe lunile, multe, scurse de la data darii in functiune (erau blocuri de stat, nu particulare ca cel in care stateam eu) abia dupa 90 am aflat la ce serveau acele apartamente. Ne-am organizat incat sa avem un program lejer, faceam cu randul incat sa fie mereu cineva acolo, astfel incat am putut viziona "Caracatita"cu Michele Placido, care se dadea la bulgari, cu nadpiski. "Tovarasul" de la sector era cumsecade, pila nu stiu cui, se bucura ca ii povesteam fiecare episod din Caracatita pe larg.

A fost o bulversare cand mi s-a cerut sa duc lista cu cei doi candidati la sectorul de partid (am intrat prin holul Sfatului Popular printr-o usa secreta, am trecut printr-un tunel, am avut multa vreme vise cu strecuratul pe acea usa si umblatul prin tunel, s-ar putea numi cosmare dar nu-mi era deloc teama, nici in vis, nici in viata reala) si, din nu stiu ce impuls, am inversat ordinea catindatilor, blasfemie, aia erau pusi in acea ordine dupa indelungi studii psihologice (pesemne de aceea s-a desfiintat o vreme facultatea de psihologie, ca sa stie psihologie si implicit manipulare numai cine trebuie) care spuneau ca oamenii au tendinta sa aleaga pe primii de pe lista, de unde si scandalurile intre partide la alegerile de dupa 90 cu privire la ordinea de pe buletinul de vot. Nu stiu exact de ce dar si data aceasta boii de la bicicleta mi-au scapat neatinsi.

In acea luna de campanie tovarasul de la sector ne mai zicea sa ne ducem la usa oamenilor sa-i indemnam sa vina la vot, ii explicam ca in conditiile in care traiau acei oameni era f riscant sa facem asa ceva, si intelegea. Interesant era ca trebuia sa raportam la partid in fiecare zi cati oameni s-au verificat pe liste (erau unii, f putini, care veneau la verificat de buna voie si nesiliti de nimeni), bineinteles ca cifrele erau fantasmagorice, dar cele raportate de secretarii de partid la sefii lor erau mult, mult mai umflate.

In ziua alegerilor au venit greii de la partid in comisia de votare si numarare a voturilor (ziceau ca ce se scria pe buletinele de vot era o adevarata literatura, chiar daca unele citate nu puteau fi reproduse). Noi, plebea, am fost trimise pe la usile celor care indrazneau sa nu se prezinte la sectie. Oamenii sa faceau ca nu aud soneria, uneori ne faceam si noi ca urcam pe scari si ne intorceam raportand ca nu e nimeni acasa.

Ceausescu a fost reales presedinte cu 98,9%, sau cam asa ceva. Peste doi ani jumatate succesorul lui avea sa fie ales, la data stabilita de conducerea de partid (FSN) si de stat (tot ei), data pe care nu au fost de acord in ruptul capului sa o amane macar cu o luna, cu naucitorul procent de 85%.

Intre timp pt laboratorul nostru s-a gasit spatiu undeva f aproape de Piata Universitatii, loc f bine amplasat pt evolutia ulterioara a simtului meu civic si politic.

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Cork 10, 11, 12 13 Octombrie Fotografii

Am publicat azi 5 albume, nu doar 4, cum ar rezulta din titlu.
Primul publicat e facut din bucati, cuprinde poze facute in Port of Cork si docuri. Am colindat pe acolo de trei ori, am scris despre ce am vazut aici , aici , si aici .

E cazul sa fac o corectie, in caz ca cineva reciteste articolul din 19 octombrie: nu Lia a exclamat "sunt de-ai nostri" (e prea mica pt a-si da seama) ci Maria. Poza respectiva o voi publica, probabil, data viitoare.

Dupa cum am mentionat si in titlu am mai publicat albume cu fotografii facute pe data de 10 octombrie, 11 octombrie, 12 octombrie si 13 octombrie. Ca sa nu mai plictisesc cititorul cu ce impresii mi s-au format atunci il trimit la aricolele publicate pe 5-12 octombrie si 13 octombrie.

Intr-unul din albumele publicate azi e si un autoportret.

joi, 20 noiembrie 2008

Cork, Fotografii facute in2,3 si 4 octombrie

Sotul meu ma intreaba mereu daca nu m-am plictisit lucrand de atata timp sa public poze. Raspunsul invariabil e nu. Adevarul e ca revazand pozele imi amintesc acele momente in care, aflandu-ma intr-un oras nou, descopeream mereu lucruri interesante. Bineinteles ca si aici se petrec lucruri interesante, doar suntem in plina campanie electorala, dar parca e mai relaxant sa-mi amintesc de excursii decat sa ma stresez de pe acum pt ca iar vom fi dezamagiti dupa alegeri, sau sa casc gura la tot felul de vedete prefabricate sau nu si la pseudomondenitatile lor.

In plus am inceput sa citesc "Vindecatorul" lui Sebastian A. Corn, gasit cu oarecare greutate la Libraria de pe Iuliu Maniu, unde am exercitat o mica presiune asupra vanzatoarei spunandu-i ca puteam sa-l cumpar de pe net la un pret mai redus (era adevarat) dar ca prefer sa-l cumpar din librarie (si asta era adevarat) si atunci s-a indurat sa caute cartea in computer, sa vada ca are 2 exemplare si sa rascoleasca prin strafundurile unui raft de unde a scos minunea dorita. Mai stau in asteptare "Rama" lui Arthur Clarke (am citit volumele 2, 3 si 4 din tetralogie dar tocmai pe primul nu l-am gasit la British Council) si un f gros volum din Dune editie integrala (am citit o parte din el, in traducere, dar unul din motivele pt care am invatat limbi straine a fost ca mi-am dorit sa nu existe intermediari --urasc intermediarii, mai ales pe cei din piete-- intre mine si opera originala).

Dar o sa fac asta mai pe indelete cand o sa termin cu multele poze facute in Cork si Germania, deocamdata mai am de semnalat niste albume publicate: Cork 2oct08 , Cork 3oct08 ,daca vreti sa recititi ce m-a impresionat atunci puteti sa mergeti aici , precum si Cork 4oct08 .Pentru ca excursia din 4 octombrie a fost f lunga nu mai rescriu aici tot ce am vazut, descrierile le gasiti aici iar aici am consemnat o f frumoasa legenda a Lacului Cork.
,

Invitatie la muzeu Fotografii

De fapt e vorba de doua muzee, Crawford Art Gallery, pe care am vizitat-o de doua ori, am povestit in jurnal aici si aici, si de Cork Public Museum , despre care am povestit pe larg aici.
Ca sa raman in domeniul artistic, am mai publicat doua albume, unul cu Statui din Curtea Casei , pe care le-am fotografiat in trei zile diferite, si altul care se incadreaza in Pictura Murala.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Nesimtire de Romania

Asa scria (poate mai scrie inca, pt ca eu am cedat nervos si am inchis televizorul) pe ecran la Realitatea TV. Si au dreptate, e revoltator cata nesimtire poate fi etalata pe micul ecran.

Pt cei care nu au urmarit emisiunea o sa spun ca se discuta cazul judecatoarei (din pacate, inca in functie) care, fiind prinsa fara acte si beata la volan dupa ce a facut o tamponare, a gasit o chicitza (dupa parerea mea, desi neavizata, cat de poate de trasa de par) care sa le permita procurorilor care au facut ancheta (corb la corb nu-si scoate ochii) sa dea verdictul NUP. Dar, in loc sa multumeasca celor de sus (ca nu pot spune Celui de sus) ca a scapat basma curata si nu a patit la fel ca nenumarati soferi care, fiind in situatia domniei sale dar fara testicole atat de mari la dispozitie, au fost condamnati, a impins nesimtirea pana la cotele cele mai de sus dand EA in judecata politistii pt agresare, incercand (si probabil reusind, in tara noastra in care justitia a constituit punctul nevralgic al admiterii in UE e f posibil) sa obtina condamnarea lor, cu ajutorul neprecupetit al colegilor (vezi paranteza de mai sus, cea cu corbii--cucofonie dorita).

Dar nu judecatoarea a fost prezenta la emisiune ci avocata ei, care ar putea face oricand concurenta la aroganta, rea vointa si ...vezi titlul, altor personaje care polueaza micul ecran prin agresivitate, lipsa de respect si suficientza.

Oricat de putin simpatic mi-ar fi Micul Titulescu ("pus la punct" in cel mai pur stil mahalagesc de avocata cea impertinenta) trebuie sa-i dau dreptate atunci cand isi exprima opinia ca un asemenea specimen ca judecatoarea in cauza nu are ce cauta in magistratura pt ca cazul (cacofonie intentionata din partea mea) ei demonstreaza ca colegii (again) au gresit luandu-i apararea, protejand-o si creind impresia in randul populatiei, si mai ales al politiei, ca unei judecatoare ii este permis orice, inclusiv sa incalce legea.

Ultimele albume de fotografii facute in luna septembrie

A dat Domnul si am reusit sa public toate albumele facute in septembrie. Ultimele publicate sunt cele din 30 septembrie , dar (na, ca m-am laudat degeaba) au mai ramas fotografiile facute la Crawford Art Gallery, unde am facut douavizite si intentionez sa fac un album numai cu pozele facute acolo. De asemenea la Lacul Cork am fost de doua ori si mi s-aparut mai util sa fac un singur album cu pasaretul de acolo.

Cine acitit jurnalul stie ca pe 28 Septembrie am fost la Blarney si am facut doua dari de seama amanuntite cu ce s-aintamplat atunci publicate aici si aici. Deocamdata las eventualilor privitori placerea de a descoperi avertismentul despre taur si podul acoperit de iarba, ca si Piatra Elocintei si celelalte minunatii din albumul Excursie la Blarney , poate o sa am candva timp si tragere de inima sa reiau la puricat cele 198 de fotografii din acest album (gata, v-ati speriat si nu mai vreti, pacatul vostru) si o sa scriu ici colo cateva explicatii sub poze.

Pentru ca am amintit in mai multe randuri despre animalele pecare le vedeam pasunand pe langa Complex, am facut si cu ele un album , alegand drept coperta un taur care mi s-a parut ca ar fi putut deveni periculos daca nu ne-ar fi despartit un gard solid.

marți, 18 noiembrie 2008

Special pt Castil si Fiul (dar nu numai pt ei)

Am mai spus ca am un folder special cu grafitti si pictura murala,din care mai rup din cand in cand cate o bucatica si fac albume. Pt ca deja Castil si Fiul si-au exprimat intai dorinta, apoi recunostinta pt asemenea initiative din partea mea le mai dedic doua albume, unul cu grafitti de pe langa Beamish, altul cu pictura murala de la Reliance, despre care am tot vorbit in jurnal.
Sper ca nu sunt chiar atat de ocupati cu campania electorala incat sa nu le mai arda sa faca din cand in cand cate o scurta vizita pe blogul meu.

Noutati pe Picasa

Din noianul de poze facute am mai compus cateva albume. Am inceput sa ma descurajez vazand ca am ajuns abia la 27 septembrie iar valul de fotografii incepe sa-mi ajunga pana la gat, in curand tinzand sa ma innece. Mi s-ar putea reprosa ca nu ma obliga nimeni sa pun poze pe net, si asa si e, daaaar, pt ce am facut eu de atatea ori click pe aparatul foto si pe tastele computerului daca nu se bucura si altii vazand macar in poze ce am vazut eu viu si natural?

Deci le-a venit randul pozelor facute pe 23 septembrie , o parte din cele facute pe 25 septembrie si cele facute pe 26-27 septembrie.

Ca sa va reamintiti ce impresii am asternut in jurnal atunci puteti sa revedeti jurnalul (daca nu v-ati plictisit deja de lungile lui articole) aici si aici . Spun asta pt ca, in timp ce-mi publicam jurnalul, am primit reprosuri ca frustrez cititorul pt ca povestesc mereu ce am mai pozat dar nu pun nici o poza. Intre timp am posibilitatea sa pun poze, dar e posibil ca cititorii sa fi uitat ce reprezinta ele, iar eu as vrea sa mai apuc cateva ore de somn noaptea, deci nu mai am tragere de inima sa reamintesc ce mi s-a parut mie demn de semnalat prin pozele facute.

Am mai facut un album si cu fotografii ale Catedralei Fin Barre. Si am sa contrazic chiar acum cele scrise mai sus pt ca vreau sa spun ca atunci cand am vazut catedrala mi s-aparut un monument de arhitectura deosebit de valoros, mai ales prin multimea de statui si decoratii ale fatadei. Intre timp am vazut Domul din Koln iar admiratia mea pt catedrala corkeza s-a mai diminuat, dar e inca vie.

Si asa, in timp ce lumea se strofoaca cu (cacofonie intentionata) uninominalitatea alegerilor baba se piaptana cu poze si amintiri.
Si cat as vrea sa apuc sa povestesc despre cum am fost in campanie electorala la ultimele alegeri din iepoca de aur! Ce vremuri, ce bataie de joc! Oricat se straduiesc tovarasii de acum (si nu ma refer numai la Mizileasca cea mica) nu reusesc sa atinga maretele culmi ale ipocriziei de atunci.

Vreu sa spun ceva si despre lehamitea unora de a merge la vot. Am aflat ca in colegiul nostru ar candida insusi EL, Regele Paranoiei, cel ce a facut atata circ cand cu Raportul Tismaneanu. Credeti ca e cazul sa stau acasa si sa-i dau o sansa?

duminică, 16 noiembrie 2008

Excursie la Fota-Fotografii

La Fota, unde UCC (Universitatea din Cork) a achizitionat un teren, se afla un Zoo (pe acel teren) de o factura deosebita de alte gradini zoologice. Acolo, cu exceptia gheparzilor (cheeta) care stau intr-un fel de tarcuri si a maimutelor care au "domiciliul" pe niste insule special amenajate majoritatea animalelor pot circula liber fie pe tot teritoriul gradinii, fie in spatii delimitate de santuri nu f adanci. Este cazul girafelor, zebrelor, strutilor, orix (niste antilope cu coarne f lungi) si emu care impart frateste un spatiu comun, sau al bizonilor si guanacilor, aflati in alt spatiu, comun ambelor specii. Am vazut mara, niste rozatoare, cam peste tot, cangurii circula si ei liberi.

Aceasta idee organizatorica, de a respecta cat mai mult conditiile naturale in care traiesc speciile in libertate a facut ca in acest zoo sa se nasca pui de girafa sau de cheeta, lucru mai rar intalnit in alte gradini zoologice.

Noi am mers la Fota in doua zile consecutive, prima a fost una din f rarele zile complet insorite, fara pic de nor pe cer, in drum spre gara am facut poze la tot ce mi s-a parut mai interesant, in special pe strada care duce la gara, o strada paralela cu cheiul care delimiteaza centrul de restul orasului, dar aceasta strada nu face parte din centru. Pe strada sunt magazine, restaurante, hoteluri, o biserica baptista, un teatru si puburi. Pozele facute in prima zi le-am divizat in doua albume, unul intitulat Cork-Fota si Retur 20sept08, altul Fota Zoo 20sept08.

Ziua de 21 sept a debutat cu un cer noros, care ne-a cam racit elanul de apleca din nou ladrum dar, treptat-treptat s-a mai inseninat si am hotarat sa mergem sa vedem Fota House si Fota Garden. Pe drum spre gara iar am facut niste fotografii, aflate in albumul Cork-Fota si Retur 21sept08 . Ca sa ajungem in Fota Garden trebuia sa trecem din nou prin Zoo, de data asta am pozat mai mult girafe (am stat mai putin), am ascultat o conferinta despre cheeta dar Fota House n-am mai vizitat-o, pt ca am ajuns prea tarziu, dar era si in renovare, cum se poate vedea din pozele postate in Fota Garden 21sept08 , unde se vad si fotografii facute in arboretum. La intoarcere am trecut printr-un spatiu verde (am aflat intr-un tarziu ca nu aveam voie pe acolo, si motivul era ca ne despartea doar un gard de turma de bizoni care a luat-o la un moment dat la goana, de se zguduia pamantul sub copitele lor).

In Fota Wildlife Park (zoo), pe langa "savana" erau din loc in loc panouri cu pozele girafelor, cu numele lor si cu invitatia de a le identifica dupa dispunerea petelor de pe corpul lor. nu stiu daca a dat cineva curs acestei invitatii, doar girafele se plimbau din loc in loc, nu erau impaiate sa stea intr-un punct unde sa fie facute observatii amanuntite asupra petelor. Curios ca pt zebre nu existau panouri asemanatoare, poate pt ca zebrele nu se apropiau atat de mult de margine precum girafele.

Pt ca de cand am inceput sa aplic cele invatate de la fiica mea mai mare despre cum se pun linkuri in mod mai elegant fac mereu greseli, o sa pun din nou link pt Cork 17sept08 La Biblioteca , sper ca de data asta nu am mai gresit.

Albume cu poze facute pe 16,17, 19 si 22 septambrie 2008

Am reusit sa public si alte albume de fotografii din Cork. Primul publicat contine pozele facute pe 16 septembrie 2008, cand am hotarat sa refac folderul cu poze de pe 7 septembrie, care, am descoperit cu mare durere, era gol atat in "originale" cat si in "back up".

Am luat deci harta, mi-am amintit ca gasisem un traseu spre centru mai scurt decat traseul autobuzului si am pornit la drum. Toate bune si frumoase numai ca am gresit drumul si am colindat, fara parere de rau,pe strazi pe care nu mai umblasem, chiar daca am coborat la un moment dat pe o scara plina de gunoaie, aflata langa o casa care era mai mult de jumatate nelocuita, parand semiparasita. Am facut click pe camera foto si au rezultat 169 de poze care pot fi vazute la aceasta adresa.

In drum am trecut pe langa un liceu, nu stiu daca de baieti sau de fete, am reusit sa pozez si niste elevi in uniforma, am coborat pe strada principala din Shendon spre cheiul raului Lee, North Chanel, am trecut prin fata unei biserici trecuta in toate ghidurile turistice (initial am crezut ca Dominican Priory, aflata in spatele bisericii, e acel obiectiv turistic, si ma intrebam cum se cheama frumoasa biserica ce are fatada in stil de templu grec, cu o mare statuie a fecioarei in varf dar fara cruce, ulterior mi-am dat seama ca e St Mary Church).

M-am invartit un timp prin centru si la intoarcere iar am gresit drumul si am ocolit pe langa beraria Heineken. Desi vanam, intre altele, grafitti, nu m-am mai urcat atunci pe scara care ducea spre niste grafitti. Totusi, m-am bucurat ca am reusit sa pozez cocosul de pe Gurranabraher Credit Union (o fi intrat in criza?, n-as crede) si biserica din apropiere. Pt ca n-am vazut nicaieri vreo placuta care sa spuna ce fel de biserica e (banuiesc ca e catolica, dar am vazut multe biserici: dominicana, franciscana, baptista, presbiteriana, etc, fiecare din ele avand tablita pe care scria numele, doar asta nu) si carui sfant e inchinata am aflat numai, de la un om care a iesit pe usa din dos a bisericii, ca se numeste, ca si cartierul, Gurranabraher.

Mi-a placut si o casa care avea ca decoratii niste mozaicuri, era undeva prin Gurranabraher, parca. Ca sa nu ajung acasa cu mana goala am mers si la Lidl pt cumparaturi (am intrebat pe cineva cum ajung mai repede acolo) si pe drum am pozat ceva ce numai pe acea strada care trece pe langa complexul unde am locuit am vazut: Trafic Calming, probabil ca, fiind mai la periferie, se faceau curse de masini si in felul acesta i-a potolit.

In ziua urmatoare am mers pe jos pana la biblioteca din Bishoptown, aflata langa Wilton Mall, destul de departe de casa. Am coborat pe langa City Gaol, am trecut pe podul cel tremurator (pod pietonal) Daly Bridge, pe langa stadion, am traversat Fitzgerald Park si UCC (Universitatea), am trecut pe langa Manastirea Imaculata Conceptiune si o veche si interesanta scoala numita Glasheen si am ajuns insfarsit la Biblioteca, langa care se afla si biserica St Joseph, dar pe care n-am mai pozat-o. Toate acestea si inca altele le puteti vedea aici.

Pe 19 Septembrie in Cork a avut loc o premiera: Cork Culture Night. Probabil a fost f interesanta. "Noaptea" culturala a inceput la 5, multe din locatii s-au inchis destul de devreme, pe la 9, dar unele au stat deschise ceva mai tarziu. Pt ca nepotica a avut ora de Tae Kwon Do de la 7, am mers toti dupa ce a terminat ea, de aceea am reusit sa vedem Lewis Glucksman Gallery, dupa ce am facut o scurta tura prin Universitate, a carei arhitectura neogotica mi-a placut f mult, Quadrangle fiind construit de englezi, cu ceva timp in urma, destul de mult, dar nu mai stiu cat, Fenton Gallery, (am facut niste poze acolo dar au fost atat de nereusite incat le-am sters) am reusit sa vad singura niste studiouri ale unor pictori tineri, n-am pozat nimic acolo, nu prea mi-a placut ce au creat ei, am mers prin centru la o pizza si am terminat la o expozitie cu tablouri pictate cu culori acrilice, mi-ar fi placut sa pot pastra pozele facute acolo dar nu mi-a placut de loc cum aratau si am renuntat si la ele. In schimb am vazut niste grafitti interesante langa beraria Beamish, pe care le-am pozat alta data, le voi pune intr-un alt album. Sper ca pozele nocturne or sa placa si altora. Albumul e aici.

Luni, pe 22 septembrie am facut o excursie pe traseul urmat in Culture Night. La lumina zilei am vazut mai multe locuri, intre altele si o manastire, Holly Trinity Church, s.a., care se gasesc la aceasta adresa. Am pozat atunci si grafittiurile de langa Beamish, dar pt ca am muncit destul in noaptea asta le voi prelucra si publica alta data, mai ales ca am fost de doua ori pe strada aceea si de fiecare data am gasit alte grafitti pe cea mai mare portiune din zid.

vineri, 14 noiembrie 2008

Colindand prin Cork pe ploaie, fotografii

Iar a dat harnicia peste mine. Dupa ce mi-am sters lacrimile (de necaz, ce credeti!) cand am constatat ca frumutetea de travel disc care se putea folosi si pe vechea noastra rasnita care are instalat Windows 98 si de pe care voiam sa mai copiez niste materiale (nu poze) a dat in primire si refuza sa mai inregistreze ceva pe el (l-am dus si la un "doctor", cam prea tinerel dupa aspect dar care categoric are mai multa experienta IT decat mine, am fost sfatuita sa-l arunc), m-am felicitat ca aveam back up la acele poze (de fapt discul era un back up), am reorganizat toata "zestrea" de poze facute in timpul calatoriei si am inceput sa redimensionez poze pt publicare.

Dar mai intai vreau sa spun cateva cuvinte despre doua albume publicate acum o saptamana. In cel cu poze facute in 11-12 septembrie am incercat sa creez o imagine a cartierului in care se afla supermarketul Super Valu, cu casele lui tip vagon, parcul mare cu iarba f verde dar in care jucariile pt copii (leaganele) nu au rezistat nevandalizate mai mult de o zi (si zau ca locuitorii aratau cat se poate de "naturally", cum zic ei, adica erau irlandezi get-beget, adica celti, nu neam de daci), si care se incuia noaptea, ginerele meu spunand ca astfel se dezvolta calitatile atletice ale tinerilor irlandezi care sar gardul destul de inalt, cum se face oriunde e ceva interzis, cu marea "mosie" Apple dar si cu troita aparata de grilaj si ferecata cu lacat (am vazut mai multe troite in aer liber, doar in Shandon mai era una intr-un fel de capela inchisa cu grilaj). In Flori si Copaci sunt si poze cu tufa de trandafiri rosii si macese de cultura care a fost dezradacinata cu putin timp inainte sa plec. Am fotografiat si scoala de fete (cea de baieti e chiar alaturi, in aceeasi curte, se pare ca proletarii nu sunt atat de pudibonzi ca cei mai instariti-- in scoala copilariei mele, invatamantul era mixt, desi in alte localitati erau scoli separate de fete si baieti, dar asta din lipsa de copii nascuti in timpul razboiului, acesta e si motivul pt care am mers la scoala de la 6 ani in loc de 7, cum era legea).

In Turism prin ploaie sunt fotografii facute in ziua in care nepotica a mers la prietena ei pt sleep over, iar noi am profitat de ocazie ca sa facem o plimbare prin zona aceea. Familia prietenei sta aproape de centru, pe o straduta mai ingusta si nu f circulata de masini, plateste 1400E pe luna dar apartamentul in care stau are usa direct din strada, iar fatada casei ar necesita o renovare.
Aproape de locuinta lor am vazut niste case interesante, dar nu prin arhitectura (tot tip vagon, cu usa direct din strada, cu fatada de caramida rosie) ci prin faptul ca pe caramida erau aplicate, din loc in loc, niste placute dintr-un metal cenusiu, gravate cu imagini care mi s-a parut ca merita pozate. Poate daca nu ploua asa tare sau daca eram singura as fi zabovit mai mult ca sa le pozez pe toate, dar in albumul Casa cu Placute sunt cateva care pot crea o impresie. Trebuie remarcat ca doua din placute contin inscriptii, una in engleza, cealalta in celta, in care se spune care onorabil primar s-a ocupat de aceasta problema.

Dar nu numai casa cu placute a meritat vazuta. Umbland prin zona am ajuns la Elisabeth Fort, care avea un afis cu informatii despre istoria acelui fort, care acum este transformat in sectie de politie. Ne-am plimbat nestingherite prin curte, unde mai era un turist. Fiica mea a regretat ca nu ne-am putut urca si pe galeria care ne-ar fi permis sa vedem cartierul de sus.

Am umblat destul de mult fara sa ne pese de ploaie, eu facand mereu click pe camera foto in fata a tot felul de scoli, o capela care tine de catedrala St Fin Barre, am ajuns si la ruinele unei foste manastiri, Red Abbey, unde erau niste panouri cu multe informatii despre istoria acelei manastiri si despre descoperirile arheologice din zona, am vazut si St Nicholas Church (nu cred ca mi-a scapat vreo biserica nepozata de pe unde am umblat, unele chiar de mai multe ori, ma gandeam sa adun pozele din diferite albume si sa fac unul separat cu biserici si catedrale, pe urma am renuntat, nu de lene ci pt ca astfel voi putea rememora cam ce-am vazut in timpul fiecarei plimbari, totusi am si unele albume cu teme, dupa cum se poate vedea la adresa aceasta). Tot in aceasta zi am vizitat, pentru prima oara, parcarea de pe White Street, cu grafittiurile ei dar noi am intrat pe langa St Fin Barre South Parish Community Center. Am intrat si in City Hall (Primaria) sperand sa gasim deschisa o expozitie cu tablouri care era acolo, dar era prea tarziu. Seara am mers la un restaurant cu specific organic, am facut si acolo cateva poze.

A doua zi am mers sa "recuperam" nepotica si, pt ca ii era f foame, am ajuns in centru sa cautam un restaurant. Pizzeria preferata, Gino's, era inchisa si am mers la Gambieri, Am pozat acolo meniul si interiorul (de remarcat ca peste tot unde am luat masa in localuri publice erau tot felul de opere de arta sau fotografii interesante) restaurantului, unde ne-a servit o chelnerita albaneza care statea in Shandon si avea o fetita, Daiana (poate Diana) nascuta exact in aceeasi zi si acelasi an ca si nepotica noastra.

In aceazi am facut o multime de poze cu vitrine, unele mi s-au parut interesante pt ca se vad si cladirile de vis-a-vis. Am pozat mai ales vitrine cu rochii, ca sa se vada cam ce se vinde, deci ce se propune ca moda in Cork. In Knocknaheeny m-au intrebat intr-o zi doua adolescente de unde am luat sapca (vazusem intr-o vitrina in centru unele cu acelasi design, dar nu negre, ca a mea, si din materiale mai subtiri)si candle-am raspuns "Bucharest" au intrebat "Unde?" era clar ca nu auzisera de un magazin cu acest nume. Nu le-am spus ca eu am cumparat sapca de la o taraba din piata.

Pt ca mie mi-au placut firmele de la diverse magazine si restaurante, in albumele mele, mai ales in cele din centru (unde cantitatea de magazine si restaurante pe insula destul de mica e f mare) se vor vedea multe exemple de firme nostime.

In Cork, in special in centru, sunt f multe restaurante, de tot felul, unele cu specific italian, altele asiatic, sunt si vegetariene dar si organic (adica ecologic), precum si Mc Donalds (care poate fi vazut in albumul cu turism prin ploaie), care erau situate in cladiri vechi, spre deosebire de cele de la noi. Puburi sunt de asemenea in multe locuri, in Knocknaheeny ceva mai putine, poate de aceea beau oamenii pe strada.

Pozele facute in centru, tot pe ploaie pot fi vazute aici. Pentru ca am vorbit de placute si albume cu teme, am postat si un album cu trotuarele de pe North Main Street, mai exact cu placutele de cupru gravate, care pot fi vazute aici.

marți, 11 noiembrie 2008

37 de ani

Atati ani au trecut de cand doi tineri emotionati (aiurea emotionati, eu cel putin nu eram, dupa atata batut la cap din partea familiei "marita-te, marita-te!" nici macar sentimentul datoriei implinite nu-l aveam) au spus Da in fata ofiterului starii civile din sectorul 6 (era undeva vis-a-vis de Cismigiu, intre timp s-a mutat, (poate ca sa nu mai ramana nici urma evenimentului :D) pe la Drumul Sarii, nu stiu daca nu s-a mutat si de acolo cu atatea retrocedari mai mult sau mai putin intemeiate.

Multi dintre bloggeri nici nu erau in planificarea familiala pe vremea aceea, ma bucur ca am trait sa pot sa trambitez aniversarea evenimentului in cele patru zari.

Sotul meu era bursier doctorand (o bursa de mizerie, abia se descurca sa traiasca din ea), eu aveam un salariu ca vai de lume (dar l-am primit chiar in acea zi, ca era zi de salariu, ar fi trebuit sa curga banii garla in casa noastra, dar n-a fost sa fie, chiar daca am sarbatorit evenimentul doua zile mai tarziu, intr-o sambata pe 13 --noi am fi vrut sa spunem Da chiar pe 13, dar fiindca eram tineri si naivi n-am stiut ca pt asta trebuia sa dam o atentie, un plocon ceva, functionarei care ne-aprimit actele--pe o ploaie torentiala, mai mult de vara decat de toamna, dupa cantitatea de apa care cadea din cer) dar, cu ajutorul parintilor, aveam amandoi cate un apartament de 3 camere, e drept ca al meu inca nu era terminat.

Ce bogati am fi f ost dupa criteriile de azi, dar atunci am fost nevoiti sa renuntam la unul din ele (l-am vandut) pt ca legea nu permitea mai mult de o proprietate pe familie. Pt ca amandoi aveam credite am cam avut emotii pana am reusit sa definitivam actele de vanzare-cumparare, s-au taraganat f mult formalitatile, de ex nu puteam transfera creditul altei persoane pt ca nu se eliberase adeverinta de proprietate a terenului, intre timp expirase de 2 zile data pana la care puteam instraina apartamentul, daca nu ar fi fost neatentia notarei care a fixat gresit data pierdeam apartamentul, ni-l confisca statul, notarita ne-a sfatuit sa facem niste memorii (dupa ce intai ne-a trimis la un avocat care il sfatuia pe cumparator sa ma dea in judecata ca si cum eu nu voiam sa vand, cand noi aveam documente ca nu ni se aproba transferul de credit), memoriile (intocmite de sotul meu care, desi inginer, a fost admirat de notarita pt acuratetea formularii) au fost trimise de la ministerele respective la Notariatul Municipiului Bucuresti, am tocit scarile acolo mergand in audiente, noroc ca aveam sefi intelegatori care ma invoiau, pesemne ca o pila, relatie, cunostinta sau un plocon ar fi rezolvat rapid problema, (pt ca se tot bate moneda pe coruptia de dupa 89 spun eu toate astea, ca sa se stie ca nici comunistii nu erau fete mari cand e vorba de coruptie) si a dat Domnul si am scapat de apartament, desi tare bine ne-ar fi prins, n-am fi fost nevoiti sa stam ani de zile cand cu parintii si fratele lui, cand cu sora mea.

Toata tevatura cu vanzarea apartamentului a durat peste 2 ani, intre timp legea s-a schimbat (norocul nostru, ca termenul instrainarii era de un an), am fost la nenumarate audiente incercand sa pastram si apartamentul al doilea, dar legea era categorica NUSE PERMITEA sa ai doua proprietati (mai ales la care sa ai credit). Daca as fi mostenit apartamentul inainte de casatorie il puteam pastra poate, dar nu e sigur, se putea sa ai o locuinta si o cota parte din alta (aici a gresit notarita, ea a crezut ca unul din noi are doar o cota parte dintr-un apartament), dar nu doua proprietati.

Multa vreme am glumit pe tema "bun dobandit inainte de casatorie", cand ne intrebam a cui a fost cartea, de ex, inainte de data pe care o aniversam azi.

luni, 10 noiembrie 2008

Ce verde era valea mea Cum am candidat pentru Parlament

Iar ma napadesc amintirile din acel "20Mai, 20 Mai", care era socotit o premiera pt tara noastra: dupa atatia ani de comunism aveam parte in sfarsit de Alegeri Libere. Cat de libere au fost e discutabil, bineinteles ca "oamenii de bine" care au stat la cozi imense in acea zi pt a alege cu 85% un fost activist de rang inalt al partidului (unde o fi Rosiianu, care a stiut sa manipuleze atat de bine opinia publica atunci cand a prezentat la TV Proclamatia de la Timisoara care, prin acel punct 8 tocmai asta cerea, ca la vremuri noi sa nu ne conduca tot ei?, dar George Marinescu, care a bagat TVR in ceata cand a avut loc marea demonstratie anticomunista din ianuarie 90, aceea in care Iliescu pretindea ca Coposu, secondat de Tariceanu si Patriciu, ii baga sula in coaste?, parca l-am vazut pe la TVRM) si un singur partid de guvernamant, FSNul, erau convinsi ca au un inalt simt civic si un mare discernamant, spre deosebire de participantii (cica platiti cu multi dolari, au avut ei, fesenistii, parte mai tarziu exact de atatia dolari cat primeam noi, adica praful de pe toba) la manifestatia din Piata Universitatii. Printre altele manifestantii cereau si amanarea alegerilor, pt a lamuri electoratul de necesitatea pluripartitismului, de aceea inteleg atat de bine de ce unii cer acum amanarea alegerilor, desi nu sunt de acord cu ei.

Dar ca sa se inteleaga cum de am ajuns sa candidez pt Parlament o sa spun ca eram oripilata de cat de cenusie devenise valea mea cea verde, de faptul ca tara noastra, prin industrializare excesiva,devenise o uriasa lada plina de gunoi, ca ecologia era ultima grija a conducerii de partid si de stat. Priveam cu invidie la TV bulgaresc manifestatiile ecologistilor bulgari si tare imi doream sa traiesc momentul cand voi putea sa-mi exprim si eu in mod liber convingerile ecologiste. De aceea m-am prezentat, in primele zile ale lunii ianuarie 90, la locul de intalnire al viitoarei miscari ecologiste si m-am inscris pe o lista menita sa constituie nucleul acestei miscari. La sediul Miscarii, undeva pe langa Romana, am ajuns mai tarziu, am platit cotizatia ceruta, ba chiar am facut si o donatie (si cu banii mei s-a infiintat Universitatea Ecologica) si am participat la cateva sedinte, tinute intr-o sala care, nu stiu de ce, mirosea atat de urat ca mi se intorcea stomacul pe dos. Am patrulat si pe langa o betoniera din Drumul Taberei, am protestat la Primaria Sectorului 6 impotriva tonelor de gunoaie depozitate pe terenul de pe malul Lacului Morii unde se facusera demolari, dar m-am indepartat de aceasta Miscare din cauza atitudinii lui Toma George Maiorescu fata de Piata Universitatii.

Totusi, cand mi s-a propus sa candidez pt Camera Deputatilor am acceptat, desi sansa de a fi aleasa era egala cu zero, (era nevoie de niste nume pe o lista ca sa se incaseze niste bani de la guvern) pt ca macar un ecologist sa se rataceasca prin parlament si sa mai reduca numarul celor din partidul unic.

Despre toate astea am mai scris, dar poate e bine sa-mi reimprospatez amintirile, pt ca prea se face mare tam-tam de Marea Premiera a Votului Uninominal, mi se pare ca prin abile manipulari si aranjamente situatia incepe sa semene cu cea din 20 Mai, 20 Mai (am scris special repetat pt ca asa scandau istericele feseniste pe Dealul Mitropoliei ca sa demonstreze ca poporul nu vrea decalarea alegerilor).

Sotul meu radea de mine ca am platit si eu, in sfarsit, cotizatie la partid, i-am replicat ca el aplatit peste 20 de ani cotizatie (fiind sef de promotie la sectia lui a fost recrutat de timpuriu de partid care avea nevoie si de oameni bine pregatiti profesional), o sa platesc si eu un pic (si chiar un pic a fost) .

Gradinita cu pitici










Azi am trecut pe langa gradinita unde au fost inscrise si fetele mele. Pe scara de la intrare zambea vesela Alba ca zapada, cei sapte pitici erau si ei prezenti. Nu stiu de ce, cat timp copiii mei au mers acolo in fiecare zi cu exceptia duminicilor si a vacantelor cladirea mi se parea trista si cenusie, desi directoarea si educatoarele faceau mult pt educatia copiilor. Am reusit cu greu sa-mi inscriu copiii acolo, prin luna martie, dupa ce femeia care ingrijea de ei ne-a parasit brusc, din cauza unor probleme in familie. Si-a facut bine pana atunci datoria de baby-sitter, in ciuda rezervelor unora din cauza ca era minoritara.

Am umblat pe la toate gradinitele din cartier sa gasim locuri libere dar raspunsul parea a fi dat de vanzatoare din comertul socialist : "N-avem". Pana la urma am apelat la pile (multumesc surioara) si, surprise, surprise!, am gasit locuri la cea mai apropiata gradinita (cam la un km de casa). Educatoarea de la grupa mica , d-na Lantzosh, a indragit-o imediat pe fiica mai mica, semana doar cu ea cand era copil, cea mare nu a avut acelasi noroc, desi dotata cu un deosebit talent nativ la desen educatoarele de la grupa mijlocie ne-au inapoiat la sfarsitul anului caietul ei de desen (rechizitele pt gradinita costau o groaza de bani, mai mult decat cele pt scoala) din care era folosita o singura foaie.

Am mai spus ca dovada cea mai mare de dragoste fata de copiii mei am primit-o cand educatoarele nu le-au luat la o manifestatie de partid la care lua parte si "conducatorul iubit", pt ca stiau ca vor fi tinuti copiii in picioare cu orele, cu riscul de a face pe ei.

Cea mai buna educatoare, dupa parerea mea, era Laura Balica, cele mai frumoase serbari si cea mai interesanta lectie (avea o importanta inspectie) au fost opera ei, ba chiar si-a adus fratele pe post de Mos Gerila (asa cum il chema atunci pe Mos Craciun).

Nu mai stiu daca ea era de serviciu intr-o zi cand m-am dus sa-mi iau fiica la dentist si i-am plans de mila (in sinea mea) vazand ca toti cei 45 de copii inscrisi in acea grupa s-au prezentat la gradinita, desi directoarea era convinsa la inceputul anului ca asa ceva nu va fi posibil (dand cea mai buna dovada de optimism intalnita vreodata).

Imi amintesc o intamplare nostima petrecuta la acea gradinita. Intai trebuie sa spun ca imi faceam mereu cumparaturile in drum spre casa, pt ca in fundul de lume unde se construise blocul in care contractase sotul meu apartament proprietate personala nu erau nici magazine nici piete in apropiere. De multe ori reuseam sa vars cutia cu smantana peste restul cumparaturilor dar in aceazi despre care povestesc ajunsesem cu smantana intacta la gradinita. Am depozitat sacosa cu cumparaturi (scuzati cucufunia) pe palier, intr-un loc aflat departe de drumul obisnuit al picilor si m-am pregatit sa-mi iau copiii in primire cand, parca manat de cel cu coarne, un pusti s-a prabusit drept pe sacosa mea. Cutia de smantana a cedat brusc, noroc ca educatoarea tocmai ne ceruse sa-i aducem servetele si astfel am mai curatat din mizeria produsa. Poate totusi era un inger pazitor, care avea grija de silueta mea .









duminică, 9 noiembrie 2008

Fotografii noi din Cork, Flori si Copaci, Pictura Murala

Fiica mea se mira mereu ce gasesc eu interesant intr-un oras atat de cenusiu. Dar dupa una din cele mai ploioase veri din ultima suta de ani vegetatia era luxurianta, florile aveau culori deosebit de vii si erau de o marime impresionanta, dar cel mai mult m-a uimit multimea palmierilor, ale caror bobite serveau drept hrana stolurilor de sturzi sau grauri, nu stiu sigur ce fel de pasari erau.
Oricum semanau f bine cu sturzii care vin toamna in copacelul de sub fereastra noastra de la bloc si se hranesc cu bobitele lui.
Multe parcuri de la periferie erau nou infiintate, se vedea asta dupa cat de tineri erau copaceii.

Am scris in jurnal ca cele mai multe case aveau in fata doar cate un petecut de loc, unii locatari au plantat flori si chiar copaci, altii au ales solutia de low maintenance, adica au aruncat pietris sau surcele in chip de spatiu verde, erau multe transformate, cand permitea relieful, in loc de parcare. Multe case aveau in fata jardiniere, altele doar ghivece, cele mai caraghioase mi s-au parut cele in forma de ghete, erau multe care aveau doar niste cosuri cu flori suspendate, cred ca din astea n-am prea pozat.
Intr-una din gradini am vazut in vreo doua seri un calut care pastea, asta pe langa Lidl.

In curtea de la Rezervoire erau multe gunoaie, printre ele au crescut niste tufe de nasturtium (caltzunashi) cu flori deosebit de frumoase, florile si frunzele acestei plante se pot folosi pt salate (desigur, nu cele din gunoaie)

Desi mie personal nu-mi prea plac, f frumoase erau tufele de hortensii (hydrangea), in special unele grena, care cresteau in gradinile de pe strada pe care am mers catre Cork Lough.

Cand am fost la Blackrock Castle am vazut pe sub niste pomi palcuri de ciclame cu flori f mici, maitarziu amvazut si in Fota Garden flori din acestea, crescand libere in pamant, nu in ghiveci ca la noi, ceea ce spune multe despre cat de blanda e clima iarna in Cork.

In drum spre supermarketul Super Valu am pozat o tufa de trandafiri rosii dar cu flori simple, ca de macesi, tufa avea si fructe, acum multi ani, cand erau fetele mici, cumparam de la Plafar fructe din acelea (de trandafir de cultura, sunt diferite de cele de maces) si faceam un sirop f gustos si aromat, imi daduse vanzatoarea reteta (cred ca 1kg zahar la 250g fructe si vreo 5l apa, nu mai sunt sigura, se lasa la fermentat ca un cvas si se bea dupa cateva zile,era f parfumat si plin de vitamina C), tufa din Cork era pe un teren in panta, sub zidul unei case,terenul nu era prea mare. Cu vreo saptamana inainte de plecare am vazut ca cineva scosese tufa din radacini si un baietel se lupta cu ea cu atata furie de ai fi zis ca e un republican din IRA care se lupta cu invadatorii englezi. Mi s-a parut o idiotenie fara seaman dezradacinarea acelei tufe care, prin radacinile ei, impiedeca pamantul sa o ia la vale la prima ploaie mai serioasa.

Am ezitat intre a alege ca o coperta de album o tufa de crini roz, nu mai vazusem asa ceva pana atunci, si niste copaci spectaculosi, au castigat copacii (sunt mai mari :-)
Si in Cork, ca si in Dublin, am remarcat cat de mari pot creste cercelusii atunci cand sunt plantati direct in pamant.

Am o poza cu o feriga, poza e dovada a ce poate face un bun program de prelucrare a fotografiilor, n-am avut lumina buna si feriga iesise aproape neagra, cand am prelucrat-o s-a luminat si si-a aratat adevarata culoare.

Tot in albumul cu flori si copaci se poate vedea si pomisorul cu fructe rosii despre care am spus in jurnal ca era perfect, daca cineva ar fi luat o fructa cred ca i-ar fi stirbit frumusetea.

In oras erau f multe ziduri atat de vechi incat cresteau plante, adesea cu flori, dintre pietrele care le formau. Ba chiar pe unul din ele, aproape de partea de sus, crescuse si un copac, caruia i se retezasera ramurile.

Chiar printre primele fotografii sunt unele cu tufe de fasole cu flori colorate, am semanat si in curtea mamitei niste boabe, chiar au rasarit niste plantute, dar au pierit din cauza secetei, in schimb nasturtium au inflorit f frumos.

In curtea fostei scoli din Strawberry Hill am fotografiat de doua ori. Prima data am bagat aparatul printre zabrele, ba chiar m-am cocotat pe un zid ca sa pot face pozele, a doua oara am vazut pe cineva in prima curte (erau doua curti, dar nu era nici o portita intre ele, doar un spatiu liber) si pt ca mi-a dat voie sa fac poze am reusit sa prind mai multe detalii, dar abia acum am observat ca ceea ce credeam eu ca sunt imagini din jungla africana erau de fapt ilustratii la Arca lui Noe, din care insa lipseau tocmai Noe si familia.

Pozele se pot vedea aici , unde se gasesc flori si copaci si aici , unde pot fi admirate picturile murale din Strawberry Hill.

Dedic albumul cu flori si copaci lui Ioan Castil Valeda, care a scris intr-un comentariu ca le am cu florile.

Back up

Am citit mereu sfatul acesta dat de oameni priceputi in ale ITului, sau poate doar patiti: faceti back up la documentele de pe calculator. Le-am urmat sfatul si am facut back up la poze, dar tot am avut surprise. Prima a fost in Cork, cand am constatat ca unul din albume a disparut atat din Originale, cat si din Back up. Motivul a fost ca, profitand de faptul ca aveam 2 sloturi USB, le foloseam pe amndoua si m-a prins una din repetatele crashuri ale calculatorului cu discurile in USB.

Mi se intampla mult mai des sa cedeze calculatorul cand scriam in jurnal. Wordul era setat sa faca autorecovery la 10 minute, si uneori eram f frustrata (pana am descoperit cum sta treaba cu setarea si am achimbat la 1 minut) cand vedeam cum dispare munca mea de minute bune si nu mai pot sa recuperez. Stiu, trebuia sa salvez eu manual, dar in focul creatiei mai uitam.

Acasa am avut alta surpriza, un disc intreg de 4GB nu mai putea fi citit, functionase f bine in Cork iar acum afisa niste aberatii, de ex sustinea ca unul din foldere are un continut de 220GB. E posibil sa fi activat Skype cu discul in calculator si una din incercarile de Routed, neblocata de Firewall, sa se fi instalat in el. Cert e ca a trebuit sa-l formatez, pierzand astfel toate pozele de pe el. Noroc ca era vorba de back up-uri iar pozele le am pe alte discuri care, sa bat in lemn, sa nu cobesc cumva, inca mai functioneaza.
Deci, ca incheiere: credeti-ma ca investitia in back up va scuteste de multe batai de cap.

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

David de Michelangelo


vineri, 7 noiembrie 2008

Alte albume publicate pe Picasa

Am fost mai harnica zilele acestea si am publicat 4 albume cu imagini din Cork, dupa cum urmeaza:
http://picasaweb.google.com/viorea4u/CorkInDrumSpreSupermarketulLidl4sept08#
http://picasaweb.google.com/viorea4u/CorkExcursieLaBlackrockCastle6sept08#
http://picasaweb.google.com/viorea4u/Cork1112sept08MergandSpreSuperValu#
http://picasaweb.google.com/viorea4u/CorkCartierulDeSud11sept08#

In lungile dari de seama despre ce am facut in Cork la data ce apare si pe album am povestit si cam ce am fotografiat si unde. Intr-unul din articole am facut greseli geografice facand comparatii intre cartierele de vest si cele de est. De fapt era vorba despre cartierele din nordul orasului (Catedrala Sf Maria apare in ghidurile turistice cu denumirea de North Cathedral), mai saracute, daca nu chiar sarace deadreptul, locuite pana la independenta preponderent de irlandezi, si cartierele din sud, mai bogate, locuite atunci mai ales de englezi. Daca observatiile mele sunt corecte pe langa North Cathedral si mai ales in Shandon (se vede pe harta din satelit unde e Shandon) locuiesc acum imigranti de origine africana sau asiatica, prin asiatici intelegand indieni sau pachistanezi.
Despre Lidl am aflat de curand ca e un lant de supermarketuri, cu filiale in Italia, de exemplu.
In albumele mele vor aparea din cand in cand poze de avioane, m-a fascinat zborul lor la atat de mica inaltime si am incercat, uneori cu succes, sa imortalizez imaginea lor cu ajutorul camerei foto.
In cartierele din nord sunt f multe case in forma de vagon, urate, dupa parerea mea, proprietatea municipalitatii, care le-a dat spre folosinta celor nevoiasi. Unele din ele, nu stiu din ce motiv, erau oblonite, am trecut intr-o zi pe langa o casa care tocmai se inchidea. Partidul muncitorilor se intreba, retoric cred eu, de ce sunt case "boarded" cand 5000 de oameni nu au locuinta.
Am un album separat cu flori si copaci, deasemenea mai am albume cu pictura murala si grafitti. Mai am inca mult de lucru pana sa public tot ce se merita din pozele facute.
Fotografiile nu le-am facut numai pt mine, ci ca sa se bucure si eventualii mei cititori de cele ce am vazut eu.
Desigur, eu prezint doar un coltisor de realitate, poate ca atunci cand ati citit articolele v-ati imaginat lucruri mai spectaculoase sau mai frumoase, poate arta fotografica asteapta alt autor sa prezinte orasul in care am locuit aproape doua luni (adica eu nu ma pretind artista de fotografii, sa fie clar).
Si sa stiti ca am inceput sa ma uit la stiri, sa ascult radio, as avea destule de comentat despre "uite greva, nu e greva" si alte evenimente la zi, dar acum am alte treburi, mai importante (pus muraturi, spalat rufe, prelucrat si publicat poze, etc).